Jocul Realității

Despre viața de dincolo

O să vă spun câteva lucruri, referitoare la ce spune Jocul Realității despre viața de dincolo.

Viața asta de dincolo... e o expresie. Aș putea să zic că, de fapt, noi, oamenii, trăim... dincolo.

Noi întotdeauna când spunem „viață de dincolo”, „viață de apoi”, ne gândim la o altă viață față de cum este ea, asta, de acuma. știm viața noastră și ne gândim la viața de dincolo ca la o viață asemănătoare cu asta de aici, cu mici diferențe: mai un drac cu cazan, mai un sfânt Petru, dar ne gândim că este ceva cam cum este viața pe care o avem noi aici.

Eu fac următoarea afirmație: că viață noastră, atâta timp cât trăim sub puterea imaginației și a memoriei, este viața de dincolo.

Ar fi mai corect să spunem „viață de aici”, nu „viață de dincolo” și este foarte important ce vă spun, fiindcă, atunci când murim, nu ajungem în „viața de dincolo” ci în „viața de aici”.

O să vă spun, în continuare, cum, pentru că este o surpriză, la un moment dat, să constați că nu există „viață de dincolo”, singurul „dincolo” este în capul nostru.

Noi trăim „dincolo”, în loc să trăim „aici”. Pentru că trăitul în „aici” și nu în „dincolo” (și repet: prin „dincolo” înțeleg „așa cum trăiesc oamenii în mod normal”), fără memorie și imaginație, înseamnă moarte.

Trăitul în „aici” înseamnă moarte.

Atâta timp cât trăim „dincolo”, cum trăim noi în mod normal, nu există moarte. Noi n-o conștientizam. Pătrunderea în „aici” înseamnă moarte și, ca fenomen subtil, acest „aici” corespunde cu zona Lunii.

Lumea de vis, pe care noi o percepem zi de zi, dacă o studiem mai bine, o să observăm că nu ne aparține, este o lume de vis comună, cu mici variațiuni pe aceeași temă.

Ceea ce este în capul meu, atunci când merg cu mașina, este, cel mai probabil, în capul tuturor. Aș putea spune că, în acel moment, noi folosim o minte la comun, nu ne folosim propria noastră minte, folosim o minte la comun, ca și cum am fi conectați toți la o minte mecanică și ne extragem informațiile de acolo.

Dar, pentru că informațiile sunt foarte multe și programul respectiv este foarte bine pus la punct, noi nu apucăm să ne plictisim.

Ba, mai mult, omul prost nu se sătura niciodată, el se încântă de aceeași prostie în fiecare zi. și se observă chestia asta în felul în care acționează, fie că pică în patima jocurilor de noroc sau în băutură în exces și nu se poate abține, deși i se spune, deși el însuși poate să spună cât de mare este mirajul atunci când joacă jocuri de noroc și pierde, deși el e conștient că aparatele alea în care bagă banii sunt făcute în așa fel încât să câștige cel care le deține, cu toate astea, el bagă în continuare pentru că trăiește într-un vis, el are, în mintea lui, visul de om bogat și are și visul că prin banii pe care îi bagă în apărat va deveni un om bogat. Are și visul cu insula, are și visul cu casa pe malul oceanului, are și visul cu el înotând în aur și așa mai departe. El are deja făcut totul, în mintea lui, și acest vis îl îndeamnă să facă toate lucrurile alea stupide.

Mai multe despre chestiile astea o să discutăm mâine.

Despre Kamaloka

-Personalitate și esență. Visare și viață de dincolo-

Acum aș vrea să vă dau câteva informații, care, în principiu, nu sunt pentru cei care sunt aici de față.

Eu o să încerc, pe parcursul conferințelor, să dau informații pentru mai multe tipuri de oameni; și pentru oameni aflați la început și pentru oameni aflați mai departe pe calea asta spirituală.

Am să fac următoarea afirmație: visul ține de acea zonă pe care Rozacrucienii au denumit-o ca fiind „Kamaloka”. Kamaloka este o zonă subtilă impregnată cu vise, de asta vă spuneam că noi frecăm aceleași gânduri la comun, toți, atunci când suntem pe sistemul ăla de „stand-by”. Acea zonă de vibrație, pe care mintea noastră o decodifică sub formă de imagini, gânduri, stări sufletești, de cele mai multe ori negative, țin de o anumită zonă fizică. Toate vibrațiile alea au un corespondent în lumea fizică. și lumea fizică, în care zona asta de vis sălășluiește, este zona din jurul pământului – până în jurul Lunii, pe undeva, pe acolo.

