Hrana a fost și încă este un subiect delicat, atunci când vine
vorba de spiritualitate. În orient, s-a considerat că hrana pe bază
de carne nu este indicată pentru cei care se află pe o cale
spirituală.
Învățătura
yoghină susține că nu trebuie să consumăm carne, fiindcă vom fi
influențati, la nivel de vibrație, de animalul pe care îl
consumăm, însă Jnana yoghinul poate mânca orice, considerându-se
că acesta poate absorbi corect orice fel de hrană.
În
Vechiul Testament (Lev., 11, 2-31; Deut., cap. 14, 3-21), li se spune
foarte clar oamenilor ce au voie să mănânce și ce nu, dar
Hristos, mai târziu, spune: "Nu ceea ce intră în gură spurcă
pe om... Nu înțelegeți că tot ce intră în gură se duce în
pântece și se aruncă afară? Iar cele ce ies din gură pornesc din
inimă și acelea spurcă pe om. Căci din inimă ies: gânduri rele,
ucideri, adultere, desfrânări, furtișaguri, mărturii mincinoase,
hule. Acestea sunt cele care spurca pe om..." (Matei, 15, 11,
17-20).
La
Sinodul Apostolic ținut la Ierusalim, în anul 51 după Hristos,
Apostolul Petru susține că poruncile din Vechiul Testament, legate
de mâncare, nu se mai aplică în Testamentul cel Nou.
Şi
totuși, despre ce este vorba aici? De ce a existat din totdeauna o
preocupare legată de ceea ce ar trebui să mâncam, atunci când ne
aflăm pe o cale spirituală?
Să
vedem acum care sunt observațiile din suprasensibil, în legătură
cu hrana. Voi arata cu acest prilej cum se leagă lucrurile între
ele.
Pentru
început, să notăm următorul lucru: Hristos spune că nu ceea ce
intră pe gură ne spurcă, ci ceea ce iese pe gură. În Vechiul
Testament, este interzisă carnea anumitor tipuri de animale, în
timp ce alte tipuri de carne sunt permise. În vechea înțelepciune
orientală, carnea este interzisă intrutotul. Toate acestea se
referă atât la evoluția spirituală a omului cât și la evoluția
animalelor. Fără o investigare în suprasensibil, va fi greu de
înțeles motivul pentru care au apărut aceste interdicții.
Uneori,
în timpul postului creștin, se dă “dezlegarea la pește”.
Nivelul spiritual al peștelui este atât de apropiat de cel al
plantelor, încât consumul acestuia, chiar și în post, nu perturbă
vibrația spirituală și nici acțiunile rugăciunii. Dar de ce e
permis în Vechiul Testament consumul de pește cu solzi și aripi și
nu este permis cel al vietăților marine fără solzi și fără
aripi? O să vedem imediat care sunt observațiile, atunci când
privim din perspectiva celui care are acces la lumea suprasensibilă.
Atunci
când se produce digestia, nu vorbim despre un proces care se
desfășoară doar în plan fizic. Să observăm următorul lucru:
hrana solidă este introdusă în cavitatea bucală și este
amestecată cu saliva. Apoi, în stomac, sucurile gastrice îi
schimbă consistența, iar hrana se transformă din ce în ce mai
tare. Partea grosieră din hrană este trimisă către eliminare, iar
partea mai puțin grosieră este transformată în energie, dar oare
procesul de rafinare și de transformare a energiei se termină aici?
Ochiul suprasensibil constată că energia, la rândul ei, este
transformată, consistența acesteia se schimbă continuu, astfel
încât celelalte corpuri (eteric, astral și eul) să fie hrănite.
Întâi
este hrănit corpul eteric (corpul care susține viața). La nivel
fizic, tot ce putem observa este că energia rezultată din
descompunerea hranei este răspândită în organism, însă acest
proces este pentru corpul eteric, ceea ce este pentru corpul fizic,
aparatul excretor. O cantitate foarte mică de energie, de frecvență
superioară, va hrăni corpul eteric, susținând astfel viața.
