Tapas Înseamnă, în contextul în care am dat peste acest cuvânt, un set de practici / austerităţi la care se supune un practicant pentru a atinge un ţel: purificare fizică, purificare mentală, dinamizarea energiilor ... Se începea cu ţeluri tangibile şi tapasuri pe durata scurtă (săptămâni, luni) astfel încât practicantul să capete încredere în tehnicile la care are acces (drept este că instructorii care dădeau tapas-uri nu intrau la categoria maeştrii sau iluminaţi). Făcută cu perseverenţă şi la modul serios, atenţia cu dublă direcţie este o formă de tapas.
Cuprins :
Despre Flux
Dublu Diez: Aşa-mi turuie şi mie capul cînd fac exerciţiile alea. Dar zici că vine o persoană şi-mi suflă-n ureche. Nush cum dreq se face, că în mod normal dacă mă aşez undeva şi zic că nu mă gîndesc la nimic, pot să fac linişte, dar cînd fac exerciţiile respective - nu ţine. Am pusee de nervi, ultima oară am zis că dau cu capu de chiuvetă pînă iese drăcuşoru’ din el, dar m-am abţinut. Cu greu. (Atenţie: n-am scris această frază). Any hints?
Om de Jad: Ӑsta-i “fluxul”, am zis ocazional despre el. Ӑsta "şopteşte" şi noaptea la ureche. Deci l-aţi detectat, în sfârşit. Fluxul e unul dintre duşmanii de clasă. Grijă mare, de acum înainte musai să vă găsiţi aliaţi, pentru că nu doar voi aţi detectat fluxul, şi “el” v-a “detectat” pe voi.
Într-o primă fază o să vă trimită gânduri negre, stări de depresie şi senzaţia că n-aveţi niciun rost pe lumea asta. Daţi ignore şi vă plângeţi aci, pe forum. Nu acţionaţi în niciun fel, abţineţi-vă de la a face ceva, încă nu ştiţi mai nimic despre asta. Aşteptaţi să se contureze mai bine şi când s-o putea face ceva, vă zic. Încercăm să găsim aliaţi când ne vedem la primăvară. Oricum, e ciudată faza, făcui nişte săpături şi se pare că tu cu Florin sunteţi prieteni de demult. Vedem pe direct, că de la distanţă-i mai complicat cu detecţia, mai dă cu virgulă.
Chiar citeam deunăzi pe blogul JR şi dădusem unde spuneai tu de flux, şi referindu-te la el scriai de lumea subtilă care ne serveşte în mod constant “modele comportamentale demne de urmat”, acesta (fluxul) având influenţe nefaste asupra creşterii spirituale a omului. Poate mă înşel, dar nu e vorba de acelaşi flux de care pomeneşti şi acum? (Atunci discuţia era despre spiritualitatea în cuplu.)
Om de Jad: Aici sunt şi oameni noi, trebuie să fac nişte precizări legate de flux. În primul rând, ăia care nu-l percep să nu cumva să cadă în capcana de a se strădui să-l perceapă. Percepţia fluxului poate fi o consecinţă a unui progres pe cale, dar poate fi şi cauza unor probleme psihice. Aşadar, vă rog, nu vă încordaţi muşchii să-l captaţi. O faceţi deja inconştient, dacă deveniţi conştienţi de asta, e posibil să treceţi pe antidepresive sau mai rău de atât. Nu ne jucăm cu treburile astea.
Ăştia care aveţi deja probleme cu fluxul, notaţi următoarele:
1. Niciodată nu trebuie să fiţi preocupaţi de conţinutul datelor. Am citit mai sus pe la Anca nişte detalii şi trebuie să vă previn de eventuale pericole. Deci NU zgârmati în căcat, nu vă interesează dacă e una, două sau sunt zece persoane în flux, nu vă interesează discursurile, conţinutul lor şi mai ales NUMELE vorbitorilor. Cu atât mai mult, NU URMAŢI SFATURI SAU IDEI venite din flux. Trebuie să înţelegeţi faptul că atunci când deveniţi conştienţi de flux, se rup barierele de protecţie faţă de sistem. Tehnic vorbind, voi trebuie doar să observaţi zumzăială. Dacă devine sesizabilă, dacă se aud cuvinte clare sau discursuri le lăsaţi să se audă şi atât - eu am zis să nu fiţi preocupaţi/interesaţi în mod explicit de ceea ce se şopteşte, nu că trebuie să vă speriaţi sau să intraţi în panică.
2. În cazul în care fluxul devine agasant (excesiv de gălăgios) şi vă simţiţi "invadaţi", senzaţia fiind că zumzăitul pătrunde în spaţiul personal, faceţi ceva cu mâinile - croşetaţi, frecaţi palmele, bateţi un cui, montaţi ceva prin casă, orice, numai să faceţi ceva cu mâinile. Atenţia trebuie reorientată către mâini, astfel încât să "coborâţi" din cap.
3. În cazul în care aveţi o senzaţie insuportabilă, impresia că sunteţi prizonieri în propriul cap, idei că o să vă pocnească o venă, că urmează să muriţi în câteva clipe sau o stare de depresie urâtă, ieşiţi la o plimbare în aer liber în pas alert, faceţi o alergare prin parc sau dacă nu puteţi face altceva, mergeţi într-o camera separată, îndepărtaţi obiectele din jur care pot să cadă, să se spargă, să vă curenteze şi zbateţi-vă cât puteţi voi de tare şi de rapid (aşa cum fac rockerii metalişti ). Bine, nu daţi doar din cap, va zbânţuiţi cum vă vine timp de 15 minute fără întrerupere, respiraţi haotic (aşa cum v-am arătat în meditaţia dinamică de acum câţiva ani), apoi va trântiţi pe un pat sau pe podea şi rămâneţi nemişcaţi 10 - 15 minute.
Dublu Diez:Ar fi bine dacă ai putea să dai nişte lămuriri despre ce este/de unde vine fluxul. Îmi amintesc că ai mai zis câte ceva în discuţiile cu mine, dar cred că ceilalţi sunt şi mai în ceaţă decât sunt eu. Dealtfel, şi eu aş vrea să îmi confirm nişte chestii.
Om de Jad: Acuma, de zis sunt foarte multe, dar discuţia e complicată pentru că noi nu avem o dezvoltare interioară uniformă a indivizilor din grup - în afară de asta, oamenii din grup sunt diferiţi şi au nevoi diferite. E cam tâmpită situaţia, pentru că dacă vorbesc despre flux la modul general, ca şi când aş preda unei clase de elevi, e posibil să fac foarte mult rău unora şi să nu folosească propriu zis informaţia altora.
Dublu Diez spune că fluxul e ca un fel de radio şi că dacă ai răbdare „personajele” respective îşi pierd puterea şi dispar ca măgarul în ceaţă. Altcineva spune că prin conştientizare face fluxul să tacă. Unii descriu un fel de persoane - vedeţi, aceeaşi problemă, abordări diferite. Având în vedere specificul situaţiei, o să spun doar ce se poate spune şi vă rog înţelegeţi şi să nu vă supăraţi.
Fluxul a fost folosit intens înainte de apariţia limbajului - trebuie să vi-l închipuiţi ca pe un fel de „organ” al Pământului, o zonă impregnată cu experienţele tuturor fiinţelor vii. Limbajele, indiferent de specificul zonei geografice şi de formele exterioare, au o rădăcina comună în „ceva”, iar acest ceva este fluxul. În trecutul îndepărtat, atunci când omul nu putea vorbi, comunica cu fiinţele din jur lăsând o impresie în mediul ambiant. O altă fiinţă umană, prelua „cumva” datele respective din mediul ambiant şi astfel se desfăşura procesul de comunicare. Animalele, plantele şi mineralele încă folosesc fluxul pentru a comunica. Poate v-aţi gândit că animalele aud sunetele emise de alte animale în forma în care le auzim noi. Nu e aşa. Insectele sau viermii, folosesc fluxul mult mai intens, plantele şi mai intens iar mineralele folosec fluxul în totalitate. E drept că la plante încă se pot auzi sunete propriu-zis, într-o formă foarte fină. La minerale nu se mai aude nimic.
Acuma trebuie să înţelegeţi că fluxul este, printre altele, o poartă dinspre suprasensibil către sensibil şi invers. Pe principiul asta funcţionează Laya Yoga. Din acest motiv, suprasensibilul intră în sensibil prin acest flux. Mai e de notat fapul că putem învaţa să emitem în flux, nu doar să primim informaţii din el. Adică prin flux poţi trimite informaţii către o altă persoană sau către plante ori animale.
Ducem discuţia mai departe, fiindcă fluxul nu presupune doar sunete ci şi imagini. Mai trebuie să vă spun că fluxul este limitat fix la zona Terrei, înconjurând că o „ceaţă” suprafaţă planetei. Dincolo de flux este Akasha. Cam atât am de spus pentru moment, mai vorbim pe măsură ce mai evoluează lucrurile.
O altă chestie ciudată ce mi s-a întâmplat nu o dată şi am văzut-o ca manifestare şi la alţii, era când în urmă unor meditaţii/asane, starea interioară să fie de bine, uşurare, satva, şi cum intra cineva în cameră (gen mama mea cu lucruri ce trebuiau făcute) să devin instant extrem de agasat/furios de parcă ajungeam în cealaltă extremă. Nu am reuşit să îmi explic unde a dispărut uşurarea, binele şi cum e posibil să pendulezi de la o extremă la alta. Adică ori practici yoga şi apar rezultate ori e doar o păcăleală care ţine când condiţiile sunt ţinute sub control.
Om de Jad: Lasă tu păcălelile, yoga nu păcăleşte pe nimeni. De fiecare dată când îţi vin în cap idei cu păcăleli, vin din flux. Asta e de vină pentru tot ce înseamnă neîncredere în tine, dar mai ales neîncredere în ceilalţi. Fluxul zice că toţi îţi trag ţepe, că toţi te fentează, că toţi îţi vor răul şi mai ales că nu progresezi şi că nu eşti bun de nimic. Şi le dă bine de tot, la rădăcina, că ai impresia că sunt idei proprii. Creştinismul insistă mult pe răbdare şi foarte bine face.
Discuţia despre continenţă
La mine, de exemplu, principalul obstacol pe care îl am legat de practicarea continenţei este felul în care gândesc. Pentru că sunt momente în care tiparul vechi de gânduri preia controlul şi îmi crează stări neplăcute. Conform acestui tipar, fericire mea sau atingerea unei stări de bine şi împlinire ar depinde foarte mult de sex.
Om de Jad: Păi descrie puţin „felul în care gândeşti”. Continenţa nu înseamnă interdicţie la sex, aia e abstinenţă. Continenţa înseamnă să transformi energia erotică în energie de calitate superioară. Pe concret, înseamnă punerea în aplicare a unor jocuri erotice pe o perioada lungă de timp şi statul chiar pe "buza prăpastiei" - adică te joci cu focul fără să te arzi.
Eram nerăbdător să petrec cu iubita mea un moment de intimitate aşa cum obişnuiam să facem noi. În acele clipe îmi venea să renunţ uşor la ce înseamnă continenţa de teamă că practica continenţei este îndelungată, cu rezultate în viitor şi m-ar împiedica să simt tot ce aş putea să simt în prezent, în braţele ei. Însă mi-am dat seama că o astfel de gândire ţinea de teama de a schimba ceva la mine şi nu de continenţa în sine (pe care nici nu o începusem, deci nu puteam şti cu ce se mănâncă).
Om de Jad: Să practici continenţa nu-i ceva chiar atât de S.F. Adică nu e ca şi când ţi-ai dona un rinichi, să-ţi trebuiască ani de zile până te hotărăşti. Serios, o să vezi că nu e aşa o nenorocire în faptul că îţi propui să fii ceva mai precaut cu propria sămânţa.
E foarte bine şi frumos să venerezi corpul iubitei. Dacă eşti şi cu persoană potrivită (pentru că sunt şi femei cărora nu le place să le fie adorat corpul), e perfect. Puteţi face din asta o artă. Începem cu asta, ajungem la transfigurare, la transmutare şi sublimare a energiei erotice... eheee, mai e mult până departe
E frumos atunci când lucrurile sunt pe faţă şi fără ascunzişuri. E frumos când venerezi corpul iubitei cu condiţia ca ceea ce venerezi să nu fie doar un corp frumos ci expresia fizică a omului aflat în interior. E frumos când ea înţelege că aşa consideri tu să-ţi manifeşti sentimentele şi te apreciază pentru faptul că ai curaj să fii sensibil, şi înţelege că nu faci asta din perversitate sau din slăbiciune bolnăvicioasă ci tocmai din cauza că ai puterea s-o faci şi că te pricepi s-o faci. E frumos când ea se simte iubita şi respectată şi la rândul ei iubeşte şi respectă. În general, e frumos când oamenii se respectă unii pe ceilalţi. Acuma, bine, ca să ai o astfel de relaţie trebuie să te ducă şi capul. După cum vezi, oamenii, cu cât sunt mai proşti, cu atât confundă mai tare respectul cu frica, iubirea cu dependenţa, gelozia cu iubirea, s.a.m.d.
Continenţa sexuală are multiple beneficii. Cel mai la îndemână exemplu care-mi vine primul, e ăla că iubita/soţia n-o să fie nevoită să facă avort, să ia anticoncepţionale (care, printre altele, pot conduce la dereglări hormonale sau scăderea apetitului sexual) şi nici nu sunteţi obligaţi să va simţiţi unul pe celălalt printr-o bucată de cauciuc.
Dar asta nu este singurul beneficiu. Un alt mare beneficiu este orgasmul multiplu, care dacă la femei e ceva destul de frecvent, la bărbaţi e un fenomen aproape necunoscut. Una e să ai un singur orgasm de câteva secunde, alta e să ai 4 - 5, unul după altul sau un orgasm continuu, pe o perioada de 5 - 10 minute, de intensitate moderată. Apoi, ce să zic, e mare meserie când ai avut parte de 4 - 5 orgasme, eşti relaxat d.p.d.v. sexual şi ţi-e un drag de nu mai poţi de madam, nu ştii cum s-o mai pupi şi cum s-o mai dragaleşti. Iar din punct de vedere spiritual, hmm, fără continenţă nu poţi să te duci mai departe de trezire. Ia în calcul ce-am scris aici înainte să te gândeşti ce mare pierdere ai dacă nu ejaculezi de 2 - 3 ori, după care caşti şi te simţi ca un animal hăituit în ziua următoare.
Cum să „lucrăm” la continenţă?
Om de Jad: Cum "lucraţi" la asta? Eu am indicat la discuţiile despre Tantra, o prima lună de abstinenţă. Ideal ar fi ca prima zi de abstinenţă să înceapă chiar în ziua în care începe ovulaţia şi să dureze până la prima zi de ovulatie din luna următoare. În toată perioada asta e permis orice, mai puţin actul sexual propriu-zis (vă abţineţi inclusiv de la cel oral). Sunt permise (ba chiar indicate) gesturi erotice de orice fel - atingeri, săruturi, privit, mângâiat şi ce mai vreţi voi. După o luna de abstinenţă se poate începe practica. Eu vă spun pas cu pas ce trebuie făcut, dar o lună de abstinenţă trebuie luată musai înainte de a începe
Încercăm să stăm pe „buza prăpastiei” să învăţ care şi unde e marginea. Aici avem frustrări când ne ardem cu focul sau o oarecare încurajare când menţinem jocul, moment când apar experienţe (cel puţin) interesante. De cele mai multe ori însă e că la packman, experimentezi nivelul şi pe negândide pierzi ¨viaţa¨, ajungând la prăpăstiosul “gameover”.
Aşa că încercăm să aflăm şi să ne studiem cât mai mult, ghidarea şi ajutorul tău fiind mană cerească pentru noi. Spre exemplu, nu am luat în calcul luna de abstinenţă, cu toate că acum îmi aduc aminte că ai zis de asta la Moroeni, în capul meu era un pic diferit: era că trebuie să am „bazinul” plin înainte de „mersul pe aţă”, îmi amintesc că ai insistat pe faptul că trebuie să lăsăm să se adune, dar fără referinţă exactă de cât timp. Eu la alte discuţii cu tine despre Tantra nu am participat, iar pe forumul „Song of Saraha” am citit ce e (public) acolo. Noi vom profita de disponibilitatea ta de a ne ajuta şi te vom întreba să lămurim nelămuririle, dar de multe ori nu ştim să punem punctul pe “i”, să întrebăm ce de întrebat, care ar fi paşii de făcut şi cum, fără să pierdem timp şi energie.
Ce-aş avea acum de întrebat: începem cu o lună de abstinenţă la modul descris mai sus de tine, după perioada asta contactul sexual fiind permis. Bun. Începem practica, şi – din nefericire - se termină cu pierdere de energie. Ce facem, resetăm jocul cu o lună de abstinenţă apoi Tantra “reloading”?