Repet, astea nu sunt informații neapărat pentru voi, dar s-ar putea să va fie, la un moment dat, de folos. De ce? Pentru că depășind zonă asta, Kamaloka, a Lunii, expandând conștiința și depășind zona Lunii, care conține aceste vise, practic, noi ne rupem de visare.

Toate lucrurile astea se întâmplă de la sine, în momentul în care noi practicăm atenția cu dublă direcție, când noi punem funcțiile să se miște. Abia acum va dați seama cât de importantă este practica atenției cu dublă direcție.

Este foarte simplu așa cum o descrii, oricine poate să o pună în practică, dacă dorește, cu rezultate mai bune sau mai puțin bune, dar abia acum va dați seama câte schimbări produce în organism această atenție cu dublă direcție.

Viața de pe pământ este influențată de Lună. Când spun „Lună”, nu mă refer la corpul ceresc în sine, mă refer la zona de vibrație a Lunii, la partea subtilă a Lunii.

Zona de vibrație a Lunii interferează cu zona de vibrație a pământului și cu cât Luna se apropie mai mult de pământ, cu atât visul omului – și nu mă refer la visul de noapte, mă refer la visul de zi – este mai puternic.

Există acele povești, să le spun așa, cu Luna plină, cu transformările în vârcolaci și așa mai departe, sigur, acestea sunt cazuri extreme, cu transformările de personalitate, dar sunt reale, unele dintre ele, și anume că oamenii cu probleme psihice, de exemplu, sunt mai agitați atunci când este Luna plină.

Nu vreau să intrăm în amănunte, pentru că este cu totul altceva, dar aș putea să spun că nu întâmplător oamenilor care sunt puțin duși, așa, li se mai spune și „lunatici”. Nu întâmplător.

Oamenii erau mult mai atenți, înainte, la astre și știau cum ne influențează. În zilele noastre, nu se mai dă atâta importanță. Sigur că, în perioadele respective, existau și foarte multe feluri de prostii, de lucruri ireale, dar printre ele existau și lucruri foarte importante. Unul dintre ele este acesta: că vibrația Lunii interferează cu vibrația Pământului și ceea ce noi simțim atunci când visam este rezultatul influenței Lunii. Deocamdată este bine să rețineți lucrurile așa.

V-am mai spus, când vorbeam despre Jocul Realității, am încercat să vă fac diferența dintre personalitate și esență, în ființă. Diferența asta este foarte importantă, este crucială, dar se face foarte greu pentru că, în mod normal, personalitatea și esența se amestecă, în jurul vârstei de 4 ani, până pe la 7 ani. Până atunci noi trăim în esență, personalitatea se formează, dar noi nu putem spune că nu observăm formarea personalității din perioada aceea.

Dacă încercați să va amintiți acea perioadă din copilărie când se întâmplau unele lucruri, să zicem, pentru care, în momentul de față, vă e rușine... să spunem, nu știu, făceați giumbușlucuri de față cu invitații familiei, le arătați cum stați într-un picior – și acuma vă amintiți... vă gândiți : băi, chiar dacă eu știam atunci că fac o prostie, sau că fac, mă rog, nu neapărat o prostie, că fac ceva impropriu, să zicem, personalitatea mea nu mă lăsa, totuși, voia neapărat să fac acel lucru, ca să mă admire lumea, deși esența mea știa că acel ceva n-ar trebui făcut!

Cred că toți avem astfel de experiențe și putem să ne dăm seama că ceva din noi, acel ceva, voia neapărat să fie admirat. Ei, acel ceva, în mod normal, este personalitatea care se formează aici iar acel ceva care supraveghea și vedea ce se întâmplă și pe care-l știam încă de pe atunci (și, dacă sunteți atenți, veți observa), acel ceva, care știa și atunci că este stupid să... faci roata, să-ți dai talente cum se spune, este cam același – nici nu a îmbătrânit nici nu a întinerit. În schimb, personalitatea aceea care se dădea peste cap și făcea giumbușlucuri, în timp, s-a mai maturizat.

Atât de mult s-au amestecat lucrurile între ele, că, la oamenii mari și serioși, să le spunem, sunt foarte bine amestecate acestea două, personalitatea și esența și ei nu mai fac diferența între ele. E o problemă aici.

