Cunoaștem neatenția și atenția direcționată. În primul caz, nu există nici un fel de direcție, ci doar o funcționare mecanică; în al doilea caz, se execută o focalizare pe obiectul sau fenomenul asupra căruia ne direcționăm atenția. Dacă atenția este atrasă fără efort de către un obiect sau un fenomen, o numim „captivare” sau „interes”, iar dacă atenția este direcționată folosind voința, o numim „concentrare”. Un derivat al concentrării este „contemplarea”, care este concentrare desfășurată într-un sector delimitat de ierarhii și concepte, în strânsă legătură cu obiectul sau fenomenul contemplat.
Jocul Realității ne învață atenția corectă, sau atenția cu dublă direcție. Dacă cele două forme de bază despre care am amintit sunt naturale, deci ne naștem cu ele, atenția corectă trebuie deprinsă, pentru că, pe Pământ, aceasta nu face parte din pachetul predefinit de funcții oferite de natură.
Pentru Jucător, atenția corectă constituie activitatea de bază, fiindcă ea este singura care îi poate oferi date și informații prețioase, pe care o documentație sau o altă persoană nu i le-ar putea furniza.
Îndemnul la atenție corectă este întâlnit în majoritatea religiilor, însă nu ne sunt oferite date suficiente despre practicarea acesteia. De exemplu, în Noul Testament, găsim expresia „a veghea”, iar religiile orientale ne vorbesc, de asemenea, despre „conștiență” sau „stare de trezire”.
De regulă, cunoaștem trei stări principale de conștiință: starea de somn, starea de veghe și starea de trezire, toate trei fiind strâns legate de atenție. Putem spune, fără a greși, că în starea de somn suntem cel mai puțin atenți. Mă leg de acest lucru pentru a ilustra faptul că omul este capabil să trăiască stări diferite de conștiință. Totodată, acest exemplu ne sugerează că, așa cum există trei stări de conștiință care pot duce către inconștientă, ar putea exista alte stări de conștiință, superioare celei pe care o cunoaștem în prezent.
Haideți să ne gândim puțin la starea de vis. Deși la prima vedere ar părea că acolo avem o libertate de mișcare mai mare, în realitate posibilitățile noastre de protecție în acea situație sunt foarte limitate. Noi nu știm, înainte să adormim, ce vom visa, iar în vis nu putem face mare lucru. Dacă avem un coșmar, tot ce putem face este să ne trezim și să vedem că am visat. Iar odată cu trecerea la noua stare de conștiință, la starea de trezire, situațiile periculoase din vis ne vor părea banale.
Să luăm în discuție starea de veghe. Ea este un intermediar între starea de somn și starea de trezire. Pentru a trece dintr-o stare în alta, este nevoie de o stare de mijloc. Tot așa, pentru a trece de la o stare actuală de trezire, pe care o cunoaștem, la o stare de conștiință superioară, va trebui să trecem printr-o faza intermediara, iar această stare intermediară este chiar atenția corectă. Jocul Realității ne îndeamnă să folosim atenția corectă pentru a putea trezi cea de-a cincea funcție despre care v-am vorbit în expunerile precedente.
Trebuie să ținem cont de faptul că atenția corectă consumă o cantitate de energie uriașă. De aceea, va trebui să facem două lucruri: să învățăm să economisim energia pe care o avem, identificând și reparând locurile prin care pierdem energie în mod inutil (denumite în cadrul Jocului Realității „scurgeri”) și să învățăm să acumulam energie pe cai naturale.
Atrag atenția asupra faptului că Jucătorul nu ar trebui să folosească metode neconvenționale pentru acumularea energiei, pentru că este periculos. De exemplu, prin practica Yoga cineva poate obține energie fără să elimine în prealabil „scurgerile”, lucru cu care eu nu sunt de acord, pentru că, cu cât ai mai multă energie acumulată forțat, cu atât vei pierde mai multă energie prin „scurgeri”, iar energia pierdută în acest fel nu este neutră, deci sunt șanse ca persoana în cauza să își facă mai mult rău decât bine. Cei care practică, în acest moment, yoga și vor să încerce atenția corectă sunt rugați să dea maximă importanță regulilor yama și nyama. Yoga poate fi o adevărată comoară pentru cei care se potrivesc cu acest sistem, dar trebuie practicată împreună cu o conduită exemplară (lucru care nu este obligatoriu, de exemplu, în cazul Jucătorilor). De asemenea, cei care practică rugăciunea sunt rugați să respecte cu strictețe cele 10 porunci, înainte de a practica atenția corectă. Pentru ceilalți Jucători, atenția corectă va fi cea care va elimina de la sine „scurgerile”, deci în cazul lor nu poate fi vorba de vreun pericol
Așa cum spuneam în introducere, noi cunoaștem neatenția și atenția-într-un-punct, sau concentrarea. Dacă îmi adun gândurile într-un punct (să zicem că încerc să rezolv o problemă), aceasta este concentrare. Concentrarea elimina celelalte gânduri, în favoarea gândurilor legate de problema respectivă. Puterea mentală crește, sporind astfel posibilitățile ca problema respectivă să fie rezolvată.
