Se poate trăi foarte bine și fără iubire. Aerul și hrana sunt necesare pentru ca viața să poată exista, însă nu și iubirea. Ea nu este absolut necesară pentru ca viața să-și vadă de mersul ei firesc. Poți trăi foarte bine întreaga viață fără ca iubirea să ți se întâmple. Pot să fac afirmația că cei mai mulți oameni așa și trăiesc, având impresia că știu să iubească și să fie iubiți, când de fapt nu fac altceva decât să se autoiluzioneze.
În societatea noastră este rușinos să spui că nu știi să iubești. E în regulă să spui că nu știi matematică sau chimie, dar nu poți să spui că nu știi să iubești. Dincolo de o anumită vârstă, dacă spui că nu știi să iubești, te vei face, cu siguranță, de râs. Se presupune în mod eronat că toată lumea știe să iubească.
Ține minte un lucru important, poți atinge chiar și iluminarea fără să iubești. Da, poți fi iluminat fără să iubești absolut deloc, și este așa pentru că iluminarea este o necesitate. Iubirea, în schimb, este un lux pe care ți-l poți permite sau nu. Dacă nu ți-l poți permite, vei trăi o viață seacă și fără rost și nici n-o să observi asta, pentru că și ceilalți au o viață la fel de seacă precum o ai și tu; așadar, vei vedea în jurul tău aceeași nuanță de gri pe care o vezi la tine - o să ți se pară normal să duci o astfel de viață.
Când intri în contact cu un om trist și deprimat, este în regulă, pentru că dacă te compari cu el, automat tu pari ceva mai fericit. De-aia ne și înconjurăm de oameni triști, pentru că noi știm să ne evaluăm propria fericire doar în comparație cu nefericirea altora. Cu cât cei din jur sunt mai nefericiți, cu atât ne vom simți noi mai fericiți și mai stăpâni pe noi înșine. Deci, dacă avem posibilitatea să-i facem pe ceilalți nefericiți, o vom face, ca să ne putem simți mult mai fericiți decât ei.
Se întâmplă și invers, cineva să fie mai fericit decât noi. Atunci avem o problemă. Dacă cel de lângă noi este nefericit e în regulă, dar dacă este fericit, aproape că intrăm în panică. Trebuie să facem neapărat ceva să-i schimbăm starea, pentru că e greu de suportat un om care e fericit. De-aia țipăm la copii când se joacă și țopăie, de-aia încercăm să-i „educăm” și să-i facem ca noi, adică nefericiți, triști, apatici.
Uneori, natura glumește cu oamenii și trimite pe Pământ ființe care debordează de fericire. Oamenii fericiți sunt imposibil de tolerat de către mase. Un astfel de om, de exemplu, a fost Iisus Hristos - el era fericit și, culmea, îi învăța și pe ceilalți să fie fericiți. Așa ceva nu putea fi tolerat, deci au făcut tot posibilul să-l ucidă. Cum e posibil să lași în viață un om atât de viu și de fericit, când întreaga noastră societate se bazează pe mizerie și suferință? L-au ucis pe Iisus, apoi șleahta de golani ucigași, respectiv preoții și politicienii, i-au interpretat vorbele în așa fel încât să facă oamenii și mai nefericiți. Le-au impus oamenilor tot felul de tâmpenii în numele lui Iisus, de exemplu le-au spus că el a fost ucis „pentru mântuirea noastră” - dacă le păsa așa de tare de mântuirea noastră îl lăsau să trăiască. Ce să spun, ucizi un om, apoi spui că a murit pentru mântuirea noastră. Încă se întâmplă lucruri de genul acesta în zilele noastre - preoții și politicienii întorc vorbele iluminaților pentru a obține cât mai multă putere asupra maselor. Și nu te lăsa păcălit, crezând că preoții nu mai au influență asupra maselor. O nouă „religie”, denumită știință, prostește în continuare lumea, așa cum religia o prostea până acum câteva sute de ani. S-a făcut doar un schimb de putere din mâna preoților în mâna afaceriștilor, atâta tot. Omul a rămas la fel de credul și de stupid cum era și înainte. S-a schimbat doar stăpânul. Acum, dacă spui ceva împotriva afirmațiilor „dovedite științific”, ești imediat considerat prost. În următoarea sută de ani, probabil că o să vedem oameni uciși în numele științei. Prostia omului este enormă.
Un om tânăr este greu de stăpânit, pentru că este efervescent, viața pulsează în el. La noi, la țară, pentru a face animalele să te asculte, trebuie să le castrezi. Porcii, caii, boii, sunt castrați pentru a-i face să te asculte și pentru a-i putea îngrășa. Un cal tânăr, un mânz, este aproape imposibil de stăpânit dacă vede o iapă în călduri. Mi s-a întâmplat, în copilărie, să mă aflu într-o căruță trasă de un cal tânăr, eram împreună cu un unchi de-al meu. Pe lângă noi a trecut o altă căruță la care era înhămată o iapă. Mânzul aproape că a răsturnat căruța - o forță colosală l-a făcut să uite de orice altceva și să fie concentrat doar la acea iapă. Dar odată ce ai castrat mânzul, el va fi de acord să fie înhămat, va mânca, se va îngrășa, va fi docil.
Cu oamenii nu poți face același lucru pe care îl faci cu animalele. Chiar dacă politicienii și preoții și-ar dori să poată castra oamenii fizic, este riscant, aceștia s-ar opune și ar deveni violenți. Însă nu este nicio problemă, oamenii sunt mult mai proști decât animalele, pe ei îi poți păcăli spunându-le că le dai funcții, că le dai decorații, că devin sfinți, poți să-i păcălești mult mai ușor decât poți păcăli animalele. și se castrează singuri. Un animal n-o să renunțe niciodată la împerechere pentru a primi o funcție înaltă sau pentru un salariu mai mare. În goana lor după mărgeluțe albastre și titluri, oamenii se castrează singuri, uită să mai iubească, uită să mai fie atenți unii cu ceilalți și râd de tine dacă le spui că sunt proști și că n-au zece vieți de prăpădit.
Iar politicienii și preoții știu foarte bine cum se produce această castrare la oameni. Până la vârsta de 12 ani, corpul strânge energie vitală în centrul unu al ființei, denumit în yoga muladhara. Rareori, centrul doi, centrul sexual, este atins în această perioadă de surplusul de energie vitală, iar copilul trăiește primele sale senzații erotice, ia pentru prima dată contact cu corpul lui. În mod eronat, până la Freud se credea că dacă nu ajung la pubertate, copiii nu simt absolut nicio trăire de natură erotică. S-a dovedit că nu este așa. și ați observat ce facem? Când copilul bagă mâna în chiloți și își atinge organele sexuale, imediat devenim speriați și-i spunem: ia mâna de acolo, e câh, nu e frumos, te vede lumea!. După vârsta de 12 ani, corpul uman devine apt pentru a putea muta energia de pe centrul vital pe cel sexual. Timp de 30 de ani, de la vârsta de 12 ani, prana (energia vitală din aer) va hrăni corpul astral. La nivel fizic se observă doar un schimb de gaze, dar la nivel subtil, aerul conține o anumită energie, denumită de yogini prana. Fiecare inspir aduce în organism o cantitate suplimentară de prana, iar corpul astral devine din ce în ce mai plin de viață - întocmai cum hrana alimentează corpul fizic. După vârsta de 42 de ani, corpul astral începe să piardă din energie; la fiecare expir, corpul își va pierde din vitalitate. Energia vitală acumulată până atunci începe să părăsească corpul, încetul cu încetul, iar moartea naturală se produce în momentul în care energia vitală a părăsit în întregime corpul. În popor se folosește expresia „și-a dat duhul” său „și-a dat ultima suflare”.
Preoții și politicienii cunosc acest lucru. și mai știu că dacă în perioada 12 - 42 de ani, omul își trăiește și se bucură la nivel profund de propria sexualitate, energia urcă mai sus de centrul doi, atinge centrul trei. Prin asta, oamenii dobândesc voință, iar dacă atinge centrul patru, dobândesc inteligență afectivă. Ajunși în acest punct, oamenii vor deveni imposibil de manevrat - așadar, politicienii și preoții vor avea grijă de castrarea tuturor oamenilor începând de la vârste fragede. Aproape nimeni nu este lăsat să se dezvolte natural, pentru că este periculos. Oamenii ar putea deveni brusc rebeli și n-ar mai putea crede în minciunile lor. Când politicienii le-ar spune să-și riște viața pentru tot felul de prostii, oamenii ar reacționa. Niște oameni conștienți ar ști că nu au mai multe vieți la dispoziție să iubească și să fie iubiți. Nu este timp de pierdut și de făcut nazuri, nu ai timp să aștepți să apară Făt-Frumos sau Ileana Cosânzeana și să ți se dea cu totul pe tavă, fără ca tu să miști un deget, eventual să strâmbi și din nas.
Niște oameni sinceri ar ști că NU e în regulă să nu poți iubi și să nu știi cum să faci asta, s-ar îngrijora. Tu te îngrijorezi dacă ești murdar, dacă n-ai unde locui și dacă n-ai ce mânca, dar nu te îngrijorează deloc faptul că nu știi să iubești. Poate că n-ar strica să te gândești bine la lucrurile astea. A venit momentul să discutăm despre continența sexuală, calea prin care energia vitală poate fi transformată în energie mult mai rafinată, despre metodele care te pot transforma dintr-un simplu animal care doar se reproduce, într-o ființă extraordinară, cu totul și cu totul neobișnuită.
Despre conflicte
O să începem cu studiul conflictelor dintre bărbați și femei, ca să urmăm o ordine firească a celor discutate până acum. Observăm cu ușurință conflictele care apar între bărbați și femei, dar nu cunoaștem rădăcina acestor conflicte. Lumea discută pe tema asta de mii de ani, bărbații își țin partea, femeile la fel - peste tot, multă prostie și discuții inutile purtate deoameni care cunosc doar o mică părticică dintr-un întreg și încearcă să-i forțeze pe ceilalți să accepte punctul lor limitat de vedere.
Țin să vă atrag atenția asupra faptului că informațiile pe care le veți primi în continuare au caracter confidențial. Vă rog să nu discutați cu nimeni despre asta și să căutați pe cât posibil să evitați implicarea în discuții pe această temă cu cei care au ca unic scop menținerea conflictelor și a micilor războaie inutile.