Mergând mai departe, ochiul suprasensibil constată că energia se
va rafina din ce în ce mai tare, hrânind corpul astral. Sigur că
legile sunt altele – corpul astral are cu totul altă structură,
iar hrănirea acestuia va fi făcută prin cu totul alte metode decât
cele la care va așteptați. Pe planul imediat superior, corpul
mental superior, care conține eul, va fi hrănit cu și mai puțină
energie. Cei care ați citit discursurile lui Ouspensky, poate ați
notat faptul că el susținea că cel mai puțin relevant factor în
procesul de trezire și de evoluție spirituală este hrana și cel
mai important este, de fapt, volumul de impresii. Acum aveți
explicația acestei afirmații.
Cantitatea
de energie provenită din hrană, ajunge în cea mai mare parte în
corpul fizic și în corpul eteric. O cantitate foarte mică ajunge
în corpul astral și o cantitate și mai mică, aproape
insignifiantă, ajunge să hrănească corpul mental superior și
deci eul.
Hrana
de bază a corpului eteric este obținută prin procesul de
respirație. Hrana de bază a corpului astral este obțiinută din
emoții, iar hrana corpului mental superior (și a sinelui individual
sau a elului) este obținută din impresii. Despre impresii și
mărirea volumului de informații, capabile să ajunga la eu, găsiți
mai multe în discuțiile despre atenția cu dublă direcție.
Să
revenim acum la hrană. Am spus în descrierile anterioare, că omul
trăia în trecut într-un suflet de grup. Am mai spus că eul lui,
așa cum îl găsim acum, este lucrarea lui Hristos. Eul omului de
dinainte de venirea lui Hristos, se afla în grup... adica exact cum
e în cazul animalelor. Din punctul de vedere al văzătorului în
suprasensibil, acest lucru mai însemna și faptul că la vrema aia,
omul nu dispunea de o dezvoltare completă a corpului astral; eul său
se afla cantonat la nivelul corpului astral. În această situație,
atunci când omul consuma carnea unui animal, o serie de informații
aflate în eul de grup al animalelor respective (situat în plan
astral), era absorbit în eul de grup al omului. Vă dați seama că
se impuneau reguli stricte legate de hrană. Nivelul de dezvoltare al
anumitor specii era cel mai important, înainte de a lua hotărâri
legate de ceea ce putea fi considerat hrană.
E
o discuție lungă și anevoioasă de ce era permis consumul de pește
cu solzi și nu era permis consumul de vietăți marine fără solzi,
cum tot așa, este greu de explicat de ce era voie să consumi carne
de găină și nu aveai voie să consumi vultur sau șoim, de ce
aveai voie să consumi carnea ierbivorelor cu copita despicată. În
lipsa posibilității de a discuta serios despre asta, având în
vedere că vă lipsesc anumite date, voi face câteva precizări:
speciile, indiferent că este vorba despre oameni sau alte specii, se
dezvoltă în trepte. Vom discuta mai pe îndelete despre asta, când
vom lua în dezbatere problematica legii karmice. Să luăm câteva
exemple: chiar dacă amândouă sunt ierbivore, nivelul de dezvoltare
spirituală al unei capre (animal cu copită despicată), este
inferior comparativ cu cel al unei cămile. La pești și viețuitoare
ale mărilor și oceanelor, este invers – viețuitoarele cu solzi
și aripi sunt superioare din punct de vedere spiritual, celor fără
solzi, însă e o problemă de incompatibilitate de specii. Între
nivelul de vibrație al ființelor umane și cel al vietuițoarelor
marine cu solzi și aripi există similitudini (omul însuși a fost
în trecut o specie care trăia în apă). În schimb, vietățile
marine fără solzi, precum și altele, gen șerpi sau crocodili,
sunt o cu totul altă specie și reprezintă partea animală care se
va degrada, pe măsură ce Pământul evoluează. Ştiu, este o
discuție dificilă și în lipsa unei cunoașteri a lumii
suprasensibile, aceasta va părea, în cel mai fericit caz, una
fantezistă.
