Jocul Realității

Iată că reușim să trecem de la varianta virtuală, deci un forum pe care scriu persoane anonime, la varianta formată din ființe reale. Am stabilit să ne întâlnim, ca să trecem de la teorie la practică. Pentru că, dacă rămânem la nivelul de forum, nu o să putem face ceva concret.

Pentru început, o să luăm în calcul ceea ce s-a discutat deja, dar acum vom avea în vedere partea practică.

Noi încă n-am început să lucrăm, efectiv; ceea ce s-a întâmplat, de acum 3 ani și până astăzi, a fost doar să ne pregătim; am discutat, ne-am pregătit, dar nu am început efectiv să lucrăm, pentru că – și eu am discutat și cu cei de pe forum și cu alții, despre treaba asta – vin oameni și spun: „vreau să...!” dar nu își pun problema, la modul : „am ce îmi trebuie, ca să... ?”. Mulți nici nu au un scop bine definit. Cei mai mulți.

Până să ajung să discutăm despre sine, suflet, meditație, trebuie să-mi dau seama : De ce sunt pe forumul ăla ? Ce caut acolo ?

Sunt câteva persoane pe forum care au știut exact ce caută; poate unele persoane s-au oprit și nu vor să meargă mai departe. Mulți nu știu ce înseamnă „mai departe”.

Noi ne-am întâlnit, am mâncat, am băut împreună, dar voi nu știți cum stau lucrurile în realitate, nu știți de ce stăm de vorbă, de unde pornim, unde se poate ajunge, ce putem face, de ce facem ceea ce facem, ce se întâmplă de fapt.

Preferi să faci o meditație, sau să citești o carte de meditație, în loc să te uiți la o telenovelă, dar nu știi de ce faci asta, de ce ai preferințele astea. De ce alegi să-l citești pe Gurdjieff, în loc să faci altceva ? Nu-ți dai seama de ce faci asta. Nu poți să vezi. Ce te îndeamnă să citești Gurdjieff și nu să te uiți la televizor, la un spectacol oarecare ? De ce alegi să citești Biblia și nu alegi să citești un roman bun (nu mă refer neapărat la o lectură care te face să uiți de tine, poate fi o lectură bună sau folositoare) ? Ceva anume s-a așezat în tine în așa fel încât tu preferi o carte care tratează anumite probleme spirituale și nu una...bună. Sunt momente în care ceva parcă te îndeamnă să faci un anumit lucru. Acestea sunt lucruri importante și trebuie observate.

Apoi, vin oameni care spun : „aș vrea să...mă liniștesc”. Bun, te înțeleg, dar ai resursele necesare ? Ți-ai pus problema dacă poți să faci asta ? Și eu poate că vreau să ajung pe Lună. E ușor să vrei, dar trebuie să-ți evaluezi posibilitatea reală de a face ceea ce vrei. Dacă știi să te evaluezi și îți dai seama că nu poți să faci lucrul pe care ți l-ai propus, atunci s-ar putea într-adevăr să poți să beneficiezi de ajutorul care îți este dat.

Aici aș face referire la un caz concret, la M., care a fost eliminată de pe forum dintr-un motiv concret : inconsecvența. Ea a citit ce am scris pe Softpedia, a încercat să discute și cu unul și cu altul, să ia și de ici și de colo câte ceva; i s-a dat o metodă de meditație de care nu s-a ținut și s-a tot mutat de colo-dincolo. Ca să o las să se definească, am considerat că este mai bine pentru ea să ia o pauză.

Nu te poți apuca de o cale spirituală până când viața nu te duce într-un punct în care să fii suficient de matur. Nu putem să învățăm oamenii acolo unde viața nu a reușit să-i învețe deja. Ei trebuie mai întâi să se maturizeze.

Creștinismul îți cere să crezi, yoga îți cere să practici, cu a patra cale nu se poate așa, trebuie să fii suficient de copt pentru ea. Dacă nu ești, e degeaba. Viața trebuie să te ducă într-un anumit punct în care să poți beneficia de informațiile pe care le primești, pentru că, altfel, le iei ca pe niște informații oarecare și nu le acorzi importanța cuvenită.

Aici ne lovim și de problema noastră cu forumul : unii dintre cei înscriși nu au scris nici măcar un cuvânt. La un moment dat, vom renunța la o parte dintre ei și vor rămâne doar cei care pot să meargă înainte.