O să fie o discuție lungă, fiindcă subiectul are importanță deosebită. Odată înțeleasă această schemă, veți putea scăpa definitiv de o mare parte dintre conflictele pe care le aveți cu cei de lângă voi. Vă rog să rețineți: cuplul tantric nu poate exista atâta timp cât între iubit și iubită există conflicte - în cadrul cuplului tantric nu există războaie, există doar studiu de sine.
Despre ce este vorba, de fapt... femeile acuză bărbații că nu le dau suficientă atenție, că sunt insensibili și că sunt interesați doar de sex. La rândul lor, bărbații acuză femeile că nu au suficientă dorință de sex, că după ce se implică într-o relație, apetitul lor scade simțitor, că după nașterea unui copil, acestea manifestă din ce în ce mai rar atracție față de sex și așa mai departe. Cam toate conflictele pornesc de aici, având tot felul de ramificații: femeile acuză bărbații că sunt tot timpul cu ochii după femei, după agățat, că nu se implică suficient în relație, iar ei le acuză pe ele că sunt reci sau rele. Se ajunge, mai ales în cazul oamenilor limitați din punct de vedere intelectual, la acuze grave de genul „bărbații sunt așa, femeile sunt așa”, fără să se ia deloc în calcul faptul că oamenii sunt, totuși, diferiți și că nu se poate generaliza.
Noi aici nu putem discuta despre „cine are dreptate” în povestea asta, pentru simplul motiv că nimeni nu are dreptate. Veți vedea și de ce nici nu poate avea nimeni dreptate când își acuză iubitul/iubita și de ce este absurdă și neconstructivă discuția în felul acesta.
Vă prezint următoarea schemă, formată dintr-un pătrat pe colțurile căruia vom nota copilul, femeia, bărbatul și mediul nostru de dezvoltare, respectiv planeta pe care locuim. Cu ajutorul acestei scheme vom înțelege de unde apare conflictul între bărbați/femei/copii și mediul exterior, pentru că toate acestea comunică între ele. De asemenea, în jurul acestui pătrat se află două cercuri, care simbolizează direcțiile de mișcare energetică între aceste puncte, respectiv mișcare în sensul acelor de ceas (Yin) și mișcare în sensul invers al acelor de ceas, respectiv Yang.
Gurdjieff căuta să le explice oamenilor care este diferența dintre esență și personalitate. Este o muncă dificilă pentru a face distincție între cele două - peste tot există vorbăraie inutilă pe aceste teme, ideea e că la omul obișnuit, esența și personalitatea se amestecă și sunt confundate de către mintea conștientă. Voi spune doar că esența este cea care se manifestă înainte ca personalitatea să se formeze. În jurul vârstei de 7 ani sau chiar mai devreme, apare brusc noțiunea de EU. Ceea ce era perceput înainte de acest moment este esența, tot ceea ce începe să se formeze pe baza acelui EU, poartă denumirea de personalitate. Este o întreagă discuție despre cum apare acel EU în conștiință. Deocamdată, o să fac afirmația că EU apare în momentul în care corpul a evoluat suficient, astfel încât zona minții conștiente să poată face o colecție de clipe trecute. Când copilul va putea reține consecutiv 2 - 3 momente de prezent, atunci apare noțiunea de EU, și prin asta, personalitatea. Munca omului în perioada imediat următoare este de a acumula tot felul de informații și de a consolida cât mai bine acest EU. Acest lucru este folositor, dar trebuie completat cu dezvoltarea esenței. Dezvoltarea esenței presupune alt tip de muncă, iar disciplinele studiate la școala nu ne ajută în acest sens.
Să revenim la pătratul din schema prezentată și să facem legătura între personalitate/esență și direcția de curgere energetică. Atâta timp cât personalitatea nu s-a format, ca de exemplu, în cazul copilului, se va manifesta esența. Predefinit, sensul de mișcare natural al vieții este Yin, așadar, până la 7 ani, direcția de deplasare energetică va fi Yin. Momentul în care apare personalitatea este acela în care direcția de deplasare/curgere energetică se schimbă. La nivelul universului interior al ființei, se reproduce „căderea în păcat” descrisă în Biblie.
Să discutăm acum despre „punctele de atracție”, explicație prin prisma Jocului Realității: aceste puncte, denumite și „puncte de fascinație”, sunt zone către care ființa umană este atrasă în asemenea mod, încât voința îi este anihilată. Aceste „puncte de fascinație” pot fi plăcute sau neplăcute, ori plăcute și neplăcute în același timp. Ceea ce trebuie reținut este faptul că fascinația, în aceste cazuri, este imensă și împotrivirea devine aproape imposibilă, chiar dacă, în anumite situații, ființa își dorește din toate puterile să scape de ele. De cealaltă parte, „punctele de echilibru”, reprezintă acele zone în care ființa își găsește locul și se poate relaxa. În acele clipe, energia se deplasează în manieră naturală: corpul fizic, mintea și corpul emoțional conlucrează.
Iată cum poate fi folosită schema: se alege direcția de curgere energetică. „În fața” zonei de interes se află punctul de fascinație, iar „în spatele” zonei de interes se află punctul de echilibru. Să luăm ca exemplu copilul: până la pubertate, copilul ființează natural, când curgerea energetică se desfășoară natural, deci în sensul acelor de ceasornic (Yin). Așadar, punctul de fascinație al copilului va fi mama, iar punctul de echilibru va fi mediul exterior, respectiv lumea. În jurul vârstei de 7 ani se formează personalitatea și sensul de atracție se schimbă. Acest lucru are atât efecte pozitive cât și negative asupra ființei. Pe de o parte, este permisă dezvoltarea biologică și accesul la centrul energetic numărul doi, respectiv centrul sexual, dar are impact negativ referitor la schimbarea punctelor de fascinație/echilibru. Să observăm ce se întâmplă: la pubertate, la câțiva ani după formarea personalității, sensul de curgere energetică este Yang, iar copilul devine bărbat sau femeie. Aruncați o privire pe schemă: dacă este bărbat (și curgerea energetică este Yang - condusă de personalitate și nu de esență), punctul său de fascinație va fi reprezentat de femeie, iar punctul de echilibru va fi mediul exterior. Dacă este femeie și curgerea energetică este Yang, fascinația va fi legată de copii, cu punctul de echilibru în bărbat. În cazul în care curgerea energetică ar fi influențată de esență și nu de personalitate, bărbatul ar avea ca punct de fascinație mediul exterior și punct de echilibru femeia, iar femeia ar avea ca punct de fascinație bărbatul și punct de echilibru copilul. Vă rog să fiți foarte atenți la toate aceste aspecte, cu implicațiile care derivă de aici.
O să spun aici câteva lucruri legate de mediul exterior și curgerea energetică, dar discuția pe această temă poate să ne dea bătăi de cap pentru moment. Lucrurile trebuie, totuși, spuse: nu numai noi avem nevoie de mediu ci și el de noi. Dinspre noi către mediu și invers există schimb de energie. De notat faptul că noi, oamenii, avem cele trei puncte pe pătrat cu care putem „acționa, influența” mediul exterior. În mod obișnuit, când există curgere energetică naturală, Yin, mediul extern ar fi fascinat de copil și ar avea punct de echilibru în bărbat. Asta ar însemna că mediul exterior „ar face tot ce se poate” astfel încât copilul să aibă tot ce îi trebuie, i-ar asigura o dezvoltare naturală excepțională și ar comunica în mod subtil cu bărbatul. Dacă lucrurile ar decurge în felul acesta, tot ce discutăm noi aici nu și-ar mai avea rostul - existența ar avea grijă de copil și i-ar asigura dezvoltarea completă, pe care i-ar face-o cu dăruire, exact în modul în care mamele au grijă, în general, de copiii lor. Dar, pentru că noi (omenirea) comunicăm cu exteriorul prin intermediul personalității - deci vorbim despre o curgere energetică Yang, „obligăm” exteriorul să aibă ca punct de fascinație bărbatul și ca punct de echilibru copilul. Nu discut deocamdată ce presupune acest lucru, pentru că are implicații deosebite și se pot scrie multe pe această temă. În treacăt fie spus, acesta este explicația faptului că mediul extern se comportă iresponsabil. În loc să aibă punctul de echilibru în bărbat, așa cum ar fi natural, punctul său de echilibru este în copil.
Pe final, voi nota care sunt punctele de fascinație în curgere Yang (prin personalitate) și Yin (prin esență), urmând să discutăm despre acestea în perioada imediat următoare. Apoi, vom corela aceste informații cu schema de polarizare pe care v-am prezentat-o acum ceva vreme.
1. Copil (curgere energetică Yin - prin esență) - punct de fascinație: mama - punct de echilibru: mediul extern (curgere energetică Yang - prin personalitate) - punct de fascinație: mediul extern - punct de echilibru: mama
2. Femeie (curgere energetică Yin - prin esență) - punct de fascinație: bărbatul - punct de echilibru: copilul (curgere energetică Yang - prin personalitate) - punct de fascinație: copilul - punct de echilibru: bărbatul
3. Bărbat (curgere energetică Yin - prin esență) - punct de fascinație: mediul extern - punct de echilibru: femeia (curgere energetică Yang - prin personalitate) - punct de fascinație: femeia - punct de echilibru: mediul extern
4. Mediu extern (curgere energetică Yin - prin esență) - punct de fascinație: copilul - punct de echilibru: bărbatul (curgere energetică Yang - prin personalitate) - punct de fascinație: bărbatul - punct de echilibru: copilul
Haideți să facem acum și legătura dintre schema pe polarizări, relațiile de creștere și ceea ce v-am prezentat mai sus.
V-am vorbit despre „curgere energetică prin esență și prin personalitate”. Să dezvolt puțin aceste lucruri ca să fie mai clar: în mod normal, noi folosim personalitatea pe post de interfață atunci când comunicăm cu exteriorul (atât cu cei din jurul nostru, cât și cu mediul înconjurător, indiferent de forma în care o facem). Acesta nu este neapărat un lucru rău, doar că ne lipsește și experiența provenită dintr-o comunicare prin intermediul esenței - vom deține, așadar, o viziune parțială a problemei. Ca să nu mai vorbesc despre faptul că personalitatea diferă de la individ la individ.
