Am ales Vipassana ca primă tehnică de meditație din mai multe motive. Vipassana este o tehnică foarte veche, însă a ajuns să fie cunoscută și practicată la scară largă după ce Buddha a pus-o mai bine în valoare. Cel mai important motiv pentru care am ales să încep cu vipassana constă în faptul că este ușor de înțeles din punct de vedere teoretic și poate fi practicată în orice fel de condiții. Pentru a repeta o mantră ai nevoie de liniște, pentru a practica o poziție corporală ai nevoie de spațiu în care să te desfășori, dar vipassana poate fi practicată de către oricine, chiar dacă nu există condiții foarte prielnice pentru a o efectua. Alt motiv e ca mulți oameni s-au regăsit în urma practicării acestei metode. Este o tehnică în care pericolele sunt minime, cel mai mare risc atunci când practici vipassana este că te poți prăbuși într-un somn profund.
Un alt motiv pentru care am ales vipassana se datorează faptului că tehnica este foarte practică. Buddha n-a fost un visător, el n-a spus oamenilor să practice tehnici de meditație care să-i facă să viseze. Vipassana nu este o tehnică bazată pe imaginație. Fiecare tehnică de meditație pornește de la un lucru pe care noi îl cunoaștem și cu care suntem obișnuiți; vipassana pornește de la respirație. Este mult mai la îndemână să pornești de la propria ta respirație, care este ceva cât se poate de concret, decât să pornești de la o combinație abstractă de sunete, de la o mantră.
De ce de la respirație?
Toată viața noastră ne schimbăm continuu. La nivel mental, gândurile și părerile se schimbă în permanență, senzațiile se schimbă și ele de la o clipă la alta, chiar și corpul fizic își reînnoiește celulele la o anumită perioadă. Singurul lucru care te însoțește, de când te naști și până când vei muri, este respirația. De aceea, dacă vrem să cunoaștem punctul care nu se schimbă niciodată în ființa noastră, trebuie să pornim inițial de la ceva solid, de la ceva care să nu fluctueze la cel mai mic stimul. Buddha a înțeles că respirația este un bun punct de plecare.
Iată alt lucru care merită să fie luat în calcul: între respirație și procesul gândirii există o legătură strânsă. Respirația și procesul gândirii sunt strâns legate între ele, încât dacă oprești respirația, imediat gândurile se opresc și ele. Poate că îți este foarte greu să-ți observi gândurile în mod direct, dar s-ar putea să îți fie mult mai ușor să-ți observi respirația.
Tehnica propriu-zisă constă în faptul de a-ți observa propria respirație. Rețineți, nu trebuie să vă modelați respirația, trebuie doar s-o lăsați să se desfășoare normal, observând procesul
Alege o poziție plăcută, care să nu-ți provoace disconfort, să-ți mențină coloana vertebrală dreaptă și să-ți permită observarea respirației. Înainte de a începe efectiv meditația, așteaptă câteva secunde fără să faci nimic. Pregătește-te pentru ceea ce va urma, o călătorie către tine însuți, către miezul ființei tale. Cumva, între respirație și viața însăși trebuie să existe o legătură, din moment ce un om moare, dacă îi blochezi respirația, în doar câteva minute. Scopul tău este tocmai acela de a descoperi legătura aceasta dintre respirație și propria ta viață.
Nu te grăbi, lasă respirația să funcționeze în ritmul ei obișnuit. Îndreaptă-ți atenția către momentul în care inspiri aerul. Simte-ți propriile nări, simte cum aerul răcoros pătrunde în tine și însoțește-l cu atenție pe tot parcursul călătoriei sale. Mergi către interiorul tău, odată cu aerul inspirat, „plimbă-te” împreună cu el. Acum vine partea cea mai importantă: există un punct final unde inspirația se transformă în expirație. Exact între inspirație și expirație se află punctul unde îți poți întâlni propria ființă. Buddha nu vorbește în mod explicit despre acest punct în care ești și viu și mort în același timp, fiindcă știe că orice practicant de vipassana va ajunge la el dacă practică tehnica aceasta, cu interes. După acel punct mort, însoțește aerul care iese afară din tine pe același traseu pe care a intrat. Pe măsură ce expiri aerul, observă cum acesta este „golit” de acel „ceva” care întreține viața. Ne interesează să creăm o legătură specială între noi și acel „ceva” pe care unii îl numesc „prana” și putem face asta foarte ușor dacă observăm cu atenție cum aerul este golit de conținut atunci când expirăm. Putem înțelege mai bine ce este prana dacă facem diferența, la nivel subtil, între aerul pe care îl inspirăm și cel pe care îl expirăm.
La finalul procesului de expirare, apare al doilea punct critic. El se găsește chiar în momentul în care se trece de la expir la inspir. În al doilea punct critic îți poți cunoaște propria ta naștere, prima ta gura de aer.
Problemele care apar în practicarea vipassana sunt cauzate mai mult de somnolență, care ne cuprinde în momentul în care vrem să practicăm tehnica, și a atenției, care este deviată ușor din cauza proastei obișnuințe de a ne lăsa distrași de tot ce ne înconjoară. Dacă suntem suficient de perseverenți, în timp, atenția poate fi educată și ne va fi mai ușor să fim conștienți pe durata procesului de respirație.
Există mai multe moduri de a practica vipassana, le puteți încerca pe următoarele pentru a vedea care vi se potrivește cel mai bine:
a.atenția nu este focalizată decât pe procesul inspir-expir, fără să ne facem griji în legătură cu cele două puncte critice;
b.atenția este focalizată doar pe punctele critice, nefiind interesați de procesul inspir-expir;
c.atenția este focalizată doar pe expir și pe al doilea punct critic, dar în cazul acesta trebuie practicată pe toată durata zilei, în timpul oricărei activități;
d.atenția este focalizată între cele două sprâncene, urmărind să percepem la inspir o vibrație specifică trecerii energiei prana prin cel de-al treilea ochi.