Jocul Realității

Dragi prieteni,

Acum aproape șapte ani, mai precis, pe data de 16 octombrie 2006, am deschis pentru prima dată, aici, pe softpedia, o discuție despre ceva pe care eu l-am numit "jocul realității"

Scopul meu, la acea vreme, a fost să trezesc interesul celor care își doresc să urmeze o cale bine structurată și riguros delimitată, de abordare a problematicii spiritualității - pe scurt, am ales să lucrez cu fapte, nu cu vorbe.

Câteva discuții au urmat în acel an: discuția despre "atenția cu dublă direcție", "sensul binelui", "a cincea funcție", despre dependența psihologică, metode de meditație ș.a.m.d.

O perioadă am fost moderator, chiar aici, pe aria numită pe-atunci "religie și spiritualitate". Acum, văd că aria se numește "spiritualitate și religie" și că moderator este Billy, pe care îl salut cu această ocazie (salutări Billy!)

După anul respectiv de discuții, un grup de cca 7 - 8 oameni, viitori practicanți ai jocului realității, s-a format. Au fost create un site și un forum, pentru cei care au devenit, în tot acest timp, mai mult sau mai puțin, jucători ai acestui joc.

Abordarea mea de atunci a fost una scurtă și la obiect - am căutat oameni care voiau, mai degrabă, să meargă pe o cale bine structurată, menită să le ofere o creștere spirituală în ritm accelerat, decât să poarte discuții așa-zis spirituale, care mai degrabă creează confuzie, în loc să lămurească. Rezultatele sunt destul de satisfăcătoare, în sensul că în acești șapte ani, cei din grup au reușit să facă progrese notabile. Aproape toți membrii grupului nostru, cu mici excepții, știu ce au de făcut pentru a progresa din punct de vedere spiritual (asta nu înseamnă că și fac ceea ce ar trebui să facă, dar știe, fiecare pentru el, ce are de făcut), motiv pentru care consider că mi-am încheiat prima parte a planului. În anii care au urmat, mi-am găsit articolele pe tot felul de blog-uri și site-uri de psihologie, amuzându-mă când am fost confundat ba cu un filosof, ba cu un psiholog, ba cu un guru (pe site-urile desprinse din gruparea MISA) ș.a.m.d.

La șapte ani după prima descriere a "jocului realității", scriu din nou, de data aceasta încercând să abordez problematica spinoasă despre accesul la lumea suprasensibilă. O serie de lucruri cu aplicabilitate practică vor fi scrise aici.

Ce fel de oameni sunt vizați? Cei interesați într-adevăr de ceea ce numim a fi "lume spirituală". Sunt invitați pasionații de știință, credincioșii și ateiștii deopotrivă, să dezbatem problematica accesului la lumea suprasensibilă și să lămurim anumite aspecte care frământă și înfierbântă mintea și inima omului actual.

Pentru început, voi spune că se fac două mari greșeli de principiu: prima, este aceea că mulți își închipuie că progresul autentic în ceea ce privește determinarea poziției omului, în raport cu universul, începe odată cu apariția științei. Nimic mai fals, știința a apărut ca o necesitate, pe fondul schimbării radicale petrecute în conștiința umană, fenomen care coincide cu manifestarea individualității, tot așa cum în trecut, religia a reprezentat manifestarea dobândirii capacității de memorare. Vom vorbi pe parcurs despre asta. Suntem de-a dreptul infantili dacă ne închipuim că progresul în ceea ce privește accesul la realitatea înconjurătoare și la raportul dintre om și natură (în ultima instanță, dintre om și univers), este un bun al omului născut după secolul al XVII-lea. Omul vechi înțelegea lucruri despre univers, despre propria natură și despre raportul dintre acestea două, folosind un alt tip de "scule", de care noi nu mai dispunem în acest moment. Noi dispunem, acum, de scule noi și cu mult mai performante, pe care le folosim, deocamdată, fără prea mult succes și ne dând dovadă de prea multe abilități.

A doua greșeală se referă la ceea ce includem, în general, la capitolul "experiențele care ne formează". Când descriem experiențele prin care trecem, când vorbim despre "viața noastră", ne referim aproape în totalitate la ceea ce se întâmplă cu noi pe parcursul zilei, uitând că de fapt, viața noastră este formată din ceea ce se întâmplă pe parcursul unei zile, plus cele 6 - 8 ore de somn, despre care nu știm să spunem mare lucru. Știința nu ne ajută nici ea prea mult în direcția asta, iar articolele așa-zis științifice, despre ceea ce se întâmplă cu omul în timpul somnului, sunt slăbuțe din punctul de vedere al conținutului. Evident, nu putem vorbi despre cum interacționează omul cu lumea suprasensibilă, în timpul zilei, până nu înțelegem cum se realizează aceasta pe timpul nopții, perioada în care omul devine mai puțin ființă individuală și mai mult ființă cosmică.

Vom porni această discuție, (sper eu, decentă) despre aceste probleme complexe, cum ar fi capacitatea reală a omului de a înțelege, de a schimba sau de a face lucruri în el însuși și în mediul ambiant. De asemenea, vom vorbi despre moarte, despre viață, despre ceea ce înseamnă o cale spirituală, vom căuta să înțelegem cum se intersectează viața spirituală cu viața socială și multe, multe altele.