Atenția corectă presupune îndreptarea atenției concomitent în două direcții: către obiectul sau fenomenul vizat și către noi înșine. Rețineți aceste două criterii de bază: către ceea ce fac și către mine. Atenția corectă trebuie folosită pentru fiecare funcție în parte. Veți vedea că începeți să primiți informații deosebit de utile de la funcțiile voastre și că începeți ușor-ușor să înțelegeți modul în care aceste funcții lucrează.
Începeți cu lucruri simple, pentru că e mai greu să aplicați atenția cu dublă direcție pe funcția intelectuală sau pe funcția emoțională. Începeți prin a aplica atenția corectă pe funcția de mișcare sau pe funcția instinctivă. De exemplu, mergeți pe jos. Atenția va fi orientată către mișcare și, concomitent, către voi înșivă. Sau, alt exemplu: căutați să simțiți senzațiile de tipul cald-rece, umed-uscat. Sau căutați să priviți un obiect și, concomitent, să vă îndreptați atenția către voi înșivă, când priviți. Exemple sunt multe, chiar putem să schimbam opinii pe aceasta temă.
„...A fi PREZENT (aproape) continuu cu conștiința, cu atenția, cum zici tu, cu spiritul, implicat în cele două realități, cea (cele) interioară/e și cea înconjurătoare, gândeam eu că este starea naturală a oamenilor sau ar trebui să fie ... căci nu știam și nici n-am știut altfel...
A fi ... atent (aproape) permanent NU DOAR la ceea ce se întâmplă și este în desfășurare în interiorul tău, a nu te lăsa dus de gânduri în altă parte decât în timpul prezent și în spațiul în care te afli la un moment dat, a percepe (aproape) tot ceea ce se întâmplă, se gândește sau se simte în preajma ta (și nu numai), din experiență, consider a fi starea normală a omului.
[...] Să fii atent la toate... să vezi răsăritul de soare și să vezi culorile unui trandafir sub roua dimineții și să auzi și să și înțelegi ce îți spune amicul sau mai puțin amicul și să simți temperatura aerului primăvăratic și să vezi zâmbetul sau supărarea de pe față oamenilor pe lângă care treci pe stradă și să te bucuri de plăcerea cântecului pe care îl fredonezi în gând și să-ți revizuiești agenda de lucru a zilei care tocmai a început și să trimiți un gând de compasiune către câinele vagabond care a ales să nu te latre și... adică să fii PREZENT în propria-ți viață n-ar trebui să fie așa de special cum pare să se sugereze aici... așa înțeleg eu... atenția cu dublă direcție.”
Om_de_jad: Atenția cu dublă direcție este ceva revoluționar. În momentul în care îți dai seama ce este, pur și simplu nu-ți vine să crezi ce se întâmplă cu tine. Dacă tu spui că atenția cu dublă direcție este starea naturală a oamenilor, e clar că nu vorbim despre același lucru.
E adevărat, când dimineață este frumoasă, când soarele răsare și câinele nu te latră, tinzi să te aproprii de amintirea de sine, dar acesta este un fenomen trecător. Ce vei face în momentul în care îți prinzi soția cu alt tip în pat, când tocmai ai fost dat afară de la serviciu, când cineva te insultă și face tot posibilul să te bage în pușcărie, când copilul tău este grav bolnav? Unde sunt atunci zilele alea minunate în care te plimbai prin parc mângâiat de razele soarelui? Şi ce faci dacă maidanezul nu numai că te latră, dar te și mușcă?
Nu, atenția cu dublă direcție nu este o stare predefinită a omului. Dacă ți s-a întâmplat chiar și măcar o fracțiune de secundă să atingi atenția cu dublă direcție, viață ta va fi complet schimbată. Nu vei mai fi la fel. Şi mai mult decât atât: atenția cu dublă direcție este începutul, nu finalul. Atenția cu dublă direcție este o unealtă prin care poți privi „dincolo”. Nu este finalul.
