Despre metode de deziluzionare
Mulți oameni se plâng că au o viață grea, că le merge rău, că li se întâmplă tot felul de lucruri urâte și nu iau în calcul un lucru simplu, pe care îl putem citi în Biblie : facerea de bine.
Indiferent cât de ciudat sună un astfel de sfat, având în vedere Jocul Realității, tehnic vorbind, și practic vorbind, facerea de bine îți îmbunătățește ție viața.
Ce înțeleg prin „facere de bine” – nu mă refer la situațiile alea în care, nu știu, cred că ați cunoscut și voi, așa-ziși creștini care sunt preocupați să facă bine dar simțiți că, în spate, există un orgoliu foarte puternic; își stimulează propriul orgoliu și-și spun: „Uite ce bun sunt eu, uite ce bine fac!”.
Facerea de bine, așa cum o prezintă Jocul Realității, se referă, în primul și-n primul rând, la a nu face rău, atunci când ți se ivește ocazia să faci rău, și la a face acel bine care pe tine nu te încurcă. Aici e o mare jmekerie pentru că acei creștini care fac bine, când fac bine, se forțează. Este un bine pe care ei îl fac nenatural. Ei depun efort ca să facă binele ăla.
Adică cineva vine și-ți spune : „Te rog frumos să-mi hrănești și mie papagalul. Săptămâna asta sunt plecat la mare cu familia și te rog frumos să-i dai de mâncare papagalului”. Iar omul respectiv, creștinul, face și curat prin casă și plătește și facturile. Zic așa, ca exemplu. El a fost rugat să dea de mâncare papagalului, atâta tot. Dar, pe lângă treaba asta, el a mai făcut și altceva. Dar el, când depune acel efort, acel efort în loc să îl descarce, îl încarcă, mai tare. Și-l încarcă în mod eronat. Atâta timp cât el face curățenie, își spune: „Uite ce om bun sunt, uite ce fac, îi fac și curat, el mi-a zis să-i dau de mâncare la papagal, dar eu fac și curat și uite sunt un om bun și sfânt”. De aici se întâmplă ca-n bancul ăla cu iepurașul, cu tigaia, ajunge să spună că „Da, uite eu, sunt bun, îl ajut și el nu mă ajută pe mine”. Astfel apar tot felul de idei de genul ăla în cap, care numai bine nu fac.
Lucrurile stau în felul următor: dacă cineva îți cere să faci ceva, te roagă, ca în situația asta, trebuie să te gândești în primul rând cât de mult te încurcă pe tine solicitarea respectivă. Dacă pentru tine nu e o problemă, chiar nu e, nu la modul că lași de la tine, dacă chiar nu e o problemă, să zicem că e în drumul tău spre piață și-ți ia două minute să urci să dai de mâncare la papagal, este bine să faci. Pentru că, ce se întâmplă, se aplică exact ce spunea Hristos : „Să faci un bine și să uiți imediat”.
Dacă tu nu depui efort pentru binele respectiv, îl uiți foarte repede, nu-l pui la socoteală. Te roagă cineva ca în drumul tău, spre școală, să treci să îi iei și copilul lui de la grădiniță. Tu stai și te gândești. Omul obișnuit zice din prima: „Nu, stai, am altă treabă, mă pui să-ți iau copilul, tu nu poți să-l iei, tu n-ai mașină, lași pe mine...”, o întreagă poveste – când tu oricum ai drum în direcția aia.
Deci nu mă refer la depunerea de efort pentru a face un bine ci la înțelegerea clară a situației în care te afli, a situației în care se află cei din jur și acea facere de bine se referă mai degrabă la deblocarea unor situații de viață sau a unor stări conflictuale, când este posibil, fără să depunem efort, fără să investim energie mai mult decât e cazul.
E ideea aia de a nu te călca pe picior cu ceilalți, din jurul tău, pe cât posibil. Este o practică foarte bună. Dacă tu oricum ai drum în direcția aia și pentru tine înseamnă trei minute să iei copilul de la grădiniță, și prin asta poți să faci un lucru bun, cu timpul, toate aceste lucruri de care tu le uiți pe parcurs, se vor aduna. Și o să te trezești că, ușor-ușor, în primul rând, nu ți se mai întâmplă lucruri rele. După care încep să ți se întâmple lucruri bune.
Dacă observați, oamenii se plâng, în general, că o duc rău, că se simt rău, se-ntreabă de ce li se întâmplă toate astea, dar dacă le observi comportamentul o să observi nu că sunt răi, că nu despre asta e vorba, foarte puțini sunt oamenii ăia care chiar sunt răi. O să observi că ei au un stil de viață foarte îngălat, foarte încurcat. Au încurcături ei - cu ei înșiși, ei - cu cei din jur, ei - cu familia și rudele, ei - cu toți, cu șeful, cu toată lumea au ceva încurcat. Nu au o viață descurcată. Și-așa că orice ce li se cere pentru ei e deja o povară. Nu mai au timp să-ți ia și ție copilul de la grădiniță, apropo de exemplul dat.