Om de Jad: Păi e foarte bine să întrebaţi, că aşa mă împingeţi şi pe mine să spun ce e de spus, cu monologul e din ce în ce mai dificil. În primul rând, mă bucur să aud că sunt câteva persoane care vor măcar să încerce continenţa. De regulă, bărbaţii sunt mai căpoşi în legătură cu treaba asta, pentru că ei sunt programaţi de natură să-şi împrăştie sămânţa pe unde se găseşte teren fertil. Deci e de apreciat orice bărbat care spune hotărât “Da, vreau să fiu responsabil de scula dintre picioare şi de propria mea sexualitate”.
Tehnic vorbind, pentru a putea practică continenţa, este nevoie că sperma să ajungă la o densitate mai mare. Densitatea mai mare se obţine dintr-un număr mai mare de spermatozoizi pe km pătrat. Aia care-s mai slabi mor, aia cu mobilitate mai mare rămân pe baricade, numărul lor creşte şi odată cu asta creşte şi densitatea spermei. Culoarea şi gustul se schimbă şi ele.
Acuma, şmecheria este următoarea: fiind mai densă, e mai uşor de controlat procesul ejaculării şi veţi vedea că atunci când ejaculaţi după o lună de abstinenţă, simţiţi mai clar diferenţa dintre orgasm şi ejaculare. Într-un mod destul de ciudat, mulţi bărbaţi nu fac diferenţa între orgasm şi ejaculare, lucrurile petrecându-se prea rapid. Atunci când sperma e mai densă, ejacularea o să semene mai tare cu urinarea, proces pe care noi îl separăm instinctiv de cel al ejaculării, datorită specificităţii aparatului urinar pe ansamblu. Aşa că o ejaculare de spermă cu densitate mare este folositoare pentru a separa în minte orgasmul propriu-zis de ejaculare. Chiar dacă mă repet, am să spun că ejacularea după o lună de abstinenţă o să semene mai degrabă cu procesul de urinare. La nivel psihic, veţi face pentru prima dată diferenţa clară între orgasm şi ejaculare şi o să se aprindă primul beculeţ. Va să zică, dacă orgasmul e diferit de ejaculare şi simţi o pauză între el şi ejaculare, înseamnă că într-un fel sau altul, veţi putea să opriţi procesul ejaculării, rămânând doar cu orgasmul. E foarte important pentru un bărbat să se convingă 1 - că orgasmul e diferit de ejaculare şi 2 - să simtă pe pielea lui că ar putea să oprească procesul de ejaculare.
Ar mai fi de spus faptul că ejacularea după o lună de abstinenţă nu mai are farmecul pe care îl are ejacularea din 2 în 2 zile. Eliminarea spermei dense provoacă o anumită "jenă" fizică, în cazuri rare, uşor dureroasă, astfel încât după aia, n-o să-ţi mai doreşti atât de mult treaba asta. Probabil că nu vă sună foarte bine ce vă zic aici, însă intră şi asta la capitolul experienţă
Referitor la ultima ta întrebare răspunsul este: nu, doar prima lună de abstinenţă, apoi e voie după un program de bun simţ (cumpătat) sau după calendar creştin - după programul propriu, să zicem un 3 - 4 zile minim de abstinenţă ar fi ok, o săptămâna şi mai ok. Repet, în timpul asta e voie să atingi, să mângâi, să te joci, să gusti, să orice, mai puţin sex.
Câteva hint-uri:
- Asiguraţi-vă că lubrifierea este foarte bună (lubrifiant pe bază de apă ori salivă cât cuprinde). Niciodată nu faceţi sex "pe uscat", că o să ejaculaţi în 20s.
- Nu începeţi penetrarea niciodată înainte că femeia să dorească asta. În tantra, femeia conduce actul sexual. Cui nu-i surâde ideea sau are arfe de conducător sexual, să-şi caute altă meserie. Dacă femeia nu e deschisă psihic şi emoţional, iese o masturbare. Aici fiecare femeie are specificul ei, de-aia e bine să mai şi vorbeşti cu ea, să vezi ce-i place şi cum îi place să fie abordată (adică dacă vrea flori, ciocolată, abţibilduri cu Ben10 ş.a.m.d.). Evident, se presupune că doamnele lasă pudoarea deoparte şi discută şi ele, că vorba aia, e şi spre binele dumnealor.
- Respiraţi lent, ritmic, pe nas. Respiratul pe gură, haotic va conduce inevitabil la ejaculare.
- Când simţiţi că vă ia valul, inspiraţi pe nas profund şi rămâneţi nemişcaţi, în retenţie pe plin. Contractaţi sfincterul anal şi muşchii perinali (ca atunci când opriţi jetul de urină) şi rămâneţi preţ de câteva secunde aşa, până trece valul. Dacă senzaţia e prea puternică şi vă vine să ejaculaţi, presaţi ferm cu mâna la baza penisului, chiar la îmbinarea cu scrotul. Senzaţia de excitare se va reduce, în unele cazuri e posibil să vi se înmoaie. Trebuie avut grijă, că se poate ajunge foarte uşor la ejaculare când penisul devine flasc în urmă aplicării acestei metode şi începi din nou să te mişti. Dacă femeia stă deasupra, poate presa chiar ea zona respectivă, cu condiţia să nu vă provoace mai tare excitare - fiecare e după cum l-a făcut mă-sa.
- O altă metodă bună este să presaţi ferm, cu două degete, muşchii perinali (zona dintre anus şi scrot). La fel, e posibil să se diminueze erecţia.
Acuma, e posibil ca discuţia asta să vă sune cam tehnic. Adică unde mai e poezia, unde mai e romantismul... ideea e că vin şi alea pe parcurs, momentan trebuie să învăţăm să controlăm scula dintre picioare, altfel ajunge să gândească ea în locul nostru.
O să aveţi dureri de testicole cel puţin doi ani, înţepături, senzaţia că n-aţi defecat cum trebuie şi că e nevoie să mergeţi la wc. Aici se intervine cu uddiyana bandha şi cu nauli kriya (aveţi aici chiar şi un video pe youtube http://www.youtube.com/watch?v=l2R0dkzkbzE - uddiyana bandha a fost predată acum doi ani, cred, iar nauli kriya o să-l facem mai târziu - oricum vom relua aceste tehnici în primăvară), cu masaj complet al penisului şi zonelor genitale masculine (aici doamnele vor trebui să înveţe această artă, pe care am s-o descriu pe parcurs) + meditaţii pentru transformarea şi sublimarea energiei erotice.
Despre jucatul pe 'buza prăpastiei' aş vrea să adaug (posibil să o fi sărit) o tehnică numită Karezza care implică mişcări extrem de lente. Dacă “în mod normal” viteza duce la creşterea plăcerii, plăcere care creşte brusc/exploziv, în cazul Karrezzei sensibilitatea creşte o dată cu timpul şi simpla alternanţă a penetrării duce la apartitia unor plăceri care sunt mai uşor de controlat şi care ar putea fi direcţionate (sublimate). Atunci când plăcerea este uşor de controlat, sublimarea este de o importantă capitală în caz contrar apar în mod inevitabil durerile de coaie.
Om de Jad: Extrem de lente, adică tind către zero, ha? Să nu dea cu minus. Da, metoda este foarte bună, dar tot aşa, dincolo de un anumit grad de experienţă. Este adevărat că poţi să nu te mişti deloc şi să ajungi la orgasm, cum tot aşa este adevărat că dacă eşti bine excitat dinainte, poţi să ai orgasm doar printr-o strângere în braţe. Însă, în anumite cazuri, în loc să crească starea de plăcere, unele persoane se vor trezi că nu mai au erecţie şi-apoi, din cauza unui blocaj emoţional, să aibă nevoie de luni de zile de recuperare psihică pentru a avea din nou erecţie normală. De-aia m-am ferit să scriu despre tehnică asta. Ea, ca tehnică, e bună.
Şi noi suntem în luna de abstinenţă (pentru noi nu e prima dată), însă noi ne “luptăm” mai mult noaptea ca ziua. Ziua, chiar dacă “ne jucăm”, în doi avem mult mai mult control; noaptea e pe cont propriu (în principiu) iar simţurile sunt foarte diferite, lumea e mai mare... Dar sunt experienţe din care (vrem să) învăţăm. Mulţumim pentru sfatul de chemare a “îngeraşului” înainte de culcare, se pare că ajută mult. E vorba de acelaşi înger păzitor care ne însoţeşte la naştere?
Om de Jad: Ca idee, pentru că e prematur să discutăm despre lucrurile astea, fiecare om are câte un înger păzitor, fiecare neam e supravegheat de heruvimi şi fiecare rasă umană e supravegheată de serafimi. Îngerul păzitor este alături de noi înainte de naştere, cu câteva clipe înainte să murim, după ce murim şi în situaţii în care viteza noastră de reacţie este mai lentă decât un incident care se poate solda cu distrugerea integrităţii noastre corporale sau psihice. Adică în caz de accident de maşină, în caz de-ţi prinzi mâinile în lanţul de la drujbă, în caz că pică peretele pe tine ş.a.m.d. Asta în situaţia în care îngerul păzitor este pe fază. El poate să nu fie pe fază şi să nu vegheze, din mai multe motive, pe care le pun mai jos cu liniuţă:
- omul este treaz (are a cincea funcţie trează), situaţie în care îşi poartă singur de grijă şi îi dă astfel concediu de odihnă îngerului păzitor
- omul are o karmă încărcată negativ, peste puterile îngerului păzitor, dar chiar şi în această situaţie, trebuie să reţineţi că îngerul păzitor face tot ce-i stă în putere să vă ferească de necazuri şi suferă rău când vi se amputează un picior sau când vă construiţi o ciroză hepatică cu mâna voastră
- omul alungă îngerul păzitor, fie prin închinare la forţe ale întunericului, fie printr-o judecată prea dură şi/sau printr-o fire rigidă (îngerii sunt fiinţe cereşti deosebit de sensibile şi pline de duioşie, care pur şi simplu nu pot rezista într-un mediu ambiant ostil)
- omul e leneş şi nu cheamă niciodată ajutorul îngerului păzitor, iar îngerul se leneveşte şi el, cu timpul. Ca idee, când faceţi ceva palpitant, gen săriţi într-un picior pe turla unei biserici, tăiaţi cu flexul beton la nivelul gâtului sau montaţi o priză fără echipament de protecţie şi cu siguranţele puse pe ON, e indicat că în timp ce faceţi demersul respectiv, să spuneţi rugăciunea cunoscută. Astfel, vor fi reduse mult riscurile de a păţi ceva, asta dacă pe lângă rugăciune, mai sunteţi şi atenţi la ceea ce faceţi.
- ar mai fi şi varianta în care omul n-are înger păzitor, fiind un hasnamuss (necristalizat)
Rezistăm. Cel puţin eu ştiu că aveam nevoie de o pauză, pentru corp, iar perioada de abstinenţă a venit că o mănuşă. Îmi este uşor în această perioada, cu excepţia faptului că îmi sticlesc ochii atunci când vin la iubitul meu. Pot spune că este mai nerăbdător decât mine, chiar acum îmi “roade” dintr-un genunchi. Am vorbit împreună, ne-am împărtăşit unul altuia ce anume simţim şi alte lucruri. Atunci când nu practicăm abstinenţa mă gândeam mai mult la sex decât în această perioada.
Om de Jad: Uşor-uşor începem să demitizăm din chestii legate de comportamentul sexual al femeilor şi poate că domnii trag şi ei nişte concluzii utile din asta. M-aş opri tocmai asupra acestei afirmaţii, ca să notăm o primă diferenţă semnificativă între bărbaţi şi femei, în ceea ce priveşte dorinţa sexuală. Cu cât un bărbat stă mai mult timp fără sex, cu atât i se face mai multă poftă. La femei e invers. Sau, putem să spunem că cu cît o femeie face mai mult sex, cu atât îşi va dori să facă mai mult, pe sistemul poftă vine mâncând.
Apropo de sex, femei - bărbaţi, ritualuri şi dorinţe, recent am atins subiectul ăsta cu un evreu şi am auzit ceva extrem de inteligent: Evreii practicanţi fac sex în perioada de ovulatie a femeii şi în rest intră în abstinenţă. Eu zic că e o practică sănătoasă şi poate duce la armonizarea cuplului (e o treaba să te dai la femeie când fiziologic e pregătită ).
Om de Jad: Hai să nu ne pripim să tragem concluzii. Mai bine să discutăm cu toţii. Ideea e că eu m-am săturat de monolog. Dacă putem purta un dialog cu doamnele, concluziile vor veni de la sine. Dar doamnele “e cam tăcute” şi eu n-am să deschid pliscul până nu-s convins că pot să port un dialog cu dânsele.
Tantra nu prea se poate face doar când e madam la ovulatie - hai să gândim şi noi pe context, dacă vrem să aflăm adevărul. Evreii, unii dintre ei, sunt oameni remarcabili, nu zic, numai că puţulica lor decupată împrejur nu prea le permite să aibă un orgasm puternic sau să ajungă la el cu uşurinţă. Ei ştiu mai mult despre cum să faci sex naşpa şi să torni copii, şi mai puţin despre orgasm multiplu, transmutare şi sublimare şi alte... mendezuri la care încerc eu să vă spurc p-aci.
Dacă vrei să torni copii, e perfect să te dai la femeie când e pregătită să-i facă, numa' că Tantra nu-i despre făcut copii. Nu ştiu, nu mă bag, dacă jupanu' e fericit să-şi drăgălească femeia doar o dată pe lună, şi ea e fericită să fie luată în braţe şi iubită doar când e bună de prasilă, e problema lor şi chiar nu vreau să mă bag. Dar dacă unul simte nevoia, să zicem, mai des, să împartă bucuria intimităţii cu omul drag şi constată că n-are cu cine, ce face, ai?!?
Nici la noi nu e prima perioada de abstinenţă aşa că pot să confirm. După ce trece perioada (de obicei 6-7 săptămâni în funcţie de perioada postului) nu mai există aproape deloc “chemarea”. În afară posturilor la mine dorinţa sexuală apare la aproximativ 1 luna, asta în cazul în care nu cedez mai repede “ochilor sticloşi” de lângă mine.
Om de Jad: Observaţia importantă numărul 2: femeia se poate mobiliza din punct de vedere sexual, atunci când situaţia o cere. O să va spun câteva lucruri, unele dintre ele, deşi nu tocmai ortodoxe, trebuie neapărat explicate.
În trecutul îndepărtat, actul sexual însemna destul de des viol. Pentru că la oameni nu exista perioada de călduri, ca la animale, să fie cam toţi porniţi pe făcut copii în acelaşi timp, se întâmpla în trecut ca un bărbat să sară pe o femeie atunci când avea el dorinţa, iar dacă femeia se opunea, pur şi simplu o forţă “să stea”. Eh, ca să nu apară hemoragii, endometrite şi altele, femeia a dezvoltat un sistem de protecţie, prin care îşi poate provoacă instantaneu căldurile într-un anumit context dat de astfel de evenimentele externe – ca să facă faţă agresivităţii fizice şi psihice. Factori psihologici determina mobilizarea sistemului endocrin să simuleze căldurile.
Se întâmpla, astfel, ca unele femei să descopere că în urmă unei agresiuni fizice (a unei palme, a unor constrângeri, a unui scandal sau chiar în urmă unei agresiuni grave), în loc să se închidă, dimpotrivă, să se umecteze instantaneu şi să aibă chef puternic de sex. Acest comportament o bulversează pe femeie, care descoperă dintr-o dată în ea un fel de monstru care reacţionează anormal în cazul unor agresiuni şi că în loc să-i vină s-o ia la fugă, dimpotrivă, se excită. Chiar dacă pericolul social s-a diminuat în timp, sistemul de pornire a căldurilor “la comandă” încă e prezent şi se manifestă astfel. Pentru că senzaţiile sunt foarte puternice în aceste momente (fiindcă vorbim despre un sistem perfecţionat în zeci sau sute de mii de ani), unele femei ajung să considere că sexul care nu vine la pachet cu agresiune fizică nu le motivează. Cazurile extreme sunt cele de masochism, când persoană nu poate obţine excitare în lipsa abuzului fizic.
Ideea e că în astfel de situaţii, psihicul femeii se scindează. Parcă două fiinţe există în ea, una care doreşte tandreţe, respect şi atenţie, în timp ce alta îşi doreşte agresiune, oprimare, restricţionare, dominare ş.a.m.d. Alegerea, de cele mai multe ori se face cu capul, însă corpul va tinde să reacţioneze după legea lui, atunci când se iveşte ocazia.
Repet, acesta este un sistem care folosea la evitarea anumitor probleme fizice sau probleme ale fătului, în cazul în care femeia era supusă unui viol. Aşadar, la unele femei se va manifesta mai pregnant, la altele mai puţin pregnant, în timp ce la altele nu se va manifesta deloc. Acest sistem trebuie cunoscut, observat, înţeles, demitizat, astfel încât cele două personalităţi ale femeii să se unească într-una singură. În caz contrar, femeia respectivă o să se prefacă toată viaţă, o să se mintă continuu şi-o să o ducă aşa până la adânci bătrâneţi, numai într-o minciună. Ocazional, una sau cealaltă personalitate erotică a ei se vor manifestă. Mă rog, asta e cu totul altă discuţie.
