Pare curios, dar religia este și a fost folosită, mai mereu, fie pe post de cârjă, fie pe post de paravan.
Pe post de cârjă, atunci când încercăm să găsim alinare în aceasta, iar pe post de paravan, când vrem să-i manevrăm pe ceilalți, ori când ne manevrăm chiar pe noi înșine, prefăcându-ne că nu ne dăm seama
Şi totuși, religia autentică rămâne singura care oferă libertate omului. Calitatea omului trebuie să fie, însă, diferită, pentru a putea lasă religia autentică să facă parte din viață sa. Pentru a putea pătrunde pe tărâmul religiei autentice, este necesar ca omul să treacă prin diferite etape de maturizare.
A fi un om religios este o calitate care ține de individ. Religia autentică nu este proprietatea unei culturi sau a unei rase, ea ține doar de realitatea pe care individul o trăiește. La religia autentică se ajunge doar printr-o căutare autentică. Dar cine își bate capul să înceapă o căutare autentică? De obicei, dorim să-i auzim pe ceilalți cum ne vorbesc despre Dumnezeu, despre tot felul de lumi astrale, despre Yoga, despre Zen, despre Buddhism, îi ascultăm cu sufletul la gură încercând să prindem înțelesul din vorbele lor... și cam atât. Încercăm să fentăm realitatea, căutând să obținem rezultate pe baza experiențelor altora, imediat, fără să depunem vreun pic de efort. Totul trebuie să ne vină pe tavă, iar dacă nu ne vine totul de-a gata, începem să negăm experiențele celorlalți.
Aflăm asta doar la bătrânețe sau în caz de boală incurabilă, dar ce păcat că înțelegerea vine atât de târziu încât aproape că nu se mai poate face nimic. Am în minte două imagini: prima, într-un cimitir, o bătrânică plângea spunând că nu mai vrea să trăiască. Tot ce-a avut s-a dus, iar ceea ce i-a rămas a fost doar tristețe. Trecea printr-o depresie de câteva luni, nu mai mânca, nu mai avea nevoie de nimic de la viață. A două imagine, este cea a unui tânăr sau a unei tinere în căutare de afirmare. Nu condamn pe nimeni, dar priviți cu atenție acea fată sau acel băiat și încercați să o vedeți bătrână de mai târziu, roasă de boli și uitată de lume. Mă mânca limba să-i spun acelei bătrâne că este o mare proastă și că suferă pentru că și-a trăit viață fără a fi inteligentă, dar am tăcut, pentru că suferință ei era, acum, la bătrânețe, cât se poate de reală.
Este un mare norocos cel care își dă seama încă din tinerețe care este valoarea reală a acțiunilor pe care le întreprinde. Cel mai mare dar pe care viața ni l-a oferit, este că putem realiza că într-o zi vom muri. Asta dacă realizăm.
De câte ori nu trec oameni bolnavi pe lângă noi, bătrâni, de câte ori nu trecem pe lângă cimitire și nu ne gândim deloc că asta este viitorul nostru. Te rog să faci un test: ia o poză cu tine, cu soția și cu copiii tăi, mergi într-un cimitir și lipește-o pe o cruce, peste poza care există deja acolo. Apoi, fă câțiva pași înapoi și privește-o: acesta este viitorul tău. Fă asta timp de zece zile, după care revino la viața pe care o duci acum și vezi dacă mai reușești. Dacă nu mai reușești este bine, pentru că deja ai făcut primul pas pe drumul către religia autentică.
Religia autentică nu te face să-ți închipui că viață este roz, nu te unge cu creme fine, spunându-ți că ai un loc rezervat în Rai, unde vei putea să faci aceleași lucruri tâmpite pe care le faci acum. Viața îți pare o glumă proastă dacă te duce cât de cât capul, iar dacă ești cu adevărat un om deștept, înțelegi că oricât ai da vina pe Dumnezeu pentru modul în care lucrurile funcționează pe Pământ nu vei ajunge nicăieri. Neagă-l pe Dumnezeu, neagă orice religie exprimându-te frumos și în termeni filosofici, neagă orice experiență spirituală, neagă ce vrei tu, pentru că oricum existenței nu-i pasă de pretențiile tale! Dacă va deveni cât se poate de clar faptul că nimeni nu este responsabil pentru că exiști așa cum exiști acum și că singurul care poate face ceva în această situație ești tu, se va aprinde brusc un beculeț. Trebuie să ai grijă din acel moment că beculețul să nu se stingă. Acesta va fi al doilea pas făcut pe drumul către religia autentică
Dacă cei doi pași au fost făcuți, abia atunci omul este gata să caute. Până să se întâmple asta, orice muncă de-a sa va fi făcută degeaba. Cunosc oameni care merg la conferințe, se roagă, fac pelerinaje prin locuri sfinte, practică Yoga de zeci de ani și viața lor nu s-a schimbat. Iar calea pe care ei o urmează, oamenii pe care ei îi urmează nu au nici o vină. Singurii care greșesc sunt chiar ei: cei doi pași, despre care am vorbit, nu au fost făcuți.