Dacă putem să facem bine fără să ne forțăm, atunci reușim să facem ceea ce ni se indică în Biblie, să uităm de binele pe care l-am făcut, să nu-l punem la socoteală. Pentru că însăși metoda asta prin care notezi, treci pe listă, câte lucruri bune ai făcut tu și ții cont de ele, deja te plasează într-o zonă proastă, într-o zonă nepotrivită. Deja faci comparații, ai pretenții. „Eu ți-am adus ție copilul de la grădiniță, dar tu nu-mi dai și mie cheia de 13 ? Am și eu nevoie de ea, știi că eu ți-am adus copilul de la grădiniță, dar tu acum nu observi treaba asta”. Pe când, dacă tu faci binele respectiv știind că deblochezi o situație și atât, automat, ai uitat despre treaba asta și abia atunci se contorizează.
La fel, lucrurile rele care se întâmplă în jurul nostru, și, când spun „lucruri rele”, nu mă refer la bombe sau crime, ci la delăsare. „Lasă, ce dacă, ce importanță are că i-am promis că vin la două și am ajuns la patru, ce dacă, nu se întâmplă nimic, ce are...”
Mie mi s-a întâmplat. Și vedeți, întotdeauna apare o scuză. „Mi s-a întâmplat c-am plecat mai târziu. Asta e, ce puteam să fac?!”. Puteai să faci.
Din respect pentru ceilalți, dacă ai promis un lucru, trebuie să te ții de el. Și aici mă refer la ora pe care ai stabilit-o pentru o întâlnire, la ceva ce ai spus – și aici ajungem la discuțiile noastre cu „vin, particip la munte, faceți rezervare, opriți cameră” și „...nu mai vin!”. Asta spune câteva lucruri despre omul respectiv. În ce măsură poate un astfel de om, care nu se ține de cuvânt și care este delăsător, să se apuce și să se țină de o cale spirituală ? Probabil că foarte puțin, spre deloc - dacă nu e capabil nici măcar să se trezească la ora la care a zis că se trezește, dacă a promis că ne vedem la ora opt și nu mai vine. Deci trebuie făcut ceva în direcția asta, fiindcă altfel nu ai cum să evoluezi.
Răul, așa cum îl vede Jocul Realității, este inconștiența. Eu am spus, la un moment dat, într-o discuție, că răul, așa cum îl vede Jocul Realității, este mecanicitatea. Acțiunile mecanice, fără conștiință, fără participarea conștiinței sunt – duc – la lucruri rele. Altceva e puțin probabil. Să vorbim despre un rău din ăla voit...deja pătrundem în alte zone. Răul, de regulă, ține de inconștiență și de delăsare. Așa cum tu ești rău și inconștient, în situația în care vei avea nevoie să fii ajutat, o să te trezești cu același lucruri.
Iată, deci, o altă metodă de a te deziluziona – facerea de bine. Pentru că, printre altele, facerea de bine este o metodă de deziluzionare. Atâta timp cât faci rău, vei fi victima gândirii de genul celei pe care v-am descris-o mai devreme : „de ce mi se întâmplă numai mie, de ce alții au o viață liniștită și eu nu am, cu ce-am greșit?”. Toate astea țin de o anumită iluzie. Practicând acest bine neforțat, bine liniștit și la-ndemână, ușor-ușor, te deziluzionezi, o să vezi că lucrurile nu sunt așa ciudate, că dracul nu e așa de negru și că nu ți se întâmplă numai ție.
Vom vorbi acum despre deziluzionare prin practica trăirii în adevăr și a exprimării adevărului.
Aici nu ne referim iarăși la dorința individului de a spune totul, așa cum este - inclusiv lucruri neplăcute pentru cei din jur, ca la sfârșit să spună că „da, am spus toate lucrurile astea pentru că eu trăiesc în adevăr și eu exprim adevărul și am vrut să spun lucrurilor pe nume”.
Deziluzionarea, prin practica trăirii în adevăr și a exprimării adevărului, se referă în primul rând la sinceritatea ta, ca individ, atunci când îți privești problemele personale, la cunoașterea adevărului - în primul și-n primul rând despre tine : adică să-ți scoți toți scheleții din debara. Și după ce ți-ai scos toți scheleții din debara, fiind curat, neavând niciun fel de mort ascuns pe undeva, sau vreo chestie care stă ascunsă pe acolo, abia atunci poți să aplici acest adevăr și-n relație cu ceilalți. Dar, în primul rând, adevărul trebuie practicat cu tine, pentru a te deziluziona. Și aici o să discutăm puțin despre abordare.