Să
ne gândim acum la indicațiile vechi despre hrană. Orientalii sunt
și acum, mulți dintre ei, pentru o hrana vegetariană. Asta pentru
că legea lor despre hrană, a fost dată într-o perioadă în care
corpul astral al omului abia începuse să se dezvolte (finalul
perioadei atlanteene). În acest context, consumul de carne era
nociv, în primul rând pentru sănătate (pentru corpul eteric).
Doar plantele puteau fi considerate o hrană sigură, pentru că
energia rezultată în urma procesului de digestie, putea fi ușor
transferată în corpul eteric. Că să vă faceți o idee, la vremea
respectivă, dacă cineva consuma hrană animală, trecea printr-un
proces interior asemănăntor cu al cuiva din ziua de azi, care și-ar
mânca semenul.
Venirea
lui Hristos, așa cum am mai spus, a însemnat implementarea sinelui
individual în ființa umană. Azi, având acest sine, omul nu se mai
află în pericol atunci când consumă carne, fiindcă nu mai există
acel suflet de grup, care să se combine (să între în conflict) cu
sufletul de grup al animalelor consumate.
Dar
venirea lui Hristos nu a însemnat doar apariția sinelui individual
la om – a însemnat și ridicarea pe planuri superioare a anumitor
specii de animale. Apariția sinelui individual la om, a creat un gol
(un spațiu liber) în schema de evoluție, astfel că anumite specii
de animale și-au săltat nivelul de conștiință. Sigur că în
momentul de față, putem consuma orice fel de hrană, fără să mai
fim influențati de ceea ce consumăm, însă cei care văd în
suprasensibil, pot confirma, de exemplu, că după consumul cărnii
proaspete de porc (porc proaspăt tăiat, bine impregnat cu
vibrațiile animalelor, nu porc de supermarket, recongelat), în
corpul astral al celui care o consumă, apar anumite perturbări,
lucru care nu se întâmplă după consumul cărnii de pui, de pește
sau de oaie/capră.
Ai spus așa: “Nici eu nu sunt
adeptul restaurantelor de tip fast-food, consider că omul ar trebui
să mănânce doar carnea animalului ucis de el, pentru că doar în
felul ăsta poate și animalul să-și ia porția lui din om.”
Poate
că sună prostesc întrebarea, dar la ce mod animalul își ia și
el porția din om?
Turmalină_neagră:
La modul următor: dacă doar îl ucizi
și nu-l mănânci, ți-o iei mai târziu, pe la bătrânețe sau în
viața următoare. Dacă pui pe altul să-l ucidă pentru tine și tu
îl mănânci, îți legi viața de a celui care a ucis pentru tine
si va trebui, în viitor, să ucizi și tu pentru el. Dacă îl ucizi
tu și-l mănânci tu, ți-o iei pe loc - ăsta-i secretul. Cu cât
îl mănânci mai proaspăt, cu atât ți-o iei mai rapid - ăla de
la congelator e plecat deja dintre noi și nu-și mai poate lua
porția din tine la momentul potrivit. Instinctiv, oamenii știu
asta, de-aia aleg să pape animale ucise de alții. Problema e că
și-o iau mult mai târziu și într-un mod mult mai parșiv.
Cine
se poate hrăni doar cu Cuvântul lui Dumnezeu, s-o facă si să se
bucure că Dumnezeu a avut milă de el.
Cine
poate să mănânce grăunțe + fructe și să se sature cu ele, să
le mănânce și să-i mulțumească lui Dumnezeu pentru că are un
corp curat.
Cine
mănâncă, pe lângă grăunțe și fructe, plante, trebuie să știe
că și ele suferă când sunt dezrădăcinate. Fructul rupt din
copac, plânge exact ca un copil după mama lui.
Cine
mănâncă animale, trebuie să le ucidă cu mâna lui. Cine mănâncă
animale ucise de alții, e în cea mai proastă situație.
Ai spus că “ți-o iei mai târziu”.
Îți iei ce?
