Jocul Realității

Metode pentru deziluzionare și evoluție spirituală în cuplu

Conștiința umană nu poate fi ținută pe loc. Ea poate evolua sau involua, dar de rămas pe loc nu poate rămâne. Aș vrea că acest lucru să fie înțeles încă de la început, altfel între noi nu va exista nici o punte de legătură în această discuție. Eu nu scriu aici pentru toată lumea, nu am pretenția să fiți de acord cu mine, nu vreau să-mi dați dreptate. Singurul lucru pe care vă îndemn să-l faceți, este să aveți amabilitatea de a judeca pe baza propriei minți și nu pe baza prejudecăților înainte de a vă expune ideile pe această temă. Vom aborda împreună un subiect care în mod normal ar trebui să fie simplu și la îndemână, dar care, din nefericire, este atât de poluat de idei preconcepute încât a devenit aproape imposibil să-l iei în dezbatere, fără a întâmpina dificultăți serioase.
Vă atrag atenția din start că nu am de gând absolut deloc să-mi demonstrez afirmațiile, așa că va rog să vă abțineți de la a lucruri de genul „demonstrează, că altfel nu te cred”. Îmi este absolut egal dacă mă credeți sau nu. Dacă vreți să verificați afirmațiile mele o puteți face, însă trebuie să știți că acest lucru presupune mult efort și nu e vorba doar de efort intelectual. Oricine vrea să verifice aceste afirmații este binevenit, îl voi sprijini cu toată puterea de care dispun, însă trebuie să știe din start că are foarte mult de muncă.
Atunci care este scopul acestui topic? Desigur, nu o dezbatere în contradictoriu pe tema propusă. Așa cum am spus, eu nu scriu aici decât pentru un segment foarte restrâns de oameni, iar acei oameni știu bine să se folosească de aceste informații, știu exact ce să facă cu ele.
A fost nevoie de această introducere tocmai pentru a evita discuțiile inutile. Planeta pe care locuim trebuie privită ca un loc de popas pentru luarea deciziilor. Conștiința voastră nu poate rămâne pe loc, în forma în care voi v-o percepeți acum. Timp de pierdut nu este, iar dacă sunteți puțin atenți în jurul vostru veți vedea cu ușurința că am dreptate. Viață voastră este formată din vreo șaisprezece ore de activitate și vreo opt ore de somn, însă nu știu câți dintre voi și-au pus problema la modul serios de ce o ființă umană are nevoie de OPT ore de somn, adică practic o treime din existența sa pentru a se reface.

Pământul este un loc de popas pentru luarea deciziilor. Nu știți cum ați ajuns aici, nu știți ce se va întâmpla după ce veți muri, însă cel puțin în acest moment aveți un oarecare grad de putere în a lua decizii, și poate tocmai de aceea viața ar trebui privită cu grijă. Cu siguranță există locuri mai bune decât Pământul, dar și locuri mai puțin bune, deci viața actuală poate fi considerată a fi cumva și o posibilitate de creștere.
Suntem scutiți de boli, de bube prelungite, de suferințe și de morți premature, grație tehnologiei și evoluției din ultimul secol. Acest lucru permite omului să fie mult mai atent cu el însuși, îi oferă mai mult timp pentru studiul de sine. Puțini oameni conștientizează acest avantaj pe care îl au, majoritatea preferând să se lase purtați de val și să se bălăcească în plictiseala vieții cotidiene. Să nu mă înțelegeți greșit, nu sunt împotriva acestor oameni, este dreptul lor să trăiască așa cum își doresc. Spun lucrurile astea pentru cei care au nesimțirea de a-i batjocori pe cei care se află pe o cale spirituală fără să se gândească de două ori înainte de a deschide gura. Este dreptul acestor oameni să se bucure de o viață spirituală, așa cum este dreptul celorlalți să se bucure de plăcerile efemere. Cu toate astea, o vorba din bătrâni spune scurt și la obiect cum că „muștele trag la căcat”. Şi tot o vorba din bătrâni spune să bați fierul cât e cald. Deci să batem fierul cât e cald și să lăsăm muștele, în aceeași ordine de idei cu iz termic, să tragă unde doresc.
Tema pe care vom purta discuția este spiritualitatea în cadrul cuplului. Prin cuplu înțeleg un bărbat și o femeie care se hotărăsc să trăiască împreună, căutând prin asta să fie fericiți. Teoretic ar trebui să fie simplu, oamenii chiar își pot găsi împlinirea în cadrul cuplului, iar împlinirea de orice fel conduce în mod cert la o creștere spirituală, însă, din cauza influențelor nefaste generate de poziția Pământului în Raza Creației și a așa-numitului „flux” în care oamenii se află prinși ca în plasă de câteva mii de ani, acest lucru care, repet, la origine este natural și la îndemână, devine aproape imposibil de obținut.
Despre toate acestea vom discuta în cele ce urmează, așa că stați pe-aproape.

