Jocul Realității

Jocul realității și științele oculte ne vorbesc despre patru sub-perioade de dezvoltare ale Pământului (denumite și roze mici): perioada lemuriană, perioada atlanteană, perioada post-atlanteană și perioada actuală, perioada hristică. Există, de asemenea, alte trei stadii de dezvoltare ale planetei noastre, anterioare perioadei lemuriene, trei roze mari (noi aflându-ne, acum, la cea de-a patra roză mare) însă despre acest lucru nu vom vorbi, prea mult, acum. Pe noi ne interesează, pentru moment, cele patru sub-perioade de dezvoltare (cele patru roze mici) ale Pământului, cu omul ca ființă deținătoare de corp fizic, corp eteric, corp astral și Eu. Doar așa putem înțelege omul vechi și omul nou și ne putem face o idee despre căile spirituale din trecut și creștinism, ca fiind calea omului actual. În această afirmație nu există niciun pic de fanatism religios sau lipsă de respect pentru celelalte culte ori căi spirituale. Faptul că după moartea lui Hristos și învierea lui, lumea a trecut la un nou stadiu de evoluție, e un lucru observabil de către cel care face investigații în suprasensibil.

Fac precizarea că prin creștinism înțeleg acea cunoaștere, aprofundare și aplicare a învățăturilor lui Hristos, nu adoptarea unor dogme religioase și frecventarea unor cluburi spirituale/organizații (denumite și biserici) care, în realitate, își au originea și practicile în vechile tradiții de dinainte de Hristos. De fapt, creștinismul a fost îngropat odată cu moartea Apostolilor, chiar de către aceste vechi organizații, care și-au schimbat denumirea, ulterior, în “biserici creștine” și s-au folosit de învățăturile lui Hristos pentru a atrage populația și a face ceea ce știau ele mai bine, să subjuge și să învrăjbească oamenii. Aceste cluburi spirituale, conduse de clerici religioși cu atitudini și comportament îndoielnic, uneori demoniac, nu-l reprezintă nicidecum pe Hristos și nu slujesc aproape deloc dezvoltarea interioară a omului, fiind chiar împotriva însăși ideii de dezvoltare, de orice fel. Fiind supuse forțelor arhimanice, aceste cluburi vor susține, în principiu, două lucruri de bază: că omul nu poate evolua și că numai ele dețin cheia adevărului.

Vom face abstracție de curentele religioase de tip oriental, care se trag din înțelepciunea vechiului popor atlantean și vom vedea că în perioada pre-creștină, erau și alte curente religioase, cărora n-o să le spun acum numele, având ramificații diverse și care slujeau celor două forțe care influențează - după posibilități și după legi despre care vom vorbi în viitor – Pământul, respectiv forța luciferică și cea arhimanică. Dacă e să vorbim despre perioada actuală, ne aflăm în fața unei situații în care forțele arhimanice se află la conducere de vreo două mii de ani și se manifestă cu spor în așa-zisul creștinism, prin cluburile sale specifice, denumite și biserici. Mai nou, tendința e ca forțele luciferice să preia din nou puterea, prin noua “religie”, numită știință. Ca o glumă dulce-amăruie, cred că vor începe, în câteva sute de ani, cruciade împotriva celor care nu se încred în știință – cel care se va opune descoperirilor științifice, va fi exclus într-un fel sau altul din societate.

Lucrurile, vedeți, se repetă secvențial: pentru o perioadă de timp, forțele luciferice influențează populația planetei, după care, forțele arhimanice preiau conducerea și tot așa. Evident, acestea nu sunt singurele forțe care influențează planeta, dar ca o mică paranteză, India trece acum printr-un proces puternic de dezvoltare economică, ceea ce, pentru omul care are acces la lumile subtile, coincide cu preluarea societății respective de către puterile arhimanice. Vechea religie indiană, dominată de forțe luciferice, este înlocuită acum cu religia banului, care nu este altceva decât rezultatul influențelor arhimanice. India va cunoaște, pentru mulți ani de acum înainte, o dezvoltare economică fără precedent. Europa de Vest, Europa Centrala și SUA vor fi, în schimb, influențate din nou de către forțe luciferice, până acum fiind dominate de forțe arhimanice. Europa de Est, spre deosebire de Europa de Vest, va fi dominată pe viitor de forțe arhimanice, până când statul de drept își va lua o formă solidă, iar cetățeanul de rând va reuși să devină responsabil față de semenul său și față de societatea din care face parte. Este un mers firesc al lucrurilor, ca forțele luciferice și cele arhimanice să preia, împreună cu alte forțe, despre care vom vorbi, de asemenea, conducerea. Acest lucru se va întâmpla până în momentul în care omul va fi capabil să se conducă singur, iar așa ceva nu poate fi posibil fără cunoașterea suprasensibilă.