M-aș opri puțin aici: unii oameni au o personalitate mai bine dezvoltată decât a celorlalți - așadar, implicarea lor în societate se va face profund, cu investiție mare de energie - în acest caz, informațiile primite dinspre exterior spre personalitate vor fi suficient de puternice, astfel încât o mică părticică să ajungă la esență. În cazul celorlalți, a acelora cu personalitate dezvoltată parțial, implicarea lor în societate se va face la nivel superficial, cu investiție mică de energie. Acesta este motivul pentru care cei cu personalitate dezvoltată incomplet, par adesea mai odihniți și mai viguroși - chiar și fizic sunt mai sănătoși. În realitate, acest lucru e ca un fel de sabie cu două tăișuri: economia de energie și lipsa de implicare duc într-un punct în care informațiile din exterior vor pătrunde în personalitatea respectivului doar la nivel superficial. În mod normal, numim aceste manifestări ca fiind proastă educație, lipsă de tact, proastă abordare, rigiditate psihică și mai ales emoțională.
Din acest motiv, când începem să lucrăm la dezvoltarea esenței, vom întâmpina tot felul de probleme. Toate căile spirituale autentice au ca scop dezvoltarea esenței și oferă tot felul de informații utile - ați rămâne surprinși văzând câte informații utile există în scripturi, numai că nu pot fi aplicate aceste metode pe ființele care nu și-au dezvoltat suficient personalitatea. Ba mai mult, la ființele cu personalitate dezvoltată incomplet, abordarea problemelor legate de religie capătă două aspecte: fie omul bagatelizează informațiile primite, fie transformă totul în rutină, distrugând zona energetică vie ascunsă în informațiile citite în cărțile sfinte.
Ce se poate face? Cei mai mulți maeștri nici măcar nu își bat capul cu ființele care nu și-au dezvoltat suficient personalitatea. Este și foarte dificil să lucrezi cu acești oameni, din nenumărate motive: fie promit ceva și nu se țin de cuvânt, fie nu sunt capabili să păstreze un secret, fie nu pot pune în aplicare nicio metodă de meditație, fie sunt lași, leneși, capricioși, au tot felul de dispoziții de moment și așa mai departe. Pentru yoga sau altă cale spirituală, acești oameni sunt inutili - nu poți da o metodă de meditație unei persoane de felul acesta, pentru că n-o să o poată executa. Sau se va ocupa de ea două zile, apoi își va găsi tot felul de explicații cum că metoda respectivă nu este bună pentru el. Efectiv nu se poate lucra aproape în niciun fel cu acești oameni.
Tantra are cu totul altă abordare: ea spune că acești oameni trebuie doar să absoarbă informații cât mai multe prin personalitate și astfel să și-o completeze. Nu este o treabă simplă, dar nici imposibilă. Vă rog să rețineți următorul lucru: metodele de meditație dezvoltă în ființă o curgere energetică prin esență, în timp ce relațiile de creștere (prezentate în schema de polarizări) dezvoltă o curgere energetică intensă prin personalitate. Multă lume se întreabă de ce nu dau roade metodele de meditație în cazul lor. Păi e foarte simplu, personalitatea nu este dezvoltată complet, deci accesul lor la esență este limitat aproape de zero. Oamenii cu personalitate nedezvoltată sunt ca niște copii: e suficient să le arăți o jucărie interesantă și imediat o să-și mute zona de interes.
Iată, deci, care este diferența de abordare dintre tantra și celelalte discipline spirituale: tantra dă șanse de dezvoltare tuturor, numai că e nevoie de înțelegerea întregului fenomen, și de acțiune. Implicarea într-o relație de creștere, oferă personalității „hrana informațională” necesară, astfel încât aceasta să se dezvolte. Metodele clasice de meditație și mai ales atenția cu dublă direcție, generează o comunicare intensă cu esența și o curgere energetică Yin.
Vreau să mai spun câte ceva despre schema pe polarități: ea este gândită în așa fel încât indiferent ce tip de personalitate ai avea, vei intra într-o relație cu o persoană potrivită ție din punct de vedere energetic, astfel încât „să fii trezit din morți”. Astfel, vei acumula suficientă informație în personalitate și vei putea lucra concomitent la esență. Tot acest proces este ca un dans între personalitate și esență. În tantra, nimic nu este eliminat din ființă, totul este luat așa cum este și rearanjat, pentru a obține poziția corectă.
Recitiți, vă rog, materialele despre schema de polarizare, apoi haideți să discutăm în detaliu fiecare tip de relație, cu tot ce implică treaba asta.
Continența sexuală la femei
La bărbați, pe centrul unu (centrul vital), energia preponderentă este Yang - pe același centru, energia preponderentă la femeie este Yin. Pe centrul doi (centrul sexual), femeia are energie preponderentă Yang, iar bărbatul Yin. Din acest motiv, continența sexuală este mult mai ușor de practicat de către femei și destul de greu de practicat de către bărbați (centrul care are energie preponderentă Yang este mult mai ușor de controlat). Ca o diferență măsurată în timp, unei femei care cunoaște bine orgasmul vaginal, îi trebuie aproximativ 3 - 4 luni pentru a învăța continența, iar unui bărbat, îi trebuie, în general, între 7 și 10 ani pentru a obține același lucru (pentru a reuși să-și transforme, în general, cea mai mare parte din energia sexuală). Ceva mai sus, pe centrul trei (centrul voinței), iarăși se schimbă polaritatea și bărbatul este Yang, iar femeia Yin. Pe centrul patru (centrul afectiv), din nou, bărbatul este Yin și femeia Yang. De aceea, bărbatul trebuie să lucreze mult pe centrul doi și centrul patru (centrul sexual și centrul afectiv) pentru a obține control, iar femeia trebuie să lucreze intens pe centrul unu și pe centrul trei (centrul vital și centrul voinței).
Fac o mică paranteză: atenția cu dublă direcție echilibrează centrii în mod natural, pentru că asigură o bună funcționare a centrului șase (atenția cu dublă direcție este în sine un exercițiu al centrului șase). Centrul șase, centrul mental superior, printre altele, este cel care se ocupă cu buna funcționare a celorlalți centri, mai puțin centrul șapte, centrul spiritual, denumit în yoga sahasrara. Deci dacă sunteți un practicant constant (cel puțin 4 - 6 ore pe zi) al atenției cu dublă direcție, puteți fi siguri că în câțiva ani (7 - 10), energia se va repartiza echilibrat pe acești centri.
Azi vom vorbi despre continența sexuală la femei. Nu vreau să discut prea mult despre beneficiile directe ale practicării continenței la femei; fizic se rezolvă multe probleme, cum ar fi, de pildă, cele de menstruație (dureri/scurgeri lunare abundente), dispare sau se diminuează senzația de sfârșeală fizică, crește imunitatea organismului iar corpul are constant o senzație de revigorare. La nivel psihic, apare o liniște intensă și o claritate mentală ieșită din comun. Dispar tensiunea și frica, dispare nevoia de a obține plăcerea din lucruri false (ca un exemplu, nevoia de a obține plăcere din shopping sau mâncând în exces). Apare un sentiment profund de independență, de împăcare cu tine și cu exteriorul, dorința de a face bine celor din jur.
Orgasmul clitoridian este asemănător cu orgasmul bărbatului. Se petrece la nivel fizic, este mecanic și parțial satisfăcător - ca și în cazul bărbatului, el se termină prin descărcare energetică și generează la final o stare de oboseală. Spre deosebire de orgasmul clitoridian, cel vaginal este profund, se răspândește în tot organismul și nu lasă în urmă starea de oboseală. După un astfel de orgasm, în general, femeia simte nevoia să fie protejată, iubită, mângâiată. În cazul în care bărbatul este practicant al continenței, în acele momente va fi aproape de ea, va fi plin de energie, va fi deschis și atent la ea. Aflați în această stare, cei doi pot pune în practică procedura de transfigurare, despre care vom discuta mai târziu. În mod normal, bărbatul nepracticant al continenței va fi rupt de oboseală și va dori să doarmă.
Spuneam la început că femeia trebuie să cunoască bine orgasmul vaginal. Prin asta înțeleg să știe să și-l provoace atunci când dispune de energie și când dorește acest lucru.
Să nu mă înțelegeți greșit: scopul în tantra nu este provocarea de orgasm; orgasmul trebuie să vină singur, atunci când este momentul potrivit. Ceea ce ne interesează în tantra este disponibilitatea pentru a avea un orgasm profund. Pentru asta, trebuie ales în primul rând omul potrivit: omul potrivit este cel cu care te simți înainte de toate liberă să te exprimi fizic și emoțional. O bună interiorizare este necesară.
Bărbații se excită în mare parte folosindu-se de simțul vizual iar femeile se excită (cele mai multe dintre ele), folosindu-se de simțul tactil. De aceea, ambii iubiți trebuie să învețe să ofere, unul celuilalt, ceea ce are nevoie. El trebuie să învețe să atingă femeia în felul în care ea își dorește, iar ea trebuie să învețe de la el ce anume ar trebui să-i arate, astfel încât să se obțină un moment intens de trăire erotică.
Sexualitatea oamenilor este, în general, orientată către ideea de descărcare fiziologică. În tantra, dimpotrivă, scopul este încărcarea cu energie și schimbul subtil de energie între iubiți (repolarizare). De aceea, jocurile erotice, impregnarea conștientă cu energie erotică sunt practici constante. Tantricul este mereu atent la ceea ce simte, la senzațiile provenite din exterior, fie ele vizuale, tactile sau de altă natură, în ideea de a-și îmbogăți interiorul și de a împărți apoi acel interior cu iubitul sau iubita.
Antrenamentul fizic
Ca antrenament fizic, sunt foarte bune exercițiile Kegel, așa-zisa urinare fracționată. Antrenarea mușchilor vaginali este esențială pentru a putea simți plăcerea cât mai intens. După ce antrenamentul fizic este cât de cât pus la punct, se trece la pasul doi: trebuie să creați împreună cu iubitul o atmosferă erotică intensă. Prin atmosferă erotică intensă nu înțeleg neapărat porcăriile văzute prin filme, gen lumânări aprinse și cină romantică. Trebuie să pui în practică acel ceva care te stârnește, care te face să te aprinzi. Dacă îți alegi pe baza schemei de polarizare pe cineva care se potrivește cu dorințele tale, atmosfera erotică intensă se va produce destul de ușor.