Văd că sunt tot felul de reacții în legătură cu ceea ce am scris în trecut. Este ceva normal și sănătos să nu fiți de acord cu lucrurile pe care le scriu, atâta timp cât reacțiile voastre au la bază o judecată riguroasă și mai ales dacă aveți motive întemeiate să nu fiți de acord, eventual bazate pe argumente. În felul acesta, vom putem discuta despre lucrurile cu care nu sunteți de acord și voi avea posibilitatea să lămuresc afirmațiile pe care le fac acum sau pe care le-am făcut în trecut.

Mai constat că sunt câțiva oameni deranjați de faptul că cineva vrea să discute deschis despre subiectul acesta. Reacția aceasta este de înțeles: apare că urmare a unei supradoze de discuții bazate pe sistemul datului cu părerea. La final, părțile pro și contra, secătuite de această luptă în care nu s-a obținut niciun rezultat concret, sfârșesc prin a trage concluzia că despre spiritualitate este bine să vorbești doar așa, din vârful buzelor, la modul teoretic, fiindcă nu se poate ajunge la ceva folositor, concret și util.

Iată de ce discuția deschisă de mine poate fi folositoare: eu nu scriu din cărți, scriu din experiență. Rămâne de văzut în ce măsură această experiență a mea vă poate folosi sau nu, fiindcă pentru a obține un rezultat concret e nevoie că experiența mea să fie dublată de experiența voastră. Și nici aceste lucruri nu vor fi suficiente, fiindcă, pe lângă experiență, e nevoie de un istoric personal potrivit și de un mediu ambiant permisiv, care să dea acces individului la lumea suprasensibilă. Așadar, deschiderea, perseverența și, într-un final, nici chiar inteligența, nu sunt suficiente.

Trebuie s-o spunem deschis: accesul la lumea suprasensibilă nu este permis tuturor oamenilor, de aici și violența în exprimare a unora, construită pe un fond de frustrare. Eu chiar vreau să discutăm la modul serios despre asta, fiindcă aroganța și pretenția celor care consideră că secretele universului trebuie să li se reveleze fără că ei să miște un deget, duce la un soi de atitudine nepotrivită și neconstructivă.

Omul actual se găsește într-o situație destul de ciudată – este obișnuit că dacă se străduiește suficient și dacă e inteligent, poate înțelege orice. Toate bune și frumoase, numai că atunci când vine vorba despre accesul la lumea suprasensibilă, aceasta abordare nu este prea eficientă. În unele cazuri, istoricul personal sau karma, așa cum o denumesc orientalii, nu permite individului să aibă acces la lumea despre care vă vorbesc aici. În disperare de cauză, cel care își folosește perseverența și inteligența și totuși nu ajunge la niciun rezultat, preferă să considere că pur și simplu lumea suprasensibilă nu există și că spiritualitatea este ori o gluma proastă, ori o fantezie a celor înclinați natural către visare. Topicul deschis de mine acum tocmai asta vă va arăta, faptul că lumea suprasensibilă poate fi accesată, numai că trebuie să știm cum să o abordăm.

La modă este ateismul – cei mai mulți oameni inteligenți sunt, în zilele noastre, ateiști. Chiar și mai sus, cineva sugerează faptul că, dacă mă declar un om religios, probabil că sunt dus cu pluta. Astfel de reacții apar pentru că v-ați obișnuit cu oameni așa-zis religioși, care bat câmpii. Nici mie nu-mi plac oamenii care sunt mereu cu Dumnezeu în gură, dar care au cu totul alte scopuri. Să știți, însă, că se poate să fii un om religios și să-ți păstrezi inteligența și spiritul practic intacte.

Să fii anti organizații religioase este firesc, și eu sunt împotriva instituționalizării religiei – știm cât rău au făcut organizațiile religioase și câte victime au fost făcute din dorința clericilor de a pune mâna pe putere și de a controla masele. Cu toate acestea, să fii împotriva religiozității, ca valoare umană intrinsecă, este infantil. Un război cu Dumnezeu, indiferent în ce formă este perceput Dumnezeul respectiv, e pueril.

Cineva spunea mai sus că poate acum șapte ani era altfel. Nu, nu era altfel. Ocazional, în acești șapte ani de când n-am mai scris pe aici, intram pe aria de religie și spiritualitate, să văd ce fel de subiecte îi preocupa pe oameni. Aceleași discuții, aceleași atitudini. Nici acum nu mă aștept să fie altfel și este normal să fie așa cum e. Mulți sunt foarte deranjați că în ciuda faptului că depun eforturi pentru o dezvoltare personală și pentru accesul la lumea spirituală, nu se întâmplă nimic. Iar reacțiile sunt variate: unii hotărăsc de la sine putere că lumea suprasensibilă nu există, alții îl acuză pe Dumnezeu pentru că a creat lumea strâmb, alții se identifică cu tradiția și cultura, alții sunt nehotărâți și nu știu ce să creadă, alții cred prea ușor și fără discernământ în toate prostiile.