Religia autentică nu îți apare neapărat prin rugăciune, meditație, exerciții Yoga, ci doar prin atenție și conștientizare, iar acestea pot fi practicate oriunde: la birou, acasă, în grădină, în parc, în piață... locul nu contează, ci atitudinea ta, căutarea ta reală. Prin asta nu spun că religia autentică nu poate apărea prin rugăciune, meditație sau prin exerciții Yoga, ci doar că, prin inconștiență, toate căile spirituale duc spre nicăieri.
Privește plantele, privește oamenii și animalele. Privește lumea din jurul tău cu ochii proaspeți și vei vedea cum totul se schimbă. Ascultă vântul, lasă gerul să-ți ciupească obrajii, privește norii de pe cer, calcă cu atenție și fii conștient la fiecare pas pe care îl faci, încearcă să înțelegi ce este religia autentică, indiferent cât timp va dura, indiferent de rezultat. Această este căutarea reală.
„Nu a depus religia un brevet asupra puterii? Ba da! Religia este o formă de stocare e energiilor umane... o formă de îngrădire... prin religie multe se descoperă dar și mai multe se ascund. Oricum, dacă n-ar fi o asemenea manifestare, energiile acumulate n-ar avea o portiță de eliberare ar fi periculos... oricât de mult urăsc să fiu mărginit și limitat trebuie să recunosc că religia a jucat un factor important în evoluția umană și este încă necesară și va fi din totdeauna! Oricum, creștinismul nu o mai poate duce mult în stadiul asta. ...Poate islamul. Dar fără jihadurile lor sângeroase...
Religia este necesară supraviețuirii!
«Când îți dorești ceva cu adevărat și te rogi pentru acel lucru, Dumnezeu este acea persoană care te ignoră» ( The Island) o idee...mai diferită.”
Om_de_jad: Există două tipuri de religie. Cea care funcționează ca o formă de îngrădire, și pe care o cunoaștem, și religia reală, care este o relație între tine și Dumnezeu. În acea dimensiune nimeni din afară nu poate pătrunde să strice lucrurile. Este o treaba doar între tine și Dumnezeu. Această este religia autentică.
Creștinismul, islamismul, buddhismul, orice altă religie te va duce, în final, către religia reală, către religia autentică. În acest punct, toate influențele religioase se dizolvă, pentru că nu mai sunt necesare. Ele au ajutat, dar vine un moment când influențele lor trebuie să se oprească, pentru ca tu să poți stă liniștit și tăcut în prezența divinului. Dacă religia autentică înseamnă o relație între tine și Dumnezeu, ce loc mai poate avea acolo o doctrină, indiferent care ar fi natura ei? Acesta este motivul pentru care spun că religia autentică este o necesitate interioară, nu un moft, o cârja, sau o metodă prin care să-i faci pe alții să te asculte.
Toate căile spirituale sunt bune, problema este că un om de un anumit tip, își alege greșit o cale spirituală. Omul bazat pe intelect alege creștinismul în loc de Yoga, cel orientat către inimă alege buddhismul în loc să aleagă islamismul ori creștinismul și tot așa. Oamenii sunt diferiți și fiecare ar trebui să-și cunoască orientarea.
Şi, dacă tot cauți și nici o religie nu ți se potrivește, va trebui să-ți faci tu singur una. Bună și aia, cu condiția să te ajute să nu te minți, să știi mereu în ce loc te situezi și să te ghideze către înțelegere, către conștientă.
Om_de_jad: E bine să ții cont de faptul că orice căutare sinceră este plină de pericole, deci, să nu crezi că vei fi scutit de greutăți. Într-un fel, în inconștiență să, omul este protejat de către natură, dar, dacă pornește în căutarea realității, atunci se va află în dificultate
Problema principală, atunci când pornești pe o anumită cale spirituală apare din faptul că noi aplicăm principiile valabile în viața de zi cu zi, într-o lume complet nouă. Ceea ce este valabil în viața de zi cu zi, de cele mai multe ori este greșit și nu dă rezultate în lumea interioară. Va trebui să învățăm un alt limbaj, să ne dezvoltăm cu totul alte simțuri pentru a putea “mișca ceva” în lumea din interior.
