Jocul Realității

Continuăm astăzi discuția începută ieri, de data aceasta cu amănunte suplimentare, lămurind – sper eu – o serie de aspecte ale problemei.
Așa cum am mai spus, omul dispune de patru funcții de bază:
-funcția de mișcare;
- funcția instinctivă;
- funcția emoțională
- funcția intelectuală.

Toți cunoaștem destul de bine cu ce se ocupă aceste funcții, dar să observăm un lucru interesant, faptul că ele lucrează în fiecare dintre noi la parametri diferiți. Putem spune, fără a greși, că oamenii folosesc cu preponderență una dintre aceste funcții, sau mai multe în același timp și că personalitatea se modelează automat în conformitate cu funcția utilizată mai des. Acestea nu sunt lucruri noi, sunt pure observații pe care unii oamenii le-au făcut deja și pe care însăși psihologia ni le pune la dispoziție.

Să vedem ce ne spune Jocul Realității despre aceste funcții:
Funcția intelectuală este cea pe care o controlăm cel mai bine, ca urmare a educației pe care am primit-o încă de când ne-am născut. Prin tot felul de antrenamente, acum reușim să controlăm binișor funcția intelectuală.
Ne vom folosi, așadar, de funcția intelectuală ca punct de plecare, pentru că pe aceasta o cunoaștem cel mai bine.
Să ne gândim la următorul lucru: ce s-ar întâmpla dacă una dintre aceste funcții ar lipsi cu desăvârșire. Cel mai ușor este să ne închipuim că ne-ar lipsi funcția intelectuală. În aceste condiții, încă am exista, ceilalți ar putea confirma faptul că existăm, dar noi nu am realiza că trăim. Chiar și lipsa unei părți a funcției intelectuale (de exemplu memoria), ne-ar face să pierdem destul de mult contactul cu realitatea.

Un alt aspect despre care Jocul Realității ne vorbește, se referă la diferența de viteză a funcțiilor. Înțeleasă cum trebuie, diferența de viteză a funcțiilor ne poate oferi informații prețioase pe care le putem folosi.

Jocul Realității ne spune că cea mai lentă dintre funcții este funcția intelectuală și că este foarte bine că lucrurile stau așa. Să luăm un exemplu: mergi liniștit pe stradă și brusc latră un câine chiar lângă tine. Inițial, funcția instinctivă reacționează, apoi reacționează automat funcția de mișcare, concomitent cu funcția emoțională. Abia după aceasta, funcția intelectuală primește informațiile, ființa concluzionând că s-a speriat.
Dacă lucrurile ar fi stat altfel, într-o situație ca cea descrisă de mine, celelalte trei funcții ar fi rămas blocate până când funcția intelectuală ar fi dat comenzi. Pentru ca omul să nu fie în pericol, inteligența naturii a făcut ca în astfel de situații, funcția intelectuală să ia cunoștință ultima, cu scopul de a constata cele petrecute, a prelucra datele și a le depune în memorie selectiv (scopul pentru care s-a ales acest sistem va fi discutat mai târziu).
Să mai rămânem puțin la exemplul dat, pentru a face o observație: atunci când celelalte funcții și-au făcut treaba, funcția intelectuală era blocată. Mai pe românește, când te-ai speriat, mintea ți s-a blocat.
Se întâmplă asta pentru că energia cu care era alimentată funcția intelectuală a fost folosită instantaneu de celelalte funcții, pentru a putea face față situației (în acest caz era vorba despre un posibil pericol). Rămânând fără energie, funcția intelectuală devine temporar închisă. După ce pericolul trece, funcția intelectuală își poate relua activitatea.