O să fac o mică paranteză și o să fac următoarea afirmație și anume că personalitatea este, în mare măsură, construită din vibrație subtilă, asemănătoare cu cea de pe Lună; în timp ce esența este influențată și construită dintr-un material asemănător cu cel al Soarelui.

O să observăm că esența nu a evoluat foarte tare din copilărie și până acum.

Esența noastră, în copilărie, știa că nu trebuie să facem „acel ceva” și, amintiți-vă, chiar și atunci când am făcut prostii de genul... am dat foc la ceva – esența știa că nu e bine, dar nu era suficient de puternică, astfel încât să nu dea voie personalității să se manifeste.

Spuneam, mai devreme, că, la omul matur și serios, personalitatea și esența tind să se omogenizeze, să se întrepătrundă. Acest lucru are tot felul de beneficii, în societate. Omul, care este așa, este considerat integru și îl admirăm, îl respectăm, îl ascultăm – pentru că el are personalitatea și esența foarte-foarte apropiate una de cealaltă. Însă treaba asta, din punct de vedere spiritual, nu este tocmai în regulă.

Noi spunem că e în regulă când vedem oameni de genul asta, pentru că îi comparăm cu cei la care personalitatea nu mai are nici o legătură cu esența și la care personalitatea tinde să acapareze toată esența individului, încât aproape că nu-i mai sesizezi esența, rămâne doar personalitatea – totul la el este doar giumbușluc, este „vreau numai pentru mine”, „pot să-i calc în picioare pe ceilalți”, „să storc tot ce prind de la viață, acum, că-mi trebuie acum, că altă viață nu mai am și vreau totul acum, neapărat, dacă nu, va urăsc !”. Ceva de genul ăsta. Aici, personalitatea lui aproape că acoperă în totalitate esența. Foarte rar, esența lui mai iese la suprafață.

De exemplu, când moare cineva drag sau când se întâmplă ceva grav, atunci nu-i mai arde de figuri și esența sa se poate manifesta pentru câteva clipe și atunci omul constată brusc : „ia uite ce înțelept sunt !” - e convins de faptul că este înțelept și chiar este în momentul ăla; dar, ulterior, revine la felul său obișnuit de a fi și personalitatea lui se manifestă, iarăși, în totalitate.

Am spus că personalitatea este construită din materialul subtil din care este construită și Luna și că, evident, este guvernată de vise, de dorințe, de stări impulsive și așa mai departe.

Haideți să vedem cum se formează această personalitate. știm, cam toți, cum se formează – prin acumulare de informații; dar aș merge un pic mai departe; aș merge la natura acestor informații și la modul în care noi le primim. Haideți să vedem: la naștere, noi venim aici cu esența. Sigur că mintea noastră, creierul, nu este suficient de matur, fizic vorbind, astfel încât să lege esența de gândirea normală, pentru ca tu să-ți conștientizezi propria esență. Noi venim în esență, când venim, esență noastră este cea care se păstrează. Dacă avem timp, o să va descriu și ce se întâmplă mai departe și de ce se păstrează această esență.

Observați că noi avem cel puțin 8 ore în care dormim. Ne întrebăm ce facem în acele 8 ore cât dormim, la ce ne folosesc ?

În acele 8 ore, cât dormim, omul repetă procesul morții, de fapt. Își repetă o mică moarte. De ce – pentru că, în moarte, noi ne strângem toate resursele necesare pentru o nouă viață. În mod similar, în somnul obișnuit de 8 ore, în mică noastră moarte, strângem suficiente puteri pentru o zi.

De unde le strângem – în clipa în care adormim și începem să visăm, de îndată ce apare fenomenul visului, conștiința noastră începe să se expandeze: la început simțim corpul; apoi ușor, ușor, conștiința noastră începe să se dilate. După ce se întâmplă asta, la un moment dat, legătura cu mintea conștientă se rupe. Sau se slăbește. Când suntem în starea aceea dintre somn și trezire, încă mai judecăm ce se întâmplă, chiar dacă uneori judecăm mai bine, de obicei nu judecăm foarte clar – când apare o chestie cu două capete și patru mâini, noi nu suntem foarte siguri, în vis, că o fi sau n-o fi reală.

Ți se pare normal, poate, că are patru mâini. De ce ți se pare normal – pentru că această capacitate a noastră de a raționa, în momentul în care adormim, se diminuează foarte tare până spre a nu mai rămâne, deloc. Și ce se întâmplă - conștiința se expandează și vibrația Lunii, în timpul nopții, începe să producă în noi acele vise.