Eu trebuie să lucrez cu oameni și îmi trebuie un număr suficient de oameni. O să încerc să vă explic de ce: ei trebuie să fie minimum doisprezece, ca să putem face ceva concret. Grupul ăsta trebuie să funcționeze în așa fel încât unii dintre noi să poată compensa lipsa de conștiență a celorlalți, într-un anumit moment crucial din viața lor. Îmi este și mie destul de greu să vă spun exact în ce constă treaba asta și suntem nevoiți s-o facem pe parcurs, ușurel. O să punem în practică atât tehnici de meditație clasice, cât și unele metode mai puțin cunoscute sau complet necunoscute. Ideea este că acest grup, dacă e să se formeze, trebuie să fie format din minimum doisprezece persoane.

Pentru că... de exemplu, sunt limitări pe care fiecare le are. Voi nu știți acum foarte multe lucruri, îmi e greu să vă explic cum stă treaba. Dacă pornești de unul singur, nu ai nicio șansă. Nu se poate decât prin grup.

Lăsând la o parte vrăjelile cu „facem yoga de nu știu care tip, ne ducem la sală, ținem post negru de o lună, mâncăm grâu fiert”... Lucrurile sunt a ezate în așa fel încât ori mergi cu un grup, ori ești născut ca să progresezi singur. Altfel nu poți progresa. Cei care cred că pot așa – azi merg la un curs, peste o lună citesc o carte, mai practică nu-știu-ce din când în când, mai stau în cap și... Nu o să le iasă. O să pierzi zeci de ani, dacă faci așa. O să te trezești că ai aceleași probleme.

Și când zic probleme – mă refer la orice. Fiecare are belelele lui cu care se naște. Unul are o problemă care pare gravă pentru el, dar care pentru altul este foarte simplă. Pentru unul e ușor să se lase de fumat, pentru altul e imposibil. Gurdjieff nu s-a lăsat de fumat, dar nu pentru că nu a putut, ci pentru că nu a fost necesar. Sunt lucruri pe care le putem face, lucruri pe care nu le putem face, lucruri pe care trebuie să le facem și lucruri pe care nu trebuie să le facem. Ca jucător, te afli tot timpul în situația de a alege, de a selecta între aceste lucruri.

Unora le e simplu să-și controleze energia sexuală, altora le e imposibil. Omul ori se naște, cumva, cu posibilitatea de a crește, de a se dezvolta, din punct de vedere spiritual, ori... Alții, oricât s-ar bate, nu au puterea necesară să treacă peste anumite probleme.

Mulți își doresc să fie liniștiți, să-și controleze mintea. Mulți spun așa, că vor să nu-i mai sâcâie mintea, să nu le mai vorbească în continuu, dar eu de multe ori îi întreb : te-ai gândit vreodată serios dacă poți să faci asta ? Mai bine stai două - trei ore, să te gândești : sunt în stare ? Serios, ești în stare să faci asta ? Ești în stare să faci o grămadă de prostii pe care le-ai auzit la unul sau la altul : ai auzit că trebuie să faci așa, că să stai așa, ai auzit „fă ca mine, fă vipassana!”.

Și nici măcar nu e vorba de asta, de ceea ce practicăm. Trebuie să știți că unele lucruri ne sunt imposibil de realizat, iar asta nu e o chestie neapărat proastă. E o dovadă de maturitate să-ți dai seama că nu poți să depășești anumite probleme pe care le ai. Nu trebuie să ai mentalitatea asta de învingător. „Dom'le, eu mă controlez perfect, eu pot să fac orice. Sunt cel mai priceput.” Nu asta este ideea și nici abordarea potrivită.

Să ai o viață spirituală nu înseamnă neapărat să ai o viață de învingător. Mentalitatea asta, de om care reușește tot timpul, te va ține pe loc. Oamenii au diverse probleme. E bine să ți le evaluezi pe ale tale, să zici : „aia pot să fac, aia nu pot să fac”. Atunci când vrei să-ți liniștești mintea... trebuie să te gândești serios la asta.

Am văzut foarte rar un om care să vină și să spună : „Timp de șase luni, am stat și mi-am notat gândurile (dau un exemplu), și am ajuns la concluzia că-mi este imposibil să-mi controlez mintea. Spune-mi ce să fac, pentru că altfel o să mă duc să mă internez la spitalul de nebuni, că acum mi-am dat seama că nu pot să-mi controlez mintea.” Spune-mi asta și atunci eu îmi dau seama că discut cu un om matur.