Turmalină_neagră:
La jucători, timpul dintre acțiune și
reacțiune (vorbim de legile karmice), se reduce pe măsură ce omul
înaintează în practica atenției cu dublă direcție. Păi cum
crezi că te poți convinge de existența legilor karmice, altfel
decât așa? Că dacă faci o boacănă acum și-ți iei leapșa
peste 60 de ani, e mai greu să tragi o concluzie. Iar dacă faci
boacănă acum și se manifestă în viața viitoare, reacția va fi
ceva de genul (adică
ateism) .
A crede în karmă înseamnă a judeca
un nou născut dupa faptele unui mort. Nu cred că dumnezeu/universul
este Atât de imoral.
Asta
se aplică și pentru (o anumită formă de) creștinism, care
consideră că nou născutul e vinovat din principiu, din cauza lu
adam sau eva. Cât de bolnav...
Turmalină_neagră:
Pai dacă pui problema ca un bolnav de
alzheimer, aflat în fază gravă, o să tragi concluzii de-astea.
Chiar am văzut pe Discovery, la un moment dat, niște persoane cu
probleme grave de memorie. Ţin minte că un tip era adus cu avionul,
din punctul A în punctul B. Ajuns la destinație, habar n-avea cum a
ajuns acolo.
Dacă
eu fur azi o bicicletă și mi se șterge tot din memorie peste
noapte, când vine mâine poliția la ușă, o sa mă mir de două
chestii: de ce mă chestionează poliția în legătură cu un furt
și ce caută o bicicletă la mine în hol. În disperare de cauză,
trag concluzia că Dumnezeu ori nu există și bagă haos, ori are
ceva cu mine și-mi trimite polițiștii să mă aresteze.
Iar
cu amintirea vieților anterioare, treaba stă la fel. Cum dreq ai
putea să ții minte ceva din viața anterioară, când în asta
nu-ți amintești de tine? Ca să-ți amintești de viața
anterioară, condiția e să fi acumulat amintiri cu sine (nu cu
ce-ai facut) în viața anterioară. Sfat prietenesc: începe cu
viața asta, că pentru aia trecută nu mai poți face mare rahat.
Eu
aici scriu despre lucruri practice, nu despre cai verzi pe pereți.
Am dat niște metode, o să mai dau, dar voi nu dați nimic la
schimb. Nu mai beliți ochii pe forum și-atât, puneți osul la
treabă.
Am văzut pe Discovery că în
SUA/Canada (și cu exporturi în UE) se folosește pe scară largă
la nivel comercial animale clonate, pentru a obține carne clonată.
Cum se ¨vede¨ din ¨suprasensibil¨ clonarea, și mai ales carnea
clonată ca și hrană? Care ar fi diferența, dacă e, între cea
clonată si naturală?
Turmalină_neagră:
Acum sunt multe diferențe și defecte,
în viitor, probabil că n-o să mai fie. Deși, tehnic vorbind, e
posibil să fie clonate animale perfect sănătoase, problema, de
fapt, e următoarea: dacă știința nu va lua în calcul cunoașterea
suprasensibilă, va considera prea devreme că a obținut animale
identice cu cele care se reproduc pe cale naturală. Vor monitoriza
partea fizică a problemei și când totul va fi în regulă, o s-o
dea populației spre consum.
Cum pot ajunge să fac efort voluntar?
Turmalină_neagră:
Orice om este capabil să depună
oaresce efort voluntar. Toată șmecheria ține de implicare si de
asumare. Vrei să poți depune mai mult efort voluntar? Atunci
trebuie să te implici din ce în ce mai mult în ceea ce faci și
să-ți asumi din ce în ce mai multe responsabilități. Ca regulă
generală, trebuie să-ți propui să faci puțin peste puterile pe
care ai impresia că le ai.
Ziceai
de chestii personale... când eram printr-a cincea, m-am apucat,
împreună cu fratele meu mai mare, să facem flotări. Am început
în vacanța de vară cu câte 10 flotări, iar prin toamnă
ajunsesem amândoi la vreo 30. El s-a lăsat, eu am continuat. Anul
viitor, prin vară, făceam peste 100 de flotări fără să depun
prea mult efort. Cum am făcut? În fiecare zi făceam cu 2 flotari
mai mult decât în ziua precedentă.
