Bun,
să zicem că lumea s-a mai calmat puțin. De aceea, cred că este
cazul să vă vorbesc acum despre prima metodă de meditație. Fiind
prima prezentată aici, e nevoie de câteva informații pentru a
înțelege cum funcționează.
Lumea
suprasensibilă începe chiar de acolo de unde simțurile noastre nu
mai pot percepe, însă de la lumea sensibilă, la cea
suprasensibilă, există o zonă de trecere, o zonă tampon sau o
poartă. A se nota faptul că la această zonă intermediară nu se
poate ajunge forțând simțurile. Dacă vom abuza de un anumit simț,
nu vom ajunge, prin obținerea de “mai multă informație”
provenită de la acel simț, dincolo de el însuși. Este un aspect
important, referitor la tehnica de abordare, în general.
Metoda
de astăzi, folosește simțul vizual ca punct de plecare, însă
acționează direct în zona tampon, zona porții, aflată între
lumea sensibilă și cea suprasensibilă. Scopul, când folosim
această metodă, este acela de a deprinde abilitatea de a trece din
sensibil în suprasensibil, mai întâi observând această zonă,
apoi, după ce ne familiarizăm cu ea, să ne folosim de aceasta,
pentru a ieși din zona sensibilă.
În
mod normal, noi comunicăm cu mediul ambiant prin intermediul
simțurilor. Asta înseamnă că informația din mediul ambiant,
intră în contact cu anumiți receptori fizici, apoi este purtată
către interiorul nostru, pentru a fi prelucrată, însă noi, pe tot
parcursul acestui proces, ne aflăm în interior. Ceea ce se
desfășoară în exteriorul nostru ne rămâne, astfel, cunoscut
parțial și având o valoare de cunoaștere relativă.
Atunci
când vorbim despre accesul la lumea suprasensibilă, ne referim la
faptul că “ceva” din noi înșine, poate “ieși” în afara
noastră (în afara corpului fizic), pentru a “percepe” lucruri
și fenomene din afara acestuia. Acel “ceva” care poate “ieși”
înseamnă mai multe lucruri, dar pentru moment, ne vom limita la a
folosi simțul văzului, ca punct de plecare, pentru a “ieși”
din interiorul corpului fizic și a lua contactul cu mediul ambiant,
într-un mod diferit de cel obișnuit, în care sunt folosite
simțurile.
Pentru
asta, va trebui să facem un antrenament pe o anumită perioadă de
timp, iar despre acest antrenament vom vorbi în cele ce urmează.
Rețineți, vă rog, că antrenamentul în cauză nu este identic cu
scopul propus – antrenamentul este antrenament, nu înseamnă că
este tot una cu accesul la lumea suprasensibilă. Cu ajutorul lui vă
puteți face o idee despre cum trebuie să abordați problematica
accesului la ceva care se află dincolo de simțuri, atâta tot.
Ştiți
cu toții că dacă priviți flacăra unei lumânări, timp de câteva
minute, pentru ca apoi să rămâneți cu ochii închiși, flacăra
va persista, ca imagine pe retină, pentru o perioadă de timp –
practic, negativul imaginii flăcării – și nu imaginea în sine -
va persista o perioadă de timp, dar tot sub formă de imagine, după
care se va stinge, încetul cu încetul. Același lucru, se poate
face, în stadii ușor mai avansate, cu corpuri mai puțin luminoase.
Astfel, puteți privi negativul anumitor obiecte, obținând, după o
anumită perioadă de timp, abilitatea de a percepe în același timp
atât imaginea reală a obiectelor, cât și negativul lor. Acesta
este primul tip de antrenament.
După
o anumită perioadă de timp, când veți dobândi abilitatea de a
vedea atât imaginea obișnuită a obiectelor, cât și negativul
acestora, va trebui să faceți același lucru, cu celelalte simțuri.
Orice fel de informație provenită prin simțuri, va putea fi
abordată, în acest stadiu, atât în formă obișnuită, cât și
în forma ei inversă, completând, într-un anumit timp, baza de
date personală cu imagini, impresii, etc, provenite de la simțuri,
și cu negativul/inversa acestora.