Agresivitatea în cuplu, dorința de a controla, gelozia, ura, toate acestea sunt pe de o parte efectele unei educații defectuoase, iar pe de altă parte sunt rezultatul influențelor pe care le primim în mod subtil. Fără să ne dăm seama, suntem aproape complet ignoranți față de mediul subtil care ne înconjoară și care ne influențează viața. Nu vreau să deschid o discuție acum despre lumea subtilă care ne servește în mod constant „modele comportamentale demne de urmat”, nu vreau să discut acum despre flux. Cei care sunt interesați de o astfel de discuție trebuie să-mi demonstreze mai întâi că îmi sunt prieteni și abia după aceea, în situația în care am stabilit o legătură reală, bazată pe prietenie, putem pătrunde în miezul problemei. Este un subiect foarte delicat și nu poate fi abordat de către cei fricoși, indolenți, rău intenționați, interesați doar de pălăvrăgeală ș.a.m.d.

Să luăm în discuție, puțin, scopul topicului : oamenii bine educați – și mulți dintre voi au cu adevărat o educație aleasă – încearcă, fiecare în felul lui, să lupte cu manifestările de acest gen: ură, gelozie, dorință de control. De cele mai multe ori, lupta cu aceste manifestări dă rezultate parțiale și de scurtă durată. Alte ființe, cu un grad mai mare de interiorizare, caută prin propriile forțe să pătrundă în sursa problemei, cu alte cuvinte să identifice cauza manifestărilor de natură inferioară. Eu am un respect profund pentru toți cei care caută să-și identifice sursă propriilor probleme, atâta doar că, din păcate, nici acest gen de muncă nu dă rezultate prea trainice. Știți de ce? Fiindcă cel care caută să se comporte bine în societate duce o luptă la exterior, în timp ce acela care caută să identifice sursa problemelor a mutat lupta la interior, deci luptă încă există, numai că a fost mutată în altă parte.
Atunci care să fie soluția? Știm cu toții că lupta nu ne folosește la nimic. Şi tot noi știm că dacă nu luptăm, ne lăsăm purtați de val și exprimăm orice pornire negativă iarăși nu este bine. Oricât am încerca să luptăm cu gelozia, cu ura, cu dorința de a-i controla pe cei din jur, sfârșim prin a face lucruri de care ne este, în final, rușine. Şi oricât am încerca să pătrundem la sursa problemei, aflarea acesteia nu va rezolva problema decât parțial.
Să zicem că ești agresiv. Oricât am pătrunde la sursa și am află într-un final că agresivitatea noastră este cauzată de frică, n-am rezolvat problema, tot agresivi vom fi. Oricât ni s-ar spune nouă că un fetish (de exemplu un fetish pentru ciorapul unei femei) își are originile într-o experiență din copilărie, tot nu ne vom vindeca de acel fetish, chiar dacă am aflat cauza care a generat fetishul.
De aceea, consider să abordez situația în mod diferit. Toate problemele noastre există pentru că noi nu vedem corect. Dacă am vedea corect chiar și pentru o clipă, n-ar mai fi nevoie nici de lupta cu gelozia, nici de căutarea sursei acesteia. Doar o clipă de luciditate și tot acest vis urât se risipește. Iată ce încerc eu să fac aici, caut să dau un impuls, în așa fel încât ceva din interiorul vostru să rezoneze și să lase intuiția să-și facă treaba.
Din păcate, noi trăim într-o iluzie continuă, facem parte dintr-un mare proces și nu reușim să vedem decăt o mică părticică din el. De pildă, noi nu ne gândim decât foarte rar la condiția noastră umană. Foarte rar gândim lucrurile la rece. Foarte rar ne dăm seama cum ne-a lăsat Dumnezeu să trăim și cum trăim noi, de fapt. O să încerc în cele ce urmează să zugrăvesc un mic tablou, așa cum se vede din locul din care privesc :
Vom presupune că nu trăim în București sau în Los Angeles, că nu locuim într-un apartament, că nu beneficiem de tehnologie, că n-avem mașină, piață, telefoane ș.a.m.d. Vom presupune că trăim în mod natural, pe un mare bolovan din univers pe care îl numim Terra și care s-a așezat din voia lui Dumnezeu în așa fel încât oferă condiții prielnice de viață. Veți vedea cât de tare diferă viața unui bărbat de cea a unei femei, dacă privim lucrurile așa cum sunt ele de fapt, așa cum le-a lăsat natura.