Este folositor de știut dacă aici, pe
forum, dai un răspuns la o întrebare generală în funcție de cel
care te întreabă.
Turmalină_neagră:
Eu vorbesc cu omul care întreabă, nu
cu neamurile lui sau cu lumea de prin jur. Acuma, nu știu cum să
spun, dacă tu mă strigi pe stradă și mă întrebi cât e ceasul,
mi se pare normal să-ți râspund ție, nu să iau alt om de pe
stradă, aleator, și să-i spun: nenea, să știi că e 11:09!
Cum spuneam, vreau să știu dacă să
iau în considerare răspunsul dat la o întrebare pe care a pus-o
altcineva.
Turmalină_neagră:
Da, ia-l în considerare, dar
gândește-te bine înainte să-l pui în aplicare. Ce, tu iei
pastilele pe care le ia bunica, pe motiv că ei îi fac bine?
În
principiu, cearceafurile alea pe care nu le citește nimeni, sunt
pentru toată lumea. Restul informațiilor, hmm, depinde.
Turmalină_neagră:
Bun, hai să povestim puțin. O să
fac si eu câteva comentarii la ce ai scris mai sus, am două motive
s-o fac: primul, că le-ai zis tovarășilor să mă întrebe dacă
sunt de acord cu ce ai scris și al doilea, că vreau să fac niște
observații pe seama chestiilor respective. O să fie un mesaj mai
lung, că la ora asta am chef de spus povești cu zâne – cine
n-are timp și chef de citit, aia e, să dea ignore, eu scriu pentru
că îmi face plăcere.
Îmi
aduc aminte de definițiile din cartea de zoologie de-a șasea (chiar
sunt curios dacă se mai face zoologie într-a șasea). Definițiile
alea sunau cam asa: “calul este un animal format din cap, trunchi
și picioare”. Eu văzusem și pusesem mâna până atunci pe mulți
cai și din cauza asta, m-a mirat tare de tot acea definiție. Știam
că un cal nu poate fi doar un animal format din cap, trunchi și
picioare; nu, nu, nu, el este format din toate astea, plus multe,
multe altele. Doar cineva care n-a privit niciodată un cal în ochi,
ar putea da o astfel de definiție.
Prin
mine, după ce am auzit chestiile respective, s-au întâmplat mai
multe lucruri: în primul rând, n-am putut să mai iau în serios
zoologia pentru foarte mult timp, fiindcă nu puteam să iau în
serios o știință care susține că un cal e format din cap,
trunchi și picioare și gata calul. Abia mai târziu am înțeles că
definițiile respective erau înadins simplificate și trunchiate,
astfel încât să le poată pricepe prichindeii, dar chiar și-asa,
sunt convins că orice prichindel știe mai multe lucruri despre cai
decât ce au cuprins “oamenii mari” în definiția aia. În fine,
un nonsens cap-coadă.
Pe
de altă parte, mai am o poveste cu un anume Nea' Nicu, un personaj
care a avut peste 80 de cai la viața lui (și care trăiește și
acum, să-i dea Dumnezeu viață lungă). Ei bine, acest Nea' mi-a
spus despre cai foarte multe lucruri, mult mai multe decat zoologia
de-a șasea. Într-o zi, de exemplu, vorbea despre furaje și mi-a
spus asa: porumbul și grâul îngrașă animalul, orzul îi dă vână
(putere să tragă), secara îl pune pe picioare. Mai târziu, citind
despre concentrația de proteină din cereale și trăgând niște
concluzii pe baza unor tabele de furajare, am constatat că faimosul
Nea' Nicu nu era nici el prea aproape de adevăr, în ceea ce
privește furajarea corectă a cabalinelor.
De
ce v-am spus poveștile astea? Ca să se înțeleagă de ce nu pot să
iau drept adevăr absolut, nici ce zice știința (cu cap, cu trunchi
și cu picioare), dar nici ce zice Nea' Nicu. Acuma, trebuie să spun
că și zoologia mea de clasa a șasea, dar și Nea' Nicu, cu cei 80
de cai ai lui, au avut amândoi dreptate, cumva - fiecare avea
dreptate din perspectiva lui.