„Eu cred că tocmai mintea creează rolul.”
Om_de_jad: Cel care este nu are legătură cu mintea, nu are legătură cu nici un fel de act de creație. El doar este. Cel care este nu acționează, nu joacă nici un rol, nu câștigă, nu pierde, nu se lupta. El doar este. M-am referit la ființare.
„Tocmai într-un act artistic să lipsească funcția emoțională ?”
Om_de_jad: Într-un act artistic nu lipsește funcția emoțională, dar în atenția cu dublă direcție funcția emoțională este cu totul altfel decât o știm noi. Calitatea să este diferită. Yoga spune să-ți purifici centrul emoțional pentru a putea ajunge la atenția cu dublă direcție. Eu spun să încerci să obții atenția cu dublă direcție și prin asta funcția emoțională se va purifică
„Eu îți spun doar atât: energia nu e nici pozitivă, nici negativă, nici neutră astea-s abureli new-age-iste... [...] Măh... înainte de jocul asta inutil despre care tot vorbești... îți propun eu altul: menține-te în LUCIDITATE și vei vedea că chestiile astea cu atenția despre care vorbești sunt inutile... POŢI FUNCŢIONA ÎN LUME FOARTE BINE, ÎNTR-O STARE ANTERIOARĂ IVIRII CONŞTIINŢEI... ce faci tu aici e să te scarpini cu ambele picioare după cap... nici un cap, nici o scărpinare... CONŞTIINŢA E CA O URTICARIE... În Luciditate nu există direcții.. și nici mâncărimi care să-ți suscite atenția...”
Om_de_jad: Am citit cu atenție expunerile tale de mai sus. Nu văd nici un conflict între afirmațiile mele și cele făcute de ține. Cred că ar fi foarte important pentru toți cei care au citit ceea ce ai scris să spui și CUM se ajunge la acea LUCIDITATE despre care vorbești. Atenția cu dublă direcție este o metodă care conduce la luciditate, iar noi, jucătorii, o numim „a cincea funcție”. Hai să facem puțin abstracție de denumirile folosite. Dacă trăiești acea stare de luciditate e perfect, te rog să ne împărtășești din experiență ta, și-ai să vezi că amândoi vorbim despre același lucru. Eu am prezentat o metodă eficientă pe care atât eu cât și Landscape am folosit-o și care la amândoi a dat roade (desigur, fiecare a folosit metoda în felul lui). Dacă afirmațiile tale se bazează doar pe ceea ce ai citit prin cărți, atunci nu-mi rămâne decât să recunosc faptul că te exprimi foarte bine.
Deci, te aștept cu o metodă concretă (o tehnică) ce poate conduce omul către luciditatea despre care ai scris. Poți alege chiar și o metodă cunoscută, gen vipassana, doar fă-i o descriere, că imediat îmi dau seama dacă vorbești din experiență sau din cărți
În legătură cu afirmația: „POŢI FUNCŢIONA ÎN LUME FOARTE BINE, ÎNTR-O STARE ANTERIOARĂ IVIRII CONŞTIINŢEI”. Da, perfect de acord, dar cu condiția ca a cincea funcție să existe. Dacă ea nu există, vei trăi un somn inconștient și reconfortant. Atenția ta, e adevărat, va fi deplină, dar TU nu vei fi acolo să te bucuri de ea. Mulțumesc pentru expunerile făcute.
„Atenția se realizează cu mintea, iar emoționalul vine cu un sentiment-stare. Cum se simte, din punct de vedere al corpului fizic, starea de atenție (deoarece atenția presupune ca cele 3 să fie în fază)? Deci mental e luciditate, emoțional, un feeling de viu și fizic ce?
În ceea ce privește relația corpului fizic cu exteriorul, este relativ ușor să poți să faci distincție între afară și înăuntru. În cazul procesului de învățare care este eminamente mental, cum se face această obiectivare? Părerea mea netrăită este că ar cam trebui folosit corpul fizic și sentimentele, adică în timpul procesului mental să fim atenți și la ce se întâmplă cu corpul și cu emoțiile. Probabil că din acest motiv avem absorbirea în gânduri, deci gândirea compulsivă, deoarece legătura cu corpul este de mică intensitate. Dacă nu mă înșel, persoanelor cu hiperactivitate cerebrală li se recomandă activități fizice, sportul, pentru a se realiza o detașare de mental.”