Încă o observație: noi credem în mod greșit că celelalte funcții se supun aproape total funcției intelectuale, dar nu este așa.
Să dau un exemplu: considerăm în mod eronat că putem controla anumite lucruri care țin de instinct, ori lucruri care țin de funcția emoțională; de cele mai multe ori, considerăm că putem controla emoțiile, dar dacă cineva face o glumă proastă pe seama noastră, ne îmbrâncește pe scări, ne aruncă vorbe jignitoare, noi reacționăm imediat. Dacă persoana care este jignită are o educație bună – în sensul acceptat de societate – funcția intelectuală va căuta să controleze funcția emoțională, generând un conflict interior pe care îl cunoaștem toți. Funcția emoțională „va lucra”, desigur, în continuare, dar funcția intelectuală va încerca să modeleze funcția emoțională în conformitate cu noțiunile pe care aceasta le are. Vorbim, de fapt, despre reprimare, cauză importantă în generarea bolilor psihice.
Un alt exemplu este cel în care funcția intelectuală încearcă să controleze efectele produse de funcția instinctivă, iar aici mă refer în special la efectele produse de funcțiile sexuale. Funcția instinctivă nu va fi lăsată să-și facă treaba, pentru că funcția intelectuală va dori să o modeleze.
Sunt foarte multe lucruri de spus în legătură cu aceste funcții. De exemplu, fiecare funcție folosește energie diferită. Cel mai corect ar fi să vorbim despre o energie de o calitate diferită, nu neapărat despre o cantitate mare de energie. Ați observat că după o masă copioasă apare somnolența. Pentru ca celelalte funcții să poată lucra, funcția intelectuală este privată pentru moment de energie și „parcată”, mutată pe un mod de funcționare standard cu ajutorul unui instrument eficient: somnul.

O altă informație utilă, constă în faptul că funcțiile omului pot prelua energie una de la cealaltă. Ba mai mult, o anumită funcție poate lucra în locul altei funcții, făcând atât munca sa cât și munca celeilalte funcții. În această situație, ambele funcții vor rula la parametri reduși. Iată un exemplu cât se poate de clar pentru toți: gândim că iubim. Folosim funcția intelectuală în locul funcției emoționale. Nu numai că funcția intelectuală va rula mai lent (îndrăgostiții folosesc expresii de genul: mi-am pierdut capul, nu mă mai puteam concentra), dar iubirea care apare își va avea rădăcinile în funcția intelectuală. Ea va semăna într-un fel cu iubirea care apare prin centrul emoțional, dar va fi doar o imitație și va obosi (va îngreuna) funcția intelectuală. Acesta este motivul pentru care iubirea prin funcția intelectuală se sfârșește rapid. Când dă semne de oboseală, funcția intelectuală va trimite mesaje „de dezamăgire” persoanei, astfel încât aceasta să renunțe la activitatea pe care o desfășura. Lucrurile sunt mult mai complexe decât par la prima vedere. Sunt oameni cărora le lucrează corect două sau trei funcții, sunt oameni cărora le lucrează corect toate funcțiile.
Jocul Realității ne atrage atenția asupra faptului că trebuie să înțelegem cât mai bine capacitatea la care lucrează aceste funcții. Natura ne pune pe picioare și ne face să funcționăm la parametri normali, la parametri standard (în special prin hrană și somn, ființa acumulează energie pentru o funcționare normală).
Să nu trecem cu vederea peste încă un lucru util: dacă o funcție lucrează cu energia altei funcții, rezultatul este destul de neplăcut. E ca și când ai folosi benzină într-un motor pe bază de motorină, sau invers. Vă puteți imagina ce se va întâmplă: ori funcția va rula „prea repede”, ori prea lent, sau se va bloca temporar. Pericole prea mari nu sunt, pentru că inteligența naturii nu ne dă suficientă libertate astfel încât să putem strica lucrurile definitiv.
Lipsa unei anumite funcții face ca omul să piardă capacitatea de a acumula informații de natura acelei funcții. Jocul Realității ne spune că dacă cele patru funcții se află în echilibru, se va dezvolta o a cincea. Prin această funcție omul va putea percepe sufletul și nu numai atât. El va percepe multe alte lucruri. Despre metodele pe care le putem folosi pentru echilibrarea funcțiilor vom discuta în viitor. Va trebui să știm cine alimentează funcțiile, cum putem „curăța” blocajele apărute și altele asemenea.