Când
antrenamentul va deveni ceva obișnuit, respectiv, veți învăța să
percepeți atât obiectele din exterior cât și fenomenele din
interiorul vostru, constant și instant, în două variante, cea
obișnuită și cea inversă, veți putea trece la pasul final,
respectiv să vă priviți pe voi înșivă și inversa voastră.
Această inversă a voastră (ca inversă a ceea ce reprezentați
aici, ca ființă umană), nu este altceva decât identitatea voastra
(eul vostru) din planul astral.
V-am prezentat, cu ceva timp în urmă, o metodă de trecere din zona
sensibilă în suprasensibil. Metoda în sine, deși foarte
eficientă, este inofensivă, în sensul că va da rezultate doar
dacă sunteți deja capabili să asimilati și să integrati corect
rezultatele unei interacțiuni de acest gen.
Deci,
pentru neinițiat, această metoda este cumva inutilă, eu am
prezentat-o doar pentru a ilustra faptul că există tehnici și
exerciții concrete de a pătrunde în lumea suprasensibilă. Voi mai
prezenta, pe parcurs, alte câteva metode, toate încadrându-se la
categoria metodelor inofensive. Aici nu putem discuta despre tehnici
sau metode speciale, fiindcă acestea, puse în practica sub
îndrumare necorespunzătoare, ori din teribilism, pot fi
periculoase, cu consecințe dintre cele mai grave. Metode eficiente
pentru a accesa lumea suprasensibilă sunt prezentate în cadrul
grupului, fiindcă pentru jucători, lumea suprasensibilă este cel
puțin la fel de concretă ca și lumea sensibilă. Jucătorul se
mișcă și acționează în suprasensibil la fel cum omul obișnuit
acționează în lumea sensibilă.
Eu
am spus, încă de la începutul discuției, faptul că accesul la
lumea suprasensibilă nu este pentru toți. Probabil că am fost
interpretat greșit, n-am spus-o în ideea de a minimiza anumite
ființe umane, am spus-o într-un context asemănător cu acela în
care spui despre o persoană fără pregătire corespunzătoare, că
nu va reuși să cânte, din prima, o piesă la pian. Cu antrenament
corespunzător, unii oameni vor reuși să cânte o piesă, alții
trei sau zece, în timp ce alții vor putea cânta orice piesă își
doresc. Cam la fel stau lucrurile și cu capacitatea individului de a
avea acces la lumea suprasensibilă.
Oamenii
din grupul nostru au înzestrări și înclinații deosebite în
această direcție, deși ca pregătire interioară propriu-zisă,
sunt diferențe care variază de la un individ la altul. Unii dintre
ei sunt în grupul nostru de 6 sau 7 ani, dar nu practică vreo
metodă de meditație. Alții, dimpotrivă, sunt inițiați și
practică anumite tehnici de meditație, în timp ce alte persoane,
deși venite recent în grup, au din start acces la o serie de
informații cu totul deosebite. Vă prezint acest mod de lucru,
tocmai în ideea de a înțelege că nu putem forța lucrurile.
Fiecare are ritmul lui, iar unii nu-l au deloc și va trebui să
ținem cont de asta.
S-a
vorbit aici, foarte mult, despre draci, demoni și experiențe
neplăcute. Aceste experiențe, în măsura în care ele nu sunt
rezultatul unei imaginații debordante, le putem considera reale și
nu simple invenții, intră la categoria întâmplărilor nedorite,
care apar fie în urma unei metode de abordare greșită, fie în
urma unor efecte karmice ascunse, care își au originea în practici
și inițieri din trecutul ființei respective, sau care, dimpotrivă,
pot fi considerate un fel de “pedepse” care trebuie privite și
ele în contextul unuia sau al mai multor efecte karmice succesive.
Cu alte cuvinte, descrierea unor experiențe neplăcute, apărute în
urma încercării de a accesa lumea suprasensibilă, dar repet, în
situația în care aceste descrieri nu sunt fabulațiile unor
indivizi care nu pot distinge între imaginație și real, se referă
la gradul de dezvoltare interioară al individului sau cel mult la
karma lui, nicidecum la lumea suprasensibilă în sine sau la
conținutul acesteia. A spune despre lumea suprasensibilă că este
de evitat, iarăși, ține de capacitatea individului de a pricepe și
de a integra corect informațiile provenite de la contactul cu
această lume.