Om_de_jad: Păstrează lucrurile simple, așa cum sunt ele de fapt. Ne interesează, în primul rând, să studiem funcția de mișcare când vorbim despre corpul fizic, fiindcă funcția de mișcare este principalul susținător al procesului de visare. Sigur, sunt și alți factori care contribuie la procesul visării, însă observarea funcției de mișcare îți poate dezvălui informații prețioase despre declanșarea viselor, atât a viselor de zi cât și a celor de noapte.
Observația mea este că atenția trebuie aplicată pe toate funcțiile de care dispunem, astfel încât imaginea/proiecția funcției intelectuale în celelalte funcții să devină suficient de puternică, să poată ajunge la stadiul de „controlabil”.
Hai să dau un mic exemplu, ca să nu vorbim discuții: zilnic faci aceleași și aceleași mișcări. Te trezești dimineață, fugi la baie, te pui pe wc, te speli pe dinți, îți iei geanta, iei de pe masă cheile de la mașină și fugi la muncă.
Ce faci în timpul în care execuți aceste mișcări? Dormi pe tine, sau exiști într-o stare de semiconștiență. Dacă aplici atenția cu dublă direcție când faci aceste activități, adică în timp ce te speli pe dinți să fii conștient de actul în sine și de tine ca „Eu sunt”, între mișcarea mecanică, respectiv spălatul pe dinți, și senzația de „Eu sunt” se va crea o legătură.
Legătura n-o s-o vezi imediat, ea pur și simplu va pătrunde în subconștient și te va ajuta în condiții similare – adică în vis – prin aducerea din memorie a senzației de „Eu sunt”. Vei avea, astfel, primele vise conștiente. Ocazii de studiu a funcției de mișcare sunt o grămadă, de la o plimbare banală prin parc, până la situații mai complexe. Ideea e că aplicarea atenției cu dublă direcție pe funcția de mișcare va crea legătura dintre „Eu sunt” și mișcarea mecanică.
În vis, așa cum am spus, sunt implicate multe procese de mișcare.
„Problema mea este că eu mă regăsesc a fi o ființă mai mult mentală sau, mai precis, mă observ măcinat mai mult de gânduri decât de sentimente. În momentul în care fac o plimbare, spăl vase (astea sunt acțiunile simple pe care mi le-am luat pentru a încerca să fiu atent), în momentul când las garda jos sau obosesc, primele lucruri care apar sunt gândurile, când revin din somn dimineață, primul lucru sunt gândurile, ele mă trezesc.
Lucrul meu presupune comunicare și folosirea mentalului în diverse scopuri. Corect ar fi să o iau gradat și să mă mulțumesc pentru început cu plimbările de seară. Totuși nu pot să nu profit de ocazie pentru a cere niște lămuriri (a se vedea completări) suplimentare.
Conștientizarea se face la nivelul minții pentru început, deci, atunci când gândești, cum faci distincția între gând, observarea că gândești și eu – cel care gândește? În cazul plimbării e mai ușor deoarece distanța minte-corp fizic e mai mare și avem obiectul-mișcarea corpului fizic cu senzațiile de rigoare, procesul observării și cel care observă care în acest caz poate fi chiar mintea (chiar dacă adevăratul observator e dincolo de ea). Recunosc că plimbarea (sau orice altă activitate fizică repetitivă) este mai practică, deoarece e mai ușor de realizat atenția în acest caz, și reprezintă o învățare, primii pași, baza pentru a trece mai departe. Observarea proceselor mentale e mai fină și ne aduce mai aproape de Observator. Poate a teoretiza, ce și cum la nivel mental, nu are rost deoarece e dincolo de gânduri, și în mod normal apropierea de Observator va duce la liniște”
Om_de_jad: Să luăm un caz: o bucată de metal, un strungar și munca pe care el o desfășoară pentru a obține o piesă. Bucata de metal ar fi gândul (materia primă), munca desfășurată ar fi procesul de gândire, iar strungarul ai fi tu. Gândește lucrurile în modul ăsta și insistă, o să vezi că în timp confuzia dispare.
La început, distanța dintre gânduri, procesul de gândire și tine, ca ființă, este atât de mică încât nu poți face distincție între ele. Caută să aplici atenția cu dublă direcție pe toate funcțiile, nu doar la nivel mental. Învață „să-ți plimbi atenția” de la mental la funcția de mișcare, de la corpul fizic la funcția emoțională. Nu-ți bate prea tare capul cu modul în care se face asta. Nu felul în care o faci este important, ci deprinderea mișcării dintr-un punct în altul. Aceste mișcări generează flexibilitate, adică exact ceea ce ne lipsește pentru a putea elimina, rând pe rând, șabloanele și tampoanele pe care le folosim. Dacă rigiditatea este mare, atunci când vei elimina un șablon e posibil să suferi foarte tare și să te abați de pe drumul propus.