Practica
Trebuie să te apropii de orgasm, având grijă să nu treci „dincolo” de punctul intens maxim. În momentul în care energia erotică atinge cote ridicate, relaxează-te și folosește-ți imaginația pentru a „răspândi” senzația de plăcere în tot organismul. De asemenea, poți folosi imaginația pentru a-ți închipui că energia „urcă” pe coloana vertebrală și „țâșnește” prin creștetul capului. Este un exercițiu mental folositor, care ajută la transformarea energiei.
Joacă-te astfel cu amânarea orgasmului până în momentul în care energia tinde să explodeze. Atunci, printr-o decizie fermă, fă pasul către orgasm, căutând să nu lași să se producă mișcările obișnuite și necontrolate care duc la pierdere energetică. O mișcare lentă, dar fermă, combinată cu o relaxare a tuturor mușchilor corpului, fac să urce energia de pe centrul doi pe centrul trei.
La femei este foarte simplu, la bărbați este complicat și e nevoie de multe alte exerciții.
Nu e în regulă, dar nu știu ce să fac. Am spus și spun că iubesc, asta raportat la ceea ce recunosc ceilalți ca fiind iubire, dar dacă mă uit atent la ce simt, văd altceva: egoism, satisfacere de nevoi (și, dacă există deja cuvinte pentru asta, de ce să îi spui iubire?).
Om_de_jad: E corect să nu-i spui iubire, dar este o idee proastă să consideri că totul se reduce doar la egoism și satisfacere de nevoi. Trebuie să fii bătut în cap să crezi că iubirea este ceva închipuit și că totul se reduce doar la descărcare fiziologică; mulți oameni (mai ales bărbați, dar și femei), consideră că satisfacerea de nevoi este tot. Mă rog, sunt multe motive pentru care oamenii consideră că dincolo de descărcarea fiziologică nu este absolut nimic - unul dintre motivele principale este comoditatea. Dar e și multă, multă prostie.
Legat de iubire și de modul în care aceasta poate fi percepută, foarte important este exemplul de viață primit până la o vârstă fragedă. Teoretic, primul contact cu iubirea îl ai prin intermediul părinților. De aceea, este foarte important să ai niște părinți sănătoși la trup și la suflet, fiindcă ei îți pot da prima idee despre ceea ce înseamnă să fii iubit necondiționat. Să fii iubit pur și simplu, nu pentru că dai ceva la schimb. Asta o să-ți dea, pe de o parte, o liniște interioară și o anumită siguranță de sine, iar pe de altă parte o să-ți dea o idee despre faptul că da, poți iubi pe cineva fără să aștepți să primești ceva înapoi. și chestia asta cu exemplul funcționează foarte bine, pe toate planurile: tot de la părinți poți să înveți să bei până cazi sub masă, tot de la părinți poți să înveți să fii violent, tot de la părinți poți să înveți să fii neam prost, tot de la părinți poți să înveți să faci rău fără motiv și așa mai departe.
E adevărat, nu toți avem norocul să creștem în preajma unor ființe care ne iubesc necondiționat. Așa ceva se întâmplă rar, fiindcă egoismul e în floare - fiecare trage pe turta lui, trăim într-o societate de oameni disperați și nemulțumiți. Ce se poate face? Munca de conștientizare, adică exact ce facem noi aici pe forum, altfel vei trăi continuu ca un disperat și vei simți că viața îți scapă printre degete. și o să le faci rău și copiilor tăi, lipsindu-i de iubireși făcând aceleași greșeli pe care părinții le-au făcut cu tine. E cam nasoală situația, pentru că mulți dintre noi și-au deschis sufletul față de cineva la o anumită vârstă, apoi și-au luat-o în plin și s-au închis, deci vor fi foarte reticenți la ideile pe care le expun eu în general. Numai că e stupid să stai închis - e adevărat că dacă ești închis poți fi rănit mai greu, dar e tot așa de adevărat că dacă stai închis, ești deja mort.
Când am spus satisfacere de nevoi, nu m-am referit doar la descărcarea fiziologică, ci și la chestii de genul: suport moral, a nu te simți singur, a primi atenție, a te simți important pentru cineva etc
Om_de_jad: Perfect de acord, nici eu m-am referit doar la descărcarea fiziologică.
Azi răspund altfel: da, îi iubesc, orice ar fi, orice se va întâmpla. Dacă iubirea cealaltă (care am convenit că nu e iubire) e ușor de descompus (pentru mine), asta față de părinți e problematică în sensul că n-aș putea să o definesc sau să o explic.
Om_de_jad: Este vorba despre recunoștință, nu despre iubire. Recunoștința este frumoasă, ea este posibilă acum, pentru că te-ai maturizat și ai înțeles că părinții ți-au fost aproape. Recunoștința apare în urma unui șir lung de concluzii la care ai ajuns, în timp. Într-adevăr, o simți ca pe un fel de iubire.
Ideea de bază e că sunt confuză și că mi-e greu să îmi dau seama la ce fel de iubire te referi tu când vorbești de centrul 4.
Om_de_jad: E greu de explicat, pentru că accesul la centru 4 are loc abia după ce energia are acces la centrul 3, centrul voinței, denumit în yoga manipura. Iubirea oamenilor este de fapt o slăbiciune a unora față de ceilalți, nici n-o poți numi iubire. Dacă vrei să știi ce fel de om preferă cineva, e suficient să-i observi slăbiciunile - o să prefere pe cineva care îl ajută să-și stimuleze și mai tare slăbiciunile pe care le are. Așa-zisele iubiri ale oamenilor nu sunt iubiri de oameni puternici, sunt iubiri de oameni slabi. Observă cum întâlnirea dintre doi oameni obișnuiți se face în punctele lor slabe, nu în punctele lor tari. De aceea, când în cadrul relației, unul dintre iubiți ia hotărârea să se schimbe și să se deziluzioneze, celălalt imediat se simte rănit. Oamenii se trag unii pe alții în jos, se trântesc unul pe celălalt prin mocirlă în numele iubirii.
Ai observat cum spun toți? M-ai dezamăgit, mă simt dezamăgit! Apoi își caută o altă ființă care să-i amăgească. Iubirea oamenilor este bazată pe vise, amăgiri, speranțe și lucruri imposibil de realizat. Există și o iubire care nu este bazată pe vise și pe speranțe, o relație de creștere din care cei implicați au doar de câștigat. În timp ce iubirea oamenilor închide, iubirea omului treaz deschide.
E foarte greu să vorbim despre iubirea în centrul 4. Hai să vorbim mai bine despre centrul doi, pe care energia fie nu-l atinge decât rar și prost, fie îl atinge continuu și la modul pervers. Pe forumul despre „jocul realității” am vorbit mereu despre centrul 3 - toate tehnicile de meditație stimulează voința individului, atenția cu dublă direcție, de exemplu, stimulează centrul 3. Eu fac afirmația că doar un om cu voință poate iubi, dar chiar și când spun „un om cu voință” s-ar putea să înțelegeți prost noțiunea. Un om cu voință nu este neapărat un om cu o personalitate puternică, n-are nicio legătură. Poți avea voință fără ca oamenii să observe asta, fără să fie necesar „să te impui”.
Tantra este cea mai eficientă când vine vorba de deblocarea energiei, numai că nu este pentru toată lumea. Tantra este complicată, nu este pentru mase. Cei mai mulți oameni fie sunt oripilați când vine vorba să discute despre sex, fie o dau în porno și banalizează totul. Tantra cere o abordare echilibrată și directă, cu scopul de a înțelege cum funcționează mașina umană. În tantra nu sexul este important ci erotismul, fiindcă acesta transformă energia vitală și energia sexuală în energie mult mai rafinată.
Am văzut că acest topic a avut peste 30 de vizualizări, deci pot presupune că în afară de Mihaela mai sunt și alți oameni prin preajmă, care dacă n-ar fi interesați, n-ar citi. Vă rog să vă faceți curaj, hai să discutăm despre orice ar putea ajuta. Nu e cazul să vă jenați. Putem să transformăm topicul ăsta într-o discuție - s-ar putea să ajute mult mai mult decât dacă scriu pagini întregi.
Când spui că la unii oameni energia atinge centrul 2 (swadistana) rar și prost te referi la ceea ce spuneai mai sus legat de auto-castrare? La oamenii care iau pe nemestecate ceea ce li se dă de către biserică sau politicieni și pe baza respectivelor teorii se automutilează psihologic devenind impotenți sau frigide?
Iar cei la care centrul doi este atins continuu și la modul pervers mă gândesc eu că te referi la cei care sunt prinși de trendurile sociale și de direcția dată de mass-media (tv, reviste, internet) și care nu mai văd în femei decât niște craci, buci și țâțe mobile fiindu-le imposibil să vadă omul din spatele formelor. Probabil că fără o astfel de viziune asupra celuilalt ar fi mai greu să se ajungă la tot felul de ciudățenii gen : sado-maso, Masturbate-a-thon, exhibiționism samd...
Te rog nuanțează ce înțelegi prin erotism
Om_de_jad: Nu doar teoriile adoptate fac oamenii să devină impotenți/frigide. Întreaga noastră societate se opune oricărei manifestări erotice sănătoase și promovează, pe de altă parte, manifestările perverse. De ce se întâmplă asta? Pentru că metoda în sine, creează conflict între cei care sunt împotriva sexului și adepții pornografiei. E o metodă dibace, pentru că atâta timp cât cele două părți sunt în conflict, preoții și politicienii își pot face treaba liniștiți. Societatea va fi împărțită, astfel, în două mari categorii: una porno și alta anti-porno. Tinerii sunt educați până în perioada pubertății în ideea de a fi anti-sex. Ei nu au nici cea mai vagă idee că omul ar putea manifesta și o sexualitate naturală, firească, una care îi poate da demnitatea necesară și o creștere corectă. Neavând niciun fel de direcție și neputându-și stăpâni, pe de altă parte, pornirile firești, adoptă fie direcția porno, care duce la uzură fizică și la o tocire a simțurilor, fie își înfrâng orice pornire erotică și devin nevrotici. Din păcate, foarte rari sunt cei care reușesc să facă ceva cu viața lor și să mențină echilibrul necesar. Și pentru ca metoda să fie completă, s-a ales să se facă așa: pe de o parte, bărbaților li se dă liber la o viață porno, pe de altă parte, femeilor li se interzice (cel puțin teoretic) accesul la o astfel de viață. Bărbații, în loc să ia contact cu femei normale, vor intra în contact cu femei „ușoare”, formându-și impresia greșită că toate femeile sunt curve, iar femeile, vor avea o imagine eronată despre bărbați, considerându-i perverși, incapabili să simtă ceva și așa mai departe.