Pentru început, scopul jucătorului este să-și trezească cea de-a cincea funcție. Bazându-mă pe propria experiență ca jucător, declar din start că a cincea funcție chiar există. Nu trebuie neapărat să credeți ce spun, vreau doar să luați în calcul afirmația mea. A cincea funcție nu este o glumă, nu este o speculație. Când ea se va activa, vă veți da seama imediat. Nu va fi vorba de presupuneri, nu va fi „ca și când”. Va fi un lucru cât se poate de clar. De exemplu, se îndoiește vreunul dintre voi de faptul că dispune de o funcție emoțională? Dar, dacă cineva vă va pune să demonstrați că dispuneți de o funcție emoțională, deși voi știți foarte clar că o aveți, vă va fi foarte greu să demonstrați. Şi, chiar dacă ați încerca să demonstrați, va ieși doar o scălămbăială idioată.

Am să mai punctez câteva lucruri (din păcate, nu am foarte mult timp la dispoziție pentru a lămuri toate aspectele problemei. Ştiu că e enervant că nu răspund mereu, dar asta e situația):
Cele 4 funcții de bază trebuie „trezite”. Ăsta nu e un lucru simplu și ia, în unele cazuri, ani. Trebuie să înțelegeți că cele 4 funcții, așa cum sunt ele acum, nu rulează nici măcar la capacitatea normală, așa cum am fi îndemnați să credem la prima vedere.
N-aș vrea să ne pierdem în explicații complicate. Ceea ce eu încerc să prezint are aplicabilitate practică, nu este o teorie emisă de dragul de a spune vorbe frumoase. Funcțiile noastre pot rula la parametri superiori, dar fiecare trebuie să muncească în pătrățica lui. Fac o paranteză: se vorbește foarte des despre grupuri spirituale. Problema este pusă greșit, pentru că oamenii nu au aceleași probleme. Chiar insist pe ideea că fiecare trebuie să lucreze pentru el. Spiritualitatea nu are nici o legătură cu grupul, cel puțin așa vede Jocul Realității situația. Fiecare trebuie să-și identifice problemele și să și le rezolve singur, folosindu-se de ceea ce Jocul Realității oferă.

Jocul Realității nu este o religie. Chiar nu are nici o legătură cu vreo religie. Dacă ești creștin și jucător, poți deveni un bun creștin. Dacă ești buddhist, la fel, practicând Jocul Realității devii buddhist autentic. Ateii pot deveni atei adevărați. Înțelegeți voi unde bat, nu vă legați de aceste fraze. Putem pierde timp prețios.
Mai fac o observație: inconștient sau nu, fiecare religie se străduiește să dezvolte una dintre aceste patru funcții. De exemplu, religia creștină „trezește” funcția emoțională. Raja Yoga trezește funcția intelectuală
Hatha Yoga, yoga corpului fizic, educă funcția de mișcare și funcția instinctivă. Dar nu e vorba doar despre yoga aici: fakirii, de exemplu, au ca scop trezirea funcției de mișcare și a funcției emoționale. Mă refer la fakirii autentici, pe cale de dispariție în zilele noastre.
Jocul Realității caută să „trezească” aceste funcții concomitent. De aceea, acesta mai este numit și „calea omului șmecher”.

Scopul în cadrul Jocului Realității nu este cunoașterea lui Dumnezeu, ci descoperirea realității, a ceea ce există, în noi și în jurul nostru. Este foarte clar, presupun, că așa cum suntem în momentul de față, având o funcționare eronată, nu putem „vedea” mare lucru. Putem discuta pe diverse teme, dar realitatea ne va scăpa printre degete.
Revin mâine cu informații suplimentare. Acum am trasat o linie de bază: optimizarea celor patru funcții, cu scopul de a trezi cea de-a cincea funcție. Doar a cincea funcție poate să ne ofere o direcție clară. Şi a cincea funcție nu are legătură cu gândirea prin asociere.