Lumea
suprasensibilă este bine păzită, tocmai pentru că accesată
printr-un accident, poate tulbura foarte tare persoana în cauză.
Pregătirea pentru lumea suprasensibilă, de fapt, se face aici, în
lumea sensibilă și palpabilă, prin diverse tehnici, prin educație
și prin etică. Printre altele, atunci când pornim pe o cale
spirituală, încrederea în ghid este indispensabilă. Dincolo, în
lumea suprasensibilă, încrederea în ghid, reprezintă ceea ce
înseamnă aici, în lumea concretă, gândirea logică și
capacitatea de analiză.
Pe
finalul postării, aș vrea să mai spun un lucru: metodele de
meditație, atât cele pe care le prezint acum, cât și altele,
despre care am scris în trecut, nu îmi aparțin. De fapt, am mai
spus asta la momentul respectiv, numai că oamenii au, de regulă, o
dorință arzătoare sau pretenția să primească totdeauna cele mai
noi metode de meditație, în ideea formată de progresul tehnologic
actual, în care ceea ce e mai nou, cel puțin în teorie, este și
mai performant. Unele dintre metodele de meditație prezentate de
mine “îmi aparțin”, altele (majoritatea), sunt metode vechi și
deci, cunoscute. Să vă mirați că găsiți aceeași descriere a
unei anumite metode de meditație în altă parte, este similar cu a
te mira de faptul că tabloul elementelor chimice a fost inventat de
Mendeleev și nu de profesorul tău de chimie. Iar dacă, despre
tabloul lui Mendeleev, putem spune că este “al lui Mendeleev”,
nu la fel putem vorbi despre tehnicile de meditație, care pot fi
asociate, numai în condiții deosebite, cu anumite persoane.
S-ar putea să fi înțeles eu mesajul lui turmalină greșit. Am
presupus că el se referă la a vedea atât ce vedem în mod obișnuit
cât și negativul tot timpul și fără efort conștient (ca urmare
a exersării) nu doar atunci când privim lumânarea. Cer lămuriri.
Mulțumesc anticipat.
Opo:
Ţinând cont că clipim, și că creierul recepționează mai multă
informație decât mintea conștientă poate procesa, bănui că acel
negativ este perceput la intervale regulate la modul real /
neimaginativ, exercițiul nefăcând altceva decât să întărească
legătura conștientă. La fel și în cazul sentimentelor,
emoțiilor, acu le ai apoi nu le ai, creierul primește informații
cu privire la ce simți. Problema este cu mintea care e axată pe
imaginație/reverie ignorând realitatea imediată. Exercițiul (
IMHO ) nu face decât să ne ancoreze în prezent și realitatea
imediată.
Am presupus corect? Turmalină susține că treaba asta este
posibilă?
Ars_amandi:
Ideea e că, da, după un timp vei putea avea despre un obiect mai
multe imagini decât ai de obicei. Acest mod de-a lucra duce la o
obișnuință a percepției cu mai mult decât ceea ce se vede în
mod normal. Oricum, percepția noastră e foarte abstracționistă,
că să zic așa, ignoră o mulțime de chestii pe care consideră de
la sine putere că nu e nevoie să le știm. În general ochii nu
prea te întreabă ce să-ți arate și ce nu. Obișnuindu-i să vadă
cât mai multe despre ceva, de obicei limitat, te obișnuiești cumva
cu ideea că se pot vedea mai multe.
Turmalină_neagră:
S-a scris mult și nu-i rău deloc.
Pentru că sunt foarte ocupat, reușesc să citesc ce scrieți, de
regulă, seara, târziu, ori dimineața, devreme. Vă spun toate
astea că să înțelegeți că nu vă trântesc o tehnică, și-apoi
dispar cinci zile, lăsându-vă să ghiciți cam ce dracu am vrut să
spun cu tehnica respectivă.
De
citit, să știți că citesc tot ce scrieți. O să răspund acum la
câteva întrebări care am văzut că sunt pe felie, cu mențiunea
că dacă am uitat pe cineva, nu e din cauză că îl ignor, ci
pentru că se scrie foarte mult și nu pot să rețin toate
întrebările.