Pentru ce este necesar asta? Înainte de a ne naște, noi ne-am restrâns, de undeva, din zona Lunii. Noi am venit de undeva, de departe, din zona Soarelui. Atunci când mori, te vei dilata până undeva în zona Soarelui.

Cei care au o educație spirituală aprofundată se pot dilata mai mult de atât și vin cu informații de mai departe de galaxia noastră, dar, în general, oamenii evoluați, totuși, spiritual, ajung undeva până în zona Soarelui cu expandarea conștiinței, atunci când mor.

Sigur că legătura cu creierul se rupe destul de curând, după ce mori, dar conștiința se dilată, rămâne o perioadă în zona Lunii, În Kamaloka, apoi se dilată și mai tare, și mai tare, până când cuprinde cumva Soarele. Se scurg, în mod normal, ani, zeci de ani, poate sute de ani, din momentul în care omul moare și până când revine.

Pentru că, dacă lucrurile se întâmplă natural, așa cum ele ar trebui să se întâmple, pentru omul obișnuit care moare, durează foarte mult expandarea asta, dacă e să numeri în ani pământești. Pentru individul respectiv, timpul, odată momentul morții, nu este foarte relevant. El poate să fie relevant, dar numai până în clipa în care depășește zona de vibrație a Lunii.

Atâta timp cât noi ne aflăm în zona de vibrație a Lunii, încă păstrăm cu noi tot ceea ce există pe Pământ. Iar viața din Kamaloka, din zona Lunii, este de fapt inversul vieții de acuma, este viața de acuma, pe dos. Adică : de exemplu, tot ceea ce este pasiune neîndeplinită aici, dincolo apare sub forma a ceva înfricoșător. Ceea ce noi ne dorim aici, în mod normal, apare dincolo sub o formă îngrozitoare, să spunem; ceea ce aici are o anumită formă, dincolo, în Kamaloka, este perceput că fiind inversul formei.

Știți, se întâmplă ca, de multe ori, oamenii să prezinte iadul, sau vorbirea dracilor, ca fiind vorbirea pe invers. Într-un fel, este adevărat. Mai puțin chestia cu dracii.

În Kamaloka, este pe invers față de cum este acum. Aici mama – naște copilul, acolo este invers, copilul – naște mama. Omul mai întâi moare și apoi se naște, toate sunt invers acolo.

Într-o primă fază, după moarte, viața începe să se rederuleze invers, din momentul morții către început. Tu pătrunzi în Kamaloka... copil, cum ar veni, așa se termină.

Spuneam, mai devreme, că somnul obișnuit este o mică moarte. Noi repetăm procesul morții pentru a ne restrânge resursele, pentru a veni, din nou, cu resurse noi. și atunci repetăm, în miniatură, procesul morții reale.

Kamaloka, fiind formată din vise, acționează asupra noastră și tot ceea ce noi vedem este, de fapt, o proiecție, formată din ceea ce facem noi, aici, pe pământ, și inversa lucrurilor pe care noi le facem acolo.

Toate lucrurile astea se întrepătrund, așa, și dau formă visului.

Se întâmplă, uneori, ca noi să dormim profund și să nu mai știm nimic. Zicem, „nu mai știu nimic, nu mai știu ce am visat, dar am dormit foarte bine, am dormit excepțional, m-am odihnit foarte tare !”. În clipa aia, ce se întâmplă, corpul intră într-o asemenea relaxare, iar conștiința se dilată atât de bine, încât, uneori, depășește granițele Kamaloka, iese de sub influența viselor și pătrunde în următoarea lume, numită de Rozacrucieni „Devachan” sau lumea entităților spirituale.

Cu alte cuvinte, conștiința trece de zona asta pământeană (că Luna, din punct de vedere subtil, este sora mai mică a Pământului) și pătrunde în următoarea lume, cum ar veni, și, de acolo, organismul vine mult mai împrospătat.

A doua zi dimineață, când te trezești, îți spui : „am dormit, nu mai știu nimic din ce am visat, nu mai știu nimic, am dormit că o buturugă !”. Oamenii intuiesc cumva cum să facă treaba asta și, ce fac, își obosesc corpul foarte tare, ca să poată să doarmă bine. Cum zici – „am spart lemne azi, o să dorm neîntors !”. Ce facem practic? Învățăm să rupem conștiința de lumea fizică, atât de puternic, încât să ne ducem cumva dincolo de influența viselor, dincolo de zona Lunii, ca expansiune a conștiinței.