Jocul Realității ne învață să fim flexibili, să ne mutăm dintr-un loc în altul atunci când este nevoie. De exemplu, dacă vrei să zugrăvești sufrageria, va trebui să muți toate lucrurile folositoare din sufragerie în dormitor. La asta folosește flexibilitatea despre care vorbesc.
„M-ar interesa ce rezultate concrete au obținut Om_de_jad și Landscape aplicând principiul atenției cu dublă direcție (și ce rezultate concrete are Shapeshifter sau Nios prin metode asemănătoare sau diferite pentru că el e un veșnic contestatar).
Eu, pe lângă unele îmbunătățiri minore ale gradului de conștientă (mai conștient în activitățile de obicei automate din timpul zilei), am avut și un rezultat mai spectaculos. A fost pentru foarte scurt timp, în jur de câteva secunde, în care m-am conștientizat pe mine (corpul-mintea mea) ca și când priveam pe altcineva. Punctul din care priveam nu s-a schimbat dar a apărut senzația de «străin» în legătură cu corpul și mintea mea pe care le știam ale mele până atunci. Am fost surprins și imediat am revenit la modul normal de a fi, conștient de mintea și corpul meu. Ăsta a fost un eveniment neplănuit, nici măcar nu îmi propusesem să practic ceva anume în momentul respectiv. Tot ce pot spune e că eram într-o stare de liniște interioară în care priveam fără să îmi doresc ceva în mod concret, fără să îmi pese de ceea ce va urma, eram sătul chiar și de gândurile obișnuite, dar totuși nu eram obosit sau somnoros etc... Era un fel de atenție fără să îmi doresc să fiu atent. Totuși, totul a fost foarte scurt și de atunci nu s-a mai repetat niciodată.”
Om_de_jad: Atenția cu dublă direcție poate fi îmbunătățită numai prin antrenament, iar antrenamentul nu poate fi obținut decât în urma unui efort susținut. Vă atrag atenția asupra faptului că nu vorbim despre un efort obișnuit, ci despre un supraefort care trebuie realizat pe termen scurt. În cadrul Jocului Realității, ni se oferă o schemă teoretică pentru a înțelege mai ușor care este rolul acestui supraefort, prin teoria acumulatorilor.
Trezirea conștiinței se face pe baza unui consum uriaș de energie. Spuneam acum mult timp că este foarte, foarte important să eliminăm „scurgerile” de energie, nu să dobândim surse noi. Una dintre principalele scurgeri de energie este complăcerea în stări gregare și în exprimarea emoțiilor negative. Cu cât lăsăm emoțiile negative să-și facă de cap, cu atât mai mult vom rămâne lipsiți de energie și, evident, în final vom fi mai obosiți. Desigur, sunt și alte locuri pe unde pierdem energie : de exemplu, unii oameni își pierd energia în discuții contradictorii, fiecare încercând să dovedească celuilalt lucruri în care nici măcar el însuși nu crede. Prin asta, se pierde o cantitate mare de energie. Un alt exemplu de scurgere este vorbăria gratuită și inutilă.
Revenim acum la schemă teoretică a celor doi acumulatori: sistemul ne spune că fiecare ființă umană dispune de doi acumulatori biologici, primul fiind cel de zi cu zi, și care se golește în mare măsură într-o zi obișnuită. Prin somn, el se reîncarcă. Tot sistemul ne spune că dacă primul acumulator este golit complet, ființa poate avea acces la un al doilea acumulator, cu mult mai mare față de primul. Jucătorul caută constant o metodă prin care să-și golească primul acumulator, scopul fiind obținerea accesului la cel de-al doilea. Unele dintre metodele folosite sunt chiar metode de meditație, însă există și alte metode mai eficiente, și care acționează direct unde trebuie (de exemplu, executarea unei munci istovitoare – gen săpatul cu târnăcopul, tăiatul lemnelor s.a.m.d.).
Există și metode naturale prin care se obține o conectare la cel de-al doilea acumulator biologic. Atunci când primul este aproape de golire, corpul uman creează automat o legătură temporară la cel de-al doilea acumulator, de regulă, prin intermediul căscatului, pentru a ajusta nivelul primului acumulator. Alte metode la fel de eficiente sunt râsul sau strănutul (unii maeștri, ca de exemplu Osho, stârneau râsul publicului în discursurile lor, tocmai pentru ca ascultătorii să facă trecerea de pe un acumulator pe altul).