S-o
luăm pe rând:
1.
Acum 7 ani am scris despre atenția cu dublă direcție, a cărei
practică, duce, în timp, la conștiența de sine. Aș fi vrut să
scriu încă de atunci despre accesul la lumea suprasensibilă, numai
că la vremea respectivă nu puteam să o fac, până când lumea
sensibilă nu era cucerită complet. Ce înțeleg prin a cuceri
complet lumea sensibilă? Evident, nu înseamnă să cucerești toate
domeniile din lumea sensibilă, unul câte unul, ci înseamnă să
dobândești miezul lumii sensibile – iar acest miez al lumii
sensibile, al lumi concrete, al lumii bazate pe simțuri ș.a.m.d, nu
este altceva decât propriul sine. Miezul-miez al lumii sensibile
este sinele – toate celelalte direcții din lumea concretă, nu fac
altceva decât să contribuie la personalitatea individului, care
este și ea parte palidă din sinele cu S mare. Când accesul la
sinele cu S mare este obținut, evoluția în plan fizic a
individului se încheie.
Concluzie:
lumea sensibilă, măsurabilă, fizică, ori cum vreți să-i
spuneți, are ca scop final accesul la propriul sine. Accesul la
acest sine se poate obține în mai multe feluri: cu ajutorul
atenției cu dublă direcție, prin metode de meditație, prin
rugăciune, ori prin deducții logice care demontează mecanisme ce
blochează accesul la propriul sine.
La
noi în grup se află oameni care vin din tot felul de direcții,
unii se roagă, alții meditează, alții practică atenția cu dublă
direcție, alții sapă către propriul sine, folosind gândirea,
pentru a demonta mecanismele de blocaj al accesului la el. Toți
suntem prieteni, fiecare are drumul lui și înclinațiile lui, orice
fel de discuție pe tema “calea mea e bună, calea ta e proastă”,
sunt puerile și ar trebui, că oameni inteligenți, să ne situăm
deasupra acestui mod de abordare.
2.
Ce este lumea asta suprasensibilă? Păi hai să vedem – am zis la
punctul 1 că miza cea mare a lumii fizice, palpabile, măsurabile,
sensibile, este propriul sine. Cel care își descoperă propriul
sine, mai descoperă, printre altele, că acesta moare și el, odată
ce moartea fizică se produce. Sinele omului, cumva, este un fenomen
din lumea fizică, e inclus în lumea fizică și e un produs al
lumii fizice – moartea îl distruge. Vă rog să fiți atenți,
aici nu mă refer la sinele-personalitate, ci la sinele cu S mare –
prezență pură, tot ce obțineti prin atenția cu dublă direcție,
prin meditații, prin rugăciune, dispare înghițit de moarte.
Pentru omul treaz, respectiv, pentru cel care are acces la propriul
sine, acest fapt este cât se poate de evident – el știe că ceea
ce a dobândit va fi distrus la moarte. Din acest motiv, cei care
s-au trezit, uneori, preferă să “mănânce când le e foame și
să doarmă când le e somn”, știind că propriul lor sine,
propria lor trezire, va fi distrusă la momentul producerii morții.
Toate
bune și frumoase, însă ce este, de fapt, moartea, și mai presus
de asta, UNDE anume se produce. Oare se produce doar în plan fizic,
prin încetarea proceselor care mențin ființa în viață, ori
moartea, în ansamblul ei, are manifestări și în alte zone decât
zona fizică? Vreau doar să vă gândiți la asta, nu vreau să dați
un răspuns și nici nu cred că putem discuta despre asta, momentan.
Eu doar vreau să vă puneți problema că moartea s-ar putea să nu
fie doar un proces care se produce la nivel fizic.
În
clipa în care luăm în calcul faptul că moartea înseamnă și
“altceva”, în altă parte decât în plan fizic, vorbim despre
lumea suprasensibilă. Ceea ce vin eu să discut aici e despre cum
putem identifica această lume suprasensibilă, în care moartea
joacă doar un rol mic, e doar o piesă dintr-un mecanism mai mare.