Este bine ca o femeie să ştie că se poate mobiliza şi îşi poate provoca singură dorinţa sexuală, atunci când vrea ea sau când este obligată de context “să facă faţă”. Femeia practicantă de Tantra îşi va studia comportamentul şi astfel va exprima cu corpul exact ceea ce doreşte să exprime. Doar o astfel de femeie se va simţi în largul ei, ştiind că poate face cu corpul ei exact ceea ce îşi propune. Este bine că mobilizarea să fie făcută într-un context pozitiv şi nu într-un context negativ (ca de ex. în caz de viol)
Faptul că îţi poţi adapta dorinţa sexuală în funcţie de posturile creştine, arată un control puternic asupra centrului doi. Cu puţin antrenament, îţi poţi adapta oricând dorinţa sexuală în funcţie de un anumit factor motivant, iar asta va însemna, printre altele, un bărbat mult mai fericit, mai mulţumit şi satisfăcut d.p.d.v. sexual.
Spun ca fiecare să se îndrume pe el însuşi şi pe celălalt. Am spus că bărbaţii trebuie să-şi controleze ejacularea şi am mai spus că femeile trebuie să se educe d.p.d.v. emoţional. Şi unii şi ceilalţi au de lucru, atât lucru cu sine cât şi lucrul cu celălalt.
Tăcute? În această situaţie, da, pentru o femeie ar fi o provocare de a răspunde în public despre anumite aspecte pe care le gândeşte, le simte, care conduc în cele din urmă spre analiză. Totuşi, şi în particular ar fi aceeaşi situaţie: catalogarea, analiza în mintea bărbatului conduc la reticenţă femeii; de a spune despre ea sau de a purta anumite discuţii care ar putea-o “despuia”. În cele din urmă, ceea ce ar putea afla bărbatul fie s-ar rezuma la buna înţelegere fie la aprobarea sau dezaprobarea pe bucăţi, cea din urmă fiind asemenea unei scene dintr-un abator. În cazul în care dansa nu i-ar împărtăşi dânsului anumite lucruri pe care ea le-ar consideră tabu, ar conchide în cele din urmă că ceea ce simte şi gândeşte îi aparţin în totalitate şi că o privesc pe ea.
În ceea ce priveşte fragmentul dat de Opo despre acel evreu, pentru că o femeie să se simtă bine în pielea ei într-o perioada destul de limitată, scurtă şi apoi pauză... înseamnă că “primeşti” destule credinţe din partea societăţii pentru a te încadra şi rezista în acest tipar. Abrambureala cu acea “matriţă” care practic cu ajutorul ei bărbatul ţi-ar spune: “E momentul să străluceşti” sau “Stai pe tuşa”, la un moment dat nu e tocmai confortabilă, oricât de îndopată ai fi din partea celor din jur în privinţa respectării ei. N-ar fi un moment de sărbătoare atunci când s-ar întâmpla să vrei să te simţi iubită într-o cu totul altă perioada decât cea menţionată.
Om de Jad: În grup suntem nevoiţi să analizăm tot felul de lucruri. Suntem de acord să le analizăm şi să NE analizăm, pentru că numai astfel putem să ne înţelegem pe noi şi pe cei din jur. În acest context, nimeni nu va scăpa nedespuiat, interesul faţă de nuditate (psihică, emoţională s.a.m.d.) fiind manifestat cu scopul de a înţelege şi de a depăşi o serie de mecanisme care ne ţin pe loc, şi nu din voyeurism.
Trebuie să gândim mereu în avantajul nostru şi în avantajul celorlalţi. Orice fel de informaţie care poate ajuta pe cineva trebuie oferită spre analiză. Nu putem să facem altfel - dacă ne punem problema că vom fi judecaţi sau etichetaţi, n-o să putem pătrunde prea adânc în miezul problemei.
În legătură cu aprobarea sau dezaprobarea pe bucăţi ca într-un abator, aşa cum ai spus: eu cred că trebuie să fim interesaţi în mod deosebit de adevăr. Mai cred că părţile sunt irelevante dacă scăpăm din vedere întregul şi totdeauna am insistat pe ideea de flexibilitate şi pe evaluarea părţilor doar în relaţie cu ansamblul, pentru că altfel, tot ce rămâne e doar o analiză seacă.
Să ştiţi că nici mie nu-mi este uşor. Merg încet şi prudent cu oferirea de informaţii, Tantra fiind ea însăşi o metodă prin care distrugem noţiunea de tabu, evident, fără a cădea în păcatul desfrâului. Tantra ne îndeamnă la echilibru şi la o viziune integratoare despre multe aspecte ale vieţii.
În legătură cu grupul: în 2009, oamenii întrebau la ce foloseşte. Acum, pentru mulţi dintre voi, e mai clar: aici e un teren unde distrugem ideile preconcepute, atacăm tabu-urile, demitizăm, analizăm, gândim, acţionăm, testăm, notăm, tragem concluzii, ne ajutăm unii pe alţii cu informaţii. Şi dacă putem face lucrul acesta în spirit creştin, ţinând unii la alţii şi ţinând cont unii DE alţii, de specificul fiecăruia, de limitările fiecăruia, de posibilităţile unuia sau ale altuia, n-avem cum să nu fim pe calea cea bună.
Dacă pare că mi-e uşor, înseamnă că reuşesc să mă ascund cu succes. Muncim împreună şi e greu pentru toţi, tocmai pentru că n-au făcut prea mulţi oameni ceea ce facem noi acum. Păşim cu prudenţă şi cu bune intenţii şi suntem nevoiţi să facem asta pe un teren minat.
Sau cum atunci când eşti pe plin femeile devin foarte atrăgătore. De ce crezi că a zis Om de Jad de luna de abstinenţă pentru cuplurile de lungă durată pentru refacerea relaţiei? Pentru că atunci când ai coaiele pline femeia de lîngă tine se transformă în zână. Ca şi cum ţi s-ar activa o pereche de lentile prin care totul e magic.
Om de Jad: Bine punctat, frăţiuc, cu precizarea că femeile de lângă noi sunt deja zâne, nu ochiul le face să pară astfel. Când dispui de energie, ochiul vede mai bine, atâta tot. Apropo de chestia asta, fratele meu mai mare, v-am mai spus, stă cam tot timpul prin Arabia Saudită. Îmi povestea că atunci când a fost acolo prima dată, după două săptămâni era foarte deprimat, fiindcă femeile de acolo poartă mai toate burqa (el lucrează chiar în Ryad, deci inima fundamentalist islamică). Ei bine, după două-trei săptămâni a început să privească şi să compare ochii femeilor. Şi mi-a zis: “Mă, dacă nu se întâmpla chestia asta, nu cred că eram vreodată atent la ochii femeilor.” Ceea ce am spus mai sus, că femeile sunt deja zâne, nu este tocmai o metaforă. Veţi înţelege mai târziu, când vom vorbi despre transfigurarea fiinţei iubite de ce am făcut afirmaţiile astea.
Eu şi iubita mea nu locuim împreună deocamdată şi, ce să spun, îmi vine mereu să o mănânc aşa cum îmi venea şi înainte când aşteptăm ziua când vine pe la mine.
Om de Jad: E foarte simplu şi la îndemână să-ţi vină să mănânci omul o dată pe săptămână sau odată pe lună. Treaba se complică atunci când trebuie să-l mănânci cu poftă zilnic, timp de 20 - 30 de ani. Contrar aşteptărilor, soluţia nu stă în ne-simţire şi nici în fortificarea stomacului. Tocmai ce v-am dat cheia: continenţa. Atâta că la treaba asta se munceşte în doi, fiecare pentru el + muncă în cadrul cuplului. Iar muncă cu sine e diferită; aţi văzut şi voi, pentru bărbaţi, să se abţină de la sex e o adevărată provocare, în schimb, pentru femeie, e doar o pauză bine-venită. Pentru femei, alte lucruri sunt greu de făcut, nu asta. Şi transmutarea + sublimarea o fac uşor femeile, la ele problemele sunt pe alte direcţii.
Eu am fost totdeauna de părere că dacă greşeşti făcând un lucru pe care ţi-ai dorit să-l faci, nu-i atât de rău. Mult mai rău e atunci când nu greşeşti pentru că pur şi simplu nu faci nimic. Am mai câştigat, am mai pierdut, mie mi se pare irelevant bilanţul - atâta timp cât n-am regrete, atâta timp cât am făcut ceea ce am vrut să fac (şi am făcut cu pasiune), rezultatul pică pe planul 2, 3.
Am şi nişte exemple: până acum am dus la faliment o firmă (a mea, nu a altora), am deschis şi am închis o editura cu care am conceput prima revista de Linux din România (1999), iar firma pe care o am acum a mers excelent timp de vreo 4 - 5 ani (de fapt ştii), iar acum abia se mai ţine. Mai nou, toţi banii pe care i-am câştigat în ultimii 4 - 5 ani, i-am băgat în fermă mea care nu mi-a adus niciun leu până acum, dar care a înghiţit mare parte din suma. Nu sunt un om care se expune riscului cu tot dinadinsul - pur şi simplu nu vreau să am regrete că n-am făcut lucruri în care am crezut cu putere. Când am început să fac ferma, peste 10 persoane care cică ţin la mine, mi-au explicat că e imposibil să fac fermă aia, ba din cauza poziţiei, ba din lipsa de fonduri, ba din lipsă de oameni ş.a.m.d. De fapt ei vorbeau despre fricile şi limitările lor, nu despre ale mele, aşa că mi-am văzut de treabă. Ei bine, aceiaşi indivizi (mă rog, o parte dintre ei), m-au felicitat după ce am făcut ferma şi mi-au zis (bă, al dracu eşti, până la urmă ai făcut tot cum ai vrut). Nu ştiu ce e în mintea oamenilor ăstora, eu dacă am zis că vreau să fac fermă şi m-am înţeles cu nevasta (care şi ea e foarte tare psihic, pentru că nu ştiu câte femei ar fi fost de acord că soţul lor să devină din IT-ist, excelent plătit, ţăran care mulge capre), am făcut-o. Şi am făcut toată treaba practic în 7 luni, numai 2 inşi.
În legătură cu căsătoria, hmm, cam seamănă treaba. Eu m-am însurat la 19,5 ani, pentru că aşa am vrut. N-am regretat nicio clipă că m-am însurat, nu zic, de greu a fost greu al dracu. Asta nu înseamnă că îndemn şi pe alţii să se însoare la 19 ani, ziceam doar că atunci când mi-am pus în cap s-o fac, am făcut-o şi punct. Ţine de noi să facem ce vrem - problema nu e cu FACEM ci cu VREM. Dacă VREM, FACEM, dacă nu VREM, ne preFACEM (şi la propriu şi la figurat, că cu timpul ne tot prefacem în diverse).
Ce să zic, multă baftă vă doresc, eu sunt jucător şi vreau să joc. De multe ori, când joci, mai şi pierzi - şi da, se poate întâmpla să-ţi rupi gâtul făcând. Cel mai frică nu mi-e să pierd, mi-e frică de faptul că dacă nu fac, le-aş putea rupe altora gâtul, le-aş putea reteza aripile sau le-aş diminua respectul de sine şi spiritul de aventură. Asta mi se pare, de fapt, grav, că din lene sau din cauza fricilor mele, să aibă alţii de suferit.
Om de Jad: Mai aruncaţi un ochi la discuţiile de pe forumul “Saraha”, eu am mai lămurit odată problema “confuziilor”, când v-am făcut schema punctelor de atracţie şi a punctelor de echilibru. Tot pe Saraha, re-re-re-re-re-recitiţi despre: “Descrierea cuplurilor şi relaţiile de creştere”, “Polarizarea primilor trei centri de forţă în funcţie de rolul abordat în cuplu”, “Androginitatea originară şi marea scindare că parte a evoluţiei vieţii pe Pământ”, “Perversiunile sexuale şi cele non-sexuale”, “Revenirea la androginitate prin activarea centrului patru (trezirea celei de-a cincea funcţii)”, “Reconstituirea fiinţei prin polarizare inversă”, “Rolul continenţei sexuale în evoluţia spirituală”.
Sunt lucruri care trebuie ştiute, ca să putem discuta despre practică. Aseară, chiar mă gândeam că ar fi cazul să încep să le vorbesc doamnelor despre cum se execută un masaj complet al zonei genitale masculine. Probabil au început să apară dureri de testicole. Poate vi se pare ciudat, dar puţine femei ştiu pe unde şi cum să pună mâna - nu spun că n-au pus ele mâna, dar sunt anumite secrete şi mişcări, lucruri pe care nici bărbaţii nu le ştiu despre ei. Până acum, fără excepţie, orice femeie căreia i-am spus cum se realizează un masaj complet al zonei genitale masculine a căscat ochii mari. Şi să nu va închipuiţi că actriţele porno sau aşa-numitele “profesioniste” se pricep mai bine.
Un masaj al penisului şi al testiculelor, făcut cu grijă şi cu atenţie de o femeie pricepută şi iubitoare, echivalează cu enşpe mii de felaţii şi te face să crească inima-n tine.
Anca: Întrebarea mea este dacă nu există riscul să le facem mai mult rău, adică după ce că e pe plin să-l mai zgândăresc şi eu.
Om de Jad: Eu mă refer la un masaj pentru detensionarea testiculelor şi eliberarea energiei stagnate în zona centrului 2, nu despre un masaj erotic. Adică vorbim despre alte mişcări, alte socoteli, nu e un masaj care să producă orgasm sau ejaculare.
Durerile de testicole apar mai rar în perioada de abstinenţă, dar totuşi pot să apară. Ele apar, de regulă, atunci când practicând continenţa, te exciţi foarte tare şi ai erecţie mult timp. Aici e o discuţie, că bărbaţii nu sunt obişnuiţi, de regulă, să susţină un act sexual şi erecţie pe o perioadă de 2 - 4 ore. Pe lângă antrenamentul propriu zis, trebuie să ţinem cont de faptul că fiecare are corpul lui, prostata trebuie antrenată şi ea. Apare un soi de inflamaţie dureroasă, aşa cum păţesc femeile atunci când fac mastite. Masajul ajută, dar trebuie făcut cu delicateţe, pentru că testicolele dor în dracii aia mari, mai ales dacă sunt inflamate. Ejacularea devine dureroasă şi apar dureri de prostată pentru 2 - 3 ore chiar şi după ejaculare.
Oameni buni, practicarea continenţei nu e o glumă, pentru că presupune o reorganizare completă a organismului. Cei care vorbesc despre continenţă la modul fantezist, cu baloane colorate şi cu confetti, cu siguranţă n-o practică. Timp de câţiva ani, aceste dureri de testicole, dureri în zona perinala şi inflamaţii ale prostatei reprezintă ceva frecvent şi o să fie multe momente în care o să înjuri de toţi sfinţii pe ăla care te-a învăţat să faci aşa ceva. Corpul bărbatului e conceput pentru răspândirea seminţei - noi facem lucrurile astea (practicăm continenţa) pentru a face rost de energie suplimentară, care altfel s-ar consumă aiurea - şi vorbim despre o energie colosală. Deci continenţa nu e pentru tot poporul. Concomitent cu abţinerea propriu-zisă de la ejaculare, se practică metode de transformare a energiei, astfel încât presiunea din testicole să fie eliminată şi centrii superiori să fie alimentaţi. Actul amoros cu continenţă ajută atât de o parte cât şi de cealaltă, în sensul că femeia şi bărbatul se liniştesc unul pe celălalt în timp ce fac dragoste. Mai trebuie să reţineţi faptul că transferul energetic dintr-o parte în cealaltă (de la bărbat la femeie şi invers) se produce lent şi în timp (minimum o oră, o ora jumătate). Deci nu poţi să faci 5 minute sex şi gata. Actul tantric presupune pasiune, dăruire, predispoziţie sufletească, intimitate, tandreţe, duioşie, erotism. Cei doi trebuie să fie pasionaţi de ceea ce fac. De regulă, oamenii sunt foarte leneşi, se fut ca să scape de presiune. Tac-pac, gata, hai la tv că începe nu ştiu ce emisiune! Tantricul se bucură de fiecare părticică din corpul celuilalt, de tot ceea ce înseamnă act erotic. De asemenea, simţul tactil se amplifică enorm, dar şi celelalte simţuri. Când energia sexuală se rafinează, apare carismă şi în timp, încep să se manifeste anumite puteri paranormale (siddhi). Omul respectiv capătă o sclipire magică în ochi şi pur şi simplu te atrage ca un magnet, îţi vine să stai mereu în preajma lui. Continenţa este alchimie pură, nu e doar o practică oarecare, gen o poziţie corporală de yoga.