Toți au impresia că-și pot controla mintea, că pot să facă ce vor ei, că pot alege. De exemplu, într-o discuție cu M., ea mi-a spus că, atunci când a renunțat la metoda de meditație pe care i-am dat-o, a crezut că „e mai bine să aleagă să facă altceva”. Dar ea e sigură pe alegerile ei? Iar când a ales, a ales în funcție de ce?

E o dovadă de maturitate să nu te bazezi pe tine, să știi că nu ești în stare să faci o alegere corectă. Când vezi că te-ai însurat de trei ori și tot nu ai ales ce trebuie; când vezi că nu vrei să te îmbeți și totuși pui sticla la gură, că nu vrei să te duci la curve și totuși te duci, că nu vrei să te enervezi și totuși te enervezi și apoi îți pare rău, ar trebui să te gândești mai bine la capacitatea ta de a face. De fiecare dată, zici că nu mai faci ceva și, totuși, faci acelea și greșeli – este mai bine, în loc să-ți tragi fața aia de om bun, care reușește orice, să-ți dai seama că nu ești în stare să faci. Nu poți face, nu te poți schimba.

Aici intervine grupul. Acolo unde nu poate să facă individul, poate să facă grupul. Este o chestie pe care nu mulți au spus-o. Gurdjieff a exploatat-o destul de bine, dar parțial, pentru că erau alte vremuri și alte mentalități.

Dacă-ți cunoști limitările și știi care sunt, dacă limitările tale nu sunt un secret pentru nimeni, și dacă reușim să ne apropiem destul de tare unii de alții încât să comunicăm bine, atunci, un defect al cuiva poate fi acoperit, suplinit de calitățile altcuiva (o pierdere energetică a cuiva poate fi acoperită de altcineva), suficient timp cât omul respectiv să trăiască măcar o clipă ca și când nu ar avea viciul respectiv. O singură clipă poate fi suficientă pentru a-ți schimba complet perspectiva și pentru a nu mai repeta niciodată acea greșeală.

De-asta eu trebuie să primesc în acest grup oameni din toate categoriile. Cu unii nu se poate lucra, sunt anumite persoane care nu pot să meargă înainte, e în regulă, dar eu sunt obligat să aleg, dintre oamenii care vin – câteva persoane capabile, pentru ca, apoi, persoanele alea să funcționeze ca un organism viu. Chiar dacă unii membri sunt în China, alții, în altă parte a lumii, ei trebuie să funcționeze precum o ființă. E vorba despre faptul că în timp ce unii dorm, alții trebuie să fie treji, astfel încât grupul să fie treaz permanent.

Puteți să încercați singuri. E treaba voastră cum faceți, unii dintre voi poate reușesc. Sunt unii cu care chiar așa trebuie să se întâmple, să ajungă în punctul de a se trezi indiferent cum, dar alții nu or să poată face asta sau doar or să se mintă aiurea. Eu vreau să fac ceva constructiv.

Aș putea să vă vorbesc sau să vă spun lucruri frumoase și nefolositoare, dar n-am s-o fac. Krishnamurti a vorbit, sună foarte bine conferințele lui, eu însumi le-am citit cu plăcere. Dar degeaba, Krishnamurti nu a trezit pe nimeni. Eu, deși nu am vorbit mult, trei persoane deja s-au trezit. Se poate merge mai departe, este clar, dar eu nu vreau să rămânem doar aici, nu vreau să ne oprim doar la momentul trezirii. Este datoria noastră să mergem mai departe.

Douăsprezece persoane care s-au trezit și care simt într-adevăr efectul benefic al grupului din care fac parte, pot să trezească și în alții, le pot trezi altora măcar dorința de a se ridica.

Eu am stat și m-am gândit mult la ceea ce vreau să fac. Este destul de greu să apari în fața unor oameni, mai ales că eu nu am o experiență de-asta, să le vorbesc oamenilor, nu am vrut să fiu cunoscut, n-am vrut să mă știe nimeni, am preferat să lucrez din umbră, am încercat prin idei, prin discuții, pe internet, dar nu se poate doar așa. Dacă vrem să facem într-adevăr ceva...

E posibil să vă vorbesc despre cai verzi pe pereți, pentru că voi nu aveți acum o viziune de ansamblu – fiecare vede pătrățica lui, problemele lui, voi vreți să vi le rezolvați... dar dacă vezi în ansamblu, dacă vezi de unde poate porniși unde se poate ajunge, totul pare complet diferit.

Șirnea 2009