Hmm. O păsărică asociativă îmi șoptește că vrei să ajungi la intuiție.”

Om_de_jad: Intuiția reprezintă numai o mică parte a celei de-a cincea funcții, așa cum memoria și imaginația, de exemplu, reprezintă părți componente ale funcției intelectuale. Iar când vorbesc despre intuiția care apare prin a cincea funcție, mă refer la intuiția adevărată. Din nefericire, multe persoane consideră că au intuiție. Oamenii cred că intuiția e ceva cu care se nasc, dar intuiția lor se bazează mai mult pe presupuneri. Este indicat să ne ferim de presupuneri, fiindcă ele țin de partea de mișcare a funcției intelectuale și nu fac altceva decât să ne devieze de la scopul propus.

Aș dori să mai adaug câteva elemente noi:
Fiecare dintre funcții conține imaginea celorlalte funcții (un fel de proiecție a lor în funcția respectivă). Aceste proiecții au rol de echilibru în om. Putem vorbi despre o memorie emoțională, despre o emoție instinctuală s.a.m.d. Gândirea prin asociere (fiindcă tot a fost adusă în discuție zilele astea), de exemplu, este modul în care funcția de mișcare activează în cadrul funcției intelectuale. Când „dăm drumul la gânduri necontrolate”, nu se întâmplă altceva decât să declanșăm gândirea mecanică. Funcția de mișcare preia controlul funcției intelectuale. Mai exact, gândim cu partea de mișcare a funcției intelectuale.
Gândirea bine direcționată, (prin gândire direcționată înțeleg folosirea gândirii pentru scopuri bine definite: în creație, în rezolvarea unor probleme complicate, de exemplu) ține de folosirea părții emoționale a părții intelectuale (în primul caz), sau de folosirea părții intelectuale autentice (cazul al doilea).

Am explicat acum de ce gândirea prin asociere nu este de preferat. Ea nu este altceva decât o funcționare mecanică la nivel intelectual.
De ce tot insist eu asupra identificării și clasificării acțiunilor noastre după funcțiile de care dispunem... pentru că problemele cu care ne confruntăm de obicei apar din cauză că noi confundăm funcțiile între ele. De aceea, este foarte util să observăm cu atenție procesele care se desfășoară înăuntrul nostru și să le clasificăm corespunzător.
Voi introduce o nouă definiție a centrului magnetic la om (el a mai fost definit și de alți jucători, dar cu alt înțeles). Omul gravitează în jurul unei anumite funcții. Dacă este bun prieten cu funcția intelectuală, punctul lui de atracție va fi această funcție. Există oameni care gravitează în jurul funcției emoționale, în jurul funcției instinctive, în jurul funcției de mișcare. Voi denumi acest fenomen „centru magnetic”, sau “centru de atracție”.
Să ne gândim puțin: dacă centrul magnetic al unui om este funcția emoțională, de exemplu, omul respectiv își va dezvolta celelalte funcții ca un fel de ramură a funcției emoționale.