Şi femeile vor întâmpina dificultăţi până se obişnuieşte organismul. Febra musculară, cârcei, iritaţii ale vulvei provocate de secreţiile vaginale intense şi prezente pe perioada lungă de timp, posibile iritaţii ale mucoasei vaginale, întărirea sânilor + senzaţie uşor dureroasă etc. Durează o perioada până se echilibrează PH-ul în aceste secreţii vaginale, iar compoziţia lor se modifică. Secreţiile vaginale ale unei femei tantrice devin un adevărat balsam, au anumite proprietăţi terapeutice (mda, probabil sună neobişnuit), sunt curate, aseptice, fără miros. Atingerea unei femei tantrice e puternică şi electrizantă, mişcările ei devin calme, lente, sigure, fiinţa debordează de vitalitate, inteligenţă şi forţă personală.
Perioada noastră de abstinenţă s-a încheiat. Am vrut că momentului acesta să îi acordăm o atenţie mai mare şi ne-am hotărât să plecăm amândoi undeva în afară oraşului, într-un loc în care să fim noi singuri şi să ne bucurăm de intimitate. Am încercat să nu ne grăbim, să lăsăm că lucrurile să curgă natural, să ne arătăm pasiunea şi să ne dăruim unul celuilalt cu tandreţe, duioşie într-o atmosfera plină de erotism.
Om de Jad: Asta da discuţie constructivă. Bun, acuma hai să vă spun care e pasul următor, sper să nu-l rataţi, că e important.
Trebuie să reţineţi faptul că continenţa nu e o practică ci un stil de viaţă. Până să devină stil de viaţă, e cale lungă şi trebuie practicată constant. După ce se deblochează canalele subtile de pe coloana vertebrală (shushumna nadi în special), ejacularea devine opţională şi poate fi practicată din când în când, ca să menţii sistemul în formă sau pentru că pur şi simplu vrei s-o faci (eu, de exemplu, fac asta cam o dată pe an sau la 7 - 8 luni, după cum mă apucă, nu ţin un calcul).
După perioada de abstinenţă, o să observi că îţi vine mult mai uşor să faci pauze între două ejaculări. Îţi recomand să nu ejaculezi mai des de o dată pe săptămâna, bine-ar fi o dată la 10 zile. Nu te buluci, acum, după perioada asta, să ejaculezi o dată la 2 - 3 zile, nu mai zic de 2 ori pe zi, că va trebui s-o iei de la capăt cu o lună de continenţă. Am să vă spun amândurora câteva metode ca să faceţi transfer energetic de la unul la celălalt, să vă echilibraţi şi să vă armonizati reciproc.
Voi, acum, din motive lesne de înţeles, folosiţi prezervativ şi din acest motiv, nu puteţi avea contact sexual “neprotejat” (pun între ghilimele cuvântul “neprotejat”, pentru că nu-mi place cum sună). În mod normal, când penisul intră în contact cu secreţiile vaginale, se produce transfer de energie dintr-o parte în cealaltă şi apare prin asta o echilibrare la nivelul centrului doi. Dar, pentru că voi nu puteţi face sex fără prezervativ şi nici nu e indicat momentan, puteţi face următoarele lucruri:
1. Dezbrăcaţi, tu stai întins pe spate, iar ea se întinde pe tine sau vă aşezaţi amândoi pe o parte. Căutaţi să menţineţi un contact cât mai complet al pielii. Buzele lipite unele de celelalte, vă ţineţi de mână. În timpul asta, faceţi următorul exerciţiu: inspiraţi şi expiraţi în acelaşi timp, amândoi, preţ de câteva minute, până când respiraţiile amândurora devin una - se vor regla de la sine. Apoi, preţ de alte câteva minute, unul expiră pe nas, iar celălalt inspiră aerul expirat de celălalt, alternând - adică ea expiră, tu inspiri, apoi tu expiri şi ea inspiră şi tot aşa. După câteva minute, o să vă ia uşor ameţeala şi e posibil chiar să aveţi orgasm (e indicat să va stăpâniţi, totuşi), fiindcă nivelul oxigenului scade şi excitaţia creşte (există legături între respiraţie şi orgasm). După acest tip de respiraţie de câteva minute, amândoi vă separaţi corpurile uşoooor, ca şi când ai desface în două o portocală şi vă aşezaţi amândoi pe spate, preţ de câteva minute, timp în care abia vă mai atingeţi unul pe celălalt cu vârfurile degetelor, ca atingerea să pară un vis, dar legătură dintre voi să se menţină, totuşi.
2. Când ea se simte în largul ei şi când îşi doreşte asta, îi vei sărută încet şi pasional gambele, genunchii, pulpele şi apoi, vaginul, dar încet, de plăcere, fără să te grăbeşti, bucurându-te de ceea ce faci. Acest lucru se poate face doar când femeia îşi doreşte, altfel nu funcţionează. După o perioada mai lungă de timp în care va jucaţi aşa, când secreţiile vaginale devin abundente, le poţi folosi pentru a-ţi masă penisul. Aceste secreţii vaginale, în momentele respective, sunt cu totul deosebite, au o componentă chimică aparte şi ajută foarte mult la detensionare şi la obţinerea unei stări generale de bine. Ea va trebui să menţină ideea că trupul ei e capabil să producă şi să ofere acel balsam, iar tu vei menţine ideea că iubita ta îţi oferă ceva minunat. Între voi doi trebuie să existe cât mai multă intimitate, delicateţe şi duioşie, astfel încât ceea ce am scris aici să dea roade.
3. Pentru ea: te aşezi pe spate, cu penisul aflat în erecţie. Ea se va aşeza deasupra, pe penis, fără a-l introduce în vagin. În felul acesta nu există riscul să ejaculezi înăuntru, însă ea poate, prin puterea minţii, să absoarbă energie Yin din centrul tău sexual, iar tu poţi prelua energie Yang de la ea. Dacă penisul se înmoaie (deşi nu prea cred că se va întâmplă asta), ea îţi poate aplică un masaj uşor al testiculelor, având mâna unsă cu ceva (ulei de măsline, ulei de masaj sau salivă).
Mi-ai vorbit de golul energetic pe care îl am pe centrul vital - carenţă de energie Yang. Carenţe am şi pe centrul 2 şi 3, de Yin, respectiv Yang. Acest lucru poate să îngreuneze echilibrarea de energie dacă eu nu am ce da, nu-i aşa?
Om de Jad: Nu îngreunează nimic. Din moment ce practici continenţa, consideră că deja ai închis trei sferturi din robinetul pe unde se pierde energie. Ideal ar fi să faci zilnic poziţii corporale yoga (posturi) pe primii trei centri, până se reglează treaba. Trebuie să ţii cont de faptul că la tine, problema asta a lipsei de energie vitală vine pe karmă, deci pe de o parte trebuie acumulare de energie, iar pe de altă parte trebuie reparată chestia care vine pe karmă. Aşa cum v-am spus, “dincolo”, centrii inferiori devin centri superiori, iar când eşti aici, centri superiori de dincolo devin centri inferiori. Adică, în cazul tău, lipsa de energie pe centrul 1 şi 2 este dată de funcţionarea incorectă a centrilor 7 şi 6 din viaţa anterioară şi care se manifestă sub formă asta, “de dincolo”. Cumva, în viaţa anterioară n-ai avut un mental superior bine dezvoltat şi nici n-ai fost foarte elevat dpdv spiritual - acuma tragi ponoasele. Reţineţi faptul că viaţa anterioară ne însoţeşte pe parcursul vieţii actuale, tot aşa cum umbra însoţeşte corpul. Vă voi spune într-o zi cum să faceţi separarea în voi, să vedeţi ce anume din ce se manifestă prin voi ţine de viaţa actuală şi ce ţine de viaţă anterioară.
Pe de altă parte, vei prelua energie vitală de la iubita ta, care are din belşug. Ehee, are ea energie vitală cât să ne dea la jumătate din grup, abia aştept să va predau posturi yoga pe centrii superiori, să vezi atunci ce interesante vor fi descrierile făcute de ea, care e strong-strong pe partea vitală, lucru esenţial pentru dinamizarea centrilor superiori. O să fie interesant.
Ar mai fi ceva. Ai vorbit mai sus de o ejaculare o dată la 10 zile. Asta înseamnă că putem avea contact dar fără că eu să ajung la ejaculare?
Om de Jad: Fireşte. Luaţi întâi o pauză de 10 zile dacă ai ejaculat de 4 - 5 ori în perioada asta, apoi puteţi să faceţi dragoste de câte ori vreţi voi, atâta timp cât matale nu ejaculezi. O să fie dificil să rezişti şi o să-ţi faci praf creierii din cauza că n-ai parte de finalizare. Depresii, emoţii negative, senzaţia că n-ai niciun rost pe lumea asta şi că trăieşti degeaba, o să-ţi vină să plângi, poţi avea chiar gânduri sinucigaşe. Atenţia cu dublă direcţie o să-şi facă singură treaba, dar dacă ea înţelege că un mascul care nu ejaculează de fapt se neagă pe sine ca mascul, probabil că te va sprijini şi va fi lângă tine. La cum o văd eu, ea nu se pierde uşor cu firea şi poţi să contezi fără grijă pe ajutorul ei. O să te apuce jalea aia mare şi-o să-ţi plângi de milă.
Vreau să te întreb şi pentru iubita mea. Pentru ea e ok dacă ajunge la orgasm (vaginal) şi în momentul acela încearcă să se relaxeze fără să dea curs acelor mişcări care duc la epuizarea fizică (cum ai descris tu pe Song Of Saraha)?
Om de Jad: Femeile trebuie să evite pe cât posibil orgasmul clitoridian sau orgasmul urinar, fiindcă astea două le cam golesc de energie. Acuma, fiecare femeie e în felul ei şi unele nu pot ajunge la orgasm vaginal fără stimulare clitoridiană prealabilă. E ok orice fel de stimulare şi e chiar indicată stimularea clitorisului, însă nu trebuie să se ajungă la orgasm clitoridian, fiindcă asta e asemănător cu cel al bărbatului (evident, păstrând proporţiile, fiindcă vorbim despre un aparat genital diferit).
La femei sunt multe lucruri de discutat, însă cum am spus, nu zic nimic până nu fac doamnele un pas înainte. De exemplu, organul lor sexual nu e vaginul, ci pielea de pe corp - ca să ajungă la orgasm vaginal mecanic (prin frecare), cum o fac bărbaţii, viteza cu care ar trebui să se mişte penisul în vagin e de ordinul miilor de intrări-ieşiri pe minut şi niciun bărbat nu poate face aşa ceva - un aparat care să facă asta ar produce leziuni la nivelul vaginului şi durere, nicidecum plăcere. Ele au alt sistem de a ajunge la orgasm vaginal şi de-aia au nevoie de cu totul altă abordare. Fiecare femeie are zonele ei intime care pot fi stimulate şi care nu se află mai deloc în zona vaginului. De-aia trebuie explorat tot corpul şi văzute aceste puncte care provoacă senzaţii intense - unele femei vor descoperi, de exemplu, că se excită foarte tare când le sunt mângâiate coatele, umerii, tâmplele, glezna sau gamba, nu neapărat sănii, coapsele, fesele sau zona genitală. Asta pe de o parte. Că o paranteză, am cunoscut cândva o fată care avea o aluniţă buclucaşă chiar deasupra genunchiului. Un sărut delicat în zona aia făcea minuni.
Pe de altă parte, lor le vine foarte uşor să evite pierderea energiei erotice la momentul orgasmului. Tot ce trebuie să facă e ca în loc de mişcările de bazin necontrolate şi de contracţiile abdominale care apar în momentul orgasmului, să lase corpul moale astfel încât orgasmul să se împrăştie în tot organismul. Atenţie, mişcările de bazin şi contracţiile abdominale făcute special pentru provocarea orgasmului chiar trebuie făcute până când orgasmul este provocat, eu spun doar că atunci când orgasmul se produce, să lase corpul moale şi să împrăştie la voinţă plăcerea în tot corpul. Ele pot face acest lucru cu ajutorul minţii şi pentru că corpul le ascultă, având în vedere faptul că au un control puternic asupra centrului doi.
Om de Jad: Am reuşit în sfârşit să găsesc un moment liber. În primul rând, felicitări pentru că scrii lucruri care vin din experienţă proprie, nu din auzite, din închipuite sau din citite. Aşa ar trebui să decurgă discuţiile aici, pe forumul nostru privat - doar aşa putem face progrese. În al doilea rând, aş vrea să specific faptul că ceea ce voi scrie mai jos este despre cuplul tantric de tip nou (neotantra), nu neapărat despre tine şi ea. Eu nu-mi permit să vă dau sfaturi pe direct, decât dacă cereţi lucrul asta în mod explicit. Din ceea ce voi scrie mai jos, rămâne să desprindeţi singuri lucrurile pe care le consideraţi folositoare.
Să facem pentru început puţină teorie: noi vorbim despre Neotantra. Saraha a fost primul neo-tantric, de-aia am şi denumit formul astfel. În ce constă diferenţa dintre vechea Tantra şi cea nouă? Păi hai să observăm împreună. Vechea ţantra de cuplu (spun Tantra de cuplu, fiindcă tantrele sunt de mai multe feluri), se raporta la bărbat şi la femeie folosind arhetipul Shiva/Shakti. Tantrele de cuplu, sunt prezentate sub forma unor discuţii dintre Shiva şi iubita lui, Shakti. Aceste scripturi conţin o serie de întrebări pe care Shakti i le adresează lui Shiva. De multe ori, aceste scripturi sunt formulate astfel: ”O, prea iubite Stăpân, te rog să-mi spui ce este sau cum este nu ştiu ce” - apoi vin răspunsurile lui Shiva. Sunt tot felul de discuţii, care privesc atât formarea universului şi a lumilor, cât şi altele legate de timp, spaţiu, viaţă şi moarte, iubire, sex, dorinţă, meditaţii, dreptate, bine, rău. Ceea ce trebuie să reţineţi este că în Tantra veche, femeia (Shakti) se raporta la bărbatul ei (Shiva) ca la stăpânul lumii şi implicit stăpânul sufletului ei.
Saraha putea deveni rege. Era un om învăţat, bine situat în societate, regele se consulta cu el în tot felul de probleme şi-l preţuia atât de tare, încât i-a propus să-i dea de soţie fiica lui cea mare. Dar Saraha nu doar că l-a refuzat, însă a părăsit castelul şi a rămas tot restul vieţii cu făuritoarea de săgeţi, considerată femeie de castă inferioară. Legenda mai spune că nici după ce s-a aflat că Saraha ”a înnebunit”, pentru că, nu-i aşa, doar un nebun putea să se iubească cu o femeie de castă inferioară, regele nu se înfurie pe el, ci vine să-l convingă că a greşit (la momentul respectiv, Saraha locuia cu făuritoarea de săgeţi într-un cimitir, unde toată ziua făceau dragoste printre morminte). Regele vine, iar Saraha îi cânta faimosul cântec al sau (primele sutre neotantrice), prin care îl convinge pe rege să renunţe la tron şi să se alăture lui, trăind în cimitir, printre morminte. Tot legenda mai spune că nu doar regele s-a schimbat la auzul cântecului respectiv, ci întregul regat a fost cuprins de înţelegerea faptului că singurul lucru care contează pe lumea asta schimbătoare, este iubirea.
A fost necesară această introducere, din mai multe motive. În primul rând, pentru a sublinia diferenţa dintre vechea Tantra ci cea nouă. În Neotantra, femeia conduce cuplul, în timp ce în vechea Tantra, bărbatul era perceput ca stăpân al femeii, aceasta învăţând totul de la el. Nu discutăm despre vechea formă de Tantra, ea este aproape imposibil de pus în practică, dintr-un motiv cât se poate de simplu: oamenii nu mai sunt cum erau, nici bărbaţii şi nici femeile. Vreau, în schimb, să vorbesc despre Neotantra, despre cuplul nou şi ce presupune acesta.
Faptul că femeia conduce cuplul pe stil nou, aduce pentru ea o serie de responsabilităţi necesare în lumea în care trăim astăzi. În cazul în care aceste responsabilităţi nu sunt asumate de către femeie, aceasta va simţi doar frustrare şi apăsare, nicidecum mulţumire şi linişte interioară. Iată la ce fel de responsabilităţi mă refer: de exemplu, faptul că femeia este conducătoarea cuplului, înseamnă că este cea care are grijă de bunăstarea relaţiei. Bărbatului i se cere să fie atent şi nu doar cooperant, ci participant la tot ce înseamnă acţiuni de cuplu (nu numai de natură erotică, ci per-ansamblu). Femeia care îşi limitează bărbatul doar la propriile ei nevoi şi trăiri, nu este o conducătoare bună, ci doar o fiinţă mică şi frustrată, care impune celuilalt propriile limite. Femeia neo-tantrică deschide mintea bărbatului ei, îi deschide sufletul şi face operaţii înăuntrul acestuia, spre binele lui şi spre binele lor. Asta presupune din partea femeii bunătate, răbdare, perseverenţă, empatie, precizie şi înţelepciune. Femeia neo-tantrică nu se încrâncenează niciodată, spunând ”dorinţa asta sexuală a ta este rea, este degradantă, este nepotrivită”. Cu înţelepciune şi cu răbdare, ea pătrunde cu bărbatul ei în cele mai negre colţuri ale fiinţei acestuia, ajutându-l, participând la ceea ce este acel bărbat, făcând lumina acolo unde este întuneric. Poate că acel întuneric sexual al bărbatului conţine practici josnice, degradante sau înfiorătoare, însă femeia tantrică ştie că până când bărbatul ei nu luminează acel întuneric, ei nu se vor putea ridica din mocirla în care se află. Iar femeia tantrică este interesată sincer de ceea ce se întâmplă în bărbatul ei, nu stă cu mâinile în şolduri, aşteptând ”să-şi rezolve el singur problema”, sau căutând pe altul mai bun, aruncându-l la gunoi pe cel actual, pe motiv că nu corespunde. Sigur că bărbatului tantric pe stil nou i se cere să fie atent, deschis, să-şi pună sufletul ”pe masa de operaţie”, făcând tot posibilul să-şi ajute la rândul lui femeia, să-şi rezolve problemele pe care le are. Acestea fiind spuse, să discutăm pe textul tău.