Lumea
suprasensibilă înseamnă mult mai mult decât moarte. Prin
cunoașterea lumii suprasensibile veți obține și informații
prețioase despre lumea de aici, pe care nu vi le puteți explica
folosind ustensilele de aici. Dincolo de un anumit nivel, granița
dintre suprasensibil și sensibil se subțiază, dar nu în ideea de
abordare patologică, ci în ideea de a integrarea într-un tot a
informațiilor despre lumea de aici și a celor din lumea “de
dincolo”.
3.
Ceea ce v-am prezentat a fost o tehnică, una dintre ele. Tehnica în
sine NU este totuna cu lumea suprasensibilă, e doar un antrenament
de încordat niște mușchi. Vă rog, nu mai bateți câmpii în
legătură cu tehnicile respective, ele sunt tehnici. Punct. Se
execută niște antrenamente pe diferite simțuri, astfel încât să
diversificăm modul de percepție. Păi voi cam cum ați fi vrut să
abordăm lumea suprasensibilă, altfel decât pornind de la niște
antrenamente făcute în lumea fizică?
Acum
o să fiu puțin nesuferit și-o să repet: tehnica prezentată de
curând NU este totuna cu lumea suprasensibilă – luați ce v-am
dar doar ca pe un set de metode de abordare.
Legat
de discuțiile pe baza tehnicii, eu v-aș ruga și acum și pe
viitor, să-mi adresați întrebări direct, nu să faceți
presupuneri.
Astfel:
-
antrenamentul cu lumânarea se face doar în ideea de a putea vedea
mai ușor negativul imaginilor. Sigur că puteți folosi și alte
lucruri, nu neapărat o lumânare – de exemplu, un punct negru pe o
coală albă de hârtie, o bilă de ping-pong (dar nu privind pe
partea unde scrie “made în China”), o yantra, sau chiar și un
punct de sudură, când te ia flama, apoi închizi ochii și rămâne
flash-ul luminos pe retină. Este UN ANTRENAMENT. De ce facem
antrenamentul ăsta? Am spus când am descris tehnica: pentru a putea
face același lucru cu corpuri mai puțin luminoase. Fără acest
antrenament, orice fel de discuție legată de aură sau de curenți
subtil colorați (care țin de lumea suprasensibilă) va fi inutilă
și cretină. Evident, puteți întreba ce legătură este între
negativul imaginilor, aura corpului și curenți subtili colorați,
iar eu pur și simplu n-o să vă răspund, fiindcă uite-așa stau
lucrurile, nu se poate da totul mură în gură.
-
am fost întrebat cum e treaba cu inversa sunetului (negativul
sunetului). Depinde. La nivel auditiv, și pe o bună zonă aflată
între lumea sensibilă și cea suprasensibilă, negativul unui sunet
este sunetul dat pe reverse. Nu întâmplător, aștia, prin filmele
horror, prezintă draci, demoni sau morți care vorbesc “pe
invers”. După ce mori, o bună parte din timp, până să-ți iei
catrafusele de aici, “auzi” totul pe invers. De aceea, încă din
timpul vieții, un antrenament legat de auzirea și vorbirea “pe
invers”, sunt foarte folositoare. Se pot pune în practică o serie
de tehnici, care se fac/se vor face în cadrul grupului. La ce
folosește bazaconia asta cu abilitatea de a auzi pe invers? La
citirea corecta a gândurilor și sentimentelor persoanelor
importante, a ființelor dragi rămase în viață, după ce ai
murit. Nu vă căcați pe voi aiurea și nu vă mai cramponați de
ceea ce nu vă iese vouă la microscop. N-o să iasă niciodată la
microscop ce vă spun aici, iar dacă nu vă place ce auziți, dați
pur și simplu ignore. Clasați tot ce citiți aici la capitolul
povești cu zâne și uitati-vă la un porn sau la un film cu
mafioți.
Ca
o mică paranteză, e bine de notat faptul că în anumite situații,
dacă vreți să-i transmiteti ceva unui proaspăt decedat (folosesc
intenționat expresia asta scârboasă), și vreți să vă audă,
spuneți-i pe invers. De asemenea, dacă vreți să-i citiți vreun
pasaj din Biblie sau din mai știu eu ce scriptură în care credea
respectivul cât timp era în viață, citiți-i INVERS. Succes!