Noi când abordăm problemele personale (alea grele mă refer, alea de care nu ne e drag), fie ne rușinăm, fie suntem nerușinați. Noi ar trebui să învățăm non-rușinea. Pentru că noi abordăm problemele fie la modul rușinos – „Mi-e rușine cu mine că fac treaba aia, că sunt așa, că fac așa, că nu mă pot abține să nu fac treaba aia”, fie suntem nerușinați – „E, și ce dacă, și ceilalți fac, ce mare jmekerie, că dacă nu fac asta sunt călcat în picioare și mai bine lovesc eu și mai bine fac eu...”.
Trebuie să învățăm să ne apropiem de noi înșine, cunoscând ne-rușinea. Nici rușine, nici nerușinare. Trebuie să ne apropiem de noi înșine și să vedem lucrurile așa cum sunt ele. E o muncă intensă de a vedea, în primul rând, cum suntem, și aici mă refer la observarea tampoanelor de care vorbeam aseară, a lucrurilor care ne dau senzația că totul e în regulă și că de fapt noi suntem buni, suntem drepți și facem ce trebuie, până la observarea directă a interiorului nostru, fără a judeca, fără a ne judeca, fără să tragem niciun fel de concluzii, nici că suntem răi, nici că suntem buni, să le observăm, așa cum se manifestă ele în noi înșine. Asta înseamnă trăirea în adevăr. Să avem o viață interioară în care noi – cu noi înșine suntem pe față. Nu ne ascundem, nu ne rușinăm de ce suntem, nici nu suntem nesimțiți, să spunem „Ce dacă, și alții sunt răi și pot să fiu și eu rău, care-i problema., suntem toți răi și care e mai rău câștigă”. Nici așa, dar nici la modul : „Mi-e rușine de mine, voi ajunge în iad”.
Este o stare de fapt : sunt așa. Hai să vedem cum. Sunt, poate, prost, sunt laș, sunt fricos, sunt delăsător, sunt obositor, sunt urât, sunt în toate felurile în care sunt.
Trebuie să ne vedem exact așa cum suntem. Asta duce la deziluzionare. Pentru că, cu cât practici mai mult cunoașterea de sine, lucruri observabile, puteți să-i întrebați și pe ceilalți, c-or să vă spună cum sunteți și-o să vă deranjeze. Și lucrurile alea pe care vi le spun ceilalți, luați-le așa, că de regulă ceilalți văd petele negre ale noastre. Îți vor spune că ești țâfnos, că ești încăpățânat, că nu vrei s-asculți, că ești morocănos, că ești țăcănit, că ei spun ceva și tu înțelegi altceva...trebuie să le luăm așa cum le spun cei din jur și să observăm starea de fapt. Pentru că, atât timp cât noi n-o să facem treaba asta, noi o să trăim în minciună.
Spunând tare către toată lumea că „Eu vreau să ajung la adevăr!” - dar trăind în minciună interioară, va fi imposibil să ajungi la adevăr. Va trebui, în primul și-n primul rând, să curățăm propria sufragerie. Și după ce curățăm propria sufragerie, putem să avem dorințe, pretenții, să ajungem să observăm realitatea, așa cum este.
Aici este o discuție un pic colaterală, referitoare la frică. N-o să insist foarte mult asupra acestui subiect, că poate vom discuta altă dată mai pe larg. Frica – conține în ea o foarte mare energie, frica de ceva. Pentru că frica apare prin înnodarea unui lucru. Atunci când tu ți-ai dorit ceva sau ai vrut să faci ceva și s-a întâmplat un lucru, un fenomen, care leagă acea dorință cu un nod, atunci apare frica. Dorință sau tendință, sau ce poate să fie în spate, ceva ai vrut să faci, ți-ai dorit să faci, ceva te-a oprit sau te-a blocat sau s-a întâmplat ceva și apare frica. De exemplu, frica de moarte, de cele mai multe ori se trage din incapacitatea de a-ți trăi viața. Te simți incapabil să-ți trăiești viața și-atunci apare frica de moarte, ca reacție. De aici se adună, peste frica respectivă, tot felul de scame. Se adună praf, trece timpul, apar și alte frici, de diverse, dacă ne putem focaliza pe o anumită frică pe care o avem, astfel încât să dezlegăm nodul respectiv, se va degaja o cantitate de energie foarte puternică. Din dezlegarea acelui nod. Și acea energie poate fi, automat, absorbită de propria ființă. Și ceea ce poți să obții prin practică spirituală de timp yoghin sau altfel, în ani, poți obține într-o singură oră sau într-un singur minut dezlegând un astfel de nod. Pentru că problema noastră nu este neapărat de acumulare de energie, ci de risipă de energie. Noi avem probleme nu că nu avem suficientă energie, ci că nu avem suficientă energie pentru că o pierdem prin acele scurgeri despre care am mai vorbit.