M-ai întrebat ce înțeleg prin erotism. Nu prea am ce să detaliez, pentru că mă refer chiar la noțiunea din DEX: „erotism -> senzualitate -> sensibilitate senzorială”
Ce putem face?
Om_de_jad: Într-o primă fază, e bine să-ți fixezi niște obiective clare. Ca să îți poți stabili obiectivele, va trebui să analizezi problema la rece și să îți faci o listă cu ceea ce vrei să obții (dacă ești o fire meticuloasă, poți să-ți notezi pe o hârtie, dacă nu, îți faci listă în minte). Apoi, în funcție de ceea ce ai și ceea ce ți-ai propus, poți stabili prioritățile: fac întâi A, apoi, când stăpânesc bine A, fac B și C. După care, dacă treaba merge în conformitate cu planul, încerc să fac și D și vedem dacă reușesc.
Deci pentru început, gândește-te bine ce anume vrei să obții, care ar fi obiectivele pe care ți le-ai propus. Chestia asta te va scăpa de multe necazuri.
În legătură cu topicul de față și discuția despre continența sexuală: orice om inteligent își dă seama că energia erotică joacă un rol de bază în ceea ce privește comportamentul oamenilor. Uite un exemplu cât se poate de concret: când un băiat cu ceafa lată și cu doi neuroni încrucișați în cap, vrea să tăvălească o fătucă, automat își schimbă comportamentul. E posibil să înceapă să cânte serenade sau să scrie poezii tandre despre cum bate el lumea. Bun, încearcă să-l faci pe băiatul cu ceafa lată să cânte serenade prin alte metode, vezi dacă îți iese.
Este știut faptul că forma femeii are un efect neobișnuit asupra bărbatului - și când spun asta, nu mă refer doar la forma corpului care te duce cu gândul la sex (sâni, fund, picioare), ci la femeie ca un tot. Chiar și băiatul cu ceafa groasă poate iubi în felul în care înțelege el, în anumite condiții. Așadar, e de notat că ceea ce nu poate face știința, Biblia sau doamna învățătoare, poate face în doi timpi și trei mișcări, o femeie pe care el o place. Ce concluzie trebuie să tragem de aici? Că până și un băiat cu ceafa lată și cu doi neuroni în cap își poate dori la un moment dat să fie mai bun, să ofere ceva, să facă un gest frumos. Probabil că nicio altă metodă n-ar da roade - oricât l-ai ruga să ofere flori și să-și aleagă cuvintele când vorbește, n-o s-o facă. Mai observăm un lucru: că după ce băiatul cu ceafa lată o tăvălește pe fătucă, vrea s-o poată folosi oricând are el chef (bine, el n-o să spună că vrea s-o folosească oricând are chef, îi va spune că ea e viața lui, că fără ea nu mai merg tramvaiele, că luna de pe cer devine tristă și așa mai departe). Cu timpul, după ce tăvălește fătuca din ce în ce mai des, interesul lui pentru ea scade. Ce concluzie tragem de aici? Păi cel puțin câteva:
1. că energia rotică are o importanță extrem de mare și că ea (energia erotică) mișcă lumea. Deci e bine să-i dăm o importanță mare, nu s-o tratăm la modul superficial.
2. că pierderea energiei erotice ne transformă în ființe egoiste, care își văd doar propriul interes (în termeni tehnici, energia vitală nu mai alimentează suficient de bine centrul doi al ființei și se manifestă cu precădere pe centrul unu, unde domnește nevoia de a domina mediul înconjurător și instinctul de supraviețuire).
3. că dacă am găsi o cale prin care să nu risipim energia aia, în timp, am înțelege ceva din ea și din felul în care se manifestă în noi și am putea s-o folosim pentru „ceva„.
Așadar, continența sexuală este necesară, nu opțională, cel puțin în cazul persoanelor inteligente. Nu spun că cei care nu sunt adepții continenței sexuale nu sunt inteligenți - spun doar că o ființă inteligentă ar trebui să se prindă din prima ce rost are continența. Însă trebuie spus foarte clar următorul lucru: pierderea energiei erotice la fiecare act sexual este făcută totdeauna din slăbiciune. O să discutăm mai multe pe parcurs.
Şi acum, pe final de post, mai vreau să mai spun ceva: am vorbit despre formă femeii, care îl poate face chiar și pe un bărbat mediocru să vrea să devină mai bun. Întrebarea care apare, este ce anume o poate face pe o femeie să-și dorească să fie mai bună. Este o întrebare dificilă, pentru că societatea noastră a prostit femeile în ultimul hal - foarte rare sunt femeile care vor să fie mai bune, de dragul unui bărbat.
O problemă pusă de C. și care mi se pare bine venită este legată de riscurile continenței, deoarece peste tot pe unde am citit despre continență, se vorbea despre beneficii și nici o dată nu se spunea despre riscurile unei practici greșite.
Mașina umană a fost dotată cu instinctul de reproducere și oamenii sunt înclinați natural nu înspre urcarea energiei către centrii superiori ci către perpetuarea speciei ca urmare e posibil ca făcută greșit continența să ducă la efecte nedorite. Ce înțeleg eu prin „făcută greșit” este că de fapt omul să nu practice continența ci retenția (mda, era bună o definire a continenței ca să facem separare între un fenomen complex care include erotism, transmutare, sublimare și iubire spre deosebire de COITUS INTERRUPTUS urmat de tensiuni pe centrul doi) și care duce la zăpăceală, exacerbarea sexualității și nu la ridicarea energiei pe centrul 3.
Om_de_jad: Presupun că te referi la riscurile la care se poate expune cel care încearcă să practice continența, nu la „riscurile continenței”, așa cum ai scris - continența în sine nu prezintă niciun risc. Deci dacă ne referim la riscurile la care se poate expune cineva care încearcă să practice continența, trebuie să spun că nici acestea nu sunt majore și că, în general, se cam aplică la bărbați - femeile nu au probleme legate de aceste practici, iar continența le vine foarte la îndemână, ele având un control mare pe centrul doi, comparativ cu bărbații (problema lor este centrul unu, nu centrul doi). În cazul bărbaților, riscurile ar putea fi cele legate de retenție, însă sunt riscuri la care se expun și călugării, de exemplu, nu sunt niște riscuri majore. Pe net nu găsești informații despre riscurile practicării continenței, pentru că organismul uman este foarte bine pus la punct, și pentru că oricât te-ai strădui, continența nu se poate face cu forța. Te poți abține de la ejaculare o perioadă, să zicem 2 - 3 săptămâni, dar dacă energia nu e transformată, vei ejacula în timpul somnului. Tensiunile, zăpăceala, exacerbarea sexualității și alte lucruri expuse de tine apar în urma retenției fără transmutare și sublimare. Dacă este urmată calea corectă, toate aceste manifestări (care, e adevărat, apar în primii ani de practică) vor fi diminuate simțitor. C. întrebă mai sus de ce scriu despre iubire (din punctul lui de vedere, umplutură) în loc să scriu despre continență, cu alte cuvinte „de ce nu fac discuția mai interesantă pentru bărbați”.
Pentru toți bărbații am o veste nasoală: continența nu e posibilă fără iubire - e posibilă retenția, abținerea de la ejaculare cu sau fără orgasm, dar nu și transformarea și sublimarea energiei sexuale. Fără iubire și fără empatizare cu iubitul/iubita, vorbim doar despre abținere de la ejaculare.
Am discutat, de-a lungul timpului, cu mai multe persoane specializate (doctori) în legătură cu posibilele riscuri ale practicării continenței. Sunt păreri pro și contra, pe forumul ăsta sunt vreo doi medici, din câte știu eu - ar putea, cel puțin teoretic, să ne spună dacă retenția pe o perioadă mai lungă de timp (așa cum e în cazul călugărilor, de exemplu) ar putea duce la probleme fiziologice. Practicantul de tantra oricum nu are ca scop abținerea de la ejaculare, ci transformarea energiei sexuale.
Cunosc o serie de practicanți ai continenței după indicațiile din cursurile de yoga ale lui Gregorian Bivolaru. Nu știu exact cum se predă continența la MISA, dar cred că destul de corect după cum am văzut că sunt prezentate anumite tehnici de Kriya Yoga (de exemplu Uddhiyana Bandha, Nauli Kriya) sau gestul calului, așa-numitul Ashwini mudra. Printre altele, din câte am văzut, la MISA se insistă foarte mult pe practică - este un lucru foarte bun, dar nu și suficient - ideea e că poți face Nauli până îți tremură picioarele, transmutarea energiei sexuale are legătură în primul rând cu deblocarea anumitor canale energetice subtile prin meditație și prin anumite metode - Nauli este bun, dar insuficient, la fel de nefolositor ca și forumul meu în forma sa brută. O altă problemă pe care am văzut-o la prietenii care merg la cursurile MISA, se referă la obsesia legată de „schimbarea iubitului”. Dincolo de problemele medicale sau morale care derivă din acest demers și despre care nu vreau să vorbesc, pentru că nu știu foarte bine ce este moral și ce nu e moral ca să pot da sfaturi, rămâne problema eficienței. Practicarea continenței cu o singură persoană este mult mai eficientă - o să vedeți în postările următoare de ce spun că este așa. Schimbarea iubitului sau a iubitei poate ajuta, în cel mai fericit caz, la eliminarea anumitor inhibiții și, firește, la dobândirea anumitor exhibiții :)
Probabil că ar fi mult mai interesant să discutăm despre riscurile nepracticării continenței. Sunt mult mai numeroase și fac mult mai multe probleme.
Dar putem fi învățați să iubim?
Și chiar dacă ai fost sincer cu tine și ai văzut mai demult că iubirea pe care credeai că o ai pentru persoane foarte apropiate este de fapt recunoștință, sentimentul datoriei sau rezultatul condiționării „ că așa trebuie”, ce se poate face?
Om_de_jad: Evident că putem fi învățați să iubim, altfel discuția nu și-ar avea rostul. Iubirea se învață, la fel cum și ura se învață. Iată, de pildă, cum se urăsc palestinienii și evreii, o astfel de ură este dobândită, nu poate fi ceva natural. Problema e că la ură suntem artiști, chiar dacă noi n-am practicat-o, au practicat-o părinții, bunicii sau străbunicii noștri, așa că e bine înfiptă în codul genetic și se manifestă fie că vrem sau că nu vrem.