În
plan subtil, ori mai subtil, fiindcă sunt diferite grade și cu
subtilul ăsta, inversa sunetului este sunetul specific de mantra,
tot așa cum inversa imaginilor este yantra. Liniștea, în acest
context, este numai fondul pe care se conturează sunetul și ca zonă
geografică, se poziționează între sunetul din lumea fizică și
mantra. Pe concret, liniștea se află la centru, între astea două.
Pe
final: s-a presupus, în mod eronat, la un moment dat, într-un post,
că aș avea ceva cu ortodocșii. Fals, ortodoxia este o cale
minunată, evident, nu este unică. Am glumit într-un anumit context
pe seama ortodocșilor, așa cum o voi face și cu alți adepti ai
altor religii. De altfel, eu fac glume destul de des și pe seama
căii noastre, care, nu-i așa, este cea mai tare.
Da, mie ori nu mi s-a răspuns, ori am omis eu răspunsul.
Mă
refer la mesajul ăsta: Am presupus că el se referă la a vedea atât
ce vedem în mod obișnuit cât și negativul tot timpul și fără
efort conștient (că urmare a exersării) nu doar atunci când
privim lumânarea.
Am
presupus corect? Turmalină susține că treaba asta este posibilă?
Am
primit mai multe răspunsuri la el, dar prefer unul clar și direct
de genul "da, este posibilă treaba asta" sau "nu, nu
este posibilă treaba asta; m-am referit la altceva".
De
asemenea mă interesează dacă are vreo relevanță (inclusiv în ce
mod influențează) ordinea în care se ating scopurile finale ale
celor 2 lumi (sensibilă și suprasensibilă), presupunând că și
cea suprasensibilă are un scop final (de cea sensibilă s-a scris că
are).
Turmalină_neagră:
Întrebarea ta am sărit-o din cauza avalanșei de postări, îmi cer
scuze, răspund acum.
Categoric,
nu. Nu e necesar să vezi tot timpul negativul imaginilor, acesta
este un antrenament făcut conștient și voluntar, așa cum spuneam
mai sus, doar exersăm niște muschi.
O
discuție interesantă este legată de ceea ce vom obține în urma
acestui gen de practică. Practicând, în timp, vom învăța să
percepem un alt tip de lumină. Această lumină ține de vechea
vedere, cea de dinaintea apariției organelor de vedere. Vechile
religii orientale vorbesc despre trezirea celui de-al treilea ochi,
poziționat undeva la două degete deasupra sprâncenelor, chiar
între acestea.
Mult
timp, în trecut, omul "a văzut", folosindu-se de acest
"ochi", dar la stadiul la care ne aflăm acum, putem prelua
lumina din exterior, provenită de la Soare, fără că aceasta să
ne dăuneze în vreun fel. În trecut, însă, nu era așa, și de
aceea, "al treilea ochi" se comporta ca un far, ca o
lanternă. În loc să cadă lumina pe obiecte și noi să preluăm
prin ochi ceea ce se reflectă de pe obiecte, când folosim cel de-al
treilea ochi, luminăm ceea ce dorim să vedem. Vă rog să faceți
abstracție de eventualele greșeli de scriere sau de precizia
tehnică cu care am descris procesul de mai sus - încerc doar să vă
schițez diferența dintre cum vede omul acum și cum era vederea în
trecut, în perioada în care Pământul se afla la stadiul Vechiului
Soare.
De
fapt, nu există clarvedere. Clarvederea este totuna cu modul în
care vedeau oamenii înainte ca ochii să existe ca organe de simț.
Acest tip de vedere este scos din uz odată cu dispariția
Atlantidei, dar rămâne în conștiința oamenilor și este prezent
în religiile orientale vechi.
Cât din lumea suprasensibilă este yoga?
definiție a lumii suprasensibile cine o poate da?
Turmalină_neagră:
Yoga este o știință care acționează, în mare parte, în
suprasensibil.
Am
dat eu definiția, a scris și ars_amandi despre ce este lumea
suprasensibilă. Pe scurt, este lumea care există dincolo de ceea ce
pot percepe simțurile noastre, cu precizarea că "dincolo"
e doar o expresie care nu se referă la o anumită locație.