În realitate, teoria celor doi acumulatori trebuie corelată cu „diagrama hranei” pentru a putea înțelege pe deplin rolul pe care îl au acumulatorii în ființa umană și modul în care ne putem folosi în mod inteligent de energia acestora.
Prietene, dacă înțelegi cu adevărat importanța atenției cu dublă direcție, primul pas este să începi să o practici cu consecvență – nu pe perioade lungi de timp – ci pe perioade scurte, dar căutând să depui acel supraefort despre care scriam puțin mai sus. Numai în felul acesta poți obține rezultate. Centrii superiori ai ființei, prin intermediul cărora poți dobândi starea de conștiința de sine, trebuie “hrăniți” cu energie pentru a se pune în mișcare.
„Ce sunt stările gregare? Am tot auzit de ele dar nu găsesc nici o definiție. Atenția dublă va duce la observarea acestor comportamente greșite pe care le avem.”
Om_de_jad: Va rog să folosiți termenul corect: „atenție cu dublă direcție”, nu „atenție dublă”, nu „dublă atenție” sau altfel. La prima vedere pare doar o diferența de nuanță, însă DIRECŢIA este dublă și nu ATENŢIA. Cei care știu în ce constă atenția cu dublă direcție pot sesiza din prima această diferență.
„Gurdjieff spunea că nu trebuie renunțat forțat la aceste obișnuințe ale noastre deoarece vor ieși mai târziu la iveală mai puternice sau vor apărea altele noi. Care este atitudinea corectă? Doar observarea acestora va duce în timp la o abordare corectă, sau trebuie acționat direct pentru a le corectă?”
Om_de_jad: Nu poți acționa direct pentru că nu știi cine acționează împotriva cui. În mod normal, noi avem tot felul de „personalități” care se schimbă în permanență: cel care ar vrea să acționeze într-o anumită direcție – indiferent care ar fi aceea – este tot o „personalitate”, tot o mască. Ca o regulă, fiecare „Eu” se consideră cel corect și dorește să-i elimine pe ceilalți „Eu”.
Să luăm un exemplu: vom presupune că ești un fumător înrăit. Atunci când aprinzi țigara, un „Eu” a luat decizia să o facă. După ce stingi țigara (sau după ce termini de fumat pachetul de țigări), la putere trece alt „Eu” care este împotriva fumatului. Acest nou „Eu” te va face să te simți vinovat că fumezi și va trage de tine să te lași de acest obicei, care, din păcate, este pe placul celuilalt „Eu”. „Eu”-l care este împotriva fumatului are în spate un întreg arsenal-forță, reprezentat de întreaga societate care condamnă acest obicei, așadar, va caută să te convingă să te lași de fumat, folosind tot felul de argumente.
Ştiu pe cineva care rupea țigările din pachet când voia să se lase de fumat, apoi le aduna de pe jos și le fuma din nou când fostul „Eu” revenea la putere: iată un comportament care indică o minte scindată. Acest schimb permanent al personalităților trebuie observat, nimic altceva. Îți vei pune atunci serios problema CINE observă aceste apariții și dispariții în conștiință.
Ai întrebat care este abordarea corectă. Sunt mai multe lucruri de spus aici:
1. Trebuie creat un cadru propice pentru observare. Teoretic pare că e puțin lucru să observi, dar nu este chiar așa (și știi foarte bine că nu e un lucru simplu, noi doi ne cunoaștem, sunt sigur că ai simțit pe pielea ta cât e de dificil să fii atent la aceste schimbări care apar la nivel psihologic).
Cea mai bună metodă prin care poți observa este să te opui pentru o perioada limitată de timp unui anumit obicei, cu scopul de a observa ce se întâmplă în tine în acel moment. De exemplu, în cazul fumatului, în loc să aprinzi țigara dintr-o dată, așa cum făceai până acum, amâni puțin aprinderea țigării și observi schimbările care apar la nivel psihologic. Ideea nu este „să amâni cât mai mult”, scopul nu este atingerea unui record, ci efectiv crearea unui cadru propice în care tu poți observa cum propria ta minte caută să te convingă să aprinzi țigara. Poți face acest lucru? Poți amâna aprinderea țigării pentru a putea studia ce se întâmplă în tine atunci? Dacă da, înseamnă că ești pe drumul cel bun, fostul obicei deja începe să nu mai fie obicei, fiindcă un obicei presupune din start inconștiență. Ştiu că este un lucru greu, dar trebuie început de undeva.