Din acest motiv spun că oamenii sunt diferiți, pentru că fiecare are centrul său magnetic. Un om cu centrul magnetic de tip intelectual, va fi complet diferit față de un om cu centrul magnetic de tip emoțional. Lucrurile nu sunt foarte simple, pentru că anumite funcții pot să activeze într-un om atât de „lent”, încât acțiunea acelor funcții va fi aproape imposibil de perceput.
O să dau acum un exemplu legat de memorie, ca să vedeți cum sunt percepute evenimentele în funcție de centrul magnetic. Să presupunem că trei copii, unul centrat în funcția de mișcare, celălalt în funcția emoțională și altul în funcția intelectuală trec print-o experiență identică. Acești copii vor fi pedepsiți pentru o greșeală făcută, de aceeași persoană și în același mod. Să vedem cum vor percepe acești copii pedeapsa și cum se va manifesta aceasta mai târziu, în funcție de modul în care vor fi păstrate în memorie evenimentele:
-copilul centrat în funcția de mișcare va reține faptele. Întrebat mai târziu despre eveniment, el va povesti ce s-a întâmplat. Va spune: am făcut o prostie și am fost pedepsit. Fără informații suplimentare. Va reține „istoria evenimentului”.
-copilul centrat în funcția emoțională, va reține mai puțin faptele și mai mult elementele de natură emoțională. Va reține cum se simțea în ziua aceea, ce-a simțit când a fost pedepsit, cum îl priveau ceilalți după ce a fost pedepsit etc. Pus mai târziu să descrie evenimentele, el va spune că nu mai știe exact contextul în care s-a întâmplat totul, dar îți va putea descrie o grămadă de lucruri de natură emoțională. Acest copil va fi predispus către crearea fobiilor. Vedeți voi, fobia este chiar acest lucru: omul nu știe exact din ce motiv, un anumit obiect sau ansamblu de evenimente îi generează în ființă o serie de reacții de natură emoțională. Ați văzut acum de ce.
-copilul centrat în funcția intelectuală, va reține un fel de lege. Va nota în memorie ceva de genul următor: Legea nr 1: dacă faci o prostie, ești pedepsit. Pe baza acestei „legi”, el își va crea ulterior sisteme de gândire, concepte etc. Pus să descrie ce i s-a întâmplat în copilărie, el nu își va aminti evenimentele prea bine, nu va ști exact ce-a simțit atunci, tot ce îți va putea spune este că a înțeles că „dacă faci o prostie, ești pedepsit”.

Acumularea de informații în acest mod stă la baza constituirii „aparatului formator”. Despre el vom discuta cândva, pentru că este principalul adversar al jucătorului.

„Ai spus de la început, într-adevăr. Dacă nu las memoria și imaginația să se suprapună peste realitate, îmi rămâne doar logica, rațiunea pentru a analiza realitatea și eu tocmai asta fac: încerc să pun într-un sistem logic ceea ce spui tu despre realitate. Văd însă că eviți să-mi răspunzi clar la întrebări. Nu uita că tot tu ai spus că : Jocul Realității nu este pentru lași.”

Om_de_jad: Două lucruri:
1. Eu sunt un laș. Sunt singurul laș care joacă Jocul Realității, din câte știu eu. S-ar putea să fie și alți jucători lași, dar mi s-a spus că sunt singurul și am început și eu să cred în treaba asta. Dar e adevărat ce am spus, Jocul Realității nu este pentru lași.
2. Ți-am răspuns deja la întrebare: partea intelectuală a funcției de mișcare este o proiecție a funcției intelectuale în cadrul funcției de mișcare. În concluzie, partea intelectuală a funcției de mișcare este separată de funcția intelectuală. Spun că este „o proiecție” a funcției intelectuale pentru că este asemănătoare cu funcția intelectuală (adică părțile din care este alcătuită sunt asemănătoare cu cele ale funcției intelectuale) și pentru că este partea funcției de mișcare care poate fi controlată cu ajutorul funcției intelectuale. În această idee, mișcările învățate – mersul pe bicicletă, de exemplu – se obțin folosind partea intelectuală a funcției de mișcare. Poți spune că nu folosești atunci funcția intelectuală clasică? Nu poți spune, pentru că și atunci funcția intelectuală este folosită din plin. Funcția intelectuală va comunica cu proiecția sa în funcția de mișcare, respectiv partea intelectuală a funcției de mișcare.
Ulterior, când mișcările sunt învățate, partea mecanică a funcției de mișcare va prelua controlul mișcărilor, pentru eficiență. Dar reține, acest proces nu este preluat definitiv de funcția de mișcare. Dacă apare un pericol (să presupunem că ești un biciclist priceput și îți apare în față un pericol), funcția intelectuală va comunica cu partea intelectuală a funcției de mișcare pentru a-l evita. Mișcarea „mecanică” nu poate face față situației singură.
Spui așa: „Dacă nu las memoria și imaginația să se suprapună peste realitate, îmi rămâne doar logica, rațiunea pentru a analiza realitatea și eu tocmai asta fac: încerc să pun într-un sistem logic ceea ce spui tu despre realitate.”
Rațiunea se supune unei legi mecanice. Ştiu că multă lume se va simți ofensată de afirmația mea. Rațiunea este folosirea părții intelectuale pure. Îi spun așa, dar nu e chiar atât de „pură”. Corect ar fi să spunem că folosim partea intelectuală a funcției intelectuale atunci când raționăm.
Tu NU AI CUM să nu lași memoria și imaginația să se suprapună peste realitate. Pentru a putea face asta este nevoie de a cincea funcție, pe care în acest moment nu o avem. Raționamentele nu pot exista decât în prezența memoriei și imaginației.
Chiar vorbele tale confirmă afirmațiile mele. Uite, spui așa: îmi rămâne doar logica, rațiunea pentru a analiza realitatea și eu tocmai asta fac. Analiza se face pe baza informațiilor pe care le ai în memorie, iar noile concepte pe care ți le vei forma vor fi proiectate în imaginație mai întâi. Nu poți crea un nou concept fără să folosești imaginația.
Scopul nostru este trezirea celei de-a cincea funcții pentru a putea „percepe” realitatea prin ea. „Raționament” înseamnă imaginație și memorie. Raționamentul nu este a cincea funcție. El poate fi folosit doar pentru a face celelalte funcții să lucreze corect.

