Continența sexuală, ca metodă de oprire a risipei energetice

Continența sexuală este bună tocmai din acest motiv, că te ajută să nu pierzi din energie. Și sigur că acea energie, pe care tu o economisești, poate fi folosită către ceea ce am indicat până acum: facere de bine, trăire în adevăr, dezlegare de noduri personale, pentru a obține și mai multă energie cu care putem să lucrăm mai departe.

Strict în ceea ce privește cuplul, observați că oamenii cu cât sunt mai puțin educați, cu cât sunt mai proști, cu atât sunt mai incapabili de a forma un cuplu. Observați lucrul ăsta. Chiar dacă se spune că oamenii proști trăiesc împreună de nu știu cât timp...trebuie văzut și cum trăiesc oamenii ăia împreună.

Dar veți vedea că incapacitatea de a trăi în cuplu este direct proporțională cu prostia individului. Cu cât el este mai prost, cu atât el este mai incapabil să trăiască în cuplu. Și aici nu mă refer la a trăi în cuplu, așa, de formă, adică doi care sunt căsătoriți și trăiesc în aceeași casă. E vorba de felul în care ei comunică.

Cu cât oamenii sunt mai proști, cu atât ei sunt mai egoiști și cu atât capacitatea lor de a se apropia unii - de ceilalți se reduce drastic, fix în zona sexului. Oamenii, mai ales oamenii proști, cu cât sunt mai proști, cu atât ai impresia că cineva își bate joc de ei, efectiv, și singurul lor moment în care sunt și ei aproape unul de altul este ăla în care se împreunează. La animale se observă clar. Ele se apropie unele de celelalte doar atunci când e vorba de împerechere. Altfel nu stau foarte aproape unele de celelalte. Bine, puteți să-mi dați exemple de anumite specii care stau apropiate unele de celelalte, dar, în general, cu cât omul va fi mai prost, mai jos, cu atât capacitatea lui de a se apropia de ființa de sex opus este mai mică, este redusă.

Aici tantra acționează exact în direcția apropierii oamenilor; prin adunarea de energie, prin rafinarea acestei energii, automat, omul începe să fie atent față de ființa de sex opus. Și aici mai spun încă un mic lucru, apoi o să luăm o pauză : de ce este nevoie de apropierea sexelor? Pentru că este foarte necesară dobândirea viziunii persoanelor de celălalt sex asupra lucrurilor.

Cu cât ești mai apropiat de o persoană de sex opus, cu atât mai mult vei reuși să privești lucrurile din perspectiva acelui om, nu neapărat din perspectiva omului în sine, ci din perspectiva unui om de sex opus. Cu cât te ții mai la distanță, cu atât mai mult vei trăi în pătrățica ta.

Viziunea feminină asupra vieții este foarte diferită de viziunea masculină asupra vieții. Și dacă un bărbat nu reușește măcar o dată-n viață să aibă niște flashuri referitoare la felul în care văd femeile viața (și invers) omul ăla va trăi fragmentat, n-o să aibă deloc idee despre celălalt, despre cum vede viața, cum pricepe, cum prinde lucrurile, ce efect au acele lucruri în ființa lui și, ca o concluzie, oamenii se vor comporta într-un mod limitat. Neputând să țină cont de cel de lângă ei. Și atunci, ajungem exact la ce spuneam mai devreme : indolență, nepăsare și, practic, facere de rău.