Astăzi vom vorbi despre tehnica stopului, o metodă de meditație foarte puternică. Mai puțin cunoscută, aceasta a fost pusă în valoare și aplicată în mod exemplar de Gurdjieff. Vom discuta în cele ce urmează despre felul în care tehnica stopului acționează asupra minții noastre și despre modul în care, practicând-o, ne putem transforma.
Omul are un centru. Acest centru nu apare pe parcursul vieții, pur și simplu ne naștem cu el. Centrul acesta suntem chiar noi înșine. La el se referă înțelepții când spun: caută-l pe cel care era înainte de a te naște și care va fi chiar și după ce tu nu vei mai fi. Nu contează ce metodă alegi pentru a găsi acest centru, important este ca metoda aleasă să te apropie mai mult de el, să te ajute să-l descoperi.
Rețineți diferența dintre „a descoperi” și „a crea”. Sunt unii care vă vor spune că trebuie să meditați sau să vă rugați pentru a crea în voi un punct stabil. Este o greșeală, fiindcă punctul stabil există deja în voi, nu voi sunteți cei care îl creați: lumina există deja, singura problemă e că trebuie să faci ceva ca s-o descoperi.
Hai să vedem acum cine sau ce ne împiedică să vedem acelpunct stabil. La prima vedere, am fi tentați să acționăm ca în viața de zi cu zi, când ne găsim în situația de a nu cunoaște ceva. Când nu știi un anumit lucru, trebuie să cauți informații și să studiezi ceea ce se știe despre acel subiect. Pentru asta mergi la o bibliotecă și începi să cauți în cărți, întrebi pe alții care știu câte ceva despre ceea ce te interesează, într-un cuvânt, încerci să-ți completezi într-un fel sau altul cunoștințele despre subiectul respectiv.
Dacă aplicați aceeași metodă pentru cunoașterea interioară nu veți găsi nimic. Nici o informație dintr-o carte nu te poate învăța ce este durerea, de exemplu; pentru asta va trebui s-o experimentezi în mod direct. Poți afla din cărți toate lucrurile „despre” durere, însă până când n-o să te doară efectiv ceva, n-o să știi ce este durerea. Când vine vorba despre religie și despre căutarea interioară, trebuie abandonate toate metodele pe care le folosim pentru cunoașterea lumii exterioare, altfel nu vom găsi absolut nimic.
Să vorbim acum puțin despre discontinuități, ca să înțelegeți cum va acționa această tehnică asupra voastră.
Cred că toți ați văzut oameni bătrâni care rămân axați pe anumite idei. Cei care au avut ocazia să aibă în preajma lor oameni în vârstă au putut observa cum repetă anumite clișee în mod automat. Au un fel de poveste pe care o tot spun, același text, care uneori poate dura câteva minute, sau chiar zeci de minute. Dacă încerci să-i oprești și să-i deviezi de pe firul discuției, ei vor căuta mereu să dirijeze discuția către mica lor poveste pe care vor să ți-o repete la infinit. De ce fac oamenii bătrâni așa? Fiindcă au senzația că dacă pot spune pe nerăsuflate o poveste de genul ăsta sunt în siguranță. Povestind, ei își fac curaj. În mod inconștient ei își spun: uite, nu sunt bătrân, încă știu cine sunt, memoria încă îmi funcționează. Am făcut cutare și cutare lucru, iată cât de bine îmi amintesc cine sunt. Îți spun povestea și așteaptă de la tine o confirmare a faptului că nu este nimic în neregulă cu ei. Chiar nu este nimic în neregulă cu acei oameni, singura problemă e că încearcă să se definească prin memoria evenimentelor și a faptelor, așa cum toți am învățat să facem încă de la naștere.
Să mergem cu observațiile mai departe. Toți avem clișee. La nivel mental, ele se manifestă prin repetarea obsesivă a unor evenimente psihologice la care asistăm neputincioși. Iar pentru că totul se desfășoară atât de rapid și fiindcă mintea noastră este suficient de complexă încât să aleagă dintr-o gamă variată de posibilități, pur și simplu nu ne dăm seama de întregul proces. Dacă este soare afară ne este proiectat un anumit film în interiorul minții. Dacă afară plouă și este vreme urâtă, imediat este rulat alt film în cinematograful din mintea noastră. Iar dacă pe ecranul minții eroulprincipal suferă, noi vom plânge și vom suferi împreună cu el. Aceasta este ceea ce oamenii numesc „proasta dispoziție” sau, după caz, „voie bună”.
Este foarte important să percepem cinematograful din mintea noastră, pentru că discontinuitățile despre care eu vă spun acum se referă la oprirea filmului, la ruperea ritmului obișnuit al gândirii.
Ține minte, filmul nu este important. În funcție de cinematograf și de tipul minții pe care o ai, poți primi tot felul de filme. În cinematograful minții tale pot rula filme cu sfinți sau filme porno, asta n-are nici o importanță. Filmul mental se derulează atât de rapid și tu ești atât de implicat în acțiune, încât efectiv nu-l poți vedea ca pe un film ci ca pe propria ta viață.
Să luăm următorul incident: într-un anumit context, cineva îți spune că ești prost. Imediat îl consideri pe cel care ți-a spus asta un dușman și începi să te aperi cu argumente. Poate că încerci să demonstrezi la rândul tău că celalalt este prost prin tot felul de afirmații „logice”, și chiar dacă reușești să-i convingi pe alții de afirmațiile tale, tot ce ai făcut este să reacționezi în mod mecanic la un stimul. Asta chiar arată că ești un prost. De ce spun asta? Pentru că dacă celălalt nu ți-ar fi spus că ești prost, ci că ești verde, nu te-ai fi luat la ceartă cu el și n-ai fi încercat să-i demonstrezi că el este verde și nu tu.
Tehnica stopului se referă la oprirea bruscă a oricărei activități preț de câteva secunde. Partea mai complicată la această tehnică este că n-o poți practica așa cum practici vipassana, de exemplu, adică o oră pe zi, dimineața devreme. Nu, ea trebuie practicată în mod spontan, oricând îți amintești „să-ți dai” un stop.
Să zicem că tocmai te pregătești să duci mâncarea la gură. Ești prins într-o discuție aprinsă cu ceidin jurul tău, ești cu ochii fixați pe televizor să vezi ce se mai întâmplă la știri, copilul se joacă pe covor cu jucăriile sale și dintr-odată îți spui: STOP!
Când ți-ai spus „stop” oprește orice fel de activitate pentru câteva secunde. Îngheață în locul în care ești, în poziția în care ești, îngheață mintea cu tot conținutul ei. Când îți spui „stop”, oprește-te și vezi ce se întâmplă. Să vedem dacă după câteva opriri de genul ăsta viața o să ți se mai pară ca înainte. S-ar putea ca în timpul unei conversații aprinse în care spui pe gură orice îți vine în minte...
Tehnica stopului este minunată, fiindcă ne arată ce este real și ce nu este real în viață. Ușor-ușor, vom afla de ce înțelepții spun că lumea în care trăim nu este altceva decât iluzie.
Creând o discontinuitate, practic rupând ritmul mecanic al minții se va crea un gol de câteva secunde între gânduri. Prin acel gol, prin acea ruptură în pânza minții putem vedea centrul, punctul nostru stabil.