„Ciudat....Parcă citisem la un moment dat că postezi pe mai multe forumuri. Deci: ești forumist. Cât privește interfața...la fel cum aici ai știut să-mi dai reply, probabil că și cu alte ocazii ai putea face la fel, cu un simplu click pe reply.Ideea era următoarea: spuneai că ai venit aici să ne înveți Jocul Realității. Având statut de profesor, te aștepți ca elevii să-ți dezvolte materia? Te aștepți ca ei să-ți facă materia mai atrăgătoare și să fie de la sine dornici de a învăța, dacă tu nu o faci interactivă? Îți pusesem mai demult câteva întrebări”

Om_de_jad: Partea cu faptul că postez pe mai multe forumuri era o glumă. Abia dacă reușesc să postez pe forumul ăsta...

„Dar dăm reply la ce vrem, se pare...”

Om_de_jad: Nu la ce vrem. Doar la ce considerăm ca este necesar să dăm reply

„Nu-mi place să stau. Dacă nu poți dezvolta, nu-i problemă: nu mai particip...că oricum n-aș avea la ce, dacă nimic nu se dezvoltă...”

Om_de_jad: Am mai spus cuiva asta: dacă tu consideri că informațiile primite de la mine te încurcă, fugi cât te țin picioarele, nu mai sta pe gânduri!

„Om_de_jad, las la o parte toate inadvertențele teoriei . Să presupunem că acceptăm contradicțiile (aparente ale) teoriei tale. Aș mai avea nelămuriri.Ce se întâmplă cu un om care nu și-a căpătat sufletul până la ceasul morții?”

Om_de_jad: Vei afla în ziua în care vei muri. Orice aș spune despre asta, nu poți verifica. Nu sunt Mironov, nu mă ocup cu povești SF.

„Cine oferă acest suflet de care vorbești?”

Om_de_jad:Sufletul există, dar tu nu-l conștientizezi. Când spun că „nu ai suflet”, spun că nu-l percepi. Nu-l ai pentru că nu-l simți. La ce bun să ți se spună că ai un suflet nemuritor sau muritor dacă tu n-ai habar că el există sau nu?

„E sufletul ăsta identic cu spiritul?”

Om_de_jad: Spune-mi mai întâi ce înțelegi tu prin spirit.