”Acum îmi doresc să dau un sens constructiv energiei pe care o adun în mine şi în acelaşi timp sunt atent cum centrul trei încearcă să pervertească centrul sexual. Mai pe româneşte îmi vine să f*t hard şi inconştient.”
Atunci fute hard şi inconştient. Femeia ta, dacă te iubeşte, te va lăsa să te exprimi aşa cum simţi. N-o să moară din cauza că tu faci asta - n-am auzit să fi murit vreo femeie de la aşa ceva (am presupus că la capitolul hard nu intră săbii, drujbe, vreun polizor unghiular sau mai ştiu eu ce). Din această experienţă (inclusiv din cea a inconştienţei), veţi avea amândoi numai de câştigat. Violenţa este prezentă peste tot în univers, iar fiinţa umană este complexă şi nu face rabat de la legile universului. Tantra este tocmai despre această complexitate a omului. Dacă vrei să fuţi hard şi inconştient, este pentru că mii de ani ai făcut-o, şi o serie de fantome ale trecutului nu-ţi dau pace. Şi să fii convins că şi femeia are o grămadă de fantome ale trecutului, care chiar dacă sunt diferite (poate) de ale tale, nici ei nu-i dau pace. Este necesar să observăm aceste forme, aceste fantome, să le cunoaştem, pentru că ele reprezintă trecutul nostru, reprezintă ceea ce am fost cândva. Vezi tu, e o contradicţie: nu poţi fi un om mare, negându-ţi trecutul. Asta pe de o parte.
Pe de altă parte, aceste zone gri sau negre ale fiinţei umane, conţin foarte multă energie. Abordând problema cu inteligenţă, putem obţine o cantitate foarte mare de energie, care de fapt şi de drept ne aparţine şi care a fost blocată (înnodată) în trecut. Să explic la ce mă refer: să presupunem că în trecut, ai trăit într-o societate în care aveai dreptul să violezi orice femeie. O serie de amintiri legate de viol se vor afla azi, impregnate în corpul tău astral. Aceste amintiri te vor bântui toată viaţa, cerându-ţi să le pui din nou în practică. Problema e una serioasă, pentru că amintirea respectivă nu vine pe direct, este pervertită. De pildă, în acest caz al violului, dorinţa nu vine atât din ideea de a face ceva împotriva voinţei unor femei, cât din faptul că poţi face ”ce vrei tu unei femei” şi mai mult decât atât, că poţi face ce vrei tu oricărei femei (adică libertate totală). La pachet, îţi vor veni din astral imagini cu femei violate, care ţipă şi fac urât, combinată cu sentimentul de libertate şi de împlinire, adică un mare căcat pe care n-o să-l rezolve adepţii lui Freud niciodată. Într-un cuplu tantric, aceste lucruri sunt discutate - a se reţine, nu doar bărbaţii au fantome din trecut, ci şi femeile. Aici discuţia devine foarte complexă, pentru că femeile au această abilitate de a ascunde chestii personale prin dosare ale sufletului, exact aşa cum ţinem noi pe calculator, fişierele în foldere. Dacă întrebi o femeie ce fel de fantome ale trecutului are, o să ridice din umeri şi o să-ţi spună ”habar n-am”. Trebuie deschis folder cu folder şi văzut ce fel de fişiere sunt pe-acolo. Şi, credeţi-mă, sunt la fel de multe că şi în cazul bărbatului. Diferenţa e că el are toate alea trântite într-un singur folder şi se tot împiedică în ele, atunci când caută ceva, iar femeia are multe foldere prin care nu mai ştie ce fel de fişiere a lăsat. Pe pagină de Facebook am explicat cum funcţionează femeia, adunând ca un burete totul din jur, în ideea că se va ocupa de ele ”când o fi timp”.
Strict legat de exemplul cu violul: să nu se înţeleagă că aş îndemna pe cineva să pună aşa ceva în practică. Însă, dacă o astfel de fantomă a violului există, atunci poate fi simulat în cadrul cuplului, pentru a observa şi de a integra corect, cu mintea de acum, ceea ce stă scris în astral de nişte mii de ani şi care acum nu-ţi dă pace.
Tantra este despre realitate şi despre adevăr. Tantra nu condamnă nimic, observă, notează, descoperă lucruri în tine. Numai aşa poţi găsi soluţii care te pot transforma într-un om sănătos, în niciun caz negând părţi din tine. Discuţia este foarte complexă şi probabil că mă veţi întreba unde anume intervine factorul moral în toată povestea asta.
Nu-ţi propune să înveţi sexul tandru. Tandreţea apare singură atunci când dispare violenţa. Şi e la mintea cocoşului că printr-un act violent (adică autoimpunere), nu poţi scapa de violenţă. Ştii tu ce zic, e cum făceau comuniştii, în aşa-numită ”lupta pentru pace”.
„Noi bărbaţii avem în general tendinţa asta de a f*te hard şi inconştient conduşi de instinctul maşinii umane.”
Hai să explicăm mai bine ce e cu chestia asta hard, ca să ştie şi doamnele (nu spun că niciuna nu ştie, unele ştiu, altele nu - e bine să spunem ce trebuie spus). Din cauza faptului că la bărbat, orgasmul ţine 3 - 5 secunde, sexul este totdeauna nesatisfăcător, orice i-ai face. Chestia în cauză este concepută tocmai pentru ca bărbatul să alerge de la o femelă la alta, căutând să se satisfacă cumva (în concluzie, 1 / 0 pentru perpetuarea speciei). Femeia e concepută altfel şi de-aia e selectivă (cineva trebuie să facă selecţie). Degeaba sunt unele femei geloase pe bărbaţi, pentru că ”ei pot să umble cu cine vor, fără să se implice emoţional”, drama masculului este aceea că nu poate fi satisfăcut dpdv erotic nicicum, şi nu ştie ce e în neregulă, de ce nu-i iese: poate că blonda e soluţia, ba poate roşcata, ba poate trebuie să fie înaltă, ba poate trebuie să fie slabă sau grasă, ba poate negresă sau asiatică, ba poate dacă sexul e făcut în 3 sau în 4 sau cu două femei sau cu trei ş.a.m.d. Problema este cea de mai sus, păcăleala de aici vine: la bărbaţi, orgasmul durează 3 / 5 secunde şi pentru UN orgasm strângi energie sexuală 3 - 5 zile. Chestia cu sexul dur vine tot de aici: când îţi place foarte tare o femeie şi faci sex cu ea normal, apoi se termină orgasmul în 5 secunde, şi după aia trebuie să dormi, să te refaci, câteva zile, ai impresia că dacă o faci mai în forţă, o să ai femeia iubita mai bine şi sexul va fi mai mulţumitor. La bărbaţi funcţionează chestia cu cantitatea (adică dacă sex puţin nu ţine de foame, clar că sex mult sau cu mai multe femei, e mai hrănitor), şi mai ţine chestia cu puterea (sex soft nu ţine de foame, sex dur, sex mai tare, mai puternic, e mai hrănitor). E ca în situaţia aia cu muzica dată tare - bărbaţii dau muzică mai tare ca s-o audă (să se bucure de ea) mai bine. Nu că ar fi surzi sau ceva, dar aşa funcţionează la bărbaţi. Tare e mai aproape de sufletul lor.
Acuma, ce e de făcut… zici că ai început să practici continenţa. E foarte important să separi momentul orgasmului de momentul ejaculării. Dependenţă psihologică de ejaculare este aceea: bărbatul are impresia că orgasmul este dat de ejaculare. Fals. Întâi vine orgasmul, apoi ejacularea, dar pentru că bărbaţii se pierd în alea 3 secunde, cât durează orgasmul, nu-şi dau seama că ejacularea produce tot atât de mare plăcere, cât produce urinarea. Deci, caută pe cât posibil că atunci când ai orgasmul ăla de 3 / 5s, să fii perfect conştient, să vezi când anume începe ejacularea.
Aşa, a doua chestiune, e cea legată de energie. Ea există acolo, se strânge şi trebuie dată afară cumva sau transformată. Continenţa sexuală nu este un lucru simplu. Pentru a o transforma pe bune şi pe totale, trebuie să se întâmple nişte modificări de natură subtilă. Nu întru în detalii, că vorbim SF-uri. Ca sfat, eu îţi zic aşa: caută să înveţi să atingi şi să te laşi atins / la bărbaţi e o problemă cu simţul tactil. Roagă femeia să te înveţe să transmiţi prin mâini, atunci când atingi. Femeile sunt foarte dibace la chestia asta şi odată ce ai învăţat, te vei simţi în sfârşit bine în pielea ta. O autoeducaţie se impune, fiindcă după ce înveţi arta atingerilor, o să-ţi fie foarte uşor să ”agăţi” pe cine doreşti. Femeile pur şi simplu simt când un bărbat emite ce trebuie şi din păcate pentru ele, sunt foarte vulnerabile, având mare nevoie de atingere umană - când te simt că eşti cum trebuie, se abandonează. Nu trebuie să profiţi de chestia asta - decenţa şi autocontrolul se impun. Păstrează totdeauna atingerile erotice pentru femeia ta. Asta nu înseamnă că trebuie să fii maniac şi să te uiţi ”urât” la alte femei. Trebuie să fii doar decent.
„Cel mult am ajuns la ideea că sexul în sine este o nevoie, o dependenţă fizică care nesatisfăcută presează tot mai mult; şi la ideea că unii oameni au puterea să îşi constroleze acest instinct iar alţii mai puţin sau chiar deloc.”
Dependenţa fizică este mică, aia psihologică e enormă. Iar continenţa sexuală nu este atâta despre control, cât despre sinceritate cu tine însuţi şi cu omul tău, despre curajul de a te implica total în actul amoros şi în sufletul celui cu care te iubeşti. Lasă-i pe alţii să controleze, Tantra nu este despre control - aia se numeşte Yoga.
„Aşa cum spuneam, iubita mea este lângă mine şi mă iubeşte iar lucrul asta mă linişteşte foarte mult.”
Ea e o femeie deşteaptă, de-aia e bine să ai grijă cum poţi tu de ea şi de relaţia voastră. Nu sunt multe femei care au curaj să meargă de mâna cu omul lor până în pânzele albe. Ţine minte că pentru ea este un efort destul de mare să facă toate lucrurile astea, să te sprijine, să fie cu tine ş.a.m.d. Mai ţine minte ce v-am spus, că femeile sunt Yin pe centrul vital. Ai mare grijă să nu obosească şi caută să afli ce anume o ajută să se refacă: masaj, linişte, atenţie, mângâieri, suport moral şi emoţional. Nu ştiu ce anume nevoi are fata, asta este o problema care trebuie să te preocupe. Tu, ca bărbat, te poţi reface pe centrul vital uşor - ea, ca femeie, are nevoie de sprijin.
„Am înţeles că este bine să nu forţez lucrurile şi să o las pe ea să conducă.”
Nu e valabil totdeauna. Vezi când NU-i place să conducă şi atunci preia tu volanul. Femeia trebuie să ştie că POATE să conducă, nu că e obligată să conducă. Dacă o ia ca pe o obligaţie, în timp îşi pierde flexibilitatea, respectul de sine şi respectul faţă de tine. Femeia funcţionează pe ritmuri interioare, are suişuri şi coborâşuri, uneori e pe val, alteori e la pământ. Dacă înveţi să simţi ritmurile interioare ale femeii tale, se va simţi în siguranţă cu tine şi o vei face fericită.
„Chiar şi când f*t hard şi inconştient atunci când ea îmi spune că e ok să fac asta, mă simt liniştit şi aproape de ea. Îmi puneam problema dacă acele fantome mă ghidează mereu şi doar ele îmi dictează dorinţa sexuală. Însă nu e aşa. Dorinţa sexuală este reală, ea este lângă mine, nu îmi vine mereu să o fac la modul hard şi inconştient şi tot ea mi-a arăt că mă pot simţi bine şi în alt ritm. Aici sunt lucruri pe care le descoperim împreună.”
E ok să faci asta, dar n-o pune pe ea să-ţi spună când e ok şi când nu, că se va simţi prost. Femeia vrea şi ea, uneori, hard, singură problema e de ritmuri interioare (ce ziceam mai sus), de starea de sănătate a vaginului, de conformaţia acestuia, de flexibilitate ş.a.m.d. Ca tantric, trăieşti pentru femeia ta, universul tău este femeia şi cuplul vostru. Nu te grăbi, sunt chestii care se învaţă în timp, iar unii nu le învaţă nici la bătrâneţe.
Despre karmă şi tipuri de oameni
Dublu Diez: Dac-aş avea eu gîndirea unui om de 50 de ani şi v-aş corecta vouă greşelile vîrstei de 40 mi s-ar părea în regulă. Dar nu. Eu am vîrstă de 23 de ani şi gîndirea de 23 de ani şi vă corectez vouă greşelile de 5-10-15 ani. E urît, e penibil, e greţos.
Om de Jad: Nu iei în calcul karma omului. Dacă pornim de la ideea că oamenii se nasc la fel, că ating aceleaşi culmi ale disperării, că toţi sunt capabili să înveţe să pescuiască, apare senzaţia asta de penibil, de greţos etc. Doamne-Doamne nu suportă simetria, întâi o ia el dreeeeept şi-odată i se pune pata şi-o suceşte într-o parte. Chestia asta o vezi şi în natură şi-i zice diversitate. Ea e responsabilă cu tot felul de chestii, unele nasoale (gen boli, bube şi infecţii), dar şi unele bune, care ţin de evoluţie (sistemul imunitar este un rezultat, dar şi chestii de genul inteligenţă sau conştiinţă). Ideea e că oamenii pornesc din locuri diferite, au de dus în spate păcate diferite şi de ispăşit diverse. În contextul asta, stabilirea unui barem de dezvoltare per individ iese din discuţie, mai ales că atunci când aplicăm chestia asta pe evoluţia spirituală, situaţia se complică şi mai rău.
De exemplu, matale ai gândirea aia de 23 de ani, pe care n-o contestă nimeni, dar nu ţi-ai pus problema «că ca s-o ai, mai precis, ca s-o plăteşti», era cât p-aci să faci o mică SIDA şi să crapi când erai borac. Alţii plătesc cu o tentativă de înec, alţii cu un viol, alţii iau un cui în ochi şi rămân fără vedere toată viaţă ş.a.m.d. Bă, nu e de joacă cu chestiile astea, evoluţia nu-i deloc liniară şi staţi aşa să intrăm în detalii la momentul la care vom vorbi cu toţi ficaţii la noi, despre karma. În cazul lui Marius, ceea ce e de plătit se plăteşte-n timpul vieţii, dar în doze mici (aşa i-au planificat lui ursitoarele, pentru că uneori e prea greu de suportat mult rău dintr-o singură înghiţitură). Aşadar, să reformulăm corect, după cum se vede din Suprasensibil: pentru cineva care era să facă SIDA la 2 ani, dar n-a murit pentru că a intervenit un alt curent karmic (despre care n-avem timp să vorbim acum) şi care are gândire “de 23 de ani”, e posibil să pară că cineva ca Marius are gândire de 5 ani. Şi da, dacă judeci după sistemul ăsta, îţi vor ieşi multe nuanţe de culori, toate false. Pe partea cealaltă, trebuie să notăm că atunci când n-ai făcut SIDA şi n-ai murit, cum era scris pe karmă, a intervenit o forţă de-aia care a deviat traiectoria, însă reţine, n-ai scăpat nici pe departe de ceea ce urmă să te ucidă - mai exact, acea cantitate de “otravă” care ar fi trebuit să te nimicească atunci (şi care pe ceilalţi copii, cu care erai în strânsă legătură karmică, i-a nimicit), îţi va fi dată linguriţă cu linguriţă pe gât, într-o formă sau alta, şi fără să ţi se ureze poftă bună.