Revin la cele patru sub-stadii de dezvoltare ale planetei noastre, sau perioada ultimelor patru roze mici. Când vorbim despre perioada lemuriană, ne vom referi la perioada la care omul deja deține un corp fizic, un corp eteric, un corp astral și un eu. În perioada pre-lemuriană, omul nu avea așa ceva. De regulă, noi ne închipuim că în trecutul îndepartat al său, omul a deținut întâi un eu și apoi s-au dezvoltat celelalte corpuri subtile ale sale. De fapt, este invers: întâi de toate s-a format corpul fizic, în perioada în care Pământul se afla la un stadiu, denumit de noi, jucătorii, perioada Saturn, apoi s-a format corpul eteric, în perioada în care Pământul se afla la un alt stadiu de dezvoltare, denumit de jucători, Vechiul Soare, după care, s-a format corpul astral, în așa-numita perioadă a Vechii Luni și abia apoi eul, format în perioada Pământului Nou, a patra roza mare, având că primă etapă de dezvoltare (sau primă roză mică), perioada lemuriană.

Încercați să intuiți, folosindu-vă de imaginația creatoare, de care, cu siguranță, dispuneți, cum arata în acel moment omul, când corpul său astral era suficient de matur, iar eul său, evident, firav, apăruse pentru prima dată. Omul fusese pătruns până atunci de forțe ale naturii, care treceau prin el (la propriu și la figurat), lăsând urme. Putănd spune, fără să greșim, că universul lucra prin el nestingherit. În acea perioadă, pătruns de forțele naturii, omul își trăgea seva și “învăța” de la aceasta, prin cunoaștere directă. Învățăturile orientale ulterioare, toate cele care se trag din vechea cunoaștere atlanteană, indiferent că vorbim despre Upanishade, despre Tantre, Vede, shivaism ori chiar buddhism, folosesc expresii precum “cunoaștere directă, fără intermediar”, non-dualitate, sine suprem, non-separare, unitate în absolut ș.a.m.d. Acum, probabil că veți înțelege mai ușor de ce toate aceste curente religioase folosesc expresiile mai-sus menționate. Aceste expresii, pentru omul post-atlantean, care încă mai păstra în amintire câte ceva din perioada în care el nu era unit cu natura (nu era separat de natură prin simțământul eului), aveau cu totul alt înțeles decât au pentru omul de astăzi.

Învățăturile vechi vorbesc despre o eliberare obținută prin reîntoarcere la sursa vieții, despre non-dualitate sau despre așa-numitul vid creator. Aceste învățături, care au la bază revenirea la starea inițială a omului, puteau fi practicate cu succes în trecut, fiindcă structura acestuia și însăși perioada de dezvoltare a Pământului, permiteau revenirea la “sursa originară”. Pentru “a se elibera”, omul revenea la starea lui primordială, respectiv cea pe care o avea în momentul în care Pământul se afla la stadiul de dezvoltare denumit de științele oculte, perioada Saturn. “Eliberarea” se făcea, astfel, prin regresie/involuție. Expresii precum “eliberare de roata nașterii și a morții” nu prea mai au înțeles pentru omul actual, din moment ce omul actual caută, pe bună dreptate și în conformitate cu stadiul de evoluție actual, viața eternă și nu moarte eternă sau anihilare. Mă întreb ce poate face omul de azi cu acea stare primordială, “paradisul” religiilor orientale, nirvana, stare de vid absolut sau cum vreți s-o mai numiți și la ce i-ar folosi lui să trăiască acea formă fără formă. Cu siguranță, omul din trecut, care încă păstra în el amintirea existenței sale în absolut sau în “sursa tuturor lucrurilor”, vibra la această dorință de revenire la starea inițială. Odată cu moartea și învierea lui Hristos, această nostalgie față de starea primordială se estompează, apoi dispare, omul (și însăși planeta noastră) trecând la o noua etapă de dezvoltare, nu una prin revenire, ci una prin devenire.

Cu speranța că nu vor urma încă 10 – 20 de pagini de offtopic, vă aștept să purtăm o discuție coerentă și, mai ales, la obiect, DESPRE accesul la lumea suprasensibilă.