2. Atenția cu dublă direcție îți arată multe lucruri despre tine, dar dacă nu ești suficient de matur (hai să-i spunem „copt la minte”, ca să nu se creeze confuzia legată de vârstă) încât să înțelegi cât de importantă este această practică, vei uită repede de ea, sau o vei transforma într-un hobby. De pildă, topicul despre metode de meditație a fost citit de foarte multe persoane, însă mă îndoiesc serios de faptul că sunt mai mult de 5 oameni care au început să mediteze în urma studierii acelor informații.
Pentru că este vorba despre un forum public, mulți oameni consideră inutile informațiile expuse în cadrul acestui topic (ceea ce este, în mod evident, un lucru cât se poate de normal), iar alții se consideră înjosiți sau jigniți de afirmațiile mele și mai nou îmi trimit înjurături mai mult sau mai puțin mascate pe PM. Din nou, aceste reacții sunt cât se poate de firești, altceva vreau să spun: trebuie să înțelegi cu toată ființa că atenția cu dublă direcție îți folosește.
Dacă reușești să-ți dai seama cât este de importantă, atunci cu siguranță o să începi să o practici cu intensitatea necesară.
3. Trebuie lucrat concomitent pe două planuri: observarea obiceiurilor, care include neexprimarea emoțiilor negative și practica atenției cu dublă direcție. Am vorbit despre „neexprimarea emoțiilor negative” în repetate rânduri. Ce înțeleg prin asta? Păi, de exemplu, te trezești dimineața și ai o stare proastă, pe care, în loc să ți-o asumi ca pe un lucru ciudat care ți se întâmplă, o stare apărută din necunoscut și fără motiv, începi să dai vina pe cei din jurul tău, și începi să te cerți cu ei. Ceilalți, la rândul lor, au același stări și același comportament și se ceartă cu tine, ratând astfel posibilitatea de a studia aceste lucruri care țin de natura ființei umane.
4. Prin stări „gregare” (intenționat am folosit acest termen, prietenii știu de ce), înțeleg acele stări în care dacă te complaci nu faci altceva decât să dai naștere unor emoții negative, sau să alimentezi aceste emoții negative.
5. Una dintre principalele aptitudini pe care un jucător autentic trebuie să le dobândească, este puterea de a asculta corect, sau cum este denumită de către jucători, „urechea corectă”. Vedeți voi, în realitate nimeni nu ascultă pe nimeni. Uneori ceri un sfat, se poate întâmpla chiar să ai nevoie de acel sfat, apoi nici nu aștepți ca cel care te sfătuiește să termine ce are de spus, că tu deja ai formulat în minte alte 10 întrebări. Jucătorul adevărat este atent la ceea ce i se spune și încearcă să înțeleagă. Pentru asta este nevoie de o minte activă și flexibilă, capabilă să analizeze la rece fiecare informație primită, apoi să selecteze din acel pachet de informații exact ce are nevoie. O minte care se pune doar pro sau contra informațiilor pe care le primește este greoaie, iar asta arată funcționarea centrului intelectual la parametri reduși
„Păi este o metodă și mai ușoară și mai accesibilă- privarea de somn, căci doar el încarcă primul acumulator, sau micșorarea perioadelor de odihnă. Totuși e posibil să fie periculos jocul cu rezervele organismului, dacă se exagerează.”
Om_de_jad: Privarea de somn este o mare greșeală, fiindcă somnul nu este doar o metodă prin care cei doi acumulatori se încarcă. În somnul profund fără vise, timp de 2, până la 10 minute pe noapte, centrii superiori sunt automat revizuiți. Dacă nu dormi, ratezi aproape orice posibilitate de a-ți trezi a cincea funcție. Am dat cele două exemple, pentru că atunci când tai lemne sau când sapi cu târnăcopul, doar corpul fizic depune efort și prin asta nu te privezi de nimic. Mai mult decât atât, acțiunea în sine produce „o ruptură” de partea mecanică a centrului intelectual și îți oferă, astfel, o perspectiva limitată, dar folositoare, despre ceea ce presupune a fi deplasarea conștiinței într-o altă zonă a corpului decât creierul.
„Deci jucătorul poate alege între a-și goli primul acumulator și a căsca sau râde conștient pentru a face trecerea la cel de al doilea acumulator?”