Ce se poate face? Cu siguranță, incapacitatea de a manifesta iubire trebuie să ne preocupe. Problema trebuie abordată tranșant și la modul sincer, așa cum ai descris și tu, într-o primă fază observând situațiile în care confundăm iubirea cu altceva decât este - cu alte cuvinte, să ne dăm seama „ce anume NU este iubire”.
Apoi ai nevoie de un exemplu de la care să poți porni. Aici e puțin mai complicat. Dacă ești tânără și ai noroc, poți întâlni un bărbat care să te iubească sincer. Dacă ești o tipă inteligentă, tu n-ar trebui să te folosești de faptul că el te iubește, ci ar trebui să reacționezi cucap, învățând să te lași iubită. E o chestie din care amândoi ați avea de câștigat, dar e o discuție lungă și întortocheată despre ceea ce înseamnă să înveți să te lași iubită, nu e deloc ceva simplu și la îndemâna oricui. Situația devine și mai complicată, pentru că dacă tu te vei lăsa iubită, în prostia lui, acel bărbat s-ar putea să te calce în picioare. Dar dacă bărbatul respectiv este inteligent și n-o să te calce în picioare, atunci, putem spune că te găsești într-o relație de creștere și că poți practica tantra.
Dacă ai, să spunem, 60 de ani, va fi mai dificil să găsești un bărbat care să te iubească și cu care să poți avea o relație de creștere - la 60 de ani, energia vitală a bărbaților tinde către zero, deci centrul sexual este atins din ce în ce mai rar. Ține minte, la bărbați este iubirea legată de sex, nu la femei, așa cum se afirmă în mod complet greșit (o să dau detalii și despre chestia asta, vă rog să nu săriți la mine și să cereți lămuriri, deocamdată). În cazul acesta vei fi nevoită să-ți alegi modelul din altă parte - din religie sau trăind în preajma copiilor, comunicând cu ei, învățând de la aceștia să iubești. Din păcate, un om nu se poate apuca la 60 de ani de tantra. Există alte metode de meditație pe care un om în vârstă le poate pune în practică, dar tantra este eficientă la o cu totul altă vârstă.
Și mai e un lucru de luat în calcul: aplică metoda potrivită pentru vârsta ta. Să cauți, la 60 de ani, să cucerești bărbați e o idee la fel de proastă ca aceea de a-ți găsi refugiul doar în iubirea copiilor sau în religie (dacă ești tânără).
Sunt aproape sigură că soțul meu mă iubește și cred că ai dreptate (până acum nu mi-am dat seama) nu știu să mă las iubită. Ideea e că amândoi am trecut de 42 de ani, ne mai poate ajuta tantra?
Om_de_jad: Vârsta nu este problema principală aici. Tu întrebi dacă tantra vă mai poate ajuta: depinde la ce să vă ajute. Tantra nu funcționează ca o pastilă pe care o iei când te doare capul, tantra este un mod de viață care presupune, înainte de toate, o mare sensibilitate față de tot ceea ce oferă viața. Te rog să nu te gândești la tantra ca la o terapie de două săptămâni sau ca la o soluție pentru problemele pe care le ai - gândește-te la tantra, mai degrabă ca la un dans. Este adevărat că poți face terapie prin dans, dar dansul nu a fost conceput ca o formă de terapie. Înțelegi ce spun?
Deci nu vârsta este problema principală. Atâta timp cât ești interesată de soțul tău, atâta timp cât vrei să simți ceea ce simte el, să înțelegi cum funcționează un bărbat, ce este cu motorașele alea interne, care, punându-se în mișcare, îl fac să fie el, tantra poate funcționa.
Dacă îți privești soțul ca pe un mister ce trebuie pătruns, înseamnă că ai făcut deja primii pași în tantra. Toate acestea, însă, se fac în doi - dacă și el își dorește să te simtă, să înțeleagă cum funcționează o femeie, ce anume îl atrage la tine, atâta timp cât va fi sincer interesat să cunoască toate lucrurile astea despre tine până la cel mai mic detaliu, da, tantra va da roade.
Vezi tu, noi nu discutăm aici doar despre transformarea energiei sexuale, chiar dacă, la prima vedere, topicul este despre așa ceva. Energia erotică se transformă singură, în mod natural, atunci când bărbatul comunică la nivel subtil cu femeia și invers. Iubirea despre care vorbim nu este una obișnuită, nu trebuie gândită la modul „eu îl iubesc pe x”. În Tantra, cei doi iubiți înțeleg valoarea reală a comunicării și își ascut simțurile ca să poată transmite informații prețioase unul către celălalt. Pe măsură ce schimbul subtil de informații devine mai puternic, energia care în mod normal este percepută ca fiind energie sexuală, se transformă singură, iar unul dintre rezultate este iubirea - centrul patru începe să funcționeze.
În iubirea obișnuită, x iubește pe y (deși corect ar fi să spunem că x are o slăbiciune față de y) - problema e că y, de cele mai multe ori nu-l iubește pe x. Cazul cel mai fericit, în iubirea obișnuită, este atunci când x iubește pe y și y iubește pe x, numai că după o vreme, apare plictiseala. O să discutăm în curând despre modul în care apare plictiseala, de ce apare și ce se întâmplă, de fapt.
Să știi că tantra nu este pentru puștani. Nu este nici pentru pensionari, dar nici pentru adolescenți. Adolescenții trebuie să-și vadă de nebunia vârstei, pentru că așa este normal. Tantra poate fi pusă în practică doar de oamenii copți la minte și trecuți prin viață. Atâta timp cât încă ești interesat de baloane de săpun și visezi la cai verzi pe pereți, comunicarea cu iubitul/iubita îți va fi imposibil de obținut. Dacă ești bărbat și visezi cu ochii deschiși la fetișcane necoapte de 18 ani, sau ești femeie și încă visezi la Feți-Frumoși, renunță, tantra încă nu este pentru tine. Tantra cere atenție maximă, dăruire aproape totală față de iubit/iubită, ori asta nu se poate face dacă mintea îți umblă după lucruri de moment. Deci nu trebuie să-ți faci griji că ai 42 de ani. Dacă tu și soțul tău doriți să practicați tantra, puteți începe prin a nu mai abuza fizic unul de celălalt. Acesta este un lucru foarte folositor, pentru că în timp va reconstrui respectul necesar astfel încât relația voastră să se revigoreze. Deocamdată mă opresc aici.
și eu în ce categorie intru, la adolescenți?
Om_de_jad: Sunt pensionari cu gândire adolescentină, tot așa cum sunt și tineri cu gândire matură. Acum, ce să zic, tu știi mai bine la ce categorie te încadrezi.
Eu tot cochetam cu un exercițiu de dinamizare a lui anahatha și care constă în orientarea voluntară asupra zonei pieptului care era însoțită de un feeling specific și asta în timp ce mergeam pe stradă, munceam etc... Problema mea cu exercițiul ăsta era folosirea voinței și a faptului că nu era ceva spontan. Nu mă gândeam la vreme că e normal să depun efort să antrenez ceva ce nu am de la sine.
Deschiderea față de persoana iubită eu mă gândesc că ar trebui însoțită de atitudini interioare asemănătoare, cu ce am descris mai sus, în viața de zi cu zi gen: a privi oamenii din jur cu deschidere afectivă, a manevra obiectele cu grijă și atenție, atenție și respect față de viața din jurul nostru. Îmi e greu să-mi închipui că la serviciu, ești stresat, ești nervos că liftul nu funcționează, pe câinele care vrea la plimbare, și cum îți vezi iubitul/iubita te transformi instant într-un ocean de iubire.
Om_de_jad: Moșule, lasă exercițiile de dinamizare a centrilor. În general, lasă exercițiile de orice fel, sau, dacă vrei neapărat să exersezi ceva, exersează sinceritatea. Deschiderea e posibilă când există disponibilitate, nu când se fac exerciții. Bag seamă că ție îți convine de minune chestia cu exercițiile, că astea nu implică riscuri. Sfat prietenesc: lucrează la disponibilitate.
Mă interesează topicul tău pentru că m-am gândit de ceva vreme la o chestie pe care nu o înțeleg, care îmi iese cu virgulă și nici nu pot explica prea bine ce e. E o ... ruptură, o lipsă. Nu am eu foarte multă experiență, dar am observat că nu știu să mă apropii de celălalt. Singura cale de a avea un anumit grad de intimitate, apropiere cu cineva, e împărțirea patului. și nu e vorba de comunicare (verbală) pentru că, cu cât vorbesc mai mult, cu atât remarc asta mai tare, chiar dacă am cădea de acord asupra tuturor subiectelor. Ceva lipsește, ceva ce nu știu dacă poate fi avut, un fel de comuniune, nu un compromis tacit sau o toleranța reciprocă.
So, aștept să mai scrii și, poate în timp, o să găsesc o soluție la problema asta. Nu știu câtă relevanță are ce scriu eu pe aici, dar încerc să fiu sinceră și să mă deschid și să mă ofer ca studiu de caz dacă e nevoie de așa ceva pentru o mai clară exemplificare a ceea ce vrei să transmiți aici.
Om_de_jad: Mihaela, noi ne știm de câțiva ani (dacă nu mă înșel, am început să scriu pe Softpedia de prin 2006, iar acum suntem deja în 2011). Eu nu sunt foarte diferit față de cum eram acum 4 sau 5 ani (mă rog, am mai dat din burtă jos, m-am făcut tătic), în schimb tu și alte câteva persoane de aici sunteți cu totul altfel decât erați acum câțiva ani. Faptul că acum ai curaj să vorbești deschis despre tine și să spui exact ce ai în minte, arată, cu siguranță, un progres remarcabil. Deschiderea reprezintă primul pas important și corect pe care îl poate face un om inteligent. Așadar, înainte să vin cu răspunsurile, vreau să spun că apreciez stilul tău direct din postul precedent, autoevaluarea echilibrată și modul în care ai prezentat lucrurile așa cum sunt ele, fără să le colorezi sau să le pictezi în vreun fel. Probabil că ție nu ți se pare mult, însă mie mi se pare că ai făcut progrese deosebite în acești ani.