„Un nou născut, neavând încă gânduri cristalizate, oare nu trăiește în el însuși (realitatea înconjurătoare e luată pur și simplu, fără a o judeca) și echilibrul funcțiilor de care vorbeai nu e cel ideal? Iar dacă e așa...oare nu cumva noi ne pierdem sufletul și trebuie recâștigat? Și prin pierdere nu trebuie înțeles ceva legat de posesie ci legat de... știi cum e: copiii sunt cei mai curați.”

Om_de_jad: Da, despre „legătura cu sufletul” vorbesc. Copiii sunt „curați”, dar „curățenia” lor este generată de un echilibru natural, bazat în principal pe dezvoltarea rudimentară a funcției intelectuale. Pentru ca funcția intelectuală să își poată face apariția, echilibrul natural este tulburat.
Îți mai spun un secret: din cele patru funcții, două sunt naturale și două sunt educate: funcția de mișcare și funcția instinctivă sunt naturale, dar funcția emoțională și cea intelectuală sunt educate. Și partea frumoasă e că aceste două funcții pot fi chiar în acest moment reeducate, redirectate.
Ești un om inteligent. Te rog, renunță la ideea copilăroasă conform căreia aș fi obligat să fac ceva, aici, pe forum, sau în altă parte.

„Foamea de atenție ce rol are în această poveste (dacă are desigur) și ce e de făcut în acest sens?”

Om_de_jad: Să stabilim câteva lucruri. Foamea de atenție apare în momentul în care îți dai seama că trăiești în neatenție. Când realizezi asta, brusc apare foamea de atenție. Îți dai seama că funcționezi prin inconștiență și vei dori să faci ceva ca să ieși din această stare. Din neatenție se iese cu atenție, desigur, numai că atenția pe care noi o cunoaștem necesită un efort uriaș, iar rezultatul încercărilor repetate de a ne păstra atenția este totdeauna frustrarea. Nu putem fi atenți prea mult timp, în felul în care suntem educați să fim atenți. Iar Jocul Realității ajută la educarea atenției corecte. Din acest motiv am descris modul în care funcțiile își fac treaba, tocmai pentru a înțelege de ce nu putem satisface „foamea de atenție” în situația în care ne aflăm.

Om_de_jad: Când spun „tu nu ai cum”, mă refer la faptul că „TU” nu ai cum, nu că așa ceva e imposibil. TU, așa cum funcționezi, nu ai posibilitatea să renunți la imaginație și memorie. Dacă prin absurd reușești să faci asta prin metode neconvenționale, ajungi în spitalul de nebuni.
Pentru a juca Jocul Realității nu trebuie să renunți la rațiune, ci să-ți înțelegi rațiunea. Dacă o înțelegi, poți renunța temporar – sau nu – la ea. Eu afirm doar că rațiunea nu-ți poate furniza date corecte despre realitate, dar rațiunea e ceva util și nu trebuie să renunțăm la ea. Trebuie doar să-i înțelegem mecanismul de funcționare.

„Funcțiile sunt reale?”

Om_de_jad: Sunt cât se poate de reale și utile. Doar că trebuie echilibrate pentru a trezi cea de-a cincea funcție. E ca și cum ai șterge un geam de praf. Curățat, poți vedea mai bine prin el. Prin a cincea funcție poți vedea un mic colțișor din realitate, dar acesta este abia începutul călătoriei, în nici un caz finalul.

„Poți da două exemple scurte și edificatoare – unul care să ilustreze cum funcția intelectuală se manifestă mecanic și mai ales un exemplu în care funcția funcționează și altfel?”

Om_de_jad:Iată trei exemple de mecanicitate a funcției intelectuale:
-când „ne uităm” la televizor la o emisiune care nu ne stârnește nici un interes;
-când mâncăm cu privirea în gol, neștiind de fapt ce înghițim;
-când vorbim doar de dragul de a scoate sunete pe gură.