Om_de_jad: Le încurci. Am spus că, în mod natural, căscatul și râsul ajută la trecerea de pe un acumulator pe altul. Poți să căști cât vrei în mod conștient, rezultatul nu va fi același. La fel, dacă râzi forțat. Când ți se spune o glumă, nu râzi forțat, iată diferența.
De altfel, cei doi acumulatori sunt incluși într-o schemă pur teoretică și ne ajută să ne explicăm mai ușor anumite aspecte ce țin de modul de funcționare al mașinii umane. Nu înseamnă că cei doi acumulatori există cu adevărat, medicina nu poate confirma existența lor. Ne folosim de această schemă pentru a putea explica anumite lucruri, însă nu trebuie să confundăm schemă cu realitatea. Schema aceasta este doar un instrument folositor, nu trebuie să o iei ca pe o afirmație cu valoare absolută.
„Omul are (teoretic) doi acumulatori. La ce e bun acel de-al doilea? Când se epuizează primul, al doilea intră în funcțiune și când al doilea intră în funcțiune atunci... Atunci ce? Dacă cei doi acumulatori există, de ce ne-am dori accesul la resursele celui de-al doilea când acest lucru se întâmplă oricum natural? Căpătăm ceva în plus? Ce? Nu mi-o luați în nume de rău dar mie mi se pare un mare bull-shit.”
Om_de_jad: Dacă deja ai o părere despre un fenomen despre care nu știi mai nimic, înseamnă că pornești din start cu idei preconcepute, iar asta nu știu dacă te avantajează. Ideea nu e să crezi orbește ce ți se spune, nu suntem la biserică. Mai mult decât atât, am precizat că cei doi acumulatori fac parte dintr-o schemă pur teoretică, dar folositoare. Nu e cazul să ne închinăm la acest model, nu trebuie să venerăm această idee.
Ai pus o întrebare, iată răspunsul: lucrurile cu adevărat mari se fac cu consum imens de energie. Trezirea celei de-a cincea funcții nu poate fi făcută decât dacă dispui de o cantitate uriașă de energie. De exemplu, apa să se transformă în vapori doar dacă trece de o anumită temperatură. Cu câteva grade Celsius în urmă, apa era doar caldă, dar dincolo de un anumit punct, ea devine vapori. Așadar, accesul prin voință la cel de-al doilea acumulator este foarte important, acum se vede și de ce.
Totuși, dacă observați, întrebările voastre vizează mai mult acești acumulatori și mai puțin lupta cu emoțiile negative, despre care văd că n-a întrebat nimeni mai nimic. Schema acumulatorilor nu ne ajută prea tare în situația de față, mai importantă este, de exemplu, neexprimarea emoțiilor negative, care ea însăși aduce în ființă o cantitate foarte mare de energie.
„Psihologia spune că refularea duce la apariția diferitelor boli, și mai nou sunt curente medicale care afirmă că toate bolile au că punct de plecare psihicul (scuzați exprimarea)”
Om_de_jad: ...În concluzie, hai să exprimăm toate emoțiile negative, că, dacă nu, o să facem boli psihice. Foarte interesant.
Eu n-am vorbit despre reprimarea emoțiilor negative, ci despre trecerea lor în plan conștient. Şi da, atenția cu dublă direcție asta face, mută în plan conștient emoțiile negative atunci când ele sunt exprimate sau sunt pe cale de a fi exprimate, astfel că, în timp, ele devin ușor de observat. Cum se întâmplă asta? Mecanismul este simplu: atunci când atenția este focalizată concomitent pe acțiunea în sine și pe tine, ca „Eu sunt”, apare un fel de ruptură, de distanță, de „detașare” față de acțiunea în sine. Până când atenția cu dublă direcție nu este practicată, nu vei face altceva decât să fii implicat cu totul în exprimarea emoțiilor negative.
Problema este, de fapt, alta: oamenii se mândresc cu emoțiile lor negative. De exemplu, anumiți bărbați consideră ca pe o dovadă de masculinitate maximă să bea ca porcii și să facă scandal, în timp ce anumite femei se consideră ființe de o complexitate rară atunci când fac mofturi din nimic sau întrețin cu propria lor energie stări psihice de-a dreptul patologice. Repet, acești oameni se mândresc cu jegul lor mental și nu vor dori sub nici o formă să schimbe lucrurile în ceea ce îi privește. O să-ți ceară tot felul de motive să-i convingi să o facă, dar n-or s-o facă. Dacă nu îți dai seama de gunoaiele pe care le ții în tine n-o să renunți la nimic, fiindcă, vorba aia, să nu cumva să faci vreo boală psihică.