Acum, răspunsul la postarea ta: ne putem apropia unii față de ceilalți exact în măsura în care ne putem apropia de noi înșine. Ia-o exact așa, te poți apropia de ceilalți exact cât te poți apropia de tine, nici mai mult nici mai puțin. Iar dacă poți să te apropii de tine total...
Momentul în care realizezi că nu te poți apropia de cei din jur fără să te apropii de tine, dovedește că ai devenit un om matur și responsabil. În caz contrar, vei fi tot timpul un cerșetor de sentimente, o ființă iresponsabilă, plină de pretenții. Uită-te în jurul tău la cum se comportă oamenii - când ei spun „te iubesc”, de fapt spun „vreau să mă iubești”. Iubirea nu poate exista la oamenii imaturi și iresponsabili. Așadar, trebuie ca apropierea de celălalt să meargă mână în mână cu apropierea față de tine, altfel nu are prea mare valoare. Fie te apropii doar de tine și atunci devii un specialist în meditații sau în rugăciune, dar un om rece, o stână de piatră, o ființă incapabilă să dăruiască, fie te apropii doar de celălalt, caz în care devii automat un cerșetor, o ființă aflată la cheremul celuilalt. Apropierea în cele două direcții, față de tine și față de celălalt este calea corectă și conduce la armonie și la încredere atât în tine, cât și în celălalt.
Ai spus așa: „singura cale de a avea un anumit grad de intimitate, apropiere cu cineva, e împărțirea patului”. Consideră-te fericită că ai acest punct în care te simți în intimitate, fiindcă multe femei nu se simt în largul lor în acestă situație. Ai grijă de momentele intime, păstrează-le ca pe ceva valoros, tratează-le cu maximă importanță, ajută-le să crească, nu abuza niciodată de ele. Noi avem tendința să tragem de lucrurile care ne fac să ne simțim bine, tragem de momentele intime până când acestea se subțiază și își pierd din valoare. Ca oameni conștienți, știm că profunzimea momentelor intime nu este ceva ce ține doar de ceilalți; dimpotrivă, este ceva care ține în foarte mare măsură de noi înșine. Aici, disponibilitatea joacă un rol crucial. Iată de ce: în loc să ceri de la celălalt, să ai pretenția de la el, să aștepți să creeze el acel cadru intim, poți pune tu în aplicare lucrurile pe care ți le dorești, poți contribui tu la crearea cadrului intim. Disponibilitatea, faptul că îți permiți să creezi intimitate, o să-ți dea forță, flexibilitate și vitalitate. Iar dacă și celălalt contribuie la crearea acestui cadru intim iese ceva de o forță extraordinară. Așa apare comunicarea subtilă despre care vorbeam. Aceasta este tantra, nu doar un set rigid de tehnici.
Așa că m-am gândit la o listă: primul obiectiv ar fi să-mi fac o prietenă, al doilea să fac sex normal cu ea, al treilea să învăț să o iubesc.
Om_de_jad: În teorie, obiectivele tale par să facă parte dintr-un plan, numai că, de multe ori, practica nu se potrivește cu teoria. Tu ești un tip visător (atât în sens bun, cât și în sens rău), așa că, probabil, în mintea ta, lucrurile sunt organizate după un fel de plan coerent: îmi fac prietenă, mă culc cu ea, apoi mă îndrăgostesc. Nu este așa, lucrurile nu sunt organizate, iar dacă visezi la o așezare naturală a lor, nu faci altceva decât să te afunzi și mai tare în rahat. În final vei deveni frustrat și te vei simți rănit.
Tu vrei ca mai întâi să-ți faci o prietenă. Ți-ai pus deja o condiție. Am senzația, din ce descrii tu, că îți dorești o relație normală. O relație normală, de lungă durată, cu o femeie, presupune o grămadă de lucruri pe care va trebui să ți le asumi și pe care să le poți duce, altfel relația respectivă te va umple de draci. Problema e că motivul pentru care tu îți dorești o relație normală este complet greșit. Tu ești un tip bine educat, îți dorești o relație pentru că așa consideri că e frumos și normal. Raul, crede-mă, e greșit. Relația de lungă durată este posibilă doar dacă ai multă experiență în relații scurte și eșuate și pe care nu mai vrei, sub nicio formă, la un moment dat, să le mai ai. Relația de lungă durată, cea normală, este posibilă abia atunci.
Apoi, spui că după ce îți faci o prietenă, vrei să faci sex normal cu ea. Asta arată faptul că poți să faci și sex anormal - poate ar trebui să iei în calcul și această posibilitate. Vezi că și sexul anormal are avantajele lui. Nu mai spun nimic, te las pe tine să descoperi, gândește-te doar că uneori preferăm Coca-Cola în loc de apă, deși apa ar fi naturală, normală. Cam la fel este și cu sexul.
Apoi, după ce îți găsești o prietenă cu care faci sex normal, vrei să înveți să o iubești. Păi e greu spre imposibil ceea ce tu ți-ai propus. Așa cum am zis și mai sus, tu ești un visător. Nu e un lucru rău, poate fi chiar ceva frumos, atâta că trebuie să știi când, cum, cât și cu cine să visezi.
Dacă aș fi în locul tău, aș acționa altfel. Aș căuta să intru într-o relație cu o femeie mult mai în vârstă. Crede-mă, nu toate femeile preferă bărbații siguri pe ei. Sunt femei în fața cărora bărbații siguri pe ei n-au nici cea mai mică șansă, pentru ele nu reprezintă niciun interes. Bărbații siguri pe ei nu le mai pot surprinde pe femeile trecute de o anumită vârstă, ele nu mai caută așa ceva, nu se mai lasă impresionate cu una cu două. O astfel de femeie apreciază mult mai mult sinceritatea unui bărbat care nu se sfiește să arate că nu se pricepe, care este dispus să învețe. Ai avea extrem de multe de învățat de la o femeie cu zece sau cincisprezece ani mai în vârstă decât tine. Ți-ar fi aproape, ai învăța ce este acela sex de calitate și ai învăța să iubești. Și, mai mult decât atât, te-ar ajuta să te definești. ține minte un lucru, femeia este totdeauna cea care întărește și consolidează caracterul puternic al unui bărbat. Evident, așa ceva poate face doar o femeie trecută prin viață, o femeie care nu mai e interesată de jocuri de putere, care este pe picioarele ei din punct de vedere financiar. O astfel de femeie nu mai visează la Feți-Frumoși, știe cât și ce poate aștepta de la un bărbat, nu se iluzionează. Crede-mă, orice relație cu o femeie de vârsta ta va fi un dezastru. Femeile de vârsta ta nu știu să te înțeleagă, ele caută să fie înțelese, lucru care este perfect normal. Nu poți înțelege o femeie tânără și n-ai răbdarea necesară s-o înțelegi până când nu te-ai înțeles cu tine. O să fiți doi tineri care trag unul de celălalt, în speranța că pot obține ceva.
Dublu-Diez: Uite, m-am tot gândit la ceea ce-ai scris aici dar și la cele câteva conversații pe care noi le-am avut.
Spui că nu ai cu cine să vorbești deschis, mai spui că fetele nu prea te vor și mai spui că ești nevoit să minți. Hai să analizăm un pic chestia asta, pentru că sigur ai început și tu să-ți găsești motive, de ce nu te vor. Că n-ai bani, că nu le minți frumos, că nu ești frumos etc. Hai să ne gândim.
Am văzut destui tipi urâți ca noaptea, care au fete mișto. Am văzut și tipi foarte săraci care au gagici mișto. Și rușinoși și proști și... De ce ar putea fi ei iubiți și tu nu? Să fie toate (aproape toate) fetele de vină, adică o treime din planetă și nu? O luăm iarăși cu statisticile.
Revenind, trebuie să spun, ca fată, că nu mă deranjează deloc la un tip că nu are pachețele de mușchi sau merțan. În principiu, m-ar determina să nu doresc un tip următoarele chestii : jegul (adică să fie nespălat), nesimțirea (cu toate formele), și lipsa de interes.
Eu nu cred că o tipă normală la cap s-ar plânge că este DORITĂ de bărbatul ei și că el vrea să facă sex cu ea, în condiția în care sexul nu înseamnă chestii care o rănesc sau dacă nu cumva lipsește. E clar că, dacă nu e, nu-ți place; ori dacă e făcut cu brutalitate și cu bădărănie.
Spui că tipa îți reproșa că te gândești prea mult la sex. Eu văd două posibilități : ori e dementă la cap, ori căuta un argument pentru care te simțea nu-știu-cum (distras, egoist, dezinteresat etc).
Să fii interesat nu înseamnă să suni des și să-ți faci timp. Să fii interesat înseamnă să te implici pe tine însuți, cu dorințe, cu nevoi, cu sentimente, cu gânduri, cu tot ce ai. Ori tu implicai vreun sentiment în ce o privește?
Te-am întrebat pe messenger mai mult, dacă-ți place, dacă te atrage, dacă o vrei, dacă ceva - răspunsul a fost foarte vag. Cum ar fi putut fata aia să se lipească de tine, să se dedice, să se ofere, dacă tu nu dai nimic?
Nu poți merge într-o relație pe ideea „hai s-o facem și pe-asta, că trebe”. Pentru că partenera se simte ca un rahat :) și e firesc.
În afară de asta, nimeni nu vrea să fie mințită. Și minciuna se resimte oricum. Desigur, o mulțime de cuvinte pe care și le spun îndrăgostiții pot fi catalogate ca minciuni, fiind fabuloase și ciudățele, dar ele vin dintr-un sentiment anume și-s spuse cu o sinceritate luată nu din rațiune, ci din simțire.
O relație se așază pe o bază plină, nu pe una seacă la mijloc, R. Când te pui pe tine într-o relație, trebuie să te umpli la mijloc.
Om_de_jad: O să discutăm puțin despre mintea bărbatului și despre nevoia lui de a face sex, pentru că vreau să ating câteva lucruri importante. Vă rog să fiți cu toții atenți, atât femeile cât și bărbații, pentru că s-ar putea să vi se pară folositor.