De exemplu lupta, care este un factor hotărâtor în viața de zi cu zi, în interior nu numai că își pierde valoarea, dar la un moment dat devine o piedică. Un alt exemplu este personalitatea. În viața de zi cu zi, personalitatea puternică ne scapă de multe necazuri, dar când pătrundem în interior, personalitatea puternică poate fi o piedică dacă rămâne în starea în care se află acum. Pentru a putea rămâne tăcuți, personalitatea noastră va trebui să fie șlefuită pentru a se putea adapta la cerințele din interior. Şi nu e un lucru simplu.
„Faptul că fie și doar două spirite ajung să perceapă la fel firea lumii, o asemenea lume Divină, nu poate fi datorat în niciun caz ... hazardului cosmic. ”
Om_de_jad: Eu nu știu prea multe lucruri despre spirite și nici tu nu cred că știi. Spun asta pentru că NIMENI nu știe exact ce sunt spiritele, dar foarte mulți oameni scriu cărți despre asta și țin și conferințe. Hai să fim deștepți și să nu vorbim despre spirite, pentru că dacă o facem începem să ne prefacem. De unde să știm noi că suntem spirite? Poți să bagi mâna în foc că ești un spirit? Și dacă da, unde se află el?
Când treci de o anumită vârstă, începi să te simți singur. Începi să-ți pui întrebări legate de „coincidență”, de „hazard cosmic”, dar nici un răspuns nu vine, oricât de multe întrebări ți-ai pune și oricât de multe cărți ai citi despre asta. Ai dori să poți crede în aceste idei, dar nu este atât de simplu să o dai la pace cu îndoială. Imediat ce afirmi că viața nu este o coincidență și că este, de fapt, un joc divin, deja îndoiala și-a băgat codița. Nici nu apuci să spui că viața are un sens și deja o mică parte din tine spune: și dacă nu este așa?
Şi tu ești chiar un om norocos că îți pui aceste întrebări. Majoritatea oamenilor ajung la vârste înaintate și nu-și pun niciodată întrebarea dacă au venit aici din întâmplare, dintr-un joc al hazardului, sau totul are un sens. Ei continuă să facă aceleași lucruri tâmpite zi de zi, până în clips în care mor.
Din păcate, noi trăim prin minte, prin filosofii, iar pentru a înțelege realitatea vieții este nevoie de inima. Prin minte poți să analizezi, poți să gândești, poți să creezi sisteme logice, dar doar atât.
Nu te încrede prea mult în expresiile frumoase, nu-i crede pe alții care îți spun că viața este un joc divin, chiar dacă îți spun asta folosind un limbaj elevat de care ești încântat, dau ochii peste cap și par fericiți. Caută asta chiar tu. Doar răspunsul pregătit special de Dumnezeu pentru ține este valabil. Altul nu te va satisface .
„Interesant. Ți-am urmărit posturile fără să intervin prea mult, pentru a vedea unde vrei să ajungi. Ba chiar am încercat să te provoc, văd că nu prea mi-a reușit. Oricum, în tot ceea ce ai afirmat îți dau dreptate, chiar dacă am disimulat un pic adevărata mea părere în scopul expus mai sus.
Aș putea spune că am înțeles că dorești să ne arăți o cărare, nu să ne conduci pe ea (nici nu ai putea-o face). Poate greșesc. Mai aștept.”
Om_de_jad: Cărarea și-o găsește fiecare. Suntem atât de diferiți... tocmai asta este farmecul. Iar tu, de exemplu, ce ai putea să cauți pe cărarea mea, la ce ți-ar folosi? A ta nu-ți ajunge?
Eu doar fac afirmația că există o cărare. Până la urmă, dificil este să-ți găsești propria cărare, iar dacă o găsești... E absurd să mergi pe cărarea altei persoane, pentru că nu vei face altceva decât să imiți acea persoană. Mulți fac asta și ai văzut ce urât arată.
Ca să-ți găsești propria cărare, va trebui să renunți la lucrurile care ți-au fost impuse. Și unele urme sunt atât de adânc înfipte, încât ai senzația că drumul pe care ai apucat este al tău. De aceea este nevoie de efort susținut și de o direcție clară. Asta este tot ce poți să iei cu tine în călătorie. Și, desigur, inteligența, fără de care efortul susținut nu face doi bani, iar direcția, în mod sigur, nu va fi clară