Ce vreau să spun cu toată porcăria asta e că jucătorul întâi începe să vadă printre aţele astea şi concomitent cu asta îşi dezvoltă unelte cu care să poată opera. Apoi, timid, începe să modifice pe la destin şi să ferească capul când vine cărămida. Uneori îi iese, alteori nu-i mai iese şi crapă subit, însă ideea de bază e următoarea: dacă lăsăm totul la mâna destinului, chestiile nasoale se procesează în timp îndelungat şi mai rău e că în timp, „soarta” capătă, mânca-ţi-aş, nişte înflorituri, de nici dracu’ nu mai desface ce s-a legat p-acolo.
Om de Jad, vreau să te întreb despre Karma yoga sau integrarea activităţii/muncii în divinitate. Ai mei nu au fost niciodată religioşi, ca urmare eu ca revoltă împotriva autorităţii am cochetat cu ateismul şi în prostia copilăriei am înjurat de toţi sfinţii/sfintele posibile. Exerciţiul pe care mi l-ai dat îşi are locul lui, dar aş vrea să practic şi karma yoga astfel încât toată ziua să fie o comuniune/integrare. După cum îţi ziceam pe messenger, divinul l-am perceput ca şi atenţie/conştiinţă sau ca momentul prezent la modul intuiţie/realizare directă (iar pe plan imaginativ, ca ceva protector, la care mă raportez cu iubire).
Om de Jad: Principiul în Karma yoga e simplu: karma negativă, dobândită în urmă unor fapte urâte săvârşite în trecut, este modificată în mod constant prin săvârşirea de fapte bune. Într-un final, când balanţă se echilibrează, e posibilă obţinerea aşa-numitei “acţiune prin non-acţiune”, adică să faci lucruri mari fără să acumulezi karma. Asta în teorie.
La modul concret, fiind la început şi neştiind ce e aia bine şi ce e aia rău, dacă te apuci de aşa ceva fără să fii ghidat de cineva care vede în ce situaţie te găseşti, ce trebuie să faci ş.a.m.d, e posibil să-ţi creezi în continuare karmă negativă. În Karma yoga ai nevoie neapărat de un ghid. În Karma yoga, Dumnezeu nu e implicat de la început - aia care se roagă la Doamne-Doamne şi fac fapte bune în numele Lui, o fac la modul egotic, acumulând mai multă karmă negativă şi fiind cuprinşi de păcatul mândriei. Nu se poate altfel, fiindcă Dumnezeu apare în karma yoga la final, când faci fără să faci sau altfel spus, când Dumnezeu face prin tine.
Dublu Diez: Tot stătui pe gânduri în ultima vreme şi acuma, că se clociră, aş vrea să vă zic şi eu două idei. Nu ştiu dacă o să vă folosească la ceva, întrucât pentru mine căile voastre şi metodele voastre şi, poate, în cele din urmă, voi îmi sunteţi uşor străini. Mă băgai să scriu aici ca nu ştiu exact cu ce topic s-ar fi pupat.
Prima idee, este legată de felul în care abordaţi voi problemele de timp mecanic/mental care apar în cale. Aş vrea să vă zic două vorbe despre asta acum fiindcă am ajuns cumva la concluzia că eu am un mod de a aborda total distinct decât aveţi voi. Multă vreme m-a mirat felul în care luptaţi voi cu astea. După care, am ajuns la altfel de probleme decât cele pe care le cunoscusem eu pînă atunci - probleme de simţire, de trăire, de resimţire, etc. Eh, când am ajuns la astea, am constatat că metoda mea nu e bună de nimic, ba din contră, putea face chiar rău. În vreme ce, încercând să îmi construiesc o strategie, am văzut că felul ăsta al vostru, sentimental, să îi spunem, de a te confrunta cu problemele ajută mult mai mult. Fiind un om pervers am copiat foarte mult din ce am văzut la voi şi la alţii. Şi m-ar bucura, acum, dacă aş putea cumva să vă întorc favoarea.
Bun. Ce voiam să vă spun e că ceea ce obişnuiam să fac pentru a da peste cap mecanismul este foarte simplu de făcut şi nu implică decât stabilitate, ca forţă/aptitudine. Eu m-am ghidat după două teoreme :
1. Că nimic din ce e de ordin mental nu rezistă unei strângeri din dinţi, orice pică.
2. Suferinţa nu doare.
Cu alte cuvinte, atunci când depistezi la tine o zonă mecanică, o reacţie, un mecanism dobândit etc., nu trebuie să faci mare lucru decât să te încordezi straşnic şi să refuzi să mai faci treaba aia. Odată ce faci asta, te năvălesc tot felul de chestii, gânduri, dureri, draci, amintiri blabla. Dacă poţi să nu intervii, să strângi din dinţi şi să rămâi pe poziţie, toată şandramaua cade.
Fiindcă genul asta de construcţii nu sunt prevăzute să reziste în absenţa funcţionarii. Ele trăiesc doar atîta timp cât sunt active. Dacă fac o pauză, chiar şi de o secundă, se fac praf. Valul de chestii nu e altceva decât zgomotul pe care îl face şandramaua când cade. Dar poate fi şi momentul în care o repui pe picioare, dacă reacţionezi la stimuli. Sigur, cel mai important, odată ce ţi-a ieşit shmecheria, e să ştii şi ce să pui în locul rămas gol.
A două idee este legată de lectură. Poate nu-i un subiect prea profund, dar aş vrea să zic două vorbe despre asta. De obicei mă feresc să discut pe tema asta fiindcă mă gândesc că ar putea suna în o mie de feluri altfel decât este de fapt. Numai că azi am impresia că greşesc abţinându-mă din a vorbi pe o temă pe care o cunosc bine şi asupra căreia chiar pot avea o părere.
Nu ştiu exact cât ştiţi voi despre tangenţa mea cu cărţile. Oricum, în mare, ideea e că am citit foarte mult şi că, la un moment dat, teorema vieţii mele era "lectura e esenţa înţelepciunii". Perioada asta de citit masiv nu mi-a prins deloc rău. Fiindcă nu poate fi prea rău să fii un om cult. Numai că e bine să ştii că prin lectură ajungi o persoană cultă. Nu o persoană integră, trează, cu răspunsuri, vie etc. Genul asta de chestii se obţin prin curaj, prin rezistenţă, prin chestii vii. Cunoaşterea, imitaţia, informaţia îs toate chestii moarte. E ca diferenţa dintre un obiect şi o plantă sau un animal. Pe mine prietenia mea cu Om de Jad m-a ajutat mai mult decât informaţia concretă primită de la el, a propos de asta.
Cum ajung să ştiu ce să pun în locul rămas gol?
Dublu Diez: Păi... o dată prin faptul că tot lucrând la astea ajungi să afli ce nu trebuie să ai pe acolo şi o iei prin eliminare şi a doua - uitându-te bine la cum arată "ficaţii" prin Om de Jad, în special şi prin alţii. Treaba e că nu ştiu exact în ce măsură îţi foloseşte să ştii asta acum, fiindcă, nah, presupun că mai e pînă pui în aplicare ce am zis mai sus. Se poate să mă înşel şi în acest caz puteţi veni voi cu experienţe să povestiţi. Nu cred că ar fi rău.
Să nu credeţi că încerc să vă sugerez că nu ar trebui să ziceţi nimic pînă când vă iese manţocăria. Eu încerc să vă spun că ar trebui să puneţi întrebări de care aveţi nevoie pentru ceea ce faceţi sau puteţi face acum, nu pentru viitorul mai depărtat. E păcat să stai cu mintea la ce o să fie peste o lună şi să imaginezi diverse când sunt atîtea lucruri de făcut chiar acum.
Om de Jad: Dublu Diez, metoda descrisă de tine este bună, atâta că e pentru oameni puternici. De regulă, oamenii sunt slabi şi în slăbiciunea lor au nevoie de substituente, altfel n-am mai vorbi despre atâţia alcoolici, dependenţi de droguri şi fumători înrăiţi. E greu de spus în două cuvinte ce e ăla un om puternic. În principiu, un om puternic este un om ale cărui măruntaie se răsucesc atunci când face un lucru nedrept. Un om puternic are deja în sânge noţiunea de drept şi de strâmb, de corect şi de incorect, de normal şi de anormal, se naşte cu aceste calităţi. Să vedem cum ajunge un om să fie puternic, aşa cum se vede din Suprasensibil:
Cei mai mulţi oameni sunt plafonaţi la nivelul centrului 1. Asta înseamnă că tot ce îi interesează este supravieţuirea. Să aibă ce să mănânce, să aibă unde dormi, să nu-i plouă în cap, să nu le fie prea cald sau prea frig etc, aşa cum sunt animalele. Poate să moară oricine în jur, important e să trăiască el şi să nu ducă lipsă de substanţele necesare întreţinerii vieţii. Pentru un astfel de om nu există noţiunea de recunoştinţă, nu există noţiunea de drept sau de nedrept. E drept ceea ce îi dă viaţă şi-l ţine sănătos şi e nedrept orice îi pune viaţa lui sau a puilor lui în pericol.
O altă categorie de oameni este a indivizilor plafonaţi la nivelul centrului 2. Ei trăiesc pentru senzaţii. Orice aduce senzaţii puternice este bun, drept, etc. Cei plafonaţi la nivelul centrului 2 au nevoie de vibraţii puternice, nu neapărat erotice, deşi toate astea vor avea o tentă erotică. Perversităţile de orice natură, consumul de substanţe halucinogene, goana după lucruri interzise, toate astea definesc omul care trăieşte pe nivelul 2. Pentru el, senzaţia este mai importantă chiar şi decât propria lui integritate fizică. I se spune că e riscant să gonească cu 300km/h pe autostradă, ştie şi el asta foarte bine şi totuşi o face, pentru că asta îi aduce senzaţii tari.
Apoi putem vorbi despre oamenii plafonaţi la nivelul centrului 3. Aceştia nu sunt interesaţi nici de supravieţuire, nici de senzaţii, ci de dominare. Cei doi centri, 1 şi 2 se supun voinţei sale. Acest tip de om îşi poate procura hrană şi siguranţă cu uşurinţă, îşi poate provoca senzaţii de ce natură doreşte (e oricând dispus să folosească pe cei din jur ca să-şi satisfacă dorinţele) şi ceea ce îl interesează este să domine totul - să domine societatea în care trăieşte, să domine mediul ambiant, să-l domine pe Dumnezeu, să fie şefu' cel mare şi cel tare.
De regulă, prin naşteri succesive, omul trece de la plafonare la nivelul centrului 1, la plafonare la nivelul centrului 2 şi apoi la nivelul centrului 3. Trecerea de la centrul 1 la centrul 2 se face printr-un anumit tip de forţe specifice planetei Pământ, forţe naturale, dar fixarea în centrul 3 se face prin intervenţia unui semiton, astfel că doar într-o anumită conjunctură se nasc oameni care sunt plafonaţi la nivelul centrului 3. Cei mai mulţi funcţionează ori pe centrul 1, ori pe centrul 2.
Contactul cu centrul 4 coincide cu accesul la sine. Atenţia cu dublă direcţie saltă omul de pe centrul pe care se află, pe centrul 4, însă reţineţi, nu se poate face trecerea decât succesiv, de jos în sus.
Ca o mică paranteză, dacă observaţi evoluţia lui R. , o să vedeţi cum a trecut de la funcţionare preponderent pe centrul 1 la funcţionare pe centrul 3, după care centrul 2 s-a „desfundat” şi el, sub presiunea faptului că atenţia cu dublă direcţie l-a aruncat în centul 3, dezvoltându-şi voinţa. În cazul lui Dublu Diez, ea s-a născut cu funcţionare preponderentă pe centrul 3, după ce în viaţa anterioară a consumat tot ce ţine de senzaţii puternice, de la senzaţii de ordin înălţător, la cele mai degradante chestii posibile, chestii care totdeauna se depun într-o zonă tampon şi care te "agasează" în viaţa viitoare.
Bun, tehnica prezentată de Dublu Diez este bună doar pentru omul fixat în centrul 3. Oamenii obişnuiţi, dacă practică aşa ceva, ori se lasă instantaneu (cazul omului de tip 1), ori o dau în nevroze, în ticuri şi în comportamente deviante (cazul omului de tip 2).
Nu e simplu să lucrezi cu oamenii. Teoretic, ar trebui să-l îndemnăm pe omul de tip 1 să facă tot posibilul să descopere bucuria oferită de sex şi să aprecieze intimitatea care vine odată cu acesta. Ar mai trebui să-l îndemnăm pe omul de tip 2 să fie cumpătat şi să pună în practică mici acte de voinţă - perseverenţa ar trebui, de asemenea, stimulată. Apoi, omul de tip 3 ar putea să pună în practică metoda asta care ţie ţi-a venit ca o mănuşă, spunându-i acestuia că trebuie să se orienteze către inima şi să dezvolte o relaţie de afecţiune fie şi măcar cu o singură persoană, dacă nu poate cu mai multe.
Gândiţi-vă că omului de tip 4 trebuie să-i spui altceva, omului de tip 5 cu totul altceva ş.a.m.d. Nu e deloc uşor să faci asta, cu atât mai mult cu cât intervine şi karma ta care interferează cu karma respectivului.
Ca o concluzie, doar omul mai mare sau egal cu 3 poate fi considerat un om puternic, cu condiţia ca în el să existe o scânteie de divin, care să-i ofere din start toate noţiunile legate de drept/strâmb, rău/bine şi altele.
Dublu Diez:Ţin să spun că mi-ai făcut un mare serviciu spunând asta. Nu m-am gândit niciodată cu atîta precizie la toate astea şi acum că le-ai spus, îmi vin foarte bine. Oricum, ţin să precizez că atunci când am spus „probleme de ordin mental” chiar la ce spuneai tu m-am referit. Fiindcă atîta timp cât eşti prins în sistemul hedonist sau erotic, ca să zic pe limba mea, nu prea ai timp şi nici dispoziţie să demontezi mecanisme psihice.
Om de Jad: Păi de fapt asta este problema oamenilor cu „făcutul”, asta spunea şi Gurdjieff - doar omul de tip 3 ar putea, teoretic, să facă, numai că nici ăsta nu face, fiindcă el e interesat să facă ăilalţi ce vrea el şi e pus pe fapte de-alea, pe cât de mari, pe-atât de pe lângă subiect - să ajungă nu-ştiu cine în nu-ştiu-ce organizaţie, să scape lumea de foamete, să facă războaie ş.a.m.d.
Omul de tip 1 e prea preocupat de supravieţuire şi dacă are ce mânca, de înavuţire, omul de tip 2 e prea preocupat să-i fie bine, de multe ori acest “bine” însemnând senzaţii tari şi plăcere, iar dacă îi e bine, vrea să-i fie rău, ca să simtă şi altceva.
Omul trebuie săltat de pe centrii 1 sau 2, pe centrul 3, şi-apoi, dacă e un om deştept, începe să lucreze pe partea afectivă, cu ajutorul unei metode sau a alteia. Omul de tip 4 deja e salvat - e posibil să mai piardă vremea pe drum, dar e salvat, ştie deja ce e bine şi ce e rău şi nimic nu-l mai poate da înapoi prea mult timp.
Am realizat că ţin de un ghem de amintiri ( gânduri, emoţii, senzaţii ) şi dacă nu sunt furat de peisaj mă reîntorc pentru confort/siguranţă la acest ghem. Chiar dacă am dat de atenţie/conştiinţa de ani buni atenţia/conştiinţa a devenit parte a ghemului în loc să devină centrul. În loc să fie atenţia/conştienţa cea care se uită la toate cele, toate cele se uitau la atenţie. Interesantă mecanică acestui fenomen. Parcă are mai mult sens Dublu Diez apropo de scuturat mai rămâne să mă şi scutur.
Dublu Diez: Dacă mă-ntrebi pe mine, deşi nu mă întrebi, dar dacă m-ai întreba, sistemul după care faci tu nu se poate schimba începînd de la amintiri, de la ghem, de la atenţie, de la modul în care procedezi ş.a.m.d. Sistemul este cauzat de ceva şi cauza trebuie eludată. După mine, totul arată aşa fiindcă te iubeşti, ţii la ţine, te protejezi. Şi-atunci întotdeauna o să-ţi găseşti o zona călduţă în care să te împaci, în care să te ajuţi să uiţi chestii, în care să huzureşti sau mai ştiu eu ce. Într-un fel, trebuie să fii şi nemilos cu ţine însuţi, ca să meargă treaba. Nu vreau să zic neapărat „nemilos” sau necruţător, poate sună prea dur. Ar trebui să fii, poate, foarte hotărît şi ferm, malgre les consequances.