Un bărbat sănătos la cap și la trup își dorește foarte des să facă sex. În primul rând că se gândește zilnic la femei (la femei în general, nu neapărat la „femeia lui”) și la actul sexual. Mintea lui este făcută în așa fel încât stă tot timpul cu gândul la „ceea ce ar putea să f**ă”). Rețineți, mă refer aici la bărbatul normal, pentru că sunt și foarte mulți bărbați anormali. Dacă ești bărbat și nu te gândești la sex măcar de două-trei ori pe zi, dacă nu-ți trece prin cap, la vederea unei femei arătoase, că ai vrea s-o tăvălești puțin, ei bine, înseamnă că undeva este o problemă - poate fi o chestie de educație, poate fi ceva care ține de autocenzură, poate fi orice, dar în mod sigur trebuie să investighezi problema, fiindcă nu ai un comportament normal. Bărbatul normal este tot timpul interesat de o femeie cu care să facă sex.
Vă rog să înțelegeți corect aceste lucruri - așa sunt construite corpul și mintea unui bărbat, eu nu spun lucrurile astea ca scuză, nu fac afirmația că e bine, rău, moral sau imoral. și nu este deloc plăcut să trăiești în modul ăsta, să fii împărțit în două, în cel care vrea să f**ă tot timpul și cel care spune că nu e bine, că nu e cazul, că nu e persoana potrivită și așa mai departe. Există o căutare continuă, practic nu poți sta decât foarte rar liniștit. Dacă sunteți bărbați și vă vine să mă contraziceți, vă rog să vă gândiți bine, dar bine de tot, de ce vă vine să mă contraziceți. Îți vine să spui „nu e bă așa, bărbații nu se gândesc tot timpul la sex” ? Gândește-te profund de ce simți revoltă când ești considerat un animal pus tot timpul pe împerechere.
Bărbații nu se gândesc la copii, se gândesc la sex. Mintea lor nu este programată să bată dincolo de actul sexual. Femeile intuiesc aceste lucruri despre bărbați și, unele dintre ele, mai proaste (pentru că nu le pot spune altfel), îi condamnă. Atâta că este o condamnare de om prost, pentru că acest comportament nu este voit, pur și simplu așa funcționează mașinăria în cazul bărbaților. Vă voi spune imediat și ce se ascunde în spatele mașinăriei, dar înainte de asta vreau să mai fac o afirmație: dacă bați la cap un bărbat, spunându-i că „este scârbos pentru că se gândește numai și numai la sex”, deja poți să consideri că l-ai pierdut. Ai pierdut aproape orice posibilitate de a comunica cu el. Se va ascunde de tine și va visa în continuare la sex sau se va condamna și își va impune să nu se mai gândească la sex - deci nici la tine. În plus, să-i spui că e porc sau că e scârbos, e ca și când el ți-ar spune ție că ești scârboasă când te afli la menstruație: același gen de abordare, specifică omului prost.
Să vedem, pentru început, ce se ascunde în spatele mecanismului: în mod greșit, noi ne închipuim că „interesul” existenței are legătură cu interesul personal. Nu este așa, existenței nu-i pasă de construcțiile noastre sociale, respectiv relații, existența este interesată de perpetuarea speciilor. Nu discut acum motivul pentru care se dorește înmulțirea tuturor formelor de viață, cert este că la împărțirea pe sexe, bărbatului i-a fost concepută mintea în felul următor:
-i s-a dat o minte orientată excesiv către plăcere;
-i s-a dat o minte care se agață cu orice preț de „cea mai mare plăcere posibilă”, respectiv orgasmul;
-i s-a dat un orgasm care durează foarte puțin, astfel încât el să fie nevoit să se împerecheze de cât mai multe ori ca să poată simți plăcerea cât de cât;
Femeii, pe cealaltă parte, i-a fost concepută mintea în felul următor:
-i s-a dat o minte care are și alte scopuri în afara obținerii de plăcere;
-i s-a dat o minte care știe să extragă plăcerea nu doar din sex ci și din alte lucruri, fără legătură cu sexul;
-i s-a dat posibilitatea de a avea orgasm prelungit, profund și satisfăcător, astfel încât să nu fie nevoie să facă sex cât mai des, cu oricine și oricând i se oferă ocazia.
Acum, vă rog să inversați pentru cinci minute mințile și să vă puneți fiecare în postura celuilalt, și veți vedea ușor cum toată tărășenia asta nu este gândită în interesul nostru - este pur și simplu un aparat care duce la înmulțire. Pe de o parte, bărbatul o să-și împrăștie sămânța peste tot, cu orice femeie care îl primește, ca să simtă cât mai multă plăcere posibilă, pe cealaltă parte, femeia se va orienta către protejarea și creșterea copilului și va fi mai puțin interesată de obținerea plăcerii prin sex.
Cam asta voia să spună și prietenul M.S. când se încorda și se bătea cu pumnul în piept că este un luptător cu sexul, atâta că ideea de a lupta nu folosește la nimic - sexul te învinge de fiecare dată, indiferent cât l-ai urî, iar dacă reușești cumva să-l învingi, ei bine, te vei transforma într-un om cu handicap.
Trebuie abordată problema cu totul altfel, la modul inteligent: nu e cazul nici să ne încordăm mușchii, să ne facem luptători antisex (deci să ne automutilăm), nici să țipăm unii la alții pe motive de „infidelitate în cuplu”. Înainte de a acționa, e bine să înțelegi ce se întâmplă și cum anume trebuie să acționezi.
Să observăm următorul lucru: ni se face încă de mici o educație anti-placere. Sigur, toți știm că plăcerea ca scop în sine nu este deloc înălțătoare, că ne poate menține la stadiul de animal și că, de multe ori, plăcerea noastră poate însemna neplăcerea celor din jur. Însă eu nu despre asta vorbesc. Ni se face o educație anti-placere per-ansamblu, o educație în contra noțiunii de obținere a plăcerii. Astfel, ajunși la maturitate, ne opunem imediat și cu totul automat atunci când vine vorba despre ceva care ar putea să ne aducă plăcere; chiar și la auzul cuvântului „plăcere” simțim o anumită încordare. Parcă ne-ar șopti un glas în ureche că ceva nu e în regulă: „plăcerea nu e bună, plăcerea ne duce în prăpastie, plăcerea e degradantă...” dar oare chiar așa să fie? Vă rog, observați aceste lucruri chiar la voi, vedeți cum reacționați când auziți cuvântul „plăcere” sau când vă gândiți la plăcere. Nu-i așa că apare o senzație de vinovăție? Nu vi se pare penibil?
Vedem cum unii oameni își înfrâng glasul acela interior care le spune că plăcerea este degradantă și se reped cu brațele deschise către tot felul de plăceri. În timp, ei își tocesc inteligența și cad pradă acestor plăceri. Alți oameni (majoritatea), refuză instinctiv plăcerea, din frică.
Atitudinea noastră față de plăcere este incorectă: aproape că privim plăcerea în aceeași manieră în care privim neplăcerea. Privim plăcerea ca pe o povară apăsătoare, ca pe ceva profund greșit și care trebuie să se termine cât mai rapid, ca pe o cale spre pierzanie. Chiar așa să fie? Să fie plăcerea în sine ceva rău, ceva de care trebuie să ne ferim, sau există un mod inteligent de abordare a plăcerii? Putem avea o atitudine corectă vis-a-vis de plăcere, astfel încât să folosim plăcerea nu ca pe un scop în sine, ci ca pe o metodă naturală prin care să putem progresa?
Mă refer aici la orice fel de plăcere, nu la o plăcere anume. Observă cum te comporți atunci când ceva îți provoacă plăcere, cum te simți vinovat, cum te ascunzi să nu te vadă nimeni că te bucuri de acea plăcere. Toți oamenii fac așa, nu numai tu, pentru că toți au fost învățați că plăcerea îi ține pe loc și că îi trage în jos, toți au fost educați că plăcerea nu este pentru ei, că n-o merită și că oricum ar fi, ea nu valorează doi bani. Din păcate, nu plăcerea este cea care ne trage în jos, ci lipsa de inteligență.
Oamenii au interzis plăcerea din teamă. Teama principală stă în faptul că în plăcere, dincolo de un anumit prag, te poți pierde. De aceea, plăcerea constituie o atracție inimaginabilă și e de înțeles de ce oamenii au interzis-o. Ceea ce nu se spune, e că în plăcerea intensă există o cantitate uriașă de energie, care dacă nu se pierde, poate fi transformată și folosită în alte scopuri. Tantra nu se sperie de această energie uriașă, dimpotrivă, ne învață cum să ne folosim de plăcere pentru a avea acces la cantitatea imensă de energie care se află în ea. În Tantra învățăm să ne bucurăm de plăcere într-un mod inteligent, învățăm cum s-o aprofundăm și cum să simțim plăcerea, însă scopul nu este obținerea de plăcere, ci înțelegerea acesteia.
Vă rog să vă gândiți, încercați să vedeți cum reacționați chiar voi când vine vorba despre plăcere
Eu îmi ofer plăcere când nu mă simt bine (ceva bun de mâncat, ceva frumos de îmbrăcat, un film bun sau lucruri asemănătoare) sau când nu am realizat ce am vrut. În rest, nu cred că plăcerea e ceea ce caut, ci un fel de stare de satisfacție completă, în sensul că, chiar dacă îmi lipsește sau doresc ceva, să nu sufăr din cauza asta. Și am unele momente de claritate în care simt că nu îmi lipsește nimic. Orice tip de plăcere poate fi transformată?
Om_de_jad: Nu transformăm plăcerea, ci energia. Dispunem de un singur tip de energie, dar ea poate căpăta valențe diferite. Pe primul centru, de exemplu, ea apare ca fiind energie vitală, pe centrul doi o percepem ca fiind energie erotică, iar pe centrul trei ca fiind voință. Energia, însă, este aceeași, doar că se manifestă diferit pe fiecare centru în parte. Plăcerea erotică este doar jocul cu energia pe centrul al doilea, punctul culminant fiind orgasmul. Am spus și la munte de ce este atât de importantă cunoașterea orgasmului în tantra. Motivul este următorul: nu putem scăpa de erotismul barbar fără să-l înțelegem. În caz contrar, ne putem preface că îl ignorăm, însă rezultatul va fi exact pe dos, respectiv o atracție și mai mare față de sex. Așadar, tantra este interesată foarte mult de fenomenul acesta al orgasmului, însă scopul tantrei nu este orgasmul, ci studierea lui. Și nu este deloc un lucru simplu să studiezi orgasmul - o atitudine prea științifică față de acesta strică atmosfera erotică și poezia relației. O atitudine lipsită de respect și de interes real, duce la tocirea sentimentelor.