În
lipsa de informații credibile și de oameni pricepuți, mi-am făcut
propria mea zoologie și sunt propriul meu Nea' Nicu. Mi-am făcut
propria mea Biserică și mi-am inventat propria mea religie. Mi-am
scris singur cărțile și mi le-am citit, m-am născut singur și
m-am și auto-omorât de câteva ori, în diverse moduri.
Jocul
realității este rezultatul acestor lucruri. Jucătorii trebuie să
învețe (mai greu la inceput, dar poate va fi mai bine pe viitor),
să-și facă singuri toate astea – zoologia lor, religia lor,
filosofia lor, istoria lor. Singurul care nu trebuie inventat este
Dumnezeu, restul, toate celelalte, sunt invenții. Putem sa le luăm
de la alții sau putem să ne jucăm noi înșine cu jucăriile
noastre, atâta timp cât nu inventăm dumnezei (acuma nu că ne-ar
bate neaparat cineva când inventăm dumnezei, dar ne-am afla într-o
eroare de principiu și probabil că ne-am pierde direcția).
Acestea
fiind spuse, putem să ne ocupăm de texte:
“1.
Fericirea și pacea sunt consecințe ale respirației.”
De
acord, am spus-o și eu, cu precizarea că asta e valabil când ne
referim la fericirea obișnuită (stare de exuberanță, stare
împlinitoare de bine) sau la pace privită ca non-conflict. Spun
asta pentru că există pace prin absență (pacea omului decedat) și
fericire fără obiect (asamprajnata samadhi), pe care n-o putem
reduce la chestii hormonale.
“2.
Iubirea este o consecință a sistemului de reproducere la bărbați
și a instinctului matern la femei”
Dragostea,
nu iubirea. Dragostea se produce pe svadhisthana, iar iubirea pe
anahatha. În rest, observațiile sunt bine-venite, chiar sunt bine
descrise procesele. Eu am insistat mereu (și încă bat apa în
piuă), în cadrul grupului, pe practicarea continenței sexuale.
Prin acest proces, chiar și dragostea obisnuită (îndrăgostirea),
capătă cu totul alte valențe (și conduce, în timp, la accesarea
centrului 4). Şi tot așa nu mai apare nici scindarea aia psihică
nenorocită și parșivă, la bărbați, cu privitul femeii într-un
fel înainte de actul sexual și altfel după ce actul sexual se
încheie.
“3.
Emoțiile sunt consecințe ale dorințelor.”
De
acord.
“4.
Prietenia este o proiecție a eu-lui propriu, în cazul în care nu
este o sincronizare de interese”
Iarăși,
depinde care eu. Că poate fi o proiecție a ego-ului sau o proiectie
a Sinelui. Material diferit, calitate diferită a prieteniei.
EDIT:
Uitasem de exemplul cu vezica: acolo e vorba despre plăcere, nu
despre fericire. Şi da, plăcerea ține de reacții chimice și se
poate reproduce pe baza unor substanțe chimice. În tot cazul, e
bine, pe cât posibil, să evităm confuziile făcute între plăcere
și fericire.
Păi și treaba că vei muri și gata nu este doar un context prin
care tu evoluezi ?
Ars_Amandi:
Tu vrei să spui că afirmația "mori și end" poate să nu
însemne nimic - ca și concepție de viață - și să funcționeze
doar ca idee motivatoare. Cum ar veni, să te gândești că îți
pierzi viața și să te hotărăști să faci ceva cu ea repede.
Un
singur lucru aș avea de zis deapre asta, în afara faptului că mi
se pare că îndeamnă mai mult la baieram decât la spiritualitate
și că unii oameni ar putea, dimpotrivă, să se simtă demotivați
de gândul că după moarte numai e nimic: o idee proastă poate fi o
motivație bună, dar mai bine folosești o idee bună, chiar dacă e
mai indiferentă decât cealaltă. Pentru că exista posibilitatea ca
la un moment dat valoarea ei să se schimbe pentru tine și să te
ajute să te salți.