Partea a doua este ceva mai greu de explicat în câteva cuvinte, pentru că noi nu avem exemple de zi cu zi în care funcția intelectuală să își facă treaba corect. O funcționare corectă a centrului intelectual presupune cunoașterea principiului atenției bidirecționale, principiu despre care nu știm mai nimic, sau dacă citim din cărți de religie despre el, avem senzația că am înțeles despre ce este vorba.
Cu toate acestea, există exemple ușor de identificat în care funcția intelectuală își face cât de cât treaba. Iată câteva dintre ele:
- când căutăm să dezlegăm o problemă complicată de matematică;
- când ne străduim să înțelegem un anumit concept sau când dorim să creăm noi unul;
- când inventăm sau când suntem creativi;
- când suntem atenți.

„Cred că ar fi mult mai bine să fie spus direct ce anume conține cea de a cincea funcție... cei care nu au trezit-o încă nu o să înțeleagă, dar cei care au trezit-o, își vor da seama despre asta. Nu mi se pare un lucru rău o descriere a acestei funcții, chiar dacă ea va părea scălămbăită și idioată; este normal ca ea să aibă un nume (dacă nu există un cuvânt pentru aceasta ar trebui inventat și folosit).
De exemplu, se vorbește despre vedere chiar dacă există și orbi. Orbii din naștere nu vor ști cum e să vezi, dar totuși dacă lumea n-ar vorbi despre conceptul acesta, orbii din naștere nu ar ști că există ceva care le lipsește. La fel cu orice funcție, ea trebuie să aibă un nume, și o descriere, chiar dacă cei ce nu o au nu or să poată înțelege cum e să o ai. Dacă e vorba de o funcție ce poate fi dobândită, așa cum este această cea de-a 5-a funcție, atunci cei care o caută pot să se ghideze mai ușor în căutarea lor, și să știe când au găsit-o, dacă au cât de cât o descriere. Altfel, riscă să găsească altceva, ceva fals, care nu este de fapt a 5-a funcție, iar ei să creadă că au găsit a 5-a funcție (asta se întâmplă dacă nu există descriere pt cea de-a 5-a funcție, fie ea și idioată)”

Om_de_jad: Este o întrebare foarte semnificativă, iar tu ai perfectă dreptate când spui că o definire a celei de-a cincea funcții este folositoare.
Voi căuta să nu mă depărtez prea tare de descrierea făcută de Jocul Realității, deși observațiile mele referitoare la a cincea funcție sunt puțin diferite.
Jocul Realității descrie a cincea funcție ca fiind „voința”. După părerea mea, acest termen nu este decât într-o mică măsură unul potrivit, pentru că te poate induce ușor în eroare. Oamenii dispun și ei de un tip de voință, dar nu în sensul în care Jocul Realității ni-l descrie. Eu i-aș spune celei de-a cincea funcții mai degrabă dehipnotizare plus voință corectă plus conștientizare plus prezență plus atenție bidirecțională plus intuiție, dar din nou, acestea sunt doar niște cuvinte care șchioapătă, pentru că în realitate toate aceste calități se adună într-o nouă funcție la care vei avea atunci acces. Îi poți spune celei de-a cincea funcții „clarviziune”, dar iar este greșit, o poți numi „străvedere”, așa cum o denumesc sfinții creștini, dar iar este greșit, îi poți spune „înțelegere corectă”... lista poate continua.
În orice caz, poți avea acces la a cincea funcție doar în momentul în care celelalte funcții sunt echilibrate. Aș vrea să reții că a cincea funcție NU este creată de celelalte patru ci doar că devii conștient de ea și o poți folosi în momentul în care cele patru funcții își fac treaba corect. În prezent nu trebuie să te preocupe cea de-a cincea funcție, ci doar modul în care poți echilibra celelalte patru funcții de care dispui. Cu a cincea funcție nu poți lucra pentru moment, dar poți lucra cu celelalte patru pentru a o trezi pe a cincea. Folosește-te de acest privilegiu oferit de natură.