Dacă te-ai născut ca bărbat, viața ta va semăna foarte mult cu cea de acum, doar că vei folosi niște arme rudimentare ca să-ți câștigi existența. Probabil că vei ucide ca să poți trăi și este la fel de probabil că vei fi pândit de pericole la tot pasul. În rest, cam atât.
Dacă te-ai născut femeie, situația este mult diferită. Femeia va fi dotată din naștere cu un fizic mult mai firav decât cel al bărbatului. Din punctul ei de vedere, pe lângă animalele de pradă care sunt gata să o ucidă, apare un pericol nou, un animal mult mai viclean: bărbatul. Ea nu va vedea o diferență prea mare între acel animal care vrea să o ucidă și bărbatul, care, de asemenea, îi poate face rău. De cele mai multe ori, contactul cu animalul numit bărbat va consta într-un viol, act căreia ea nu va putea să se împotrivească prea mult, având în vedere fizicul de care dispune.
Poate că în timp, femeia va înțelege că animalul bărbat îi seamănă ca înfățișare și va caută într-un fel sau altul să se facă acceptată. Pentru asta, ea dispune de o armă foarte puternică: propriul sex. Acesta este singurul lucru cu care îl poate controla pe bărbat, având astfel posibilitatea de a dobândi hrană, adăpost și protecție în față celorlalte animale. Riscul pe care și-l asumă este mare, fiindcă în urmă violului – de data aceasta acceptat – prin care primește la schimb protecție, ea rămâne gravidă. Iar Dumnezeu, nici de dată această nu se dovedește a fi foarte blând cu ea: în mare parte, femeia ori va muri la naștere, ori va naște un pui mort, ori, printr-o minune, va naște puiul viu și va scăpa cu viață. Moartea femeii la naștere este una groaznică, se produc leziuni grave la nivelul organismului, se pierde o cantitate enormă de sânge, se produc infecții și la final moare. Acesta este modul NATURAL în care femeia e proiectată de către Dumnezeu să moară, într-un procent destul de mare.
Dacă are un mare noroc și scapă, copilul ei va fi în pericol. Va trebui să aibă lapte să-l hrănească, iar dacă hrană ei nu este suficientă, nu va putea produce cantitatea necesară de lapte pentru a-și hrăni copilul. Ea știe, printre altele, că în timp ce își hrănește copilul este inutilă pentru bărbat, nemaiputând să-i ofere sex. Se va afla, atunci, într-o situație foarte neplăcută, de multe ori, în acest timp, va fi agresată de către bărbat(ți). Astfel, se poate ajunge în situația în care ea să aibă un copil de un an și un pic și deja să-l nască pe al doilea.
Mulți dintre copii vor muri în primii ani, iar majoritatea vor fi hrăniți insuficient și vor ajunge la maturitate cu un sistem imunitar slab și cu predispoziții la boli infecțioase de toate felurile.

Totuși, este greu de tras o linie și de aflat dacă femela își crește puiul din datorie sau din pur egoism, simțind cum mica ființă din brațele ei este total dependentă și cum prin asta ea dobândește un sentiment de superioritate: Dumnezeu i-a dat un copil pe care îl poate domina în același mod în care o domină pe ea bărbatul.
Pentru a păstra cât mai aproape bărbatul în perioada în care copilul crește (fiindcă are nevoie de hrană, de adăpost și de siguranță), ea este nevoită să recurgă la mai multe mijloace; este nevoită să-l facă pe bărbat dependent de ea. Chiar dacă sex nu îi poate oferi o perioadă, îi poate oferi în schimb altceva: îi poate prepara hrana, îi poate face curat în bârlog, îi poate da senzația că îi este tovarășă.
N-are sens să ne întindem cu povestea, revenim la discuția noastră. Cauze sunt foarte multe, noi suntem rezultatul milioanelor de ani de chin și suferință. Pare foarte ciudat, dar faptul că în ziua de azi femeia este liberă se datorează tot bărbatului. Nici Dumnezeu și nici natura n-au eliberat femeia în asemenea mod în care bărbatul a eliberat-o, în decursul anilor. Prin tehnologie, prin legile pe care le-a dat, prin înfrânările pe care și le-a impus, bărbatul a căutat totdeauna în mod inconștient să elibereze femeia. Deși nu își dă seama cât de mult are nevoie de femeia liberă, bărbatul acționează pentru eliberarea acesteia. Ceva în subconștient îi spune că până când femeia nu este liberă, nici el nu va fi liber. Iar dacă amândoi devin liberi, ori se va pierde complet legătură dintre ei bazată pe nevoie și își va vedea fiecare de treaba lui, ori, dimpotrivă, ceva magic și imposibil de zugrăvit în cuvinte se va întâmpla. Vă rog să reflectați puțin la treaba asta.