Om de Jad: Şi totuşi, ce se poate face cu un om care se iubeşte într-atât încât e dispus să-şi facă singur rău de bine ce crede că-şi face? Şi cum poţi face în aşa fel încât el, dându-şi seama că greşeşte, să n-ajungă să se urască, pentru că cine se iubeşte azi cu putere, mâine se poate urâ cu aceeaşi putere. Voinţă şi hotărâre? Ha, păi dac-o avea, era mai “nemilos” cu el, după cum ziseşi. V-am zis eu de ce unii oameni au voinţă şi alţii n-au, dar ce facem cu cei care n-au voinţă, nu-s convinşi nici măcar că e bine să se roage sau să mediteze, iar atunci când ies pe minus, dau vina pe guru şi-l spurcă în fel şi chip? Întreb pentru că asta a fost şi una dintre problemele cu care s-au confruntat elevii lui Bivolaru. Leneşi de felul lor, au stat în cur pe podea, cu picioarele încrucişate (cică meditau, dacă-i întrebai ce fac) şi după 5 - 10 ani de “plătit cotizaţia” (că la aia e cu bani, nu ca la noi, pe gratis), au început să facă scandal că plătiră atâţia bani şi încă nu levitează - evident, moşu Bivolaru era de vină, nu ei, că-s băşinoşi şi leneşi.
M-am tot gândit la ce a zis Dublu Diez şi la mine nu se pupă ceva. De exemplu, de câte ori am încercat să aplic ce zice aici: „Cu alte cuvinte, atunci când depistezi la tine o zona mecanică, o reacţie, un mecanism dobândit, etc., nu trebuie să faci mare lucru decât să te încordezi straşnic şi să refuzi să mai faci treaba aia. Odată ce faci asta, te năvălesc tot felul de chestii, gânduri, dureri, draci, amintiri blabla. Dacă poţi să nu intervii, să strângi din dinţi şi să rămâi pe poziţie, toată şandramaua cade.[...] “
Şi mă retrăgeam în mine, încercând să fiu observatorul, se făcea linişte (asta când îmi reuşeşte, că de multe ori mă ia şi valul). Nu mai existau gândurile care provocau reacţia care ştiam că o să urmeze dacă nu-s atentă la ele şi nici “valul de chestii” de care zice Dublu Diez. Problema este că nu cade şandramaua de tot ci după un timp totul se repetă şi dacă nu-s atentă reacţia îşi urmează cursul obişnuit.
Dublu Diez: Cred că ai pus problema foarte bine. Dacă aş şti şi, concret, ce ai vrut să dărâmi, aş putea să-ţi dau nişte hinturi pe concret. La modul general, e normal să nu îţi iasă 100% şi din prima. În afară de asta, încordarea despre care vorbesc, trebuie să aibă o stabilitate, chiar am menţionat treaba asta. Prin stabilitate înţeleg că trebuie s-o susţii măcar 3 / 5 zile la acelaşi nivel, timp în care să te împotriveşti cu vehemenţă să dai curs unui anumit mecanism.
În funcţie de cît e de vechi şi cît e de bine susţinut pe fundal, mecanismul cade mai greu sau mai uşor. Spre exemplu, dacă ai un tic de a te scarpina în cap, o să fie de ajuns să te opui o zi, două. Niciun tic nu are un background prea încărcat. În schimb, dacă ai o reacţie vagă de teamă în organism, atunci când vine vorba să nu-ştiu-ce, o să ai mult de săpat.
Ca idee, pe parcursul zilelor ăstora, există mai multe etape. După vreo 2 zile începi să-ţi dai seama ce declanşează reacţia. După vreo alte 3, începi să pricepi de pe unde-şi trage rădăcina şi după încă o zi două, poţi s-o dai de pămînt.
Oprirea asta forţată de care v-am zis reuşeşte mai degrabă să golească de importanţă mecanismul respectiv. Atîta timp cît îl crezi important, investeşti în el. Şi de vreme ce investeşti, el merge, prosperă. Cînd închizi robinetul, e mai simplu.
Cît despre cît de bine faci ceea ce faci, eu zic că nu există metodă greşită, doar că se mai perfecţionează în timp. Important e să faci cu fermitate, să nu cauţi să te eschivezi sau să te scuzi, că iese o cocomârlă.
Ah, şi încă o fază, ceea ce-am spus eu n-are nicio legătură cu observator, linişte, interiorizări, etc. Astea-s chestii line. În cazul de faţă, trebuie folosite chestii distructive, cum sunt voinţa şi mintea. Deci se face cam din zona în care rezolvi probleme grele la matematică. Şi se face cu implicare, cu forţă. S-ar putea să vă fie foaarte peste mână treaba asta. Şi mie mi-a fost peste mână mult timp să aplic metoda cealaltă. Dar pot să spun că mi-a folosit foarte mult.
Chestii sentimentale cum ziceai tu. Un exemplu ar fi că deşi ştiu modul în care gândeşte un om, tot reuşeşte să mă înfurie la culme cu unele chestii. Atunci am aplicat chestia cu observatorul. Nu ştiu cum aş reuşi să folosesc voinţa şi mintea în cazul ăsta pentru că mi-am propus să folosesc voinţă, de exemplu, atunci când ştiu că mă întâlnesc cu omu' şi-mi propun să nu mă enervez, dar nu-mi iese aşa, numai treaba cu observatorul ajută. Dar, aşa cum am mai spus, nu ajută decât pe loc.
Un alt exemplu ar fi că am un mecanism format: mă enervează maică-mea şi atunci când vorbim la telefon după primele saluturi şi alte conversaţii mai importante începe să-mi zică câte-n luna şi-n stele iar eu n-o mai ascult (de fapt e ca şi cum aş trage o cortină, aud ce zice în fundal dar atenţia mea e în altă parte - lucrez, citesc ceva, etc). La mecanismul ăsta cred că s-ar potrivi ce-ai spus tu şi aşa o să fac.
Dublu Diez:Nu cred că cineva de felul nostru, al celor din grup, va reuşi, vreodată, să rămînă rece atunci cînd vede măgăriile pe care le fac oamenii din jur. Singura soluţie ca să fii cumva liniştit în prezenţa oamenilor ăstora este să reuşeşti să îi înţelegi, să vezi de ce sunt aşa, ce îi face să fie aşa. Cînd ai un peisaj complet, detaliile se văd altfel decît atunci cînd ştii numai un singur detaliu dintr-un tablou de 3 metri. Dar e mult de lucru aici.
Nu ştiu în ce sens crezi tu că ar trebui lucrat la mecanism. Mă-ntreb dacă vrei s-o asculţi cu atenţie pe maică-ta sau dacă vrei să n-o mai auzi deloc. Din partea mea, cu mamele nu prea e de lucru. E vina noastră că ne-am născut într-un fel şi ne străduim să ne altoim şi ne schimbăm radical, destul cît să nu mai facem parte din neamul lor, din felul lor. Vina noastră şi norocul nostru. Aşa gîndesc eu. Ce e de făcut în sensul ăsta? Altceva decît să-ţi vezi de treabă? Poate purtăm nişte discuţii, înainte să vă apucaţi de ceea ce am scris eu. N-aş vrea să fac mai mult rău decît bine cu ceea ce am spus.
Simt că ar trebui să muncesc mai mult pentru că vreau să fiu cu picioarele pe pământ, deci oameni buni care sunteţi cu picioarele pe pământ, voi cum faceţi să nu fiţi aerieni, că mie nu prea îmi iese? Dar însă pe ansamblu mă nemulţumeşte felul în care sunt în general. Lucrurile nu pot continua că până acum şi nu ştiu cum să mă adaptez.
Ca o concluzie, în momentul de faţă am impresia că înţeleg foarte puţin din tot ce mă înconjoară. Înafară de ce am scris mai sus, nu sunt multe alte lucruri despre care să pot să spun că îmi sunt clare cât să le pot formula acum. Sigur că aş mai putea să mai vorbesc şi despre alte chestiuni care mă privesc, însă ideea de bază rămâne, şi anume că cele mai multe îmi sunt neclare. Poate că se vor clarifica - rămâne de văzut.
Dublu Diez:Ce ştiu eu e că din ce consumi mai mult timp pentru a te oftica cu chestiile care nu-ţi ies, din atîta ai mai puţin timp pentru a le corecta efectiv. Şi cu energia e la fel. Redu şi tu la zero oftica şi auto-sodomizarea (heautontimorumianismul, dacă-mi daţi voie) şi foloseşte resursele respective pentru a îndrepta ceva. În general, cînd vrei să îndrepţi ceva, eşti nevoit să faci o mulţime de lucruri care nu-ţi surâd şi să schimbi unele pe care ai prefera să nu le schimbi.
Nu ştiu cât ai pus în aplicare sfaturile lui Om de Jad, legate de dez-ridigizare, dar ai grijă la rigiditate. E normal ca devenind mai rigid să-ţi fie mai greu să te mulezi pe situaţii noi. Şi cum cele corecte sunt totdeauna noi...
Încearcă să schimbi, atunci cînd schimbi dintr-o parte, şi în celelalte părţi corespondenţe. Cînd modific un comportament, modific şi gîndurile înrudite cu el, şi trăirile emoţionale, şi atitudinile mele, şi gesturile, tot ce e înrudit cu el, astfel încît comportamentul meu nou să aibă un mediu nou de desfăşurare. Altfel, dacă modific doar o bucată, celelalte, fiind mai multe, o vor îngloba-o şi o vor face ca ele, din nou. Secretul reuşitei este să te mişti cu destul talent cît să ai majoritatea chestiilor de pe-acolo noi, deodată. Asta înseamnă să nu aştepţi mult timp între una şi alta. Pentru că dacă-mi corectez comportamentul şi mă opresc, el va reveni la forma lui veche, tras de celelalte. Sigur că peste o lună, cînd mă apuc să-mi corectez un gînd, comportamentul meu deja e stricat sau aproape să se strice. Şi niciodată n-o să am mai multe proaspete deodată.
Ca să iasă chestia asta, trebuie să ştii şi la ce umbli şi să-ţi asumi să umbli într-una, ca să reuşeşti să înnoieşti cît mai multe, în timp cît mai scurt. Repet, rigiditatea, în chestia asta, aduce numai ponoase. Partea bună e că ai la ce să lucrezi şi ştii şi la ce ai de lucrat. Cheer up şi dă-i mai departe !
Om de Jad: Durează mai mult timp până se aşează informaţiile. Fiind vorba de informaţii de mai multe tipuri, nu doar de informaţii de natură intelectuală, e de aşteptat să dureze mai mult. Tot insistând, o să vezi că într-o zi lucrurile se leagă între ele.
Mintea mecanică
Apropo de „gândurile din cap”, sau mai precis, de „mintea mecanică”, aşa cum o denumim noi, pot să vă spun acum câteva lucruri despre ea, ca să vă fie mai limpede ce e cu ea, de unde vine ş.a.m.d. Să observăm puţin cum şi când s-au format cele patru corpuri de care dispunem:
Primul corp care ne-a fost construit a fost corpul fizic. Acest corp fizic a fost conceput într-o perioadă în care Pământul se află la nivelul vibraţional la care se află astăzi planeta Saturn. Să nu va închipuiţi cum că corpul nostru fizic era ca cel de azi, nu are nicio legătură o treabă cu alta. Corpul fizic, aşa cum îl vedem azi, este rezultatul a trei încarnări anterioare ale planetei noastre. Prin încarnări anterioare ale planetelor înţeleg următoarele: ştiinţa actuală acceptă faptul că la un moment dat, în trecutul îndepărtat, a existat o mare explozie, în urmă căreia s-a format universul actual. Ceea ce nu spune ştiinţa deocamdată, e că înainte de această explozie, a existat o perioadă precedentă, una de repaos, în care universul exista concentrat (şi la propriu şi la figurat), aşa cum putem spune despre o plantă că e concentrată în sămânţă. Cultură indiană veche numeşte aceste perioade de repaos ale universului, perioade de pralaya. Universul se extinde până la un punct (laya), apoi se strânge (pralaya), iar se extinde şi tot aşa. Între două astfel de perioade, totul, absolut totul, se regândeşte şi se rearanjează. Este şi cazul planetei noastre, cu tot conţinutul ei (minerale, plante, animale, oameni, fiinţe subtile aflate pe planuri superioare de existenţă, etc).
Aşadar, corpul fizic al omului a fost creat prima dată, într-un trecut în care nivelul vibraţional (nivelul de conştiinţă) al planetei noastre era asemănător cu cel al planetei Saturn din zilele noastre (evident, păstrând proporţiile şi vorbind despre condiţii diferite). La a doua încarnare a planetei noastre, a fost conceput corpul eteric sau corpul de viaţă. În acel moment, planeta noastră se afla la nivelul la care se află acum Soarele. Al treilea corp, cel astral, a fost conceput în a treia încarnare a Pământului, moment în care acesta se afla la nivelul la care se află Luna acum. În fine, “Eu”-l nostru a fost conceput în actuala încarnare a Pământului. Alte două încarnări ale planetei noastre, denumite Jupiter şi Vulcan, vor urma, fiecare dintre acestea construind alte două corpuri peste cel actual. Mai departe de aceste două încarnări, ochii clarvăzătorilor nu au putut să pătrundă, dar se presupune că vor urma şi altele. În perioada Jupiter, când se va forma corpul următor, oamenii vor avea o conştiinţa asemănătoare cu cea a îngerilor, urmând ca în perioada Vulcan, omenirea să aibă o conştiinţă asemănătoare cu cea a arhanghelilor şi a heruvimilor.
Acum, ce legătură au toate astea cu mintea mecanică? Atunci când universul intră în colaps, se lucrează în interiorul acelui „miez”, totul fiind regândit, rearanjat, readaptat, apoi, când se intră în manifestat, elementele modificate (inclusiv corpurile noastre subtile), încep să se manifeste. Astfel, puteţi considera că mintea mecanică este un corp fizic transformat - este cea mai veche formă a noastră, cel mai vechi corp, acea parte din fizicul nostru care s-a putut rafina. Când cineva te loveşte în cap cu putere, se anulează mintea mecanică, fiindcă ea nu se poate manifesta în lipsa funcţionarii corecte a corpului. Mintea noastră mecanică este doar materie fizică subtilă elevată. Pe parcursul încarnărilor precedente, materia a evoluat până s-a ajuns în acest punct. Dacă îmi e permis să spun, fac afirmaţia că toate mineralele, toate rocile şi-ar dori să devină minte mecanică, iar acest lucru cred că se va întâmplă cândva.
Noi intrăm în conflict cu mintea mecanică pentru că acum avem un Sine. Sinele se simte deranjat de prezenţa minţii mecanice, tocmai pentru că observă cum aceasta caută să ia în posesie restul corpurilor. Dar conflictul cu mintea mecanică este inutil, manifestarea acesteia trebuie doar observata şi atâta tot. Ce putem să facem, şi este chiar indicat, e să mărim puterea Sinelui, prin atenţia cu dublă direcţie şi/sau prin analizele pe care voi acum le faceţi pe propria fiinţă sau pe cea a prietenilor din grup. Lucrurile sunt simple, când Sinele creşte suficient, mintea mecanică se duce în fundal. Ea există şi va există atâta timp cât corpul fizic şi cel eteric se află legate de celelalte două corpuri, respectiv cel astral şi corpul eului. De altfel, veţi constata la un moment dat, că atunci când corpul fizic şi cel eteric se desprind de cel astral şi de “Eu”, fie prin moarte, fie prin tehnici de meditaţie specifice - despre care vom vorbi la momentul potrivit - veţi gândi în continuare foarte bine (ba chiar mai bine), folosind „mintea” „Eu”-lui şi a corpului astral. Mintea mecanică a fost, dar nu mai este necesară.
Mai fac o precizare: Gurdjieff a spus că există o legătură strânsă între mintea mecanică şi funcţia de mişcare. Rolul dansurilor pe care le-a conceput este acela de a educa partea intelectuală a funcţiei de mişcare. Tehnică “Stopului”, printre altele, face şi ea acest lucru, opreşte mintea mecanică. Cum? Astfel: blocând corpul fizic brusc şi la comandă, mintea mecanică îngheaţă, iar în acele momente se poate manifestă ”mintea” Sinelui. Odată ce aţi învăţat şmecheria, veţi putea (sau vă veţi strădui să puteţi) să folosiţi Sinele în locul minţii mecanice. Veţi vedea că ceea ce vi se pare acum un duşman, mai târziu o să vi se pară o operă de artă. Pentru că mintea mecanică este o piatră foarte frumoasă.
Despre predestinare
Mă tot gîndesc la următorul mesaj al lui Landscape de cînd l-am citit, însă nu am apucat să-l întreb în iureşul ultimelor mesaje de pe Softpedia. Pe de altă parte, aici se poate discuta fără „balast”:
„Păi nu cred că există un adevăr obiectiv disponibil pentru toţi pentru că avem structuri diferite. Iar asta nu se poate schimbă orice am face. Eu nu prea cred nici în liberul arbitru: tot ce avem în plus este faptul că putem observa ce ni se întâmplă, dar fără a putea interveni dacă nu avem deja în noi capacitatea asta. Avem libertatea de a ne uita pe geamul unei maşini şi a observă ce se întâmplă, dar fără a putea schimba direcţia prestabilită. Unii poate au iluzia că ei conduc, dar de fapt, aşa cum spuneai, suntem rotiţe într-un angrenaj.”
Ce mi-a reţinut atenţia este afirmaţia despre inexistenţa liberului arbitru şi a faptului că nu putem schimba nimic. Din cîte înţeleg, asta este adevărat pentru majoritatea oamenilor (aceştia pot să-şi dezvolte voinţa şi claritatea gîndirii), mai sînt “excepţiile” care au capacitatea de a interveni şi “victimele” care nu pot face nimic.
Noi nu putem schimba nimic atâta timp cât suntem mecanici. Pe măsură ce mecanicitatea noastră scade, posibilitatea de a avea un liber arbitru creşte. Liberul arbitru înseamnă capacitatea de a alege, această având în spate capacitatea de a face, cu tot ce implică lucrul asta: voinţă proprie, “Eu”-l unitar, conştientizare. Până la urmă liberul arbitru nu este decât un termen prin care descriem posibilitatea de a face alegeri conştiente.
Mai vin cu o chestie care te poate ajută mai mult. Îmi amintesc că tot Landscape a spus pe undeva că liberul arbitru este o creaţie a minţii prin care aceasta defineşte ieşirea din mecanicitate şi a mai zis că la nivelul conştiinţei nu se poate vorbi de liberul arbitru, doar la nivelul minţii. El definea totodată ieşirea din mecanicitatea ca fiind un “Stop” al minţii.
Om de Jad: În primul rând trebuie să ţineţi cont că lucrurile astea vin de la el, care, aşa cum am spus mai sus, se află într-un impas. Vedeţi voi care e treaba, că oamenii se dezvoltă toţi cam la fel şi există nişte stadii clare de dezvoltare, nu e pe presupuneri. Ca o mică paranteză, vorbeam în urmă cu ceva timp, cu un prieten, pe messenger, şi îi explicăm, în funcţie de ce scria un individ sau altul pe Softpedia, din ce zonă îi vin ideile respectivului. Adică, uneori, ideile erau formate în viaţa asta, alteori, ideile veneau pe karmă personală, alteori pe neam, în timp ce alteori ideile erau preluate din societate. Am făcut cu el un mic exerciţiu şi i-am spus cum îţi dai seama dacă o idee a cuiva ţine de karmă, se trage din neamul de care aparţine, e idee proprie sau e idee implantată de societate. Poate n-ar fi rău să purtăm discuţii de genul asta pe forumul nostru, adică lucruri de-astea importante pentru jucători.
Nu vreau să-l aduc în discuţie pe Landscape, că nu e subiectul meu de bârfă, dar n-am încotro şi trebuie să-l bag în discuţie, fiindcă afirmaţiile lui indică un anumit nivel de dezvoltare interioară. Mai pe concret, există un nivel de dezvoltare în care Legea pare că e nedreaptă. Eu însumi m-am zbătut în chinuri, la nivelul asta, nişte ani.
O să fiu nevoit să-l decodific niţel pe Landscape, ca să vedeţi cum decurg lucrurile. Discutăm după aia şi despre liber arbitru. Eh, omul munceşte să se trezească şi, să spunem că într-un final reuşeşte. Ce descoperă el când se trezeşte? Că trezirea lui se duce dracu' atunci când moare. Landscape se află aici şi va rămâne blocat până în momentul în care, ajutat de forţe din Suprasensibil, va înţelege că există şi alte lucruri în afară de materie. Momentan, caută să ne violeze pe toţi cu realitatea lui exclusiv materială.
Ideea e că atunci când se activează a cincea funcţie, e mare meserie, vreo câteva luni sau chiar ani, pluteşti lipsit de griji. După ce îţi revii din beţie, îţi dai seama nu numai de faptul că moartea şterge trezirea, ci şi că somnul de noapte face acelaşi lucru. Vedeţi voi cum stă treaba, la el intervine porcăria aia de karmă + predispoziţia genetică (sau neamu', cum zic eu), care îl face să nu-şi amintească ce visează noaptea. Pentru că nu-şi aminteşte nimic (la el, noaptea e neagră ca noaptea), nu se poate aborda cu el problema Suprasensibilităţii. Cu alte cuvinte, chiar înzestrările lui pe partea tehnică (fizică cuantică & bullshit) îl ţin blocat la nivelul materiei. Iar problema lui nu e de natură fizică, e de karmă, deci de suprasensibil şi de-aici conflictul. Vrea să bage un pepene în gura unui şoricel. Planul fizic n-o să-i dea răspunsuri în direcţia asta oricât ar freca el la molecule.
Acuma, în cazul lui, ca să se poată saltă din căcatul şi din confuzia în care se chinuie să-i tragă şi pe alţii, el ar trebui să-şi rezolve, întâi şi întâi, problemele emoţionale care îi vin pe karmă, respectiv problemele cu abandonatul altora. Un om care are 35 de ani, cât are el, nu e însurat, umblă după gagici şi n-a crescut în viaţa lui altceva în afară de (hai să zicem) plante, nu e nici macho şi nici cool, ci un om cu defecte pe la sistemul emoţional.
Cum spuneam, prima treabă pe care ar trebui s-o rezolve el ar fi aia legată de afecţiune şi de perseverenţă emoţională. Perseverenţă asta emoţională se referă la a nu abandona un om pe care susţii că îl iubeşti, înainte să cauţi să-l înţelegi cu toate puterile tale. Repet, aici nu e vina lui, e un handicap emoţional. Aşa cum există handicap fizic, există handicap emoţional sau handicap spiritual. El abandonează omul cu care a avut o relaţie înainte să apuce să-l cunoască suficient.
A două problemă pe care ar trebui s-o rezolve, este legată de sexualitate. Nu-i vorba doar de faptul că aminteşte de scula lui din 2 în 2 postări, cât despre faptul că nu înţelege mai nimic din ceea ce este o femeie. Aici, ar putea lucra în favoarea lui continenţa sexuală (pe care n-o practică) şi o femeie pe care s-o iubească, numai că atunci când ai un handicap emoţional care vine pe karmă, nu prea poţi să iubeşti. Cerc vicios.
Acum, că v-am lămurit cu ce fel de organe a emis teoriile lui din hiperspaţiu, putem să discutăm şi despre liberul arbitru. Liberul arbitru există pe unele nivele şi nu există pe altele. Dacă aş fi de părere că nu se poate face nimic, n-aş mai vorbi despre Jocul Realităţii şi despre jucători. Însă una e să joci pe bune, alta e să ai pretenţia ca boul, că joci. Fiecare trebuie să facă atât cât poate şi din ce în ce mai mult.
Hai să ne gândim puţin: dacă eşti un om normal la cap, n-o să-ţi dai niciodată cu ciocanul peste degete, pentru că cineva/ceva din ţine ţi-a spus s-o faci. Dar uite că oamenii cu probleme psihice fac gesturi de genul asta, uneori. E o prostie crasă să vorbeşti despre liber arbitru la modul absolut şi general. În unele zone dispunem de el, în altele nu.
Aici, în plan fizic, liberul arbitru este susţinut de gândirea logică şi de voinţă - e corectă afirmaţia. Vrei liber arbitru în plan fizic, întăreşti gândirea şi voinţă. Păi bine, dar atât gândirea cât şi voinţa ţin ŞI de alte zone, adică de zone suprasensibile. În lipsa unei astfel de cunoaşteri, Lanscape vorbeşte despre victime, de parcă Dumnezeu n-ar avea treburi mai bune decât să se scobească în nas şi să joace Warcraft cu noi. În lipsă de idei şi de explicaţii, inventăm victime, călăi şi devenim atei.
Dacă citiţi cu atenţie ce-am scris pe topicul despre accesul la lumea suprasensibilă, am spus la un moment dat că dacă vrem să fim dezvoltaţi din punct de vedere spiritual în lumea “de dincolo”, trebuie să educăm sistemul osos şi să creştem vitalitatea aici. Treaba e dată dracu, fiindcă aici, centri de forţă (chakrele) sunt inversate faţă de cum sunt în lumea de dincolo. Adică vrei să ai vitalitate dincolo, trebuie să dezvolţi spiritualitatea aici, dacă vrei să ai judecată (gândire) bine dezvoltată (sănătoasă) dincolo, trebuie să-ţi educi sexualitatea aici, dacă vrei să ai voinţă dincolo, trebuie să educi centrul spaţio-temporal aici... şi invers. Singurul centru care face excepţie de la regulă este centrul inimii, acesta rămâne la fel şi aici şi dincolo - de-aia insistă creştinismul pe dezvoltarea inimii.
Păi bun, pe perioada cât eşti mort, centrii de forţă, care rezonează (vibrează) cu energii ale universului, în funcţie de cât sunt ei de bine armonizati, aleg pentru tine viaţa viitoare. Deci dacă nu ţi-ai educat sexualitatea aici (ai risipit aiurea energia sexuală, n-ai iubit cu pasiune, n-ai trăit profund actul sexual), o să fii prost de behăi dincolo, iar în prostia ta o să alegi... şi-o să culegi ce-ai ales după ce te naşti. Dacă aici n-ai evoluat d.p.d.v. spiritual, dincolo o să fii lipsit de vlagă (vitalitate). Lipsa de vlagă, dincolo, o să-ţi dea toate poamele posibile în viaţă viitoare. Şi tot aşa.
Cine asistă la toate porcăriile astea? Evident, inima. Ea, inima, mereu aceeaşi şi aici şi dincolo, stă şi se stoarce ca o rufă şi trage ponoasele. Ba vede cum n-ai voinţă aici, ba vede cum îţi place sexul pervertit, ba vede cum nu e în stare să priceapă nimic din creaţia lui Dumnezeu, ba asistă la o minte creată, incapabilă să înţeleagă rostul afecţiunii, al blândeţii şi al duioşiei. În obtuzitatea ei, o astfel de minte va reduce totul la hormoni şi ADN.
Deci, bă, că s-o scurtez, când vă vine vouă rândul să ţineţi de gardă şi vă spune mintea că ar fi mai bine să faceţi altceva, atunci aveţi ocazia să vedeţi cum e cu liberul arbitru.
Dublu Diez: Ai zis că ai putea da nişte lămuriri despre cum să-ţi dai seama cînd ceva e pe karmă, cînd e pe conştient colectiv (ca să zic pe limba mea pentru chestia cu familia). Ar fi foarte tare dac-ai putea da cîteva detalii.
Om de Jad: Păi ne interesează aşa:
- ceea ce vine din societate
- ceea ce vine din neam
- ceea ce vine pe karmă
- ceea ce vine propriu-zis de la tine
Ceea ce vine din societate e ceea ce ne-au învăţat alţii să facem în viaţă asta. Omul o să-şi facă tot felul de teorii, de superstiţii şi de crezuri, iar când îl pui să vorbească despre ele, dacă priveşti cu atenţie, observi că de fapt vorbesc alţii prin gură lui: ta-su, mă-sa, popa, doamna învăţătoare. De altfel, foarte rar foloseşte expresia “eu cred, eu vreau”. Foloseşte expresii care încep cu: e mai bine/e mai rău să. Ca să studiezi ce vine la un om dinspre societate, îl pui să-ţi dea sfaturi. O să-ţi descrie el binele şi răul lui, aşa cum a fost el instruit de ceilalţi. Şi când descrie toate astea, manifestă o plăcere naivă, convins fiind că deţine adevărul absolut. Ăştia-s naţionaliştii, habotnicii, activiştii pentru cauze diverse.
Ceea ce se trage din neam vine, pe de o parte, ca predispoziţie la anumite boli sau sănătate excepţională pe anumite zone, ca înzestrări pe anumite domenii sau ca incapacitate în alte domenii. O vitalitate debordantă poate să se tragă din neam, dar şi o prostie crasă. De regulă, chestiile care vin pe neam ţin de sănătate/boală şi de aptitudini. Pot să fac aia, nu pot să fac aia, aia o fac prost, aia o fac bine. Unii beau apă cu calcar şi n-au nici pe dracu la rinichi (cazul meu), alţii beau apă distilată şi fac pietre la rinichi. Tot pe neam vin şi chestii care ţin de voinţă – dacă tac-tu e un leneş şi semeni cu el, o să fii şi tu leneş. Dacă mă-ta e mai preocupată de problemele ei decât de ale celor apropiaţi şi tu semeni cu ea, o să fii la fel ca ea. Chestii de genul asta.
Ceea ce vine pe karmă vine mereu ca o obligaţie. Omul e obligat de “ceva” să facă lucruri împotriva voinţei lui. Intră în chestii în care nu voia să se bage, apoi regretă, dar peste o vreme iar se bagă în acelaşi gen de chestii. Se îndrăgosteşte de cineva care e violent, apoi are un moment de luciditate şi rupe relaţia, apoi se îndrăgosteşte de o persoană care pare diferită de prima, dar peste o vreme devine şi aia violentă. Sau, omul alege o profesie, să zicem că e medic, dar i-ar plăcea să fie poet. Astea toate sunt chestii care vin pe karmă.
Restul lucrurilor ne aparţin, le construim acum şi le tragem după noi în viaţă viitoare. Ceea ce construim acum o să căutăm la viitorii părinţi. Ca să vedeţi ce aţi fost în viaţa trecută, observaţi-vă părinţii în primul rând. E foarte mult de discutat pe tema asta, încercaţi să mă ajutaţi cu întrebări, că nu pot să fac teorie în direcţia asta.
Hai să dăm nişte exemple:
- Jo de pe Softpedia avea idei preluate din societate
- Rigiditatea lui Madukar se trage din neamul lui
- Faptul că Shumacher a dat cu capul în copac e ceva care ţine de karma
- Faptul că Schumacher a fost un pilot de curse foarte bun ţine de ceva personal şi va cară cu el chestia asta în viaţă viitoare.
Aş vrea să te întreb la ce te-ai referit exact când ai spus să ne observăm părinţii. Nu de alta, dar aş vrea să ştiu ce-am fost înainte (ar fi interesant să ştiu şi ce prostii am făcut, mai ales).
Dublu Diez : Faza cu părinţii e f. utilă după capul meu, pentru că fiind alte persoane decît tine, le poţi analiza mai clar, le vezi mai repede defectele şi problemele - o dată şi-a doua - pentru că ai petrecut mult timp cu ei, îi cunoşti destul de bine ca să vezi detalii şi să îţi formezi în minte un personaj în ansamblu.
Mie mi-a prins bine în sensul ăsta încercarea de a schimba ceva la oameni. Sunt defecte la care oamenii renunţă cu uşurinţă dacă li le arăţi şi defecte pe care le ţin strînse la piept, ca pe cea mai mare valoare, pentru care ajung să te urască, să te considere duşman sau chiar mai rău de-atît. Şi mai sunt unele pe care vor să le schimbe şi nu pot, îs ca elasticul de care tragi pînă cînd te plezneşte peste degete. Astea le-am văzut şi la copiii cu care am lucrat.
Om de Jad: Eu nu le văd ca pe nişte defecte. Le văd ca fiind diferenţe între oameni şi piedici în calea cunoaşterii de sine. Aşa că despre asta o să vorbim, nu despre defecte.
Dublu Diez: Mi-a atras atenţia exemplul cu doctorul. Cunosc multe persoane care au un dor secret de-a face altceva decât fac. Eu am avut în viaţă principiul ăla de la Nichita cu „nu-l poţi spune pe Da pînă nu-l cunoşti pe Nu”. Nu vreau să zic prin asta că am luat droguri, ca să ştiu cum e să nu fii dependent. Ci că totdeauna am căutat să fac lucruri pe care tot felul de principii sau de idei îmi spuneau că nu trebuie să le fac. Mi se pare bizar că uneori e un lucru înţelept să te opui direcţiei spre care te duce viaţa sau spre care-ţi frige buza să te duci şi alteori e mai înţelept să te duci tare.
Aş fi vrut să te întreb: Ce atitudine ar fi bună faţă de forţele astea, pe care le observi că te trag, una într-o direcţie şi una în altă direcţie? Ce poţi face, dacă nu ştii care varianta ar fi corectă? Mie îmi sar repede în ochi zonele astea conflictuale, cu forţe care trag în diverse direcţii, nu ştiu dacă şi celorlalţi...
Om de Jad: În general, e bine să te opui forţelor de orice fel. Evident, nu te opui la toate, o iei progresiv, după posibilităţi. Morala nu are în sine valoare - are valoare doar în ideea că îţi va contura mai bine viciul. Problema tuturor, nu e viciul ci imposibilitatea omului de a-l contura cu toată puterea de care dispune. Nu poţi renunţa la un viciu până nu e perfect conturat. Ideea e că oamenii spun că vor să se dezveţe de anumite chestii, dar n-o fac din toţi ficaţii. Dacă nu te opui, viciul nu ia contur, rămâne combinat cu tine (se amestecă cu fiinţa ta). Când viciul este bine conturat, ori se desprinde şi cade, precum o buba uscată, fie găseşti într-un final o variantă prin care te poţi debarasa de el. Deci într-o primă fază trebuie să ne opunem. Asta este esenţă moralei pe o cale spirituală.