Iluzia de a aparține de o anumită rasă și de un anumit neam
E o iluzie comună.
Toți oamenii se consideră ca făcând parte dintr-o rasă sau dintr-un neam.
Iluzia asta este foarte stupidă, este ca și aia în care oamenii întreabă ce se va întâmpla în 2012. Anul 2012, începând de când? Adică, de când s-a început numărătoarea și de ce 2012 ar reprezenta ceva? Dacă începeai să numeri altfel sau sistemul de numerație era diferit, 2012 n-ar fi însemnat nimic. Dar oamenii cred în continuare în chestia asta.
2012 - ce se va întâmpla în 2012!? Ce s-a întâmplat și în anul 2000 - când știm cum a fost. Sau - ce se va întâmpla în anul 2100. 2100 - de ani? Noi am stabilit ca un an are 365 de zile. Dacă avea 393 se dădea peste cap tot „dichisul”. Deci ideea asta - „Ce se întâmplă în 2012?” - este o prostie, cap-coadă.
Ideea de a aparține de un neam este, iarăși, o idee tâmpită, pentru că neamurile astea, așa cum sunt ele, nu au legătură cu noi. Noi ne-am născut în neamul respectiv și, pentru că ne-am născut în neamul respectiv, noi ținem cu el. Dar este ca și în situația aia stupidă în care ținem cu echipa „x” pentru că tata ține cu echipa „x” și atât. Noi nu avem prea multe motive să ținem cu neamul din care facem parte.
Noi suntem români, noi suntem francezi, noi suntem spanioli, dar eu, ca persoană, eu, în interiorul meu, nu mă pot identifica cu o nație.
Eu, cel din mine, eu, care sunt, nu pot să fiu român. Numai personalitatea poate să fie de un anumit tip. Eu-eu, ca entitate, nu am cum să fiu român.
Ce înseamnă să fii român? „Român” înseamnă să aparții de o anumită poziție geografică, să aderi la o anumită cultură și la o serie de obiceiuri - ori astea nu pot să aibă legătură cu mine, n-au cum să aibă legătură cu mine, pot să aibă legătură cu personalitatea mea, cu felul în care am fost crescut, dar nu cu mine.
Iei un copil nou-născut și spui: „Uite, un român!”. Este și expresia aia, pe care o spun preoții, fără să gândească prea mult: „Mi-ai adus un păgân, ți-am dat un creștin” - și vorbesc despre un copil de trei ani. Dacă iei un copil de trei ani, îl speli într-o găleată cu apă caldă, gata, l-ai transformat în ceva, și cred că el se simte... foarte creștin după ce l-ai spălat în găleata aia, dintr-odată se simte altfel, e diferit!
Din păcate, oamenii s-au împărțit; au luat planeta asta, așa cum au văzut-o, care, până la urmă, este un bolovan în spațiu, și au împărțit-o după niște linii practice. Între timp, rasele s-au separat pentru că, pe teritorii foarte mari, la un moment dat, posibilitatea de amestec scade și, atunci, se separă de la sine. Plus că sunt, într-adevăr, niște rase reale, în spate, și s-au făcut niște împărțeli teritoriale; dar, până la urmă, noi locuim pe un bolovan în spațiu; deci ideea cum că o graniță reprezintă ceva (că aici se termină România și aici începe Bulgaria...) este pur teoretică. Ea n-ar trebui să însemne mai mult decât ceva notat pe hârtie; dar pentru foarte mulți înseamnă, toate lucrurile astea și așa se ajunge la războaie, se ajunge la scandal.
Ca să avem și mai mare senzație că toate lucrurile astea sunt reale, ni s-au dat tot felul de prostii. De exemplu, au luat o bucata de cârpă, au tras trei culori pe ea și au spus: „Uite, asta este steagul tău !”
Dacă cineva glumește sau zice ceva despre steagul tău, tu, pentru bucata aia de cârpă, ești gata să omori un om. E normal să omori un om pentru o bucata de cârpă?
Cineva ți-a insultat stema, cineva ți-a insultat steagul. E o bucata de cârpă, colorată, într-un fel. Oamenii au convenit ca bucata aia de cârpă să reprezinte „ceva”. Dar noi n-o percepem așa, ca fiind o bucata de cârpă colorată care reprezintă România, care este o noțiune oarecare (putea să numească altcumva).
Noi nu gândim la modul asta, noi spunem: „Te-ai luat de steagul meu, te-ai luat de țara mea – te-ai luat de mine !”.
Legătura asta între mine, țara mea, steagul meu, religia mea de stat, obiceiurile mele, și așa mai departe, sunt doar idei false despre realitate. Doar dacă pleci din Sud către Nord o să vezi că obiceiurile se schimbă, atât de tare, încât e greu să mai spui că acele obiceiuri au, într-adevăr, o relevanță.
O altă iluzie și anume - apartenența la un anumit sex
Este adevărat că „aparatul” în sine, mă refer la aparatul uman, la mașina umană, este diferită, bărbații sunt diferiți de femei, dar, în interior, esența nu are nici o treabă cu sexul.
Sexul poate să aibă treabă cu corpul fizic, poate să aibă treabă cu personalitatea respectivului, dar, când vorbim despre esență, nu putem să mai vorbim despre sex, deloc.
Este bine ca, în relație cu ceilalți, să fim definiți în ceea ce privește sexualitatea noastră, să știm să ne identificăm ca fiind de un anumit sex, dar este eronat ca, atunci când noi ne referim la noi înșine, să ne concepem esența ca fiind de un anumit sex. Nu are nici o legătură. Entitatea aia, care există în noi înșine, nu este nici masculină, nici feminină, dar, repet, a te considera de un anumit sex, în relație cu ceilalți și în societate, este foarte bine, pentru că ne ajută să comunicăm mai bine, ajută și la perpetuarea speciei, și nu putem să trăim cu toții, aici, doar în esență.
Dacă vrem să facem treaba asta, și să trăim doar în esență, fără să avem legătură cu ceilalți, putem să ne închidem undeva și să ne vedem de treabă. Dar, atâta timp cât avem relații cu cei din jur, este bine să practicăm acest vis al apartenenței la sex și nu numai că e bine să-l practicăm, este bine să-l și îmbunătățim: fiecare om este dator să-și îmbunătățească aceste calități, ale sexului din care face parte. Adică, dacă este bărbat, să-și amplifice energiile masculine iar dacă este femeie, să și le amplifice pe cele feminine, pentru că așa este armonios și așa funcționează corpul și personalitatea. Dar, când vorbim despre esență, deci în momentul în care omul, să spunem, moare, atunci nu mai putem vorbi despre el ca